Arhive blog

Clubul Psi- Rostogolind înțelesuri


Pentru prima dată, după ani de zile, avea sentimentul că a obosit și drumurile îi sunt încâlcite, fără ieșire. Ședea pe fotoliu, cu bărbia în palme. Sufletul îi flutura, un stindard în deșert, zdrențuit, sur, fără semne și fără cauză. Emoțiile dispăruseră ca și cum nu le-ar fi avut vreodată. Închise ochii și în față i se deschise o apă albastră, pură, în care înotau pești portocalii. Își înmuie întâi picioarele. Era fină, ca un abur. Apa aceea abia îi trecea de genunchi, așa că îi trecu prin minte un gând, apărut de nicăieri. S-ar fi luat la întrecere cu peștii. Mai la stânga se înalță niște stânci alburii. Ar vrea să întindă mâna, să le atingă dar conturul unei siluete opri gestul pe drum. Un alt gând se născu în mintea-i sau poate a fost o voce, venită de undeva. ”Când vezi că totul în jurul tău se destramă și în jurul tău rânjesc ruinele a ceea ce ai construit cândva, nu te descuraja. Între ruinele acelea, e locul perfect în care poți să descoperi comoara”. ”ComoaraDar eu nu visez la nici o comoară!” ”Poți să zbori, dacă vrei.” ”Să zbor?” Deschise brațele. Avea sentimentul unei libertăți infinite. ”Vezi? Acesta este zborul!”
Se scutură tresărind la sunetul telefonului mobil.
– Ce faci? Te-am așteptat azi la cafenea.
– Zbor.
– Poftim?
– Scuze, am ațipit.
– Mda, mormăi vocea de la telefon. Rămâne pe altă dată.
Lumina scaldă încăperea în verde crud și umbrele frunzelor dansează îmbrățișate. Se lăsă pe spate, în fotoliu și își deschise brațele. Exersa zborul, rostogolind înțelesuri.

Alte postari pe aceeași tema găsiți în tabelul lui Psi:

Cuvântul


Lumea a început cu el, adus pe o rază de lumină primordială. Din clipa aceea, totul s-a schimbat în univers. Cuvântul e zeul care zidește ori dărâmă, mângâie sau ucide. El deschide calea spre noi lumi ale cunoașterii și tot el te poate trimite în noroaiele ființei. Ce e cuvântul? Un grup de sunete, un grup de litere. Ce forță ascunde în el? Benefică, malefică. Un cuvânt, e un întreg univers. E o mare artă și binecuvântare să fii un stăpân al cuvântului. E o mare durere pentru cei din jur să îl folosești pentru a distruge și a răni. ”Cuvantul scris are putere hipnotică”. Ceea ce e scris e aproape un adevăr, e o dorința aproape îndeplinită. Și totuși, întâlnesc deseori persoane care scriu dur, vulgar de-a dreptul. Am observat că românii înjură mai mult decât orice nație. Înjurătura le dă credibilitate și valoare. Blestemul e folosit deseori, ca formă de răzbunare. Vorbe grele!
Ce gust și ce culoare au cuvintele voastre?

Scriu despre viata- Duzina de cuvinte


M-a prins povestea aceasta cu scrisul ca un virus, ca un tors de pisica birmaneza, ce se aseaza lenesa pe tastatura de la calculator. Ce altceva as fi putut face? Cum sa scot la suprafata atat viata cata am trait? Asa am inceput sa asez pe hartie randuri, randuri, Povestirile din cartier, un cartier ca oricare altul, dar atat de special pentru mine, pentru ca, acolo locuiesc toti cei pe care ii stiu. Apoi au venit Povestirile altfel si Cafeneaua Turceasca. Si povestile au inceput sa se insire una dupa alta, incepand cu vecina ce imi surade cu ochii ei verzi, sticlosi si cu sufletul de serpoaica otravita, ce abia isi scoate nasul din almanahe ori emisiunile de doi bani, de la televizor, pana la matusa Saveta cu papornita ei, in drum spre copiii ori nepotii asezati la oras. Nu l-am lasat deoparte nici pe barbatul tineriu ori pe ungurul, tiganul, turcul ori neamtul care mi-a iesit in calea mea, spunand fara sa vrea o istorie, de care am fost legata cu fire invizibile, oameni extraordinari, cu destine uimitoare, trecuti cu vederea de toti ceilalti. Nu am facut aici nici o lectie de justitie, pentru ca, cine mi-s eu sa ii judec pe altii, cand eu sunt atat de imperfecta? Am plutit intr-un abis de ganduri, m-am pierdut in fiecare dor si fiecare inserare, eu, fata cu ochii de stele si visuri pline de sperante in viitor. De cate ori cand ati citit povestile lor pline de esenta si de dramatism ati exclamat, „nu e posibil! E incredibil!” Sa stiti ca fiecare poveste pe care ati citit-o e adevarata. Oamenii acestia despre care v-am povestit pana acum, sunt cei care m-au invatat sa fiu cine sunt. Povestea mea inca nu a fost scrisa, pentru ca e cea mai uimitoare dintre toate. V-am adus doar franturi din ea. Cand povestesc cuiva prin ce am trecut crede ca fabulez. Dar chiar atunci cand viata mi-a fost potrivnica si apriga ca o scorpie, mi-au zambit si mi-au spus:” trebuie sa mergi mai departe. Nu esti singura. Dumnezeu e sus si vede”. „Dar nu mai pot!“ am replicat eu. Ei m-au asigurat cu certitudinea omului care a strabatut deja calea: “Poti. Nu ti se da niciodata mai mult decat poti duce, dar tu stiai asta.“ Am plans cu furie si m-am ridicat. Pot. Pot! Si am strans din dinti. Am mers inainte ridicandu-mi mersul, viata, experienta. Nu vad capatul drumului ca e pierdut in ceata, dar stiu sigura ca e drumul meu, catre undeva, candva…

Au mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana Soglu

spune-mi o poveste


–     Tine-ma-n brate si spune-mi o poveste.

–         Ce fel de poveste?

–         O poveste despre noi doi, demult, cand era muzica lina si veselie, in paradis.

–         Dar a fost demult.

–         Atunci, lasa linistea sa ne cante la ureche.

O suvita galbena i se rasuci pe deget, ca un suvoi cald si proaspat, de raze de soare. Ii placeau vremurile de demult. Tacerea le uni intr-o unduire privirile si gandurile.

–     Ciudate vremuri mai traim iar noi suntem mai altfel decat atunci.