Arhive blog

Intamplare programata


Abia a trecut un an de la Revolutie si lumea e agitata, cautand cu ferbilitate in stanga si in dreapta, minunandu-se de cate lucruri noi apar, la care nici nu visara. Ba o consignatie noua, ba un magazin alimentar, o rulota cu un mic bazar, vanzatorii de suc fresco, cei de vata de zahar. In fiecare zi aparea ceva nou si cate o noua mica afacere inflorea cine stie de unde si cum. Aveai senzatia ca fiecare zi e o noua revolutie, o noua revelatie si descoperire. Ba un anumit fel de haine, si o moda, ba electronice, produse alimentare. Nu erau bani destui sa poti cumpara tot ce vedeai si aveai nevoie. Dorina si Niculae venisera de la tara. Lucrau amandoi la oras si de la fabrica au primit un apartament. Oameni simpli, muncitori,in jur de 30 de ani, fara multa scoala, traiesc cinstit din munca lor. Dorina ar vrea si ea multe dar nu-si permit. Abia se descurca de la o luna la alta. Asa ca se gandi sa isi intrebe sotul si sa puna la cale un plan sa iasa din starea asta fara sa stie ca si el se gandea de multa vreme la acelasi lucru.
-Nicule, il intreba intr-o dimineata ea, tu ce ai vrea sa faci, ceva nou? Poate iesim si noi cu un pas inainte. Vad ca toata lumea mai face un ban in plus ba din Turcia, ba din Ungaria.
Fara sa stea pe ganduri, intrerupt de la o emisiune ce o urmarea cu atentie ii spuse.
– Vreau sa ma fac patron.
– Patron? Dar stii tu ce face un patron? Si apoi, de unde bani?
– Uite, eu chiar ma gandeam de ceva vreme. Imi fac o firma. Si apoi vad.
Dorina il privi cu mandrie. Nu s-a maritat cu un prost. Stia ea ca pana la urma va face ceva. Prea ii rad in nas toate proastele ca ei nu misca nimic si abia traiesc din doua salarii. Sa vezi numai ce o sa le rupa gura cand le va spune. Peste o saptamana, Nicu isi ceru liber de la serviciu cateva zile si incepu sa isi adune actele sa isi faca firma. Patruns de importanta misiunii sale, se duse la avocat, la cartea funciara de unde cu greu obtinut un extras CF, cu pile, ca acolo se astepta cu saptamanile, trecu pe la primarie, pe la finante. Cate nu face un patron si cate drumuri nu are! Si abia a inceput. Mai dura ceva vreme pana cand judectatoria ii inmana sentinta si gata! Era fericitul posesor al firmei “Nicu Prodcomserv”. Era musai sa ii puna asa ca legea spunea ca din denumirea firmei sa se vada ce obiect de activitate are. Acum, daca tot e patron, de ce sa mai mearga la servici? Ii er rusine de colegi. Un patron se imbraca elegant, la costum, are masina, sofer. Cum era sa mearga la serviciu, la atelier in costum. Asa ca se duse la director in audienta si isi lasa demisia.
– Dar unde mergi Nicule? il intrba directorul, gandindu-se ca poate si-a gasit o slujba mai buna ori mai bine platita.
– Nicaieri. M-am facut patron.
Directorul, un barbat la vreo 60 de ani isi dadu jos ochelarii de pe nas si se uita la el sa vada daca glumeste. Era serios.
– Nicule, esti patron? Felicitari. Se ridica si ii stranse mana, ca intre sefi, cu un zambet prietenesc pe fata. Si ce o sa faca firma ta?
– M-am gandit sa ma ocup de constructii.
– Foarte bine. Dar tu te pricepi la constructii?
– Da. Am cat de cat o idee.
– Atunci, succes!
Si Nicu pleca din fabrica, incarcat de mandrie, cu actele firmei puse frumos in mapa. Daca tot e liber, hai sa se apuce de organizare. Intai isi citi documentele, cateva zile. Apoi, gandi ca are nevoie de ceva scule si materiale, de o masina si de bani. Bani. Dar de unde? Ei nu aveau nici o economie iar imprumut nu avea de la cine lua. Auzise el ca la banca se dau credite. Poti gira cu casa, cu mobila ori cu niste cunoscuti. Asa ca incepu iar drumuri sa isi ia credit si parca banca abia astepta sa ii dea bani. Isi lua acolo un credit de 200.000 de lei, bani de 5 Dacii. Isi cumpara una si isi angaja sofer, ca el nu avea permis. “Si apoi, eu sunt patron, cum sa conduc masina?” Acum le avea toate pregatite incepu sa isi caute de lucru. Dar el om cu bani. Nu vrea orice maruntis. O scoala de zugravit, o fabrica din astea. Lucruri mari. Mai stie el firme de constructii in oras si numai lucrari mai au. Asa ca nici el nu se incurca prin maruntisuri desi cativa cunoscuti il solicitara pentru cat o casa, pentru zugravit, pentru cate un gard. Nu, el nu poate accepta. Asta ii scade lui reputatia. Cum il va pune cineva sa faca o scoala daca ar sti ca el a turnat un gard? Se mai inteersa el incoace-incolo, dar asa repede nu se putea. Avea doar promisiuni pentru anul urmator desi nimeni nu stie de unde veneau acele promisiuni. Ca sa ii treaca vremea pana in primavara, se gandi ca ar fi bine sa faca niste bani, cu diverse produse aduse din pietele din Ungaria. Asa ca incepu sa treaca granita la unguri si sa vina cu tot felul de produse. Casa lor era un du-te vino. Mereu venau vecine, cunostinte, cunostinte de ale vecinelor si cunostinte de ale cunostinelor sa cumpere de la ei, marfa ungureasca la cel mai bun pret din oras. Si cum sa nu fie cand Nicu vindea la acelasi pret la care cumparase din Ungaria. Nu poate face profit cerand un pret mai mare. Doar el nu era bisnitar sa se imbogateasca pe spatele cuiva. El nu e bisnitar. Apoi vazu ca schimbul valutar e in floare se apuca si de asta. Cumpara valuta de la valutistii de pe strada si o vindea in vama la un pret mai mic. Sa se poata bucura cei care faceau schimb.
– Domnul Nicu, de ce vindeti valuta mai ieftin? intreba intr-o zi, soferul suprins si el de usurinta cu care seful sau isi risipea banii.
– Lasa mai, ce stii tu? Eu nu sunt bisnitar si nici valutist. Sunt om cinstit si nu fac specula. Cunoscutii au inteles repede ca Nicu nu face afaceri bune pentru el si incepura sa zambeasca ironic, sa isi dea coate. Apoi veni anul urmator si inflatia exploda. Banii s-au demonetizat si preturile au crescut peste noapte cu pana 200 la suta. Cei care aveau rate la banci au fost si ei distrusi de cresterea uluitoare a ratelor si a dobanzilor. De unde sa plateasca bietii oameni? Multi si-au pierdut apartamentele, masinile tot ce putea fi vandut ca sa acopere datoriile. Nicu si-a epuizat banii de la banca, in cele din urma, ca sa isi achite creditul si-a vandut apartamentul si s-a mutat intr-unul mai mic. Si-a lichidat si afacerea si s-a intors la fabrica, acolo unde el stiuse sa lucreze, ca era muncitor priceput.
– Ce faci Nicule, unde te grabesti? Il intreba un vecin vazandu-l cum pleaca in graba, iesind din scara blocului.
– Ma duc la un cunoscut sa ii fac un cotet la porci.
– Pai, nu mai esti patron?
– Am fost patron dar am inchis firma. Nu mergea! Mi-am dorit atat de mult sa fiu patron dar acum sa nu mai aud.
– Stii cum se spune…ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample!

Alte povestiri pe aceeas tema gasiti in tabelul de la Psi
Motanul pandalie scorpio Roxana

Antologia gafelor


Caldura mare!

de Redsky

In urma cu multi ani sefii mei aveau biroul in spatiul in care lucrez si eu, incalzirea o obtineam folosind aeroterme care consumau destul de mult curent.De fiecare data cand seful se intorcea de pe teren incepea sa urle”mai opriti aerotermele astea, ca muriti aici de cald!” Ideea e ca stand pe loc era rece,dar el venit de afara si din caldura masinii, nu realiza.Refrenul se repeta zilnic.
Intr-o zi am iesit din firma sa cumpar ceva de mancare. La intoarcere arunc o privire scurta vad ca seful nu era si ma lansez in stilul deja cunoscut “mai opriti aerotermele astea, ca muriti de cald!” Am vazut ca nu rade nimeni si pana sa deslusesc misterul, il vad pe seful ridicandu-se din spatele unei masinarii, la care mesterea stand ciuciulete.
Mi-am strans falcile cazute pe jos, m-am facut ca nu vad fulgerele ce sagetau spre mine si mi-am cautat urgent de lucru cat mai departe de el,sapand cu nadejde adapost cat mai adanc sub pamant! :D

stick-ul


Angela veni de dimineata la birou. Isi stia deja programul zilei pe dinafara. Avea ceva de listat la imprimanta dar tocmai acum se intamplase sa se termine tusul.  Iar va trebui sa mearga la copycenter. Uneori era indignata pe sefii ei, doi asociati, un barbat si o femeie, care nu investeau nimic in tehnica de birou desi aveau multe documente care trebuiau listate si arhivate si nu era indicat sa apeleze la firme din afara. Ca orice institutie au si ei documente secrete. Patroana era cam bolnava, venea doar uneori si lasa pe mana asociatului, Mihnea Roman. Acesta mai avea un loc de munca la primarie si nu avea timp de firma. Venea doar din cand in cand, daca se intampla sa aiba cate o intalnire ce trebuia ferita de ochii lumii. Daca era dupa Angela, toate intalnirile lui Mihnea ar fi trebuit ferite de ochii lumii pentru ca ea nu il vazuse decat in compania unor persoane indoilenice, fiecare din diferite considerente. Cautand sprijin pentru dezvoltarea afacerii Mihnea candida pe listele unui partid pentru un fotoliu de deputat si acum era mare agitatie. Starea aceasta i-o inspira si ei incat de multe ori, nu ii venea sa se apropie de birou. Azi, era una din zilele acelea. Stresanta. Ajunse ca de obici, punctuala. Aerisi, facu cafeaua si astepta sa se faca ora 9. Gasi pe masa un stick si copie pe el contractele si formularele de care avea nevoie. Se duse la copycenter si se aseza la coada, sa le poata lista. Dura cam mult pentru ca aici, la copycenter se faceau operatii diverse, era o tipografie digitala si se ocupau de mult mai multe productii tiparite nu doar de copii xerox. Se intoarse in cele din urma la birou. Telefoanele sunau iar Mihnea, in mod neobisnuit, striga in gura mare, se certa cu angajatii si rascolea totul. Cearta sefului o lovi in fata, de cum intra.

–         Salut! S-a intamplat ceva? – Angela il privi circumspecta.

–         Da! Aseara am trecut pe aici si am lasat stick-ul meu. Acum nu-l mai gasesc si am mare nevoie!

–         E vorba de acesta? Ea scoase din poseta stick-ul cu care fusese la copycenter.

–         Da! De ce mama dracului l-ai luat? Era al tau?

–         Nu, dar era pe birou. Are ceva? Doar l-am restituit. Nu l-am luat pentru mine.

–         Da- urla el in continuare ca un nebun- acolo aveam toata evidenta populatiei din Cluj, pe el. Si tu te-ai dus cu el la copycenter. Proasta ce esti! Puteam sa-l pierd sau sa ajunga pe mana nu stiu cui!

Ii smulse femeii micul obiect din mana si iesi turbat pe usa. Anglei i se umplura ochii de lacrimi. Colegii asistau stupefiati la scena. Ea nu intelegea reactia aceasta neobisnuita. E adevarat ca nu verificase continutul stick-ului dar la una ca asta nu se astepta. Mai bine va pleca din firma aceasta unde nimic nu functioneaza ca lumea. Sigur poate mai mult de atat, decat sa fie secretara unor imbecili. Stia ca Mihnea avea un var care lucreaza la politie. Dar de ce i-o fi dat acesta toate datele personale ale clujenilor? La ce ii vor fi folosit lui Mihnea si de ce ii e permis cuiva sa aiba acces la orice informatie secreta doar ca are un var sau un prieten intr-o pozitie cheie? Angela se retrase tremurand la biroul ei si isi baga nasul intre documente. Dupa cateva ore, aparu si Mihnea. Isi ceru scuze pentru reactia lui. II explica ei cat de importante erau informatiile acelea si ce riscuri erau daca ajungeau pe mana cui nu trebuie. Si mai ales se gandea la ce consecinte ar fi aparut daca se afla ca el detine toate datele acelea. Angela ii accepta tacuta scuzele si argumentele. Sigur va pleca de aici. Individul acesta e periculos. Cica mai vrea sa candideze! Vai de capul ei tara, daca astia ii sunt politicienii!

Am fost patron


Prin ’91, au inceput sa se constituie primele firme private si sa inceapa, obscur, timid si neexperimentat, sa se formeze un mediu de afaceri. Au fost multe lucruri care erau in trend, pe vremea aceea. Unul dintre ele era sa iti faci firma. Fiecare, care credea ca, daca are cat de cat habar despre afaceri, si-a tras o firma, si cu doasrul subsuoara, a devenit „patron”, ceea ce arata cunoscutilor ca evoluase cu o treapta. Proaspat demisionar, terminand de privit, dupa cateva zile, documentele constitutive ale firmei, intreprinzatorul trebuia sa faca ceva, practic. Ca sa incepi o afacere iti trebuie un capital, o idee, buna organizare si profesionalism. Daca aveai toate acestea reuseai in orice domeniu. Piata era goala si oamenii ar fi cumparat orice. De aceea multi care au inceput  atunci, azi sunt prosperi oameni de afaceri. Costica, e maistru in constructii. Si e foarte priceput la ceea ce are de facut. La firma la care lucrase pana atunci, castiga destul de bine. Dar cand se poate si mai bine, de ce sa te multumesti cu putin? Si-a facut si el o firma. Stia el ceva, ca are nevoie de capital. Cum nu avea bani, decat apartamentul si masina, s-a dus la banca, si in cateva zile a obtinut un credit cu dobanda mica. O suma destul de buna. Isi putea cumpara pe banii aceia vreo 5 Dacii. Doar girase cu casa. Acum avea si banii, si actele de firma, masina, ce ii mai lipsea? Cum el e patron, si-a angajat un sofer. Si i s-a parut o decizie buna. Cum adica, el, patronul sa conduca masina? Sunt altii platiti sa o faca. Buuun! Acum afacerea. El se pricepe la constructii. Deci a inceput sa isi caute lucrari. Insa cum se apropia iarna, lucrari nu s-au prea ivit. Doar cate una-doua la locuinte private, iar el aspira la altceva, o scoala, o fabrica, o institutie. Nu se incurca cu maruntisuri. Pentru lucrarile mari, avea ceva „promisiuni”. Pana in primavara, ca sa ii mai treaca timpul, a inceput sa faca comert, cu produse cumparate din pietele unguresti.  Dar el nu e bisnitar. E un om serios, cinstit. Nu poate face profit cerand un pret mai mare de la altii. Cumpara produse de peste granita si le vindea aici cu aproape acelasi pret. Mai mult. Cumpara valuta scump, de la valutistii din oras si o vinde ieftin, in granita. Sa se bucure cei care faceau schimb, ca el nu e bisnitar. Arunca cu bani in stanga si in dreapta, in zambetul de dispret al prietenilor si fostilor colegi. Anul urmator, in primavara, a fost o perioada in care inflatia a spulberat tot ce insemna finante si tranzactii. Preturile au crescut cu peste 200 la suta. La fel, creditele si dobanzile, au devenit insuportabile. Costica, si-a epuizat banii. Pana la urma a trebuit sa isi vanda casa si sa plateasca banca. Nu a avut de ales. Si-a lichidat si „afacerea”. Nu mergea, zice el cunoscutilor. Si s-a intors la firma de la care plecase. Fara sofer, fara casa, fara masina, fara bani dar impacat cu gandul zicand oricui il intreba: ” am fost patron”. Azi e vineri si se grabeste sa ajunga la gospodaria unui taran, sa ii repare acoperisul unui cotet de porci. E si asta o afacere!