Arhive blog

Poveste de vară- Duzina de cuvinte


Pășește agale, pas după pas, fără graba unei destinații precise iar tocurile sandalelor ei clămpănesc vesel, pe culoarul cu dale de piatră, stârnind ecourile șoptite, ridicate de prin unghere intunecoase, ce îi îmbrățișează gleznele fine. Exersase plecarea aceasta de ceva vreme și acum iese pe poarta cea mare și grea, fără să mai întoarcă privirea. Nimeni și nimic nu o mai leagă de clădirea aceasta, în care a locuit mai bine de o jumătate de an deși știe că o va purta în adâcul sufletului, pentru mult timp de acum înainte. Mirosurile ei indefinite, sunetele nopții, plânsete îi vor umbri gândurile și visele. Pe trotuar, lumina verii o inundă și aproape că nu mai aude în spatele său, poarta care se închide cu un păcănit scurt, metalic. Inspiră adânc aerul verii și admiră în treacăt castanii în floare, bucurându-se de parcă acum vedea pentru prima oară trotuarul prăfuit și copiii bătând mingea la o casă din apropiere. E o femeie tânără, înăltuță, într-o rochie verde vaporoasă, cu părul castaniu căzându-i pe umeri. Frumusețea ei e umbrită de o imperceptibilă tristețe iar pe chipul ei e înscrisă siguranța femeii căreia nu mai îi este teama de nimic, o îndârjire a celui care a pierdut totul și e în stare de orice. Cu poșeta pe un umăr și o geantă mică în cealaltă mână e pregătită de o nouă destinație. Taxiul sosi iar ea se așeză pe bancheta din spate, fără dorința unei comunicări cu șoferul, un tânăr care o privea atent, prin oglindă. Ah, destinația!
– La gara, vă rog, se auzi vocea ei de femeie frumoasă.
Simina simte ca e studiată și se uită pe fereastră indiferentă. În fond, e doar o necunoscută. Cui și de ce i-ar păsa de ea? Își mai intersectează privirea odată, cu a lui și i se pare că citește în ea, curiozitatea celui care vrea sa vadă: ”Așa arată o femeie care iese din penitenciar!”
Pe peronul gării, mulțimea o copleșește: zgomote, râsete, călători grăbiți, vocea de la difuzor ce anunță sosirile și plecările, tonetele de ziare, bagaje și simți brusc că viața i-a năvălit până în adâncurile ființei, încât avea senzația a că a lipsit doar puțin din peisaj. Își cumpără un bilet pentru Cluj-Napoca și se urcă în acceleratul ce tocmai sosise. Se îndreapta acum spre o destinație care nu mai e a ei. Ar fi vrut să simtă că se întoarce dintr-o vacanță mai lungă dar îi dispăruseră rădăcinile din locul acesta și se simțea acum, ca o frunză în bătaia vântului. Era orașul de care se îndrăgostise acum 12 ani, cand venise de la Galați, orașul care îi oferise cu generozitatea locului un soț, un copil, o casă. Era locul în care făcuse Facultatea de Știinte Economice și în care încercase să dea curs vieții ei. E același oraș care, mai apoi, cu un gest dur și necruțător îi luase tot, chiar și viitorul, de parcă ar fi cerut o plată prea mare, pentru tot ce oferise atât de simplu. Călătoria de o oră îi paru incredibil de scurtă și pentru prima dată avu senzația relativității timpului și a distanței. Totul este relativ: viața, prietenii, familia, distanțele. La fel, tot ce ai, poți să pierzi într-o secundă, chiar și viața iar existența și plecarea ta, să fie de neluat in seamă, pentru că nu e nimic deosebit ca un om să dispară pur și simplu. A fost doar o zbatere intensă, arzătoare și o iluzie închise într-o secundă cât o viață ca și cum abia ai început să te dumirești ca exiști pe lume și apoi brusc ai dispărut.
– Clujul urmeaza! Anunțul conductorului o smulse din gânduri.
Coborî pe peron și urcă în taxi, cerând să fie dusă la Hotel Onix, cât mai aproape de centru. Își preluă camera și timp de o oră dormi în baia cu spumă, simțind nevoia să îndepărteze cât mai mult din ea și din trecutul ei, odată cu straturile de celule moarte dezlipite de asprimea buretelui. Se îmbracă și apoi căută un coafor, să aducă la suprafață femeia aceea, pe care o știa ea și care, printr-o întâmplare a firii se ascunsese dupa firele albe de la tâmple și ușoare riduri pe obraz. Mai făcu câteva cumpărături și se întoarce în cameră obosită de toată agitația zilei. Formează numărul lui și așteaptă. Îi aude vocea, atât de dragă cândva dar pe care acum o urăște până la moarte.
– Am venit. Vreau să o văd pe Raluca mâine și am de discutat cu tine… La ora 15 în părculețul din spatele Teatrului Național? Bine…Vă Aștept.
Se așează în pat, obosită de prima ei zi prin lumea nouă și neputând închide ochii, rememorează întâmplările vieții. Niciodată nu s-a așteptat la atâtea trădări. Și-au făcut o firmă împreună dar cum el lucrează la CFR, regulile de serviciu nu îi permiteau două joburi. Așa că în acte era doar ea acționară, însă totul în firmă hotărau împreună și tot împreună se ocupau de ea. Mergea foarte bine, aveau un magazin de blănuri și un salon de mirese, cu servicii complete pentru nunți. Iar lui îi plăcea să își trăiască viața: concedii, mașini, lux, distracții, vilă. Își puteau permite ce visau. Totul s-a năruit când o vânzatoare, supărată că a fost concediată pentru nereguli i-a reclamat că nu înregistrează totul în acte. Atunci a început nebunia. Politie economică, cercetari, proces, avocați, procurori, penitenciar, cuvinte care au început să intre în vocabularul lor și să își ia parcă înapoi niște bucurii nemeritate. Ulterior, ca să nu piardă chiar tot, el a divorțat și a luat fetița cu el. Ba mai mult, ca să apară basma curată în fața tuturor a început să o denigreze pe Simina iar mai apoi chiar să creadă că ea a fost singura vinovată și a îndepărtat fetița de ea. Adormi trârziu, plină de filele întoarse ale acestei istorii de viață. Și-a primit lecția deși nu înțelegea de cui datorează asta și de ce. In ziua următoare se duse la Serviciul de Pasapoarte și își făcu un pașaport nou. Apoi, după prânz se întâlni cu ei. Întâlnirea o răscoli cumplit și își opri cu greu lacrimile ce îi apăsau pieptul. Trebuia să fie tare, pentru că viața ei abia acum începe și nimic din ce îi va fi greu și foarte greu, nu o va scuti. În România nu ești niciodată reabilitat moral dacă ai făcut închisoare, pentru că oamenilor de place să îi judece mereu pe ceilalți, nevazănd căte probleme, neputințe și greșeli au ei, ba chiar considerându-se corecți. Se mai văzură în zilele urmatoare dar prezența lui îi făcea o greața imensă. În ultima zi o anunță.
– Ți-am rezolvat. Ai viză de Anglia. Poți să pleci când dorești.
– Mulțumesc. Vocea i se frânse și nu știa dacă să se bucure ori să plângă.
Se despărți din nou de Raluca, strângând din dinți și opindu-și lacrimile. ”Când oi mai vedea-o va fi domnișoară? De ce a trebuit să plătesc eu toate acestea?” Așteptă seara la hotel și pe urmă se gândi să facă o plimbare pe jos. Camera închisă îi pare sufocantă acum.
Lumina din amurg stingea într-o mare albăstrui-trandafirie ultimele fluturări de aripi ale zilei și se vedea pe sine ca pe un om venind de foarte departe. Se gândi că destinul i-a dat o nouă șansă. Intuiția îi spune că până la urmă problemele ei se vor rezolva dar cu ce preț? Rămâne de văzut pe ce cărări o va mai purta viața și cât de departe îi va purta pașii. Acum, ea urcă încet strada în pantă, pe care a ajuns fără să bage de seamă. Realizează că e în drum spre fosta ei casă, o vila căreia îi știa pe dinafară intrarea placată cu marmură galbenă, fiecare detaliu din poarta de fier forjat, interiorul, gradina cu gazon. Se întorcea ca și un făptaș la locul crimei, mânată de resorturi neștiute, hrănindu-se parcă din energia locului acela, retrăind pentru o clipă iubirea, bucuria, durerea si trădarea. Își aminti o secundă că el purta la încheietura mâinii o brățară neagră, cu noduri, primită de la ceva biserică. Cum poți să te rogi de iertare cand sufletul tau e viclean? De ce nu ne asumăm consecința propriilor fapte? Trase adânc aer în piept și se dezlipi de locul acela. Nu mai avea rădăcini. Ajunse în vârful străzii si vedea de acolo orașul cu luminile sale. Orașul cui? Sună și în câteva minute sosi si mașina.
– La aeroport, spune ea simplu. Plecă, fără să mai întoarcă privirea spre locurile acestea, dispărând ca o umbră în noapte, ca și când nu a fi fost pe acolo, odata, o femeie tânără, într-o rochie verde, ca vara.

Mai multe postări pe aceeași tema, Duzina de cuvinte, găsiți în tabelul lui Psi.

Reclame

Prezicatorul


Clopotelul suna ca de fiecare data salvator, purtand cu el rasetele si veselia inca nenascuta a elevilor eliberati de linistea si nemiscare unei ore, care le facea energia sa fiarba ca o oala sub presiune. Angela, profesoara de limba engleza zambi cand le vazu fetele deja destinse si stia ca indiferent ce cuvar ar fi rostit, era pierdut in marea recreatiei.
– Lectia s-a terminat. Buna ziua!
Inchise catalogul, isi lua poseta si se indrepta spre cancelarie. Mai zabovi acolo cateva minute. Orele ei se terminasera, pe ziua de azi. Abia astepta sa ajunga acasa desi nu o astepta nimeni. Se simtea obosita si apropierea vacantei ii dadea si ei doruri de evadare, molipsita poate de eleviii ei. Primise repartitie la terminarea facultatii, in Dej, un oras industrial, care i se parea la inceput mare, fata de satul ei de la tara, cu ulitele lui serpuite, pe care erau insirate ca margele, case albastre, ale caror suflet respira, in mirosul busuiocului, agatat la grinzi, si unde, mai ajunge rar, in vacante ori la sarbatori. S-a obisnuit cu orasenii, dar e mai putin apropiata de oameni. La sat oamenii sunt deschisi si calzi, sinceri si darnici iar cand vad oameni straini,din curtile lor imprejmuite cu garduri de nuiele ca intr-un univers al taranului, ies la porti sa ofere fructe si sa dea binete, ca “ziua buna, e de la Dumnezeu lasata”. La oras, bunatatea trebuie privita cu suspiciune. A vazut atatea printre colegele ei incat prefera sa stea deoparte si sa priveasca decat sa fie implicata in ceva. Strabatu orasul pe jos, tarandu-si picioarele aproape din cauza caldurii. Asfaltul era incins iar soarele pe cer-ul fara nori, se topea, scurgandu-se pe vitrinele magazinelor, turnand culori portocalii si jeturi imense de lumina ce stingeau orice umbra. Se urca in autobuzul venit la fix, si se aseza pe scaun. Inchise ochii, sperand sa ajunga mai repede la racoarea apartamentului ei, dintr-un cartier de blocuri noi si ii veni in minte intalnirea aceea ciudata, petrecuta in urma cu cativa ani, in acelasi autobuz.
Barbatul care se asezase langa ea parea sa aiba peste saizeci de ani. Nici nu il remarcase, doar se trasese putin mai spre geam. Simti insa ca e privita si se intoarse spre el intrebatoare. Poate vroia vreo informatie. S-a uitat la ea insa cu un zambet senin si a inceput sa ii vorbeasca, cu o voce blanda.
– Sper sa nu va suparati pe mine, pentru ce o sa va spun. Ea il privi usor intrigata, iar el continua netulburat. Sunteti o domnisoara draguta si nu sunteti de aici. Sunteti suparata ca sunteti singura. Dar nu aveti motive de intristare. Viata dvs o sa se schimbe curand, intr-un fel in care nici nu va asteptati. O sa vedeti ca intr-o zi, un barbat, va va intalni pe strada si in mod neasteptat se va indragosti de dumneavoastra si va va cere in casatorie. O sa traiti multi ani, peste 80 si o sa aveti o familie frumoasa. Nu va cunosc, eu nu sunt din oras, sunt doar in trecere dar pe fata dvs limpede, pot citi viitorul, foarte simplu. Sunteti ca o carte deschisa.
Angelei ii dadura lacrimile. Se simti jenata dar nu avu timp sa protesteze. Batranelul cobori la statia urmatoare. Pe urma isi reprosa ca fusese atat de naiva si sa se lase atrasa in discutia aceasta. E clar ca arata depresiv si va trebui sa faca in sensul acesta ceva, daca a putut fi atat de usor citita de un necunoscut.
La cei 32 de ani ai sai, profesoara Angela Matei este inca o tanara frumoasa, cu paru negru, prins la ceafa intr-un coc simplu si elegant, avand ceva din simplitatea si frumusetea omului de la tara. Ea a inteles ca, injasss-today-frauen-sexy-4-pk-favorites-girls-beauty-women-sensuous-favs-woman_large orasele mici toate lucrurile sunt limitate. La fel si dragostea. E greu sa gasesti pe cineva disponibil. Barbatii de varsta ei sunt déjà casatoriti si au copii, iar cei recent divortati, or fi avut ei ceva probleme de adaptare, de nu au putut rezista casatoriei. Cum sa inceapa ea viata, alaturi de un barbat care a esuat la prima casnicie? A tot ales, a stat pe ganduri, pana cand a realizat ca, in viata ei se face tarziu. E singura la parinti, iar acestia nu au nici un alt sprijin in afara de ea. Isi face griji pentru ei, ca sunt bolnavi si destul de in varsta. Poate ca intr-un oras mare, ar fi fost altfel situatia. Dar asa, unde sa plece? A ramas pe loc si isi continua viata, predand intr-unul din liceele din oras. “N-am si eu un suflet de copil langa mine, sa rada si sa faca nazdravanii, sa ma vad in ochii si in sursul lui, sa ma trec si eu odata cu timpul lui.Macar sa nu fiu singura pana la sfarsit”. Cuvintele barbatului i-au ravasit gandurile si scotand la suprafata niste torente, care sapau adanc, asa ca isi promise sa faca ceva pentru a-si indeplini visul. Trebuia sa inceapa sa gandeasca asta chiar de acum. Ziua trecu greu si noaptea intreaga numara pe cer stele, cautand-o pe a ei. Se trezi obosita si fara chef. Isi facu o cafea tare, apoi se privi in oglinda, recunoscand expresia aceea, pe care o avea cand ii intra in minte o idee. In pauza mare evita cancelaria si se duse spre atelierele scolii. Maistrul de la mecanica o saluta respectuos iar ea ii rspunse la salut, degajata si cu zambetul pe buze.
– Buna ziua! Va pot deranja putin?
– Bineinteles. Nu va retin mult. As dori sa discut cu dumneavoastra intr-o problema personala, poate imi dati un sfat.
– Cu mare placere dar nu stiu ce sfat v-as putea eu da. E vorba despre unul din elevii dumneavoastra?
– Nu vreau sa dau detalii acum. Va rog sa acceptati o intalnire la o cafea, la cofetarie.
– E in regula. La ce ora doriti?
Eu termin orele la 14, daca vreti, la 14,30, la cofetaria mare din centru. Angela ajunse la locul stabilit si se aseza asteptand-ul sa apara. In zari de deprte si il studie mai atent. Sa fi avut 35 de ani si nu il vazuse pana acum cu cineva. Inalt, cu o alura sportiva, ingrijit. O fi avand si el secretele lui, ca in cancelarie e privit cu suspiciune.
– Sa stiti ca nici o femeie nu m-a invitat pana acum la cofetarie.
– Nu e nimic, domnul Eugen. Pentru orice exista un inceput.
– Sunt totusi curios. Sunt probleme grave? Angela zambeste incurcata. Nici ea nu mai fusese pusa intr-o asemena situatie.
. – M-am interesat putin despre dumneavoastra si am inteles ca sunteti un om integru. Va rog sa va dati cuvantul ca tot ce discutam ramane intre noi.
– Aveti cuvantul meu! Angela continua, ca nu cumva sa se razgandeasca si sa renunte la cerere.
– Stiti ca sunt o femeie singura pentru ca s-a intamplat sa nu ma casatoresc. Cu toate acestea imi doresc foarte mult un copil. V-as ruga sa acceptati sa ne intalnim pentru cateva zile, in weekendul acesta. Nu aveti nici o obligatie si sunt dispusa sa platesc o suma pe care o considerati suficienta. Stiu ca e ciudat ce va cer dar si pentru mine,e a fel sa vin cu o astfel de propunere.
– Sincer sa va spun, sunt din nou uimit. Nici la asta nu ma asteptam. Pot sa ma gandesc putin? Nu as vrea sa va supar, dar m-ati luat pe nepregatite.
– Bineinteles. Acesta e numarul meu de telefon si adresa mea. Daca acceptati, va astept vineri seara, dupa ora 8. Angela ii lasa un biletel, plati cafeaua si pleca lasandu-l pe el sa se gandeasca la popunerea ei. Zilele ce urmara se pregati pentru musafirul sau, aranja casa, aduse flori proaspete, in fata oglinzii aseza cateva lumanari, cumparase si o stilca de vin menita sa le indulceasca atmosfera. Parca stia dinainte ca urma sa vina. Trecu ora opt si verifica ceasul cu atentie. Se intrista si se aseza la televizor, uitndu-se pe langa si gandindu-se la sperantele ei spulberate. Pe la noua, auzi soneria si se duse sa dechida, cu gandul la vecina care facuse prajituri.
Eugen statea in pragul usii, cu un fir de crin in mana. Zambea incurcat.
– Buna! M-am hotarat sa vin. Nu stiu de ce, sper sa nu ma razgandesc si sa plec.
– Haide inauntru, sa nu te razgandesti. Petrecura weekendul in casa, in cel mai placut mod, cu o lejeritate ce ii facea sa creada,ca se cunosc de cand lumea si ca au fost,doar putin plecati,unul intr-o aprte,altul in alta. Nu se mai sfiau ca la inceput, descoperira ca impartasesc aceleasi idei. Aveau atatea de discutat, tacerile lor de oameni singuri, prind viata si cantau acum in cuvinte. Duminica seara se despartira, tarziu, de teama vecinelor, care bagarete cum sunt, ar fi observat imediat si ar fi comentat subiectul.
Eugen pleca acasa cu convingerea ca a castigat un prieten. In buzunarul hainei insa, gasi un plic si niste bani, plata pentru intelegera lor. Se rosi si tremura de suparare. Chiar s-au simtit bine impreuna, cum sa ii ia bani? Doar nu e gigolo? In ziua urmatoare incerca sa o abordeze discret insa ea il ignora total. Isi inghiti cu greu umilinta, ca o palma pe obrazul mandriei lui. O mai privea uneori pe fereatsra, la orele la care ea pleca acasa si o vzu rotujindu-se in timp ce o lumina placuta ii scalda chipul.”Femeia aceasta frumoasa si delicata imi poarta copilul. O fi baiat ori fetita? Va semana cu ea ori cu mine?” Apoi, nu o mai vazu. Fu ingrijorat peste masura si dupa cateva zile, nu mai rezista. Se infiinta la usa apartamentului ei si se trezi sunand la usa. Ea deschise si il privi cu mirare. Era rotunda si frumoasa iar parul ei negru si lucios ii cobora lin pe linia gatului, delicata. El statea in fata ei, ca un scolar care isi uitase lectia si avea mintea golita de ganduri.
– S-a intamplat ceva?
– Nu. Vroiam sa va vad. Vreau sa va intreb daca ati facut ecografie? Avem fetita sau baiat? Ea il pofti in holul apartamentului, de teama ca, discutia aceasta sa nu ajunga la urechile vecinilor indiscreti.
– O sa am o fetita. Dumneavoastra nu aveti nimic. Doar am avut o intelegere.
– Totusi, sa stiti ca eu il iubesc pe copilul acesta, continua el cu ochii umezi. O sa ma anuntati cand mergeti la spital, sa nasteti?
– Va repet. Apreciez interesul dvs dar nu aveti nici o obligatie. Nicaieri nu o sa fie consemnat ca sunteti tatal. Tot ce pot sa va promit e ca o sa ma gandesc.
Inainte sa plece, el ii lasa plicul cu banii primiti de la ea pe masuta din hol.
“Un barbat onorabil, spuse ea zambind. Nu insist. Stiu ca ar fi jignit, daca as insista iar el chiar e un om bun. Nu merita sa il supar.”
Cand Angela se intrna sa nasca, vestea a ajuns repede intre colege si colegi, cu discutii placute ori cu susoteli pe la colturi. Astfel afla si Eugen care isi ceru liber cateva zile, invocand o situatie de familie, urgenta. Alerga intr-un suflet la florarie si cumpara un cos de trandafiri rosii, iar apoi, cu disperarea celui care pierde ultimul tren, se duse in goana aproape la spital, trecu in zbor pe langa portarul care nu apuca sa ii ceara explicatii si urca scarile in fuga pana la etajul sectiei de Obstretica. Sora lui, Madalina, asistenta de ani de zile aici, il vazu si rase, convinsa ca a venit in vizita la vreun coleg ori vreo colega. Nici nu gresea foarte mult.
– Nu crezi ca ai gresit etajul? Il intreba zambind Madalina.
– Nu. Astept un copil. Aici trebuia sa vin.
Madalina ramase cu gura cascata. El ii spuse in doua cuvinte, ca doamna Angela va naste copilul sau, o fetita minunata, bruneta cu ochii albastri. Madalina, crezu ca fratele ei glumeste. Ii face vreo farsa desi el nu era genul. Apoi se gandi ca s-a tacanit. Ii lua totusi florile si i le dadu femeii, cu oarecare retinere. Spera ca atitudinea ei sa ii confirma ca Eugen spune prostii.
– Nu am ce sa va explic si nici sa discut cu fratele dvs. Ii multumesc de flori, dar nu e cazul sa isi faca griji. Spuneti-i sa plece acasa. Poate o sa vorbim mai incolo.plume
Madalina ii transmise mesajul lui Eugen, dar el nu o auzi. Cum sa plece acasa acum, cand se naste primul sau copil? Statu pe hol, plimbandu-se in sus si in jos, cu ingrijorare si emotie. Dupa ceva timp, sora lui aparu si i se facu mila de el. Ii spuse surazand.
-E o fetita frumoasa foc. Are 3.500 de grame. Felicitari! Pot sa pleci acum. Offf…O sa o rog pe mamica sa ma lase sa ti-o arat. Madalina se ruga si in cele din urma ii smulse cu greu aprobarea. Madalina aduse intr-o paturica de culoare roz, o fiinta micuta si rosie la fata, si el ii zambi topit de dragul ei. Ii dadura lacrimile si ii trimise un sarut. Noaptea care urma dormi pe bancheta din hol, asteptand ca noua mamica sa se trezeasca. Spre dimineata, sora ii aduse o cafea si il batu pe umar.
– Te-ai tacanit, fratele meu? Ce ai facut, oare? Ma intreb daca e chiar copilul tau. De ce nu ai plecat acasa? Lista ei lunga de intrebari nu se termina iar el nu zicea nimic. Gandurile lui erau multe si il purtau in alta parte.
– Vreau sa o vad pe Angela. Du-te si cheama-o. Spune-i ca doar doua minute. Te rooog. Te rooog.!
Cele 20 de minute, cat stau Madalina in salonul Angelei, I se parura interminabile. Zari la usa un barbat si o femeie, doi oameni trecut de cincizeci de ani si Eugen intelese ca sunt parintii ei. Se duse la spre ei si intra in vorba.
– Saru’mana! Eu sunt Eugen. Sunt tatal nepoatei dumneavastra. Ma bucur sa va cunosc si regret ca nu am avut ocazia sa ne intalnim mai demult, dr pentru oate lucrurile vine o vreme.
Cei doi se uitara la el emotionati si zambind. Madalina aparu in cele din urma si ii duse pe toti trei in rezerva. Nu apuca nimeni sa deschida gura ca tanarul incepu fara sa isi faca probleme ca toata lumea din salon, cateva femei, si doi viziatori, il urmarau zambind.
– Angela, femeie, cum te-ai gandit sa lasi fetita noastra frumoasa fara tata? Dar eu ce sunt aici? Tu stii ce simt eu? Te iubesc ca un nebun si toate lunile acestea, au fost un chin pentru mine. Iar acum, traiesc cel mai minunat eveniment din viata mea. Esti o persoana speciala si vreau sa faci parte din viata mea, si tu si fetita noastra minunata. Vrei sa te casatoresti cu mine?
Angela era suprinsa, uimita jenata pentru parintii care nu stiau nimic de conventiile lor. Se gandi o secunda. Isi aminti de batranul de pe autobuz si de prezicerea lui si se gandi ca viata asterne lucrurile in felul ei propriu. Barbatul acesta, care sta suferind langa ea, el, care i-a oferit bijuteria de copil, omul acesta isi va da viata pentru ele doua.E un om bun si cald dar ea nu indraznise pana atunci sa se gandeasca mai departe.
– Da.
– Iti promit sa va iubesc si sa am grija de voi, asa cum nu a avut nimeni vreodata. El ii lua mana si i-o saruta, apoi o saruta pe frunte, pe ochi, pe buze. Era atata emotie in incaperea aceea micuta, mirosind a spital, uimire si dragoste. Un ropot de aplauze umplu incaperea si cateva mamici lacrimara, de emotia momentului.
Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate, pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari. Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura.

Pe cei care au mai scris pe aceeasi duzina de cuvinte va invit sa ii cititi din tabelul de la Psi.

Angela, Andreea si catelul


Daca lucrurile in viata mea ar fi foarte simple, nu cred ca m-ar reprezenta de nici o culoare. Si cum mie imi plac culorile vieti, azi am avut o zi plina, de aventuri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma implic in ceva, o fac cu toata convingerea si pun mult suflet.

Azi, a venit cineva sa adopte ultimul catelus. I-am invitat in apartament. Era o tanara de vreo 23 de ani, Angela cu o fetita de mana, Andreea. Mi-a spus ca fetita are 1 an si 7 luni. I-am servit cu suc, cafea si fetitei i-am dat o ciocolata. I-am pus “trusoul catelului, mancare, jucarii, instructiuni. Intre timp, vorbeam cu tanara. Am fost draguta si la plecare m-a pupat. Totul a fost ok pana cand mintea mea, a inceput sa proceseze. Asa e cu blondele, gandesc mai lent ca niste bombe cu explozie intarziata. Si realizez ca tanara, avea o situatie nesigura, ca sta in chirie, ca m-a intrebat de un loc de munca. Ba m-a intrebat daca i-am facut vaccinurile la catela si daca are si lesa. Apoi mi-am amintit ca era interesata daca stiu pe cineva care vinde un pat ca ar avea nevoie de unul. Catelusul si l-a dorit foarte mult pentru fetita. Si o inteleg. E o jucarie vie. Dar tanara nu prea avea cu ce sa intretina jucaria. Si au inceput remuscarile. Ale mele, evident. Asa ca, pun mana pe telefon si sun.

–         Domnisoara Angela? Gabriela sunt. Ati ajuns deja la Gilau? Uitati de ce va sun. M-a sunat medicul veterinar. Mi-a zis ca nu trebuia sa dau catelul, ca are o viroza si ca trebuie musai vaccinat. Si ca nu are voie sa stea in colectivitate cu copii pentru ca e o boala transmisibila. Asa ca o sa va rog sa mi-l restituiti. Va platesc transportul si deranjul. Si imi cer scuze.

Femeia imi raspunse cam fara chef, poate enervata sau indispusa de situatie.

–         Bine. Poate ca o sa trec deseara sa vi-l aduc atunci. Acum nu pot ca am ceva treaba.

Am mintit. Rusinos dar nu vedeam alta solutie. Daca as fi spus adevarul nici o sansa sa il mai recuperez. Stau si reflectez. Fata nu o sa mi-l aduca veci! In cel mai bun caz il va da altcuiva sau il va abandona. De crescut nu ar avea cu ce, chiar daca ii e drag. Parca il vedeam peste doua saptamani slab, transparent si cu coastele iesind prin blanita. Imi dau lacrimile. Eu l-am hranit cu grija, m-am trezit din 3 in trei ore sa ii dau sa manance cu biberonul. Cand mi se termina laptele din frigider, ma duceam la nonstop si la 3 dimineata sa cumpar cutii de lapte incat se uitau vanzatoarele cruscis la mine.  Si totul ca sa ce? Sa il dau cuiva care nu isi poate avea grija de propria persoana. Ce-o fi fost in capul meu? Gilaul e un mic orasel la 15 kilometri distanta de Cluj Napoca, si are vreo 6 blocuri in zona centrala iar in rest sunt case. E aproape ca la tara. Un caine abandonat nu prea are sanse la tara. Acolo oamenii prefera sa tina cate un purcel decat sa dea de mancare unui caine. Darmite sa-l vaccineze! Asa ca, imi iau posetuta de panza cu floricele roz-galbene-verzi si plec in cautarea catelului. Iau autobuzul si apoi, ma duce cineva cu masina si ma lasa in centru orasului. Incotro sa ma indrept? Vad o farmacie. Intru. Un tanar dragut.

–         Buna ziua. Va deranjez cu o problema si am nevoie de ajutorul dvs. daca puteti dar nu are legatura cu ceea ce faceti aici. Am dat cuva un catel, si veterinarul mi-a zis ca are probleme…etc…(povestea o stiti). V-as ruga daca o cunoasteti pe Angela, care are o fetita Andreea.

–         Imi pare rau, dar nu o stiu. Sunt destul de nou in oras si nu am ajuns sa cunosc multa lume. Mergeti la etaj. E acolo un medic de familie si poate va ajuta. O doctorita foarte amabila si cunoaste multi pacienti.

Multumesc si plec. Doctorita imi deschide mintea ca tanara, daca nu are loc de munca, nu e inscrisa la medic de familie. Ii dau dreptate. Multumesc si plec. Tanarul farmacist ma vede.

–         Ati rezolvat?

–         Din pacate nu.

–         Atunci mergeti la alimentara de peste drum. Poate ca aveti ceva sanse.

Traversez si vad o taraba cu legume. O tinerica vanzatoare e amabila cu clientii. Astept.

–         Buna ziua. Va rog sa ma ajutati daca puteti. Caut o tanara Angela, cu o fetita Andreea. Tanara blonda, inalta atata si fetita mica, inalta atat. Si explic povestea cu catelul si tratamentul.

–         Eu stiu o tanara, cu descrierea aceasta. Dar fata in cauza nu va mai raspunde la telefon? Dati sa o sun si eu!… Nu raspunde nimeni la acest numar.

Atunci ma trimite cu o clienta, la fata despre care vorbea. Ajung la o ruda, o femeie care facea prajitura. Astept. Ma duce la bloc. Eu stiam ca trebuia sa fie casa. Dar cine stie? M-o fi mintit. Sotul fetei, un tanar slabut, vine mirat. Aflu ca fata e bolnava, ca are un copilas dar nici vorba sa fi fost la Cluj dupa catel. Cand o vad, inteleg ca nu e vorba despre ea. Imi cer mii de scuze, le multumesc de intelegere si plec inapoi de unde venisem. La taraba cu legume. Ii povestesc vanzatoarei ca nu e ea. Ii mai descriu inca o data cum arata Angela, cu o fata Andreea. Apare o alta vanzatoare. Ii explic si ei despre ce e vorba. Le iau nr de telefon s le rog daca o vad, sau daca vad catelul sa ma anunte. Plec cu vanzatoarea a doua si traversam strada la un magazin alimentar mai mic. Ii explicam si acolo vanzatoarei, a treia, despre povestea cu Angela, Andreea si catelul. O rog si pe ea sa fie pe faza daca o vede si sa ma anunte. Intre timp ca suna un client. Culmea e si clientul e din Gilau. La fix!  Il rog i pe el sa ma ajute. Angela, Andreea si catelul.

–         Daca nu reusiti o sa ii rog pe cei de la politie sa verifice, imi zice el.

Una dintre vanzatoare suna pe telefonul Angelei, care nu mai raspundea de o vreme. Culmea e ca ii raspunde. Vanzatoarea o ia tare.

–         Doamna Angela? Sunt doamna cu catelul. Stiti despre ce e vorba? Da? V-o dau pe doamna la telefon!

Eu raspund, in culmea fericirii. Ii spun ca m-a adus sotul – nu stie ca nu am sot-  la Gilau si ca m-a lasat sa-mi rezolv problema. Trebuia sa dau greutate discutiei. Fara un sot, poate ca m-ar fi trimis la plimbare. Imi spune adresa si eu zbor spre catel. L-am recuperat, fericita. L-am pupat pe nas, intre ochi, l-am strans la piept. Dragul de el! Azi am tras o serie de minciuni, am implicat lumea in problemele mele dar in sfarsit am reusit. Am catelul si de acum voi fi foarte, foarte, foarte atenta sa ajunga la niste stapani care sa il poata ingriji si iubi.

P.S. L-am uitat pe Nea Caisa, un batranel de vreo 60 de ani, care , venit la taraba de legume si fructe asista amuzat la mica noastra conspiratie si imi dadea putine sanse de reusita dar mi-a dat un sfat bun. Sa listez copii cu poza catelului, sa le lipesc pe stalpi si sa rog pe cei care il vad sa ma sune. Si trebuie sa le multumesc catorva prieteni care m-au sustinut moral si s-au interesat de finalul operatiunii.

Vreti sa stiti ce a facut Pufy, birmaneza tafnoasa si catelul cand s-au reintalnit dupa o absenta de cateva ore? S-au spalat reciproc cu mare dragoste. Si uite-asa, toata familia e completa si fericita.

Happy End!

Prezicatorul


La cei 32 de ani ai sai, profesoara Angela Matei a inteles ca, in orasele mici toate lucrurile sunt limitate. La fel si dragostea. E greu sa gasesti pe cineva disponibil. Barbatii de varsta ei sunt déjà casatoriti si au copii, iar cei recent divortati, or fi avut ei ceva probleme de adaptare de nu au putut rezista casatoriei. Cum sa inceapa ea viata, alaturi de un barbat care a esuat la prima casnicie? A tot ales, a stat pe ganduri, pana cand a realizat ca, in viata ei se face tarziu. E singura la parinti, iar acestia nu au nici un alt sprijin in afara de ea. Sunt bolnavi si destul de in varsta. Poate ca intr-un oras mare, ar fi fost altfel situatia. Dar asa, unde sa plece? A ramas pe loc si isi continua viata.Preda la cel mai bun liceu din oras  si e fericita cand se afla intre copii. Ei o adora, ii vorbesc vrute si nevrute, ea are rabdare sa ii asculte si sa ii inteleaga. Uneori, le pregateste elevilor tot felul de suprize, iar ei au invatat sa faca la fel. E o atmosfera calda si familiala, iar ora de engleza e una dintre favoritele copiilor. La ora ei nu sunt absente. Si are cativa olimpici.

Totusi, in sufletul ei, Angela este neimpacata. Ca nu are si ea un copil, iar timpul zboara repede. E convinsa ca nu se va mai casatori. Intr-una din zile, cand mergea spre casa cu autobuzul, langa ea s-a asezat un barbat de vreo 60 de ani. S-a uitat la ea cu un zambet senin si a inceput sa ii vorbeasca cu o voce blanda.

–         Sper sa nu va suparati pe mine pentru ce o sa va spun. Ea il privi usor intrigata, iar el continua netulburat. Sunteti o domnisoara draguta si totusi, sunteti suparata ca sunteti singura. Dar nu aveti motive de intristare. Viata dvs o sa se schimbe curand, intr-un fel in care nici nu va asteptati. O sa traiti multi ani,peste 80 si o sa aveti o familie frumoasa. Eu nu sunt din oras, doar in trecere. Pe fata dvs deschisa, pot citi viitorul foarte simplu. Sunteti ca o carte deschisa.

Angelei ii dadura lacrimile. Se simti jenata dar nu avu timp sa protesteze. Batranelul cobori la statia urmatoare. Ea se gandea cum poate sa fie asa de naiva si sa se lase atrasa in discutia aceasta.

Intalnirea aceasta insolita, avu darul de a starni o agitatie in sufletul ei. Dupa ce se gandi cateva zile,si-a propus sa ia masuri. Nu poate astepta cu mainile in san sa treaca vremea. La liceul unde preda ea, vazuse intr-una din zile, un maistru, un barbat inalt si cu trasaturi frumoase. Ea estima sa aiba  vreo 35 de ani. Se interesa si afla ca e singur. Il aborda si il invita intr-o zi, sa iasa la cofetarie, pentru ca vroia sa discute cu el o problema personala. Eugen accepta zambind si intrigat invitatia. Nici o femeie nu il mai invitase la cofetarie si recunoscu faptul ca e curioasa,  si cel putin ciudata solicitarea profesoarei. Se gandi ca o fi vorba de vre-un elev pentru care vroia sa intervina, desi ar fi putu discuta deschis despre asta si la scoala.

In timp ce mancau inghetata, si trecura destul de repede peste banalitatile introductive, Angela ii prezenta motivul invitatiei.

– M-am interesat putin de dvs. Am afla ca sunteti un om integru de aceea, va rog sa va dati cuvantul ca, tot ce discutam acum este secret. El consimti, oricum, el nu e genul care sa barfeasca. Cred ca stiti, continua ea cu emotie si jena, ca sunt o femeie singura. Imi doresc foarte mult un copil. Si cum nu s-a intamplat sa ma casatoresc, nu vad cum sa pot rezolva problema aceasta. V-as ruga sa acceptati, sa ne intalnim de cateva ori, sa facem sex, pentru ca as vrea sa raman insarcinata. Nu aveti nici o obligatie fata de mine. Mai mult, sunt dispusa sa platesc pentru asta, o suma pe care o considerati suficienta. Stiu ca e ciudat ce va cer. Nu am nevoie sa imi dati raspunsul pe loc. Consider ca 3 zile sunt suficiente.

El ramase uimit. Nu se astepta la asa ceva. Nu auzise la ei in oras, sa fie vreun caz asemanator. Era convins ca o va refuza pe doamna Angela. Se gandi, se razgandi. In cele din urma accepta. Era prea tentanta situatia sa nu o incerce. Ce rau poate fi in asta? Si apoi, ea e o femeie frumoasa si atragatoare. Nu i-ar fi trecut niciodata prin cap sa ii faca curte, convins fiind ca ea nu se va uita niciodata la el. Weekendul i-a adus Angelei, bucuria implinirii dorintei ei. Eugen se duse la apartamentul ei cu un buchet de flori si cu prajituri. Cam demodat, dar cel putin era un om de bunsimt. Cele doua zile, cat a ramas el la Agela, au fost foarte interesante. Au discutat multe, despre proiectele lor de viitor, despre familii, despre muzica si arte. Parca erau amici de cand lumea. El a plecat duminica seara, tarziu, epuizat dupa atatea discutii, dar si incantat. Traia niste sentimente nemaintalnite. Iar povestea aceasta secreta, il va macina multa vreme de acum inainte. Cand ajunse acasa, in buzunarul hainei sale, gasi un plic cu 1000 de euro, pentru ca el refuzase sa primeasca bani de la ea. In ziua urmatoare, cand o zari, vru sa ii inapoieze plicul, dar ea il ignora, ca si cum nu se cunosteau. El se simti ofensat si abandona ideea de a o mai intalni.

Dupa o vreme, o vazu ca incepe sa se rotunjeasca. Si el se gandea cu mandrie ca ea, femeia aceasta frumoasa si delicata, poata copilul sau. O fi fetita sau baiat? Se gandea cum va arata. Va fi blond ca si ea, sau brunet ca si el? Va avea trasaturile ei sau ale lui? Cat de micuta ii va fi manuta, sau piciorusul? Oare ea ii va da voie sa isi vada copilul? Mii de ganduri care nu ii dadeau pace. Cu cat ea crestea in rotunjime si greutate, cu atat el slabea, macinat de ganduri si de sentimente stranii.

De cand ea intra in concediu prenatal, el statu ca pe spini. Era sfarsit de an scolar. Dupa cateva zile, si el era in concediu. Intr-o zi, se trezi ca pasii si gandurile il purtara pana in fata usii ei. Suna la sonerie si ea ii deschise mirata.

–         S-a intamplat ceva?

–         Nu. Vroiam sa va vad. Vreau sa va intreb daca ati facut ecografie? Avem fetita sau baiat? El intra in holul apartamentului, de teama ca discutia aceasta sa nu ajunga la urechile vecinilor indiscreti.

–         O sa am o fetita. Dumneavoastra nu aveti nimic. Doar am avut o intelegere.

–         Totusi, sa stiti ca eu il iubesc pe copilul acesta, continua el cu ochii umezi. O sa ma anuntati cand mergeti la spital sa nasteti?

–         Va repet. Apreciez interesul dvs dar nu aveti nici o obligatie. Nicaieri nu o sa fie consemnat ca sunteti tatal. O sa ma gandesc.

Inainte sa plece, el ii lasa plicul cu cei 1000 de euro, pe masuta de pe hol. E un om onorabil. Nu poate accepta bani de la ea.  Angela nu se opuse. Stia ca daca ar fi procedat altfel l-ar fi jignit iar el era un om bun. Nu merita asta.

Eugen afla din pura intamplare, din discutia a doua colege profesoare, ca Angela s-a dus la spital. Avusese contractii si sigur, va naste in scurt timp. Parca plutea. Alerga la florarie si se duse direct la maternitate. Sora lui Eugen, Madalina, lucra acolo. Era asistenta sefa. Cand il vazu cu florile, crezu ca se duce la vre-un coleg, in vizita.

–         Nu crezi ca ai gresit etajul? Il intreba zambind Madalina.

–         Nu. Astept un copil. Aici trebuia sa vin.

Madalina ramase cu gura cascata. El ii spuse in doua cuvinte ca doamna Angela va naste copilul sau, o fetita minunata, bruneta cu ochii albastri. Madalina, crezu ca fratele ei glumeste. Ii face vre-o farsa. Apoi se gandi ca s-a tacanit. Ii lua totusi florile si i le dadu femeii. Spera ca atitudinea ei sa ii confirma ca Eugen spune prostii.

–         Nu am ce sa va explic si nici sa discut cu fratele dvs. Ii multumesc de flori, dar nu e cazul sa isi faca griji. Spuneti-i sa plece acasa. Poate o sa vorbim mai incolo.

Madalina ii transmise mesajul lui Eugen, dar el nu o auzi. Cum sa plece acasa acum, cand se naste primul sau copil. Statu pe hol, plimbandu-se in sus si in joDupa cateva ore,  sora lui aparu zambind dar contrariata.

–         E o fetita frumoasa foc. Are 3500 de grame. Felicitari! Pot sa pleci acum. Offf…O sa o rog pe mamica sa ma lase sa ti-o arat. Madalina se ruga si in cele din urma ii smulse cu greu aprobarea. Cand Eugen o vazu, o fiinta micuta si rosie la fata, se topi tot. Ii dadura lacrimile. Ii trimise un sarut. Toata noapte dormi pe ancheta din hol. Astepta ca ea, noua mamica sa se trezeasca. Madalina fu impresionata cand il gasi acolo. Ii aduse o cafea.

–         Te-ai tacanit, fratele meu? Ce ai facut, oare? Ma intreb daca e chiar copilul tau. De ce nu ai plecat acasa? Lista ei lunga de intrebari nu se termina iar el nu zicea nimic. Gandurile lui erau multe si il purtau in alta parte.

–         Vreau sa o vad pe Angela. Du-te si cheama-o. Spune-i ca doar doua minute. Te rog. Te rog.

Cele 20 de minute, cat stau Madalina in rezerva Angelei, I se parura interminabile. Intre timp, aparura si parintii ei. Dar el nu se arata intimidat de prezenta lor. Discuta cu ei cordial ca si cum ar fi trebuit sa se intalneasca de cand lumea, si doar conjunctura a facut sa nu fie posibila intalnirea aceasta pana acum.

–         Saru’mana! Eu sunt Eugen. Sunt tatal nepoatei dvs. Ma bucur sa va cunosc si regret ca nu am avut ocazia sa ne intalnim mai devreme.

Batranii se uitara la el emotionati si zambind. Madalina aparu in cele din urma si ii duse pe toti trei in rezerva. Nu apuca nimeni sa deschida gura ca Eugen incepu.

–         Angela, femeie nebuna, cum te-ai gandit sa lasi fetita noastra frumoasa fara tata? Dar eu ce sunt aici? Tu stii ce simt eu? Te iubesc ca un nebun si toate lunile acestea au fost un chin pentru mine. Iar acum, traiesc cel mai minunat eveniment din viata mea. Esti o persoana speciala si vreau sa faci parte din viata mea, si tu si fetita noastra minunata. Vrei sa te casatoresti cu mine?

Angela era suprinsa, uimita jenata pentru parintii care nu stiau nimic de conventiile lor. Se gandi o secunda. Isi aminti de batranul de pe autobuz si de prezicerea lui si se gandi ca viata organizeaza lucrurile in felul ei propriu. Barbatul acesta, care sta suferind langa ea, el, care i-a oferit bijuteria de copil, omul acesta isi va da viata pentru ele doua.E un om bun si cald dar ea nu indraznise pana atunci sa se gandeasca mai departe.

– Da.

– Iti promit sa va iubesc si sa am grija de voi, asa cum nu a avut nimeni vreodata. El ii lua mana si i-o saruta, apoi o saruta pe frunte, pe ochi, pe buze. Era atata emotie in incaperea aceea micuta, mirosind a spital, uimire si dragoste.

Cand crezi ca in viata lucrurile sunt déjà aranjate pe un drum de pe care nu pot fi deturnate, sa te pregatesti de schimbari. Destinul are propriile reguli, care nu tin cont de dorintele noastre decat in mica masura.