Arhive blog

Flori de munte


( fragment)

Ceasul se grabise si in dimineata aceasta. Mereu intarzia putin. Dar pentru ca muncea repede si era foarte bun in ceea ce facea i se mai t receau cu vederea micile intarzieri. Intra in atelierul unde reparau echipamentele si colegii erau deja in plina activitate.
– Buna dimineata!
– Buna dimineata, ii raspunsera somnorosi incat aveai senzatia ca inca isi continuau somnul de dimineata.
Dadu cu ochii de Franco, italianul maruntel care se ridica pe varfurile picioarelor si inaltand umerii in acelasi timp, complexat ca trebuie sa il priveasca pe Ahmet de jos in sus. Nu facea decat sa starneasca hazul celor din jur. In urma cu cateva zile, Franco puse la cale o farsa coleglui sau turc si il invata ”italienische complimenti”. Vocabularul acestuia sa imbogati brusc cu expresii colorate: ”porca mizeria”, ” va fanculo”, ”porco Dio”. Iar el le utiliza cu prima ocazie incercand sa ii faca unei prietene complimente. Doar sinceritatea si naivitatea lui o facura pe aceasta sa nu se supere, ba chiar sa zambeasca ceea ce lui ii dadu incredere ca, aceste cuvinte cu rezonanta exotica, isi facura efectul. Ea il consola imediat.
– Stai linistit. Acestea sunt primele cuvinte pe care le inveti de obicei intr-o limba straina.
Ahmet il privi de la inaltimea siluetei, de la 1, 80 catre 1,50 metri, pe italian si il saluta cu un zambet larg plin de voiosie.
– Gut morgen, Franco! Va fanculo!
Italianul stia ca tratamentul acesta il primea in fiecare dimineata si in loc de salut ii raspunse furios, spre hazul celor din jur. Stranse pumnii semn ca daca ar fi ceva mai inalt i-ar arata el afurisitului de oriental.
– Tu, turco! Porco turco!
– Franco, nu e frumos. Asta e totala lipsa de respect. Respectloss.
Dialogul avu darul de a inviora atmosfera brusc. Toata echipa lucra cu mai multa vitalitate, atenta la discutia celor doi, ca la un matinal spectacol de stand by comedy. Italianul bombanea lansand un suvoi de cuvinte in limba sa, intr-o viteza uimitoare, intreaga lui faptura miniaturala exprimand furie si dorinta de razbunare, neputincioasa insa in fata unui adversar redutabil. Energia se revarsa deja peste masa de lucru si avea efectul mai bun decat o cafea tare. Usa se deschise si seful,isi facu aparitia, moment in care se instala linistea si concentrarea extrema asupra bancului de lucru. Neamtul, un batran, experimentat, care isi transformase meseria in propria afacere iar acum coordona angajatii din birou, intervenea rareori.
– Alles clar? Toate sunt bune? Cum va descurcati?
– Foarte bine.
– Nu aveti nici o problema?
– Nu, raspunsera angajatii in cor.
Daniel, un tanar neamt, cu ochii albastri si parul castaniu, renumit prin traznaile si nepriceperea lui, completa.
– Turcul si italianul se inteleg foarte bine. Au o relatie speciala si ne amuza dialogul lor in fiecare dimineata.
– Da? Seful se uita intrebator peste ochelarii lui cu rama aurie, cautand o confirmare. Mi se pare normal. Amandoi bruneti, amandoi provenind din regiuni de la malul marii, temperamente asemanatoare. Nu ma suprinde ca se inteleg.
Angajatii zambira. Stiau ei ce e cu temperamentul si intelegerea celor doi. Batranul isi asundea bine sentimentele fata de straini insa avea nevoie de ei. Nu-i putea suferi pe turci. Prea sunt necivilizati si i-au invadat tara. Oameni obisnuiti, fara cultura, fara maniere dar harnici muncitori. In momentele lui in care nationalismul iesea la iveala, nu se sfia sa le spuna ca daca ar fi dupa el, i-ar scoate pe toti afara din tara.
Seful dadu se plece dar se intoarse brusc.
– Era sa uit pentru ce am venit. Am descoperit ca la una dintre masini, careva dintre voi a instalat o piesa defecta. Cine a facut asta?
– Eu nu, raspunsera angajatii in cor, ridicand mainile in acelasi timp ca si cum niciunul dintre ei nu s-au fi atins vreodata de componenta aceea.
– Hmmm, facu batranul coborand ochelarii de la baza la varful nasului si privind peste ramele aurii. Mai sa fie! Poate ca atunci am instalat-o eu si am uitat! Eu am facut asta? Incep sa cred ca am probleme de memorie. Eu sa fi facut asta?
Evident ca stia ca vreunul dintre angajati si Daniel era de regula eroul principal cand era vorba de greseli. Nu mai incerca sa afle vinovatul. Stia deja despre ce era vorba iar discutia ii avetizase deja pe angajati sa fie atenti la ceea ce lucreaza.
– Avem o comanda la hotelul Class. Care dintre voi vreti mergeti acolo pentru interventie?
Ahmet se oferi sa mearga dar Daniel ii reteza elanul imediat.
– Seful, nu il lasati pe el. Daca se duce el, doi ani nu mai au nevoie de service la aparatele noastre. Ne ia astfel painea de la gura.
– O.K. Zice acesta zambind. Atunci, du-te tu. Parca vad deja ca pana la sfarsitul saptamanii va suna patronul si ne va trage o chelafaneala. Si va trebui sa le dai atunci explicatii de ce nu functioneaza aparatul pe care tocmai l-a reparat. Explicatia ca e vechi si ca are multe de inlocuit, nu prea tine.

Reclame

Vis de primavara


Aparitia Ancai in viata lui Bogdan a fost ca stralucirea unei comete. Cand credea ca unele lucruri in viata lui privata s-a asezat, a aparut ea, care sa dea totul peste cap. Singuratatea lui a disparut , iar cei 15 ani de cand e singur, au zburat, ca si cand nu ar fi existat vreodata. Lucruri pe care nu le-ar fi experimentat vreodata, toate i s-au parut deodata incitante, tentante. Vorbeau deschis, despre sentimentele lor, despre preferinte si modul de a face dragoste, puneau in practica lucruri despre care auzisera. Totul era transpus la rang de arta, o tendinta spre perfectiune in a face dragoste. Asta simtea si el pentru ea, o mare dragoste, pe care isi refuza sa o recunoasca. El, care spunea ca dragostea adevarata nu exista, decat la rangul de sintagma. Tot ce i se intampla era fascinant. Viata capatase un alt sens. El intinerise langa fata aceasta. Fiecare clipa petrecuta impreuna i se parea plina de substanta. Nu ii deranja nici diferenta de varsta dintre ei, nu o resimtea nici unul. Bogdan are 50 iar Anca 28. Dar pentru ei sunt doar niste cifre, si atat. Se bucura unul de celalalat iar noptile lor impreuna li se par scurte. Pielea ei fina, cu miros placut, cald si delicat, ii e vie in minte. Ea miroase intr-un fel anume, diferit fata de ce simtise el cu alte femei. II place sa ii mangaie parul negru si lung, sa-si cufunde fata in el. Iar mainile ei cu degete lungi si subtiri, usoare, ii cutreiera intregul corp. Dupa momentele fierbinti de dragoste, au timp sa stea de vorba. Povesti lungi, despre viata, filozofie, arta, muzica. Despre lucrurile frumoase. Cand vorbeste, vocea lui e muzicala, cu tonalitati si inflexiuni blande. A ei, e un clinchet de cristale vesele.Timpul e o dimensiune care conteaza doar cand nu sunt impreuna. Desi au o relatie de mai bine de un an, ei nu locuiesc impreuna. Daca Anca vrea sa ramana si peste zi in apartamentul lui, de la ultimul etaj cu o panorama splendida, e binevenita. Are si ea o cheie. Dar s-au obisnuit sa nu doarma in fiecare noapte impreuna. Uneori, ea mai iese in cluburi. Bogdan, a acceptat, ca pas final in renuntarea la prejudecatile lui, faptul ca ea se mai vede cu cate un barbat, sau chiar face sex. Ea i-a spus ca e curioasa, si uneori ii povesteste despre intalnirile ei, despre tipii cu care se vede. El nu pare sa fie afectat. Au convenit ca o data, de curiozitate, e acceptabil, de vreme ce nu simte nimic pentru nici unul.
Zilele trecute, Anca a lipsit. I-a spus ca la telefon, ca s-a intalnit cu un italian, si ca il dorea. Era curioasa si nu s-a putut abtine. Curiozitatea aceasta a ei, a tinut destul de mult. Ea a recunoscut. Conventia lor era sa nu se minta. Si ea era foarte sincera. Acesta este unul dintre lucrurile care l-a socat la ea. Femeile au darul de a fi duplicitare, dar ea, nu. Era deschisa si plina de sinceritate. Aseara, Bogdan se intorcea de la biroul lui de arhitectura din centru orasului. Lucrase pana tarziu, ea nu venea, asa ca nu il tragea sa mearga acasa. A inceput sa se plimbe cu masine prin oras, aiurea. Era frumos, infloreau pomii, primavara se deschidea in frunze si flori. S-a oprit la un moment dat, si dintr-un Alfa Romeo rosu, a vazut-o pe ea, la bratul lui. Italianul despre care ii vorbise. L-a recunoscut din descrierea ei. Era un tip creol, inalt, cu parul negru. In rest, nimic interesant. Lui Bogdan i-a trecut prin minte sa o sune:” Salut! Ce faci? Unde esti?” Ea i-a raspuns la telefonul mobil, indepartandu-se de barbatul care o insotea. “Acum ajung acasa. Cum cu cine? Singura. Nu nu vin, poate maine”. Bogdan simti cum lacrimile ii curg pe obraz. L-a mintit! Si doar au convenit sa spuna adevarul. El a fost sincer cu ea de fiecare data! Simti o ura puternica, o deznadejde, parca totul se prabusise in jurul lui. Ea, cu italianul acela de doi bani. A ajuns intr-un tarziu acasa. Patul lui, aproape de cer, cum le placea sa spuna, era acum rece si gol, fara povesti si clinchele de cristale vesele. S-a culcat imbracat si a adormit cu privirea pironita in tavan. Dimineata, telefonul suna strident. Era ea. A fost tentat sa nu ii raspunda. Apoi s-a razgandit. :”Da. Sunt aproape bine. Zici ca te duceai acasa aseara? Te-am vazut. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu iti pasa de el, si ca a fost o data , de curiozitate.A trecut mai bine de o saptamana > Atunci, inseamna ceva, si eu nu am loc langa altceva sau altcineva….Mai esti pe fir? E in regula. Nu e nimic. Atata doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu plange. E tarziu.” Parca auzea hohotele ei de plans si dupa ce a inchis telefonul. Il durea sufletul. Nu stia ca ii poate fi atat de greu. Dar conventiile lor s-ar sfaramat. Visul lor frumos, s-a imprastiat ca un nor de petale de cires in plina zi de primavara.