Arhive blog

Zborul


Stând în stația de autobuz, privea fără țintă troturarul celălalt pe care trecătorii defilau, grăbiți de frig ori băteau din picioare pe loc, așteptând troleul și ei să îi ducă într-o direcție opusă. Zăpada așternută în strat subțire și frigul, îi trimiteau spre casă. Îi treceau prin minte tot felul de gânduri amestecate și ochii îi erau tulburi. În privirea aceea verde-gri, de argint topit poți întrezări cu ușurință valurile unei pasiuni ce arde mocnit din interior. Peste tinerețea înscrisă pe chip i se așternuse o maturitate venită pe neașteptate. Nu părea să aibă mai mult de 25 de ani și dacă nu ar fi durerea aceea dăltuită în expresia lui, ai zice că e în perioada de transformare dintr-un tânăr atrăgător într-un bărbat cu trăsături bine conturate. Robert își trecu degetele prin păr simțind că trebuie să facă ceva anume iar apoi își strânse geaca gri, îmblănită pe lângă el. Simți obrajii arzându-i iar aerul devenise dens, greu respirabil. Poate că sunt numai gândurile și insomniile, care îl bântuie de câteva luni încoace, de când viața lui s-a schimbat iremediabil. Ar fi vrut să întoarcă timpul până la momentul în care putea lua o decizie, să o schimbe dar așa ceva era imposbil. Trăia cu ură neputința lui din ziua aceea și îi venea să plângă de furie. Strânse din dinți și își încleștă pumnii. Știe că nu poate face nimic și așteaptă ca un condamnat autobuzul care întârzia, să îl ducă în Mănăștur, cartierul Clujului de ce găzduia cu generozitate, populația unui oraș întreg. Deodată privirea îi fu atrasă de apariția unui barbat. Necunoscutul se postase rezemat de toneta de ziare. Pare în jur de 35 de ani și e indiferent față de înfățișarea lui dezordonată. Cizmele îi sunt murdare de noroi deși afară era înghețat. Pantalonii și scurta jegoasă la manșete fac parte din același tablou. Prin sacoșa de plastic pe care o ține în mână cu stângacie se văd contururile unei franzele și a unei sticle de băutură, probabil coniac. Unghiile degetelor nespalate îi sunt tivite cu negru. În cealaltă mână, țigara aprinsă din care trage cu un gest reflex, lasă rotocoale sure prin aerul rece. Robert își pironi privirea pe el și tresări puternic. Omul acesta mergea spre Mănăștur ca și el. A fost mereu atât de aproape și nu a știut nimic! Se apropie iar necunoscutul îi zâmbi ca unei cunostințe lasănd să se vadă strungăreața. Robert era aproape și fiecare pas îi pompa în suflet o ură și o putere ce se cereau să iasă la suprafață ca o explozie. Totul dispăruse în întuneric, orașul, oamenii și nu mai vedea decât rânjetul bărbatului și strunga dintre dinți iar în amintire îi înviase un hohot de râs sarcastic. E în fața lui . Îl privește fără un cuvânt iar pumnul său înțepenit se proeictează cu forța unui obuz în obrazul barbatului iar ochii lui exprimă uimirea. Sacoșa îi zboară din mână, lovindu-se de trotuar și lichidul cafeniu si scurge prin zăpada subțire. Următorul pumn îl puse la pamânt. Loviturile tânărului cad una după alta, cu nemiluita iar bărbatul e aproape inconștient. Geme de fiecare dată când gheata ori pumnul îi caută trupul și i-l înmoaie dureros stârnind câte un urlet de disperare a celulei vii. Se aude un murmur ce traverseaza ceața și zgomotele surde.
Sirena Politiei sparge liniștea cazută între cei doi și trecătorii speriați asistă neputicioși la spectacol. Robert e oprit cu greu de politiști iar mâinile înroșite îi sunt încercuite în cătușe. Se uită cu scârbă la arătarea însângerată din fața lui și se urcă în mașină simțind o mare eliberare.
– Amandoi la sectie! spune politistul nedumerit de întâmplare.

Iarna in roz


Nu le-a spus nimeni oare ca afara e inca iarna chiar daca vremea se joaca de-a vremea, cu gradele din termometru, cu stropii de ploaie, cu norii? Le-am gasit ieri, razand vesele cu ochisorii lor de flori gingase,

Roz de februarie

Flori roz

iesind dintre ramuri. E inceput de februarie si ele intind prin gard, ramuri roz gata de imbratisare: niste flori iubitoare.