Arhive blog

Nevasta de pe poarta


– Todorucule, ii spuse mama intr-o zi, cred ca e vremea sa te insori. Ai ramas ultimul fecior neinsurat de pe ulita si ti-a cam trecut vremea. La 27 de ani nu mai ai de ce sa astepti.
– D-apoi bine mama, m-oi insura cand oi gasi fata.
– Daca nu iti gasesti amu una, ti-or gasi babele si nu stiu, zo, daca ti-o place.
Todorucu lua in serios avertismentul mamei. Asa sunt mamele de la tara. Se ingrijesc din vreme sa isi aseze copiii. Si nu te poti pune cu ele. Cand le intra ceva in cap nu le mai poti scoate nici cu tractorul. Din ziua aceea incepu a se gandi el la ce fata ar mai fi de maritat prin sat. Dupa ce insira fetele care ramasesera nemaritate, lista se facu scurta. Doar doua- trei care i s-ar fi portivit. Ii placu de Alexandra. Sandica ii ziceau in sat. Era fata faina si inca nu isi gasise pe cineva. Lucra la oras intr-un magazin. Nu erau ei o familie de gazde si nici zestre nu crede ca ii va da maica-sa dar nu e nici o suparare. Todorucu avea de toate: si casa, ca fratii lui erau plecati la lucru in Spania de multi ani si avea destul pamant, ca sa isi poata tine gospodaria. De cum a terminat profesionala, Todorucu s-a angajat la CFR. Are servici stabil si nu se teme ca va ramane fara slujba. Se duse la fata acasa. Incepura sa se intalneasca. Totul mergea de minune si se bucura ca desi asteptase atata isi gai fata pe care o cauta. Sandica era o fata inalta si subtirica, cu un par blond cenusiu, prins in coada de cal . Ii ajungea pana pe talie. Avea ochii albastri ca doua viorele si cand radea, te facea sa te luminezi. In casa se pricepea la toate cele. Harnica foc, nu astepta sa ii spuna cineva ce trebuie facut. Era ingrijit imbracata si din salariu, isi cumparase o masina, sa nu mai faca naveta cu cursa ce trecea prin sat. Isi facura planurile de nunta. Au rezervat sala la Caminul Cultural, au vorbit cu popa,si-au gasit nasi. Mai trebuie invitatiile. Intr-una din zile, o astepta pe Sandica sa vina sa mearga la oras, sa vada de invitatii. Cum intarzia, o cauta acasa.
– Nu o astepta Todorucule, ca azi Sandica nu e acasa. I-o venit o verisoara din America si e dusa la Peri. Haida maine, ca maine o gasasti.
Todorucu statu o vreme dezamagit. Nu ii spusese Sandica nimic. Incerca sa o sune pe telefonul mobil. Dar ii era inchis. O fi patit ceva. Nu se poate sa plece asa si sa nu raspunda. In cele din urma se duse acasa. Parca nu avea astampar insa. Se plimba prin casa, apoi se duse de cateva ori in livada. Iar suna. Nimic. Numai mesageria ii spunea ca va fi contactat. Se imbraca si pleca. In Peri. Stia unde sta verisoara si vroia sa vada cu ochii lui de ce nu putea veni acasa in ziua aceea.
Ajunse la casa fetei si intra in curtea ingrijita, cu portile inalte din fier forjat. Nimeni nu era pe acasa, doar cainele iesi plictisit si se duse inapoi, ca si cum prezenta lui nu il interesa. ”Cu asa caine, pot fura hotii toata casa, cu caine cu tot”, gandi el. Casa solida, frumoasa, cu fundatie inalta. Se vede ca sunt oameni gospodari si instraiti. Batu la usa, dar nu ii raspunse nimeni. ”Poate or fi in casa dinainte”, isi zise el. Trecu prin camera din mijloc. La camera aceea, dinainte, in geam erau perdelute. Batu la usa. ”Poate nu-i nimeni acasa”, desi vazuse perechi de pantofi de fata la intrare. Apasa clanta si arunca o privire. Ramasese inmarmurit. Sandica lui, cea frumoasa, cu vara-sa, dezbracate amandoua in pielea goala, dormeau imbratisate.
I se intunecase in fata ochilor. Asa ceva nu mai pomenise.
-Pai ce faceti voi aici? Intreba el cu vocea sparta si tremuranda.
– Pleaca. Nu e treaba ta. Vara-sa o bruneta inalta se ridica somnoroasa, si ii inchise usa in nas. Dispari imediat sau chem politia.
Todorucu pleca injurand. Nici nu vedea pe unde calca. Ce o sa faca el? Atata rusine pe capul lui. Se duse direct la soacra-sa. Valvartej, bolborosind si injurand, rosu la fata de manie, intra in curte.
– Pai bine, lele Raveca, de-asta im faci mie?!!
– Ce ti-am facut eu, Todorucule? Spuse femeia cu un ton nevinovat.
– Ia ce am patit. Fata ‘mnitale si cu vara-sa erau in pat, amandoua. Asa le-am aflat! Si ii povesti femeii. Raveca, nu parea deloc miscata de poveste ceea ce il facu pe Todorucu sa banuiasca ca nu era straina de poveste.
– Tuluoaie Doamne Todorucule, cum ma poti banui pe mine? Noah lasa, hai nu mai fi ase suparat. Mai am o fata. Vrei sa te insori cu ea?
– Ce fata? Se lasa el prins de idee, gandindu-se ca acum va trebui sa povesteasca satenilor rusinea lui si sa vada lumea ca el, feciorul de gazde s-a facut de minune.
– Cum? N-o vezi?
– Unde sa o vad? Mneata glumesti cu mine? Crez ca imi arde de asa ceva?
– Uita-te la ea. In spatele tau.
Todorucu vazu o fata, frumusica, semana putin cu Sandica. Era urcata in picioare pe poarta de lemn si de acolo striga, jucandu-se cu alte fete de seama ei.
– Pai, cati ani are?
– Acuma termina clasa a VIII-a. A implinit 14 asta iarna. Anicuta! Hai un pic incoace!
Fata cobori si se uita cu ochii ei albastri la fecior si la maica-sa intrebandu-se ce vor fi dorind de la ea.
– Anicuta? Vrei sa te mariti? O intreba maica-sa.
– Acum?
– Nu chiar acum. In locul surorii tale.
– Eu stiu? Vreau. Dar ce-mi dai?
– Noah lasa ca om vorbi cu tata-to si om vedea. Noah ai vazut, zice femeia intorcandu-se catre Todor.
Oftand, impacat oarecum se duse acasa. In cele din urma s-a pregatit nunta si mireasa de pe poarta s-a maritat. Todorucu tot neimpacat a ramas. Uneori mai merge la crasma si vine acasa pe 7 carari. Anicuta insa nu il radba. Cum il vede ca se clatina ia sicitorul la el si il bate, strigand in acelasi timp sa o auda vecinii. ”Nu mai da in mine, nenorocitule!”. El zambeste stramb, ferindu-se de loviturile ei. ”Dracu m-o pus sa-mi iau nevasta tanara?!”

mandra mea cu ochi ca mura


Sora lui Marin, locuieste intr-un cartier periferic. E asezata la casa ei de cati ani si cei doi copii sunt bucuria ei si a familiei. De ceva vreme, Marin a inceput sa o viziteze mai des. Si nu asa, de flori de mar. Isi iubea nepoteii si le aducea mereu cadouri, fructe, jucarii. Dar motivul vizitelor lui constante e altul.

De ceva vreme, Marin, a cunoscut o fata frumusica, in vecini. Micuta, roscata, cu ochii negri si cu o infatisare delicata. “O fata prea cuminte pentru vremurile acestea, isi zise el.” Sunt la licee diferite, dar tinerii se descopera unii pe altii, iar la varsta asta, leaga sau dezleaga prietenii si iubiri vremelnice. Cu fata asta simti ca e altceva si traieste cu emotie, momentul cand vine aici, sperand sa o zareasca. O saluta de cate ori trece pe langa casa ei si o vedea in curte, incercand sa intre in vorba. Isi lua inima in dinti si intr-o zi o invita sa iasa la o plimbare. Ea accepta, dupa insistente. El era mandru, nevoie mare ca a convins-o. Intr-un moment de exaltare si de entuziasm, el se apleca spre ea, vrand sa ii fure un sarut, spunandu-i cu simtire “mandra mea cu ochi ca mura”, o expresie de influenta folclorica. Ea nu avu nici o reactie, la scurtul momement poetic. Isi intoarse doar obrazul, si el o saruta doar pe obraz, gandidu-se ca putea fi mai rapid. Adriela se gandi putin. “Cum adica, eu, care vreau sa locuiesc intr-un bloc, la oras si ma gandeam la un baiat mai stilat, sa fiu mandra lui? Dar ce, eu sunt chiar asa o taranca? N-am sa fiu vreodata, mandra nimanui. Hmmm.”

–         Uite, stii ceva, intreba fata? Poate ca ar fi mai bine sa iti spun, ca am pe cineva. Nu vreau sa te las a iti faci iluzii. Cred ca e mai corect sa nu ne mai vedem si scuza-ma ca ti-am rapit timpul. Ea se indeparta imediat, lasandu-l pe Marin fara replica. Nu avea pe nimeni iar pretextul i-a venit in minte rapid.

Incercarile lui ulterioare de a o aborda au fost inutile. O iubire irosita. Poate ca ar fi fost o poveste de dragoste. Poate nu. Cine sa stie? Dupa ani, Adriela a simtit ca viata s-a jucat ironic cu ea. Marin, baiatul cu folcolrul, a ajuns un important om de afaceri, s-a casatorit si are o familie frumoasa. In timp ce ea, s-a casatorit cu un om simplu, care nu are mari asteptari de la viata. Ea se zbate mult ca sa compenseze lipsa de interes si de spirit de afaceri a sotului ei. L-a vazut pe Marin. El i-a zambit, iar ea, a acceptat, cu privirea usor plecata, zambetul lui. Suntem tributari propriilor decizii si clisee de gandire, isi spuse ea. Asta suntem, de fapt. Suma deciziilor pe care le luam. La ce ne foloseste filozofia si inteligenta daca la modul practic luam decizii neinspirate?

El nu a stiut niciodata ca ea, l-a parasit, pentru momentul sau poetic nereusit.

Ea nu a stiut niciodata ca el a suferit inexplicabil si profund scurta lor poveste de dragoste din adolescenta.

Viata a trecut pe langa ei, fluturand o esarfa alba, a uitare iar anii s-au scurs ca un rau, ale carui ape nu pot fi intoarse si nici stavilite.

Ispita tineretii


E atat de frumoasa si de desteapta, isi zise el. Inalta, draguta, bruneta, cu ochi verzi. Calina are 28 de ani si déjà are trei facultati si un master. Cum sa nu te indragostesti de ea? And trece pe strada, barbatii intorc capul dupa ea si murmura admirativ. Anton, o cunoscuse cu ceva vreme in urma, pe internet. De cand a descoperit site-urile de socializare, a fost din ce in ce mai tentat sa cunoasca virtual si in realitate, diferite personaje feminine. Simte in el ceva, care il determina sa caute, sa testeze, sa vada cum e sa fii si cu altele. Si asta, dupa ce ani de zile a fost “cuminte”. Nu s-a gandit ca s-ar putea indragosti. Acum, cand stie ca trebuie sa o intalneasca, inima ii bate nebuneste. Cu toate acestea, dincolo de pasiunea aceasta fulgeratoare, Anton se simte vinovat. Simte ca o tradeaza pe Ioana, sotia lui, care e o fata de treaba, o mamica iubitoare pentru cei doi copii ai lor, si o foarte buna gospodina. Nu si-ar abandona familia, dar povestea aceasta de iubire l-a pus pe jar. Calina, l-a asteptat azi, ca si in alte zile, radiind de voiosie, iar el a rasplatit-o aducandu-i flori si alte mici atentii, facand-o se sa simta rasfatata.
– Vreau sa-ti spun ceva, ii soptila ureche Calina.
El se uita atent la ea. Simti ca e ceva important. Poate ca ii va spune ca vor intrerupe toata povestea lor de amor. Privirea lui se umbri de emotie.
– Vom avea un copil, ii zise ea, zambitoare. O sa fie frumos si destept. Va semana cu amandoi. O sa aiba ochii tai albastri si parul meu negru. Avem déjà 3 luni.
Anton, se aseza pe fotoliu. La asta nu se astepta. Fusese ca o lovitura de traznet.
– Calina, nu poti pastra acest copil. E o decizie pe care trebuie sa o luam amandoi. Nu-mi imaginez cum s-a intamplat asta. Doar m-ai asigurat de fiecare data ca nu trebuie sa ma ingrijorez, si ca te protejezi. Anton se gandi ce se va intampla. Cum sa ii spuna Ioanei despre asta. Sotia lui nu si-ar fi imaginat niciodata ca el, ar putea sa faca una ca asta.
– Vad ca nu te bucuri. Nu vreau sa renunt la copil. Eu decid in ceea ce ma priveste. Am déjà aproape 30 de ani, si-l vreau! Nu poti sa te joci cu mine. Am crezut ca vrei sa fim impreuna. Vreau acum sa ma lasi singura si sa te gandesti bine ce ai de facut. Daca nu poti discuta cu sotia ta, am s-o fac eu. Amandoua suntem femeile din viata ta. E normal sa ne cunoastem.
Anton se trezi expediat, pe usa afara. Parca era pe alta planeta. Ce era de facut? Cum va da el ochi cu sotia, cu copiii, cu colegii? Anton si Ioana erau profesori universitari, si tineau foarte mult la imaginea lor publica. Mica lui joaca insa se transformase intr-un cosmar. Fata aceea speciala, se folosise de el. Nu va putea scapa de asta. Drumul spre casa i se paru nesfarsit de lung. Intra pe usa cu o greutate de o tona pe umeri. Se duse direct in camera lui, plangandu-se de caldura si de oboseala.
Gandurile ii cutreierau camera lui, nu mai aveau loc in cap. Capatasera dimensiuni fantastice. Nu ii va spune Ioanei. O va rani ireparabil si nu-si va putea ierta asta. Din momentul acela, nu a mai intalnit-o pe Calina. Ea l-a contactat in repetate randuri, i-a trimis mesaje pe telefonul mobil. Rugaminti, amenintari. El nu i-a mai raspuns. Apoi la un moment dat, au incetat. Au trecut de la incident 3 luni. A zarit-o pe Catalina, la mall, vesela, ca de obicei. Nu avea burta, asa cum ar fi trebuit, la o sarcina. Era insotita de un domn in varsta, elegant care o tinea de mana, ca pe un premiu ce trebuia etalat, pentru cultura generala a privitorilor. Atunci s-a linistit. Toate noptile lui de nesomn, din ultma vreme au fost rasplatite de aceasta imagine. In sfarsit e liber. De acum inainte nu mai are nevoie de intalniri care sa-i aminteasca de tineretea lui. La 48 de ani, a experimentat sufficient. Se duse acasa, ii lua sotiei un buchet mare de trandafiri si o saruta. Ea era mirata, si el ii aminti cat de mult o iubeste, iar in ultima vreme nu a prea avut ocazia sa ii spuna.