Arhive blog

Berăria culturală cu o dezbatere despre patrie și patriotism


Dragii mei prieteni, daca v-aș cere să definiți patria și patriotismul, ce ați spune? Cred că vi s-ar părea o discuție nepotrivită, dat fiind contextul politic, social și economic. Credeți că e de la sine știut și înțeles și că nu mai e nimic de spus. Totuși în aceste momente se face apel la sentimentul patriotic, prin toate mijloacele. Cei care lucrează în media, în publicitate ori vânzări știu că oamenii sunt ușor de manipulat prin intermediul emoțiilor, de aceea, când cineva îți vinde ceva, în mod profesionist îți va creea o emoție. Când se vrea să fiți distrași de la ceva vi se va creea o emoție. Vi se cere să fiți patrioți și să o demonstrați făcând ceva.

Am acceptat invitația domnului Ion Novacescu șiIMG_0798 provocarea de a asista la o dezbatere pe tema aceasta, miercuri, în berăria din Fabrica de Bere Ursus, din Cluj Napoca. Pentru cei care nu îl cunoașteți pe Ion Novacescu vi-l prezint ca pe un bănățean ”așezat” la Cluj, absolvent al Facultății de Istorie, jurnalist, scriitor, care organizează de ceva vreme niște întâlniri speciale, de suflet și de cultură ce reunesc, în același cadru, în Berăria culturală, oamenii frumoși ai orașului, de vârste diferite, ce participă la dezbateri interesante, o adevărată Agora. Tema dezbaterii a fost: ” Patriotismul şi sentimentul de moşie la românul european”. Eram curioasă care va fi abordarea acestor noțiuni, atât de invocate în ultima perioadă. Invitații serii au filosoful Aurel Codoban, conferențiarul Ioan Cârja– Facultatea de Istorie, dr. Lucian Năstasă-Institutul de Istorie, preotul Theodor Lazăr-Catedrala ”Schimbarea la fata”, editorialistul Ionut Țene si Teofil Lung, profesor-chirurg- Clinica de chirurgie maxilo-facială Cluj. Ei au prezentat din puncte de vedere ale perceptiei proprii, conturată de profesia fiecăruia.
Mi-a stârnit admirația intervenția profesorului Codoban, care definea noțiunea de patriotism drept o forma de iubire, asemănătoare cu iubirea pentru părinți. M-a încântat depotrivă ideea că românii manifestă pentru patrie un sentiment pregnant matern, adică un corespondent al unei iubiri necondiționate. Arăta ca nouă, românilor nu ne plac intituțiile statului, deci oarecum nici nu suntem adepții unei iubiri paterne care presupune responsabilități. De aceea așteptăm mereu ca patria să ne dea și mai puțin să facem ceva în mod responsabil. Ceilalți invitați au adus și ei argumete cu privire la cele două noțiuni.
IMG_0799Din discuții s-a desprins o altă idee. Că noi, românii suntem patrioți dar nu știm cum să ne exprimăm și manifestăm patriotismul. Seara a continuat in spiritul acelor idei și mie îmi este greu sa redau în câteva cuvinte ceea ce au spus invitații, de aceea vă invit, dacă aveți dispoziție și răbdare să ascultați înregistrarea audio. În partea a doua a serii, invitații din sală și-au expus și ei puncte de vedere proprii, cu privire la cele două noțiuni. Au fost încântătoare momentele în care un trio muzical, surorile Neamțu, au interpretat instrumental melodii patriotice. S-a recitat poezie dintr-un volum abia ieșit de sub tipar, de catre poeta Elena Emilian. Am simțit că oamenii au venit la eveniment din dorința de a cunoaște și am remarcat  o mulțime de tineri, care au participat din propria voință, nu pentru că le-ar fi impus cineva. Am trăit cu adevărat, în acele momente, un sentiment patriotic, într-un spațiu în care care, toți cei prezenți s-au adunat pentru aceeași idee, de apartenență la o comunitate și la valorile ei.

Eu am învățat patrotismul afară trăind între turci și între nemți.
Știți cum sunt turcii patrioți? Să vă dau câteva exemple. Mă refer acum, la cei care sunt în Germania. Cumpără produse din magazine turcești. Își ajută semenii și prietenii. Dacă un turc are o problemă și are nevoie de ajutor, imediat comunitatea îl susține. Nu le e rușine să fie turci și spun asta cu mândrie. ”Sunt osmanische man!”- mi-a spus cineva. Am cunoscut mulți emigranți turci și pot să afirm că 90 la sută dintre ei și-au păstrat casele și terenurile în Turcia, deși unii sunt la vârste înaintate. Se duc acolo în fiecare vară. Unii muncesc un an să își permită să meargă acasă o lună, în concediu. Nu am auzit de turci care să uite să vorbească turcește. E o limbă pe care o auzi vorbindu-se peste tot. Nu își uită religia și nu îi deranjează să fie musulmani într-o țară creștină. Nu le e jenă să poarte însemnele naționale, oricând, de la bijuterii cu semilună, la bluze sau fulare cu steagul turcesc. Iar pe stadioanele pe care joacă echipe turcești în GermaIMG_0800nia, mai mult de jumătate din spectatori sunt turci. Știu că sunt în stare se călătorească sute de kilometri pentru a participa la un astfel de meci.
Cum sunt nemții patrioți? Vorbesc germana și nu acceptă altă limbă nici în domeniul tehnologiei. Cumpără produse nemțești cu prioritate, pentru că, pentru ei sunt cele mai bune. ”Lucru nemțesc!” e un brand național. Au un foarte bun sistem administrativ si social. Cetațeanul neamț este protejat de stat. Locurile de muncă vacante sunt oferite întâi cetățenilor nemți. Sunt mândri de valorile lor naționale. Sunt mândri de cultura și istoria lor, de industrie, de armată, de politica, de pozițiile de lider între alte națiuni. Vezi mereu în curți, la geamuri, arborate drapele germane și uneori cele ale landului în care locuiesc. Chiar în magazine, înainte de meciuri de prima ligă, am văzut tricouri, șepci, fulare și alte obiecte pentru fanii care doresc sa participe la meciuri, cu însemnele țării. Nemții manifestează solidar pentru diferite cauze. Imediat ies în stradă organizat. Ei sunt mândri de automobilele lor, pe care le cumpără cu prioritate. Aș putea continua enumerările.
De la nemți și de la turci am învățat să fiu mândră de ceea ce sunt, de limba pe care o vorbesc, de țara din care vin și de valorile pe care le are. Sunt în Germania tot atat de româncă pe cât sunt în România și nu am să uit a vorbi românește oricâte limbi străine aș învăța.

Reclame

Pana la stele si inapoi


Dana se uita plictisita cum se deschid ferestrele pe calculator. Intrase pe un site de matrimoniale, pe care il descoperise recent. La inceput o amuzase, dupa aceea personajele care o contactau incepusera sa o agaseze. Minteau si se vedea asta de la o posta. O faceau insa cu atata convingere incat ei chiar credeau ca sunt extraordinari si pot emite pretentii. ”Ce e cu oamenii astia?” Ii mai lua in suturi, ii trimitea la plimbare. Era singura de ceva vreme, doar prietenii de cateva zile, incheiate brusc, pentru ca ”personajul” nu se ridica la nivelul exigentelor ei. Isi impusese un nivel desi inainte nu avusese unul. Considerase ca viata nu trebuia privita asa, prin prisma profesiunii, pentru ca nu mereu lucrezi ceea ce iti place. Fostul ei sot, lucreaza in constructii. E un muncitor simplu si harnic dar cu foarte multe vederi ingustate si principii invechite. Fostul ei prieten, ultima prietenie de lunga durata, e un tip care incercase multe, sa isi depaseasca statutul, dar fara succes. Se intorsese la reparat televizoare. Firea lui instabila si neputinta de a o accepta pe ea asa cum era l-a facut sa plece nu inainte de a-i arunca o replica zdrobitoare:”Sunteti niste increzuti, si tu si fiul tau, cu pisica aia in frunte”. Facea referire la pisica ei birmaneza, un animal de rasa cu o personalitate interesanta. Nu accepta persoanele dubioase iar pe el nu il suferise niciodata.Dana izbucni in ras. Poate ca ar trebui ca pisica sa le faca prietenilor ei niste teste de personalitate. Ar fi mai sigur. Nu e subiectiva. Se uita la barbatui care ii scria. Mai precis la scrisul sau pentru ca nu avea nici o poza. Ii raspunde politicos.
– Dar cu ce te ocupi, intreaba ea cautand repere sa ii faca rapid o caracterizare.
– Repar televizoare aparu raspunsul lui.
”Altul care repara televizoare. Cum ii gasesc eu pe astia? Am lipici la toti eletreonistii si electricienii din Cluj si dincolo de granitele judetului.
– Am inteles. Dar cred ca nu esti genul meu. Nu as vrea sa te supar spunand asta. Eu caut altceva.
– Uite, eu stiu ca pe internet, frazele scrise apar in alte note. – Da-mi te rog numarul de telefon sa te sun si o sa iti schimbi parerea. Promit sa nu te stresez cu telefoane. Sunt o persoana decenta.
Dana ii dadu numarul. Pe urma regreta ca nu se gandise. ”Ei, asta e. Uneori mai fac prostii.”
Barbatul o suna in cateva minute.
– Buna. Eu sunt Alex. Cred ca nu ti-am creeat o impresie prea buna. In schimb mie imi place de tine. As vrea sa te cunosc si sa te fac sa iti schimbi parererea. Ne putem intalni cateva minute? Intr-un loc public, unde doresti si cand doresti.
– Hmm…nu stiu ce sa zic. De ce ai vrea neaparat sa imi schimbi parerea?
– Pentru ca am senzatia ca esti genul de persoana pe care vreau sa o intalnesc.
– Ok. Sa zicem pe la 6. Alege locul ca nu am inspiratie.
– Ce ai spune in Parcul Babes, la Chios.
– Sunt de acord.
– Cum te recunosc?
– Te sun cand ajung. Dana inchise. ” Ce o fi cu mine? Nu mai sunt in stare sa spun nu?” Acum, daca tot i-am promis omului ma duc. Sunt o persoana de cuvant. O sa stau cateva minute de vorba cu el dupa care o sa plec”. Se uita la ceas. Azi are o aniversare, ziua fiului ei. Ea vrea cu orice pret ca azi, sa ia masa in oras. Doar ei doi. Baiatul implineste 15 ani asa ca e momentul sa iasa in public. Se imbraca in stilul ei, cu o tinuta intre sexi si decent. O fusta gri inchis, cu linia deasupra genunchilor, lasand sa se vada picioarele ei bronzate, cu glezne fine. Isi puse o bluza care se mula dupa formele ei, cu niste trandafiri negri pe un fond gri. Parul blond, ce ii depasea rebel umerii, il aduna intr-o coada impletita e jumatate si il lega cu doua bentite, crem si visiniu. Parul adunat lasa se se vada cerceii ei sofisticati, cu granate. Nu avea alte bijuterii. Nu ii placeau impopotonarile.
– Esti gata si tu, il intreba pe Mihai?
– Da, de cateva minute.
– Stai sa imi iau sandalele si plecam. Isi incalta sandalele,crem, cu tocuri inalte si subtiri, din 3 cureluse fiecare, prinse intr-o brosa de catifea bordeaux cu strasuri. Sandalele erau cea mai rafinata piesa a imbracamintii ei. Isi privi unghiile, o culoare laptoasa cu marginile albe, tipul de manichiura frantuzeasca, isi dadu cu o adiere de parfum, Kenzo Jungle. Ajunse si taxiul si plecara, fara a mai fi nevoiti sa circule prin caldura torida. Pentru ca baiatul vru sa testeze un mic restaurant cu specific ardelenesc, se oprira ”La cina.” Meniul era unguresc, ospatarii amabili, discutand prieteneste cu clientii incat i-au facut sa se simta bine. Mihai ii arata tabla pe care era scris ”avem castraveti covasiti”. Pufni in ras ca nu era obisnuit cu traditionalisme. Masa fu placuta. In cele din urma se ridicara si din atmosfera racoroasa, iesira in strada, unde caldura zilei de 15 iulie ii toropi.
– Vrei sa iesi cu prietenii tai azi? Ii inviti la o pizza?
– Da. Cred ca mi-ar place. Si asa nu am multi de cand ne-am mutat aici.
Ii dadu bani si se despartira. Brusc, isi aminti de intalnire. Dar daca nu m-as duce? Ce ar fi? Pe urma se gandi la barbatul care va veni si va astepta si la sentimentul de freaier pe care poti sa il ai in astfel de situatii. Statia de taxi era aproape asa ca nu era mare lucru. Daca tot a intrat in hora…sa fie bal. Se urca intr-un taxi care i se paru mai curat. Un mercedes gri metalizat. Se instala confortabil si astepta ca sofeul sa porneasca. Acesta insa se uita la ea. ”Ce o fi avand?”
– Unde mergem, doamna?
– Ah, La Chios.
– Unde la Chios?
– Nu stiu, mergm pana acolo si vedem la fata locului.
Masina demara. Intra pe stradutele de langa parc, trecu fasaind pe langa lac.
– Opriti doua minute sa dau un telefon.
Soferul opri.”Femeiea asta stie sa dea ordine” ii spuse el in gand.
– Buna. Sunt Dana. As vrea sa stiu unde esti, ca eu am ajuns. ”Poate ca a intarziat si atunci o sa plec. Si o sa ii mai dau si peste nas ca nu e punctual. Ce ma pot enerva cei care intarzie si care mint!”
– Sunt langa lac. Am o masina metalizata, gri.
– Aha. Te-am vazut. Se intoarse spre sofer si ii achita cursa. Cobori si se urca in masina barbatului, nu inante de a arunca o privire circumpsecta spre el. Intr-o fractiune il evalua. ”Un om onest”. Un barbat cu tenul bronzat, parul negru si cret. Ii placeau barbatii bruneti cu tenul creol, din motive inexplicabile. Tot din aceleasi motive nu ii placeau blonzii. Prea efeminati si cu pielea prea alba, uneori aspra. Ochii luminosi ai barbatului au privirea aceea a omului care nu stie minti. Se linisti si il aprecie ca pe o prezenta agreabila.Se aseza pe scaunul din dreapta.
– Vei sa mergem la un suc, ori la o cafea?
– Nu, multumesc. Nu doresc nimic special. Doar sa stam de vorba. Atat.
Masina se pune in miscare si, in scurt timp, opreste intr-o parcare, in parc, in fata unui hotel. Ea se gandea la o plimbare dar uitandu-se la sandalele cu tocuri si statu linistita. Vorbeau parca de la distanta de cativa metri. Despre copii, despre trecut, desre familii. ”Banalitati. Parca sunt la sedinta cu parintii.Ce caut eu aici?’ As putea cobori invocand ceva scuza.” Afla ca el lucreaza la televiziune si reparatul televizoarelor era doar un hoby, ceea ce o facu sa zambeasca. Dana isi mangaie usor genunchii, intr-un gest reflex, trecand degete subtiri peste o cicatrice din copilarie. Expresia lui era una calma si putin sobra. Ea nu ii vedea stralucirile din priviri. Se uita inainte la bunicile care isi plimba nepotii , la mamiciile cu copii in carucior.
– As vrea sa plec acum, daca nu te superi.
– Da, binenteles.
”Cred ca a fost o experienta. Sigur nu am sa ma mai intalnesc cu el. Unde mi-o fi fost capul? Si, asta ca asta, dar e casatorit. Dar a fost cinstit si mi-a spus cu toate acestea, ce sa caut eu intr-o astfel de relatie? Nu e pentru mine. S-a purtat frumos, deci nu pot decat sa ma port si eu la fel.” Masina parca in fata blocului ei. Cobori, dupa o despartire cam distanta. Isi dadura mana, ca la o intalnire de afaceri.
– La revedere!
Ea urca treptele incet. Intoarsa in racoarea casei simti nevoia unui ceai rece de menta, cu cuburi de gheata.Asezata in fotoliu, cu ceaiul in mana, trecea in revista momentele zilei.Telefonul o soase din amortire. Alex. ”Mi-am uitat ceva in masina?”
– Da? S-a intamplat ceva?
– Nu. Nimic grav. Trebuie sa iti spun ceva. Vocea lui era calda si vibra intr-un tremur usor.
– Spune-mi, zise Dana.
– Am tras pe dreapta. Nu mai pot conduce. Imi tremura picioarele. Ea crezu ca el se simte rau din cauza caldurii desi avea aer conditionat in masina. Trebuie sa iti spun, si vocea lui calda, vibranta, ii transmitea ceva prin difuzorul telefonului, ca un mesaj venit dincolo de inteegerea ei. M-am indragostit!

Pasiuni ascunse


Barbatul se uita la usa metalica a apartamentului. Incerca sa gandeasca, sa isi imagineze ce se ascundea dincolo, si sa perceapa, cu toate simturile, parfumuri, mirosuri,sunete. Nimic. Parca avea in fata un zid. Pe casa scarii nici tipenie de om. Batraneii care vor fi locuind, cu siguranta ca stau ascunsi la umbra sa nu ii bata soarele. Ori poate vor fi facand parte din categoria celor activi, gata sa dea ture prin oras cu autobuzul. Nimeni nu mai sta la panda cu ochiul pe vizor. Barbatul, un tanar in jur de 35-38 de ani se mai analiza inca o data, isi studie cu grija tinuta sa nu aiba scame, isi privi pantofii sport din piele gri, isi verifica bratara de la mana, din aur masiv, sa stea in pozitia preferata. Un ultim retus, isi trecu degetele prin par. Apasa pe butonul soneriei si melodia ei suna in triluri, sparahnd in fragmente de cristal, tacerea amiezii. Auzi pasi si usa se deshise. O tanara bruneta, mladioasa, ii deschise studiindu-l din priviri. Se fastaci putin, suprins de atitudinea ei directa,

– Buna ziua! Poftiti! Sunteti domnul care ati sunat dimineata?

– Da. Am crezut ca am nimerit gresit.

– Nu. Cu mine ati vorbit.

Barbatul o studie atent. Avea un halat din matase in nuante de albastru. Parul i se revarsa pe spate, intr-un contrast placut. Ii vazu degetele lungi si delicate, cu unghii colorate intr-un roz prea strident fata de nota initiala a imbracamintii.

– Mi-ati pregatit ce am discutat?

– Da. Am aici un pachet. Ii intinse o cutie gri, legata cu o funda violet.

Tanarul o deschise, se uita inauntru si se apropie cu obrazul de continutul cutiei incercand parca sa inspire parfumul ce venea dinauntru. Accepta o cafea. Intreba de cost. Fata il asigura ca ii ofera cadou si nu implica mari costuri. Avea totusi o pretentie. Era singura de ceva vreme si simtea nevoie uni mangaieri, a atingerii unei maini de barbat. Din nou fusese luat prin suprindere. Intinse mana spre ea si dadu deoparte halatul, dezvelindu-i intai un picior. O studie si ea se lasa studiata. Se dezbracara incet, ca intr-o continua prospectare. ea observa ca el nu poarta lenjerie. El o lasa sa isi scoata incet chilotii din dantela roz, apoi ii ceru.

-te deranjeaza daca ii imbrac? oricum nu ii mai porti.

Ea accepta fara cuvinte. Fu curioasa sa vada ce va face. Dorintele ei insa erau mai puternice decat curiozitatea. Facura dragoste cu pasiune, fara inhibitii , ca intre doi vechi amanti. Nu mai stiau dimensiunea timpului. Cat timp va fi trecut? Cate minute? Cateva ore? Se insera. Zarira umbrele noptii prin draperia intredeschisa. El iesi din baie, mirosind proaspat si se pregati de plecare. Lua cutia de pe masuta din sufragerie. 

– Daca mai doresti iti mai pot pregati un nou pachet.

– Saptamana viitoare.

– Atunci suna-ma marti. La aceeasi ora. Ma bucur ca am citit anuntul tau.

El surase si confirma. Pleca, fara sa intoarca privirea. Ea se aseza in fotoliu si isi aprinse o tigara. Se uita peste ziarul deschis la mica publicitate si vazu anuntul pe care il incercuise ieri, cu un marker negru:’ cumpar chiloti de dama, folositi’. Asta purta el in cutia aceea cu funda violet, in drumul spre casa. Caldura inabusitoare fusese inlocuita cu o racoare placuta si umbre.