Arhive blog

Amintiri din alte vieti


Dorm profund si intreaga mea existenta e proiectata in vis ca si cum lumea adevarata s-ar desfasura acolo. Vad un camp inverzit si dealuri. E vara. Imi vad bocancii de piele maronie rascolind praful drumului serpuit ce trece pe la marginea unei localitati. Stabatusem cateva ulite printre case cunoscute, pana sa ajung aici. Mirosuri de ierburi calde si de praf. ”Visul acesta l-am mai visat”, imi zic. Atmosfera e cetoasa, ca intr-o fotografie sepia. Nu vad culoarea cerului dar nu e important. Sunt un barbat. Am vreo 30 de ani. Parul mi-a crescut, negru si ciufulit. Port uniforma verde. O ranita militara in spate. Sunt obosit dar drumul si dorul ma poarte cu energie nabanuita spre casa. Ma opresc la poarta unei case. O casa de caramida, cu acoperis rosu. O curte mare, cu iarba verde si fina. Femeia tanara poarta batic de sub care ies doua cozi grele. Ma intampina cu bucurie si lacrimi in ochi. Imi inlatuieste gatul cu bratele iar in piept emotiile sunt tulburatoare. Ii raspund gestului ei. In spate, iesit din usa casei, un tanc descult, de vreo 5 anisori, cu ochii negri cabune ne priveste curios. Nu stie cine e strainul care o imbratiseaza pe mama. Ar vrea sa se apropie. Ezita. Femeia se intoarce si il ia in brate, intr-o noua imbratisare cu mine.
– A venit tata. S-a intors din razboi! E tata. Nu ai teama. Spune ea cu o voce blanda, cunoscuta.
Simt o mare pace in care doar vibatiile inalte ale sufletului, ca niste coarde de lira, mai tremura inca.
Ma trezesc. M-am intors acasa din razboi!
Ma dezmeticesc ca a fost doar un vis. Dar atunci, de ce simt emotiile acelea inca vibrand, acorduri inalte de lira? Vreau inapoi in lumea aceea insa zorii zilei revarsa atata lumina incat inchide drumul spre vis.

Miercurea fara cuvinte- O femeie simpla


Destinul ei e munca. E imaginea unei femei simple, de la tara, suprinsa de obiectivul unui bun prieten, Ioan Ghira, in muntii Devei, intr-un peisaj de vis.

Mai multe despre miercurea fără cuvinte, găsiţi la Carmen.

Fascinatia clipei


Parfumul ei abia perceptibil se prelingea pe langa obiectele din incapere. Ii simtea inca atingerile delicate pe maini si pe buze, caldura ei de femeie goala cuibarita in suflet ca o felina. Plecase pe neasteptate, chemata de un telefon urgent, in cel mai nepotrivit moment. Zgomotul usii inchise, pacanitul scurt al pantofilor cu tocuri foarte inalte se pierdu in intuneric.O masina demarase scrasnind. Nu privi  pe geam. Singur, contempland flacarile din semineu, victorios si infrant depotriva accepta. Nimic nu se compara cu un whisky bun, intr-o seara rece de toamna. Poate doar o femeie.

O femeie daca prin istorie


La 40 de kilometri de Deva, intr-o margine de sat, pe un deal inalt, acolo unde se termina drumul si incepe salbaticia naturii, bate inima calda a unui romance. Maria Craciun, o femeie de 65 de ani, lovita de viata si de intamplari nefericite, isi duce traiul cu stoicism si cu rabdare ardeleneasca. E figura darza si obosita dar demna a unei femei de la munte. In casuta ei modesta, saracacioasa, ziua incepe devreme, in zori.cand pregateste ceva in pripa de mancare si apoi, porneste pe jos, urcand panta dealului cam un kilometru pana la locul ude stau animalele, doua vaci si doi vitei. Trupul acesta firav are in el atata putere incat poate suporta muncile grele ale campului. Maria merge la coasa. Trebuie sa isi ingrijeasca animalele care sunt singura ei sursa de venit. Ca sa poata supravietui, vinde viteii si isi gospodareste cu mare grija banutii, sa ii ajunga pana cand va avea alti vitei de vanzare. Barbatul ei, e mort de multi ani, si a dus cu el o mica parte din suferinta care a incercat-o. O fire slaba, el si-a inecat amarul in bautura si nu a fost omul care sa se zbata prea mult, poate simtind ca destinul l-a condamnat de la inceput sa traiasca viata amarata din munte. Ca orice familie simpla, de la tara, nadejedea e in copiii care ar trebuie sa o ajute la batranete. Dar nici acum, nu poate conta pe ajutorul lor. Poate ca e destinul parintilor cu caractere puternice sa isi apere instinctual copiii, atat de mult incat sa ii fereasca de provocari dar facandu-i neputinciosi in lupta cu viata. Maria a avut 4 copii. Un baiat i-a murit in urma cu multi ani, inecat la rau. Era elev de liceu pe vremea aceea si avea optsprezece ani. O fata, a avut un accident de masina cumplit si s-a chinuit ani de zile sa se recupereze. E invatatoare in sat, are cam 40 de ani dar nu s-a casatorit niciodata. Probabil ca durerile recuperarii au stins ceva in ea. Dorinta de viata si responsabilitatea unei familii. Alta fata e casatorita la Deva. Macar ea o duce mai bine si nu trebuie sa ii poarte de grija. Maria mai are un fiu, Ghita, care fire blanda, mostentita de la parintele lui, s-a lasat invins de viata. De mai multi ani a ramas fara serviciu si nu si-a mai gasit de lucru decat ocazional. Asa ca sta cu batrana si traieste in umbra ei, ajutand in gospodarie.

–   Stiti cate de greu ne e cu vitele acelea? Asta ma doare pe mine cel mai tare. Ca nu mai vine apa de la fantana din deal, pe conducta si nu au ce bea. Degeaba ii tot spun lui Ghita sa mearga sa o tocmeasca, ca el nu se duce.

Saracu s-o dus si o incercat sa sape cu tarnacopul pamantul, ca sa bage o sarma lunga pe o portiune de conducta, care avea mai mult de 50 de m, insa asa de tare era solul, ca n-o reusit sa sape, asa ca o amanat pe cand o sa mai ploua.

Porcii mistreti le-au distrus recoltele, truda lor de un an intreg. Au rascolit porumbul cu coltii lor, incat a ramas campul ca dupa dezastru.

–   Ca mai demult, cand erau oameni mai multi, se pusca cu carbid in fiecare noapte, si recoltele erau in siguranta, dar acuma….

In vecin, la poiata unde isi tine vitele,  este o familie de batrani, trecuti de 75 de ani, care lucreaza si ei la fel ca ea, din greu, pamantul batucit si impietrit, impovarati de atatia ani. Si ca si cum nu ar fi de ajuns atatea necazuri si apasari anul acesta cartofii nu s-au facut, si ei sunt un aliment de baza in familie. Au fost cuiburile pline de cartofi mici si crapati, incat sunt numai buni de dat la porci. Dar, cu atatea rele, are totusi o multumire. Ca a reusit sa faca 24 de “pari”, niste capite de fan uriase si ca asa, vitele vor avea de mancare toata iarna. Familia intreaga se pregateste de iarna. Acum e o toamna blanda si calduta. La 40 de kilometri, cetatea Devei gazduieste urmele istoriei de peste 2000 de ani. Cum e viata unei femei dace dupa doua milenii? Simpla si modesta, aparent rupta de lumea cotidiana, industriala, tumultoasa. Maria lui Craciun urca zilnic dealul, 1 kilometru pe inaltime, cu un radio mic in buzunarul hainei. Asculta muzica si stiri. E necajita. Nu o sa fie mai bine niciodata pentru ea. Parca viata, istoria, sansa a condamnat-o la nefericire. O femeie daca dupa 2000 de ani de trecut. Peste dealuri coboara lin toamna, cu invaluiri reci si stropi de ploaie. A cata ploaie oare? A cata toamna?

Vis de primavara


Aparitia Ancai in viata lui Bogdan a fost ca stralucirea unei comete. Cand credea ca unele lucruri in viata lui privata s-a asezat, a aparut ea, care sa dea totul peste cap. Singuratatea lui a disparut , iar cei 15 ani de cand e singur, au zburat, ca si cand nu ar fi existat vreodata. Lucruri pe care nu le-ar fi experimentat vreodata, toate i s-au parut deodata incitante, tentante. Vorbeau deschis, despre sentimentele lor, despre preferinte si modul de a face dragoste, puneau in practica lucruri despre care auzisera. Totul era transpus la rang de arta, o tendinta spre perfectiune in a face dragoste. Asta simtea si el pentru ea, o mare dragoste, pe care isi refuza sa o recunoasca. El, care spunea ca dragostea adevarata nu exista, decat la rangul de sintagma. Tot ce i se intampla era fascinant. Viata capatase un alt sens. El intinerise langa fata aceasta. Fiecare clipa petrecuta impreuna i se parea plina de substanta. Nu ii deranja nici diferenta de varsta dintre ei, nu o resimtea nici unul. Bogdan are 50 iar Anca 28. Dar pentru ei sunt doar niste cifre, si atat. Se bucura unul de celalalat iar noptile lor impreuna li se par scurte. Pielea ei fina, cu miros placut, cald si delicat, ii e vie in minte. Ea miroase intr-un fel anume, diferit fata de ce simtise el cu alte femei. II place sa ii mangaie parul negru si lung, sa-si cufunde fata in el. Iar mainile ei cu degete lungi si subtiri, usoare, ii cutreiera intregul corp. Dupa momentele fierbinti de dragoste, au timp sa stea de vorba. Povesti lungi, despre viata, filozofie, arta, muzica. Despre lucrurile frumoase. Cand vorbeste, vocea lui e muzicala, cu tonalitati si inflexiuni blande. A ei, e un clinchet de cristale vesele.Timpul e o dimensiune care conteaza doar cand nu sunt impreuna. Desi au o relatie de mai bine de un an, ei nu locuiesc impreuna. Daca Anca vrea sa ramana si peste zi in apartamentul lui, de la ultimul etaj cu o panorama splendida, e binevenita. Are si ea o cheie. Dar s-au obisnuit sa nu doarma in fiecare noapte impreuna. Uneori, ea mai iese in cluburi. Bogdan, a acceptat, ca pas final in renuntarea la prejudecatile lui, faptul ca ea se mai vede cu cate un barbat, sau chiar face sex. Ea i-a spus ca e curioasa, si uneori ii povesteste despre intalnirile ei, despre tipii cu care se vede. El nu pare sa fie afectat. Au convenit ca o data, de curiozitate, e acceptabil, de vreme ce nu simte nimic pentru nici unul.
Zilele trecute, Anca a lipsit. I-a spus ca la telefon, ca s-a intalnit cu un italian, si ca il dorea. Era curioasa si nu s-a putut abtine. Curiozitatea aceasta a ei, a tinut destul de mult. Ea a recunoscut. Conventia lor era sa nu se minta. Si ea era foarte sincera. Acesta este unul dintre lucrurile care l-a socat la ea. Femeile au darul de a fi duplicitare, dar ea, nu. Era deschisa si plina de sinceritate. Aseara, Bogdan se intorcea de la biroul lui de arhitectura din centru orasului. Lucrase pana tarziu, ea nu venea, asa ca nu il tragea sa mearga acasa. A inceput sa se plimbe cu masine prin oras, aiurea. Era frumos, infloreau pomii, primavara se deschidea in frunze si flori. S-a oprit la un moment dat, si dintr-un Alfa Romeo rosu, a vazut-o pe ea, la bratul lui. Italianul despre care ii vorbise. L-a recunoscut din descrierea ei. Era un tip creol, inalt, cu parul negru. In rest, nimic interesant. Lui Bogdan i-a trecut prin minte sa o sune:” Salut! Ce faci? Unde esti?” Ea i-a raspuns la telefonul mobil, indepartandu-se de barbatul care o insotea. “Acum ajung acasa. Cum cu cine? Singura. Nu nu vin, poate maine”. Bogdan simti cum lacrimile ii curg pe obraz. L-a mintit! Si doar au convenit sa spuna adevarul. El a fost sincer cu ea de fiecare data! Simti o ura puternica, o deznadejde, parca totul se prabusise in jurul lui. Ea, cu italianul acela de doi bani. A ajuns intr-un tarziu acasa. Patul lui, aproape de cer, cum le placea sa spuna, era acum rece si gol, fara povesti si clinchele de cristale vesele. S-a culcat imbracat si a adormit cu privirea pironita in tavan. Dimineata, telefonul suna strident. Era ea. A fost tentat sa nu ii raspunda. Apoi s-a razgandit. :”Da. Sunt aproape bine. Zici ca te duceai acasa aseara? Te-am vazut. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu iti pasa de el, si ca a fost o data , de curiozitate.A trecut mai bine de o saptamana > Atunci, inseamna ceva, si eu nu am loc langa altceva sau altcineva….Mai esti pe fir? E in regula. Nu e nimic. Atata doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu plange. E tarziu.” Parca auzea hohotele ei de plans si dupa ce a inchis telefonul. Il durea sufletul. Nu stia ca ii poate fi atat de greu. Dar conventiile lor s-ar sfaramat. Visul lor frumos, s-a imprastiat ca un nor de petale de cires in plina zi de primavara.