Arhive blog

Minuni- Psiluneli


De trei zile, pe ulita Bradenilor e forfota mare. La casa lui nea Ilie, casa mare, de oameni harnici si gospodari, e un du-te vino, de femei cu multa treaba. Din zori si pana in asfintit socacitele coc painea, cozonacii, prajiturile, fac paturile de taietei si acum, pregatesc sarmalele, supa si friptura. Toata lumea are treaba si fiecare stie ce are de facut. Vecinele si femeile din sat au adus inca de saptamana trecuta, fiecare ce a putut de prin gospodarie, cate 1 kg de faina, zahar, ulei, orez, gaini,unt. E greu cand sunt toate la ratie sa faci nunta dar lumea satului e invatata sa se ajute si sa se aseze caramida cu caramida. Asa ca, uspatul nu mai cade atat de greu pe umerii socrilor. Femeile muncesc si rad, bucurandu-se de prilejul de a mai schimba niste barfe ori glume, noi retete de prajituri ori sfaturi casnice. Barbatii au inaltat cortul in care se va tine nunta in seara aceasta, au pus bancile, mesele, au adus tacamurile si vesela. Fetele tinere impodobesc cortul cu paturi tesute la razboiul din casa, cu stergare si cu ramuri de stejar iar pentru culoare au impletit ghirlande de hartie creponata.
De cand s-a intors de la armata, Simion si-a oranduit cu grija lucrurile. Desi e singur la parinti si venit, ca prin minune, cand nimeni nu se mai astepta, nu a fost crutat de munca iar acum, la 22 de ani e un barbat in toata firea, hanic si muncitor peste masura. Stie sa faca orice munca si nu se fereste de ea, de la schimbat prizele, la toate muncile campului pana la a-si ridica o casa, din temelie, cu mainile lui. Asa a invatat el de la tata si de la bunicul, ca daca vrei sa ai, trebuie sa muncesti din greu. Iar cand munca sa a dat roade si a vazut schimbata, innoita casa parintilor, a zis ca e momentul sa aiba langa el un suflet aproape, o fata harnica, asa ca el si o curte plina de copii, ca Doamne urat ii e cateodata, ca nu are si el un frate cu care sa se inteleaga. Si-a gasit o fata frumusica si harnicuta intr-un sat vecin s-au placut si dupa o vreme, s-au gatit de nunta, sa se aseze la casa lor, ca lucrurile acestea trebuie facute la vremea lor, altfel ajunge de poveste in sat. Pregatirile sunt aproape gata. Au sosit si ceterasii, adusi de la Cluj si cand acestia incep sa cante, cetera umple strada de ritmurile vesele ale jocurilor ardelenesti. Simion iese din casa, in costumul lui de mire iar bunicul sta pe trepte, privindu-l cu drag si cu lacrimi in ochi. Simion il zareste si il ia de dupa umeri, protector, ca un barbat puternic, stalpul familiei de acum.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine lucrurile? Intreaba el sigur pe sine si incantat.
Bunicul zambeste si ii tremura barbia usor de emotie.
– Da dragu’ mosului. Numa’ ca viata le mai oranduieste si ea.
– Hai bunicule, ca o sa fie bine. Si daca nu, pana la urma face sa fie.
Batranul incuviinteaza soptind in sinea lui:”parca poti se te pui cu lucrarea Domnului?” Alaiul porni spre locuinta miresei si mirele trebui sa o caute prin casa, unde au ascuns-o femeile, semn ca nu se da dusa de acasa, cu usurinta. Gatita in rochia alba, diafana, cumparata cu cheltuiala de la Casa de Moda, parea un fulg de nea, diafan in mijlocul verii. Mireasa isi ia ramas bun de la parinti, de la fetele si baietii din sat iar starostele nu trebuie sa rosteasca multe versuri, ca sa smulga lacrimi din ochii parintilor fetei.
“miresuca strut de flori,/ ia-ti gandul de la feciori/ si ti-l pune la barbat/ ca cu el te-ai maritat/” La biserica, lumea adunata, ca „la mireasa”, asteapta sa vada tanara pereche, doi tineri frumosi ce stralucesc in hainele lor de sarbatoare. Parintele le tine a slujba frumoasa de cununie si este invitat sa participe si el la nunta. Ajunsi la casa mirelui, nunta incepe si intre feluri de mancare, ceterasii canta de mama focului iar dansatorii starneesc colbul batand cu piciorul in pamant, in ritmul de ceardas ori de invartita. Nici bunicile, cu naframi in cap si zadie la brau, nu se lasau mai prejos, vrand parca sa dovedeasca ca si ele stiu juca. “ Mo-nvatat mama-a juca/ Invartind mamaliga,/ canta muzicantii. Fustele se involbureaza, pasii se insira unul dupa altul, ca asa e dansatorul adevarat, stie sa joace si pe un banut asezat pe podea. „Tropa-tropa pe podele,/Ca cizmele nu-s a mele? Ca le-am capatat din sat?Multumesc cui mi le-o dat”. Inainte de a se aduna darul miresei, o socacita, vine cu gaina asezata pe o tava si impanata cu flori si cengute si canta si piuieste, adresandu-i-se nasului, facandu-l ba darnic si generos, ba zgarcit, ba facandu-i cu ochiul si “starnind” invidia nasei, incercand sa il convinga sa ii plateasca gaina cat mai bine, ca e gaina e frumoasa si grasa, speciala, adusa din America. Cantecul acesta , mai mult recitat, are darul de a-l avertiza indirect, pe tanarul sot ca daca se abate de la regulile nescrise ale casniciei, poate primi si ei gaina, de la nevasta. Dupa ce s-a adunat darul, lumea s-a incins pe joc si mai abitir. Palinca i-a incalzit pe nuntasi si nimeni nu mai sta la mese. De vreo 15 minute, Simion a vazut ca i-a disparut nevasta si acum astepta sa vina “hotul” cu ea, ca sa o rascumpere. Cum acesta intarzaie intra in casa sa o caute. In camera dinante,pe pat, vede rochia ei alba si voalul. Langa ele un biletel. “Am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau.”
Simion simti ca se prabuseste cerul peste el si tremurand se aseza pe scaun. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Statea cu capul in maini, privind in pamant. Ar fi vrut sa planga dar nu putea. Un nod mare i se aseza in gat. Asa il gasi nasa, care vazandu-i ca lipsesc veni sa vada. Nasa Sabina e o femeie in toata firea, aspra ca o zvarluga si cu mintea iute.
– Auzi, nu mai fi suparat. Am eu o idee. Ce spui, esti de acord?
– Pai. Sunt, de parca as putea face altceva.
Urcara in Dacia nasei si din Somesei pana in Turda facura o jumatate de ora. E trecut de miezul noptii si lumea doarme. Luminile sunt stinse doar felinarele rare, lumineaza slab ici si colo. Bat la o poarta mare, maro si asteapta sa li se deschida. Un caine latra speriat si el de strainii din miez de noapte, asuns in cusca din fundul curtii. Stau de vorba cu cei doi soti, sculati in puterea noptii. Sunt poftiti in casa.
– Ioana, hai putin aici draga. Ioana era fiica lor de 20 de ani. O fata frumoasa, bruneta, ce veni desculta in pijama, ciufulita putin si adormita pe jumatate. Se uita la buchetul de trandafiri albi de pe masa si apoi la parintii ei contrariata.
– Ioana, vrei sa te mariti?
– Acum?
– Da.
Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce minune ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la ea cu drag si cu suprindere. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. S-au intors la nunta, imbracata in rochia primei fete care ii venea ca turnata si era chiar pe gustul ei. Mereu a visat ca nunta ei sa fie altfel decat a celelalorlalte fete, in noaptea nuntii. Mireasa din vis, se gandi ea. Nunta continua, netulburata, si putini au observat sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.
Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani la sfat si popa, doar in prezenta parintilor. Si ca sa nu fie singuri, in anii urmatori, si-au facut niste copii fidele, patru copilasi unul mai frumos decat celalat, ca vremea trece in zbor.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zice strengarul de 7 anisori anisori. Simion zambi, cu privirea calda luminata de argintul din tampla si din par. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Ale postari pe aceeasi tem gasiti in tabelul lui Psi:
Alma nahe Cita Scorpio Carmen Pricop Lili3d dor Vero Roxana cita2 Dana Lalici

Reclame

Competitia


Harmalaia din curtea scolii era obisnuita. Muzica din difuzor amestecata cu rasete si inghinteli compuneau tabloul fiecarei pauze. Aceasta nu facea nici o exceptie. Iulia trecu pe langa ei si scuturandu-si putin parul lung, blond, ce-i ajungea pana la mijlocul spatelui, le zambi, razand cu ochii ei albastri ca si diminetile de primavara.

-Salut Ducu, salut, Danut. Ce mai faceti voi?

– Bine Iulia. Vrei sa te conduc acasa? spuse Ducu privind lung spre ea.

– Azi nu. Raman mai tarziu. Trebuie sa ma opresc la biblioteca.

– Te invit eu la cofetarie, se oferi Danut.

– Multumesc, dar vine tata dupa mine. Mergem la bunica. Poate alta data. Va multumesc la amandoi de invitatie.

Iulia ii privea oarecum amuzata pe colegii ei. Saptamana trecuta, stiind ca e ziua ei, i-au pregatit o supriza. Fiecare separat, i-au facut cate o mica atentie. Un cadou, inchis in cutii cu fundite, parca erau intelesi, o felicitare si o floare. Le primise cu suprindere si bucuria momentului, desi stia ca mama nu va fi incantata, cand va vedea asta. Cand le-a deschis, supriza era si mai mare. Ducu ii daduse un parfum adevarat intr-o sticluta, o licoare roz si foarte delicata. Danut, ii pusese in cutiuta un ceas cu bratara oranj, adus probabil de tatal lui din strainatate. Doar lacrimile din ochii ei au facut-o pe mama, sa nu o oblige sa le returneze, si promisiunea de a nu mai accepta cadouri. La 11 ani, e prea mult.

Ducu si Danut sunt prieteni demult, din gradinita. Se distreaza impreuna, au aceleasi jocuri, partasi la aceleasi prostiute. De catava vreme insa, prietenia lor aproape frateasca, s-a transformat in altceva. Nu stiau ce. Descoperira ca amandoi o plac pe Iulia, frumoasa fata din randul intai. La inceput, a fost doar asa, ca o gluma. Apoi au luat totul in serios. Fiecare incerca sa o atraga de parte lui, sa si-o faca prietena, sa iasa cu ea in oras. Iulia era insa destul de distanta. Era absorbita mai mult de carti si de scoala decat de baieti sau de barfele fetelor despre moda ori altceva. Parca plutesete cand trece pe coridor iar cand le zambeste cu dintii ei albi sidefii de parca vrea sa le sopteasca ceva fiecaruia, in parte. De doua saptamani, baietii sunt cu totul altii. Cazuti pe ganduri. Nu mai merg impreuna acasa, de la scoala. Cand isi vorbesc sunt pusi pe cearta din nimic. Ei, care erau cei mai buni prieteni.

Ora de engleza incepu plicticoasa. Profesoara, o doamna pe la 50 de ani, sotia unui cunoscut avocat, incepe sa vorbeasca. Cuvinte de neinteles ca te ia somnul.Nu sunt atenti la ea si se cearta pe pretul unui telefon pe care Ducu il primise de la tatal sau.

– Danut, daca nu esti atent la ora sa sa te pedespesc. Tonul profesoarei e amenintator dar ei nu sunt impresionati. Se linistesc putin. Nu au stare insa si continua sa se contrazica nervosi, de parca asta era tema zilei.

– Danut, treci imediat la colt! Suparat, rosu in obraji, ca acum este in centrul atentiei intregii clase, Danut se duse fara chef la colt. Se intoarse spre Ducu si se stramba, moment in care profa il remarca si ii taxa imediat momentul de glorie.

– Stai la colt si in genunchi!

Danut se aseza. La colt si in genunchi. Doamna insa nu este atenta la colt. Danut isi continua strambaturile. Ba se apleaca sa i se uite acesteia sub fusta. Nu ca ar vedea ceva, fusta femeii fiind destul de lunga, dar asa, ca sa impresioneze clasa. Daca tot a fost facut de rusine, sa fie spectacol pana la capat. Ducu nu vede cu ochi buni momentul de glorie al prietenului sau. Aproape ca ii paru rau ca nu a fost pus el la colt. Cu o grija speciala fata de doamna profesoara ce explica limba lui Sheakespeare, poetul acela cu ”To be or not to be”, il apostrofa pe Danut, ce continua sa se maimutareasca, aruncand priviri de la nivelul solului sub fusta doamnei.

– Uita-te, uita-te, poate ca iti trage o basina de si mori! zice Ducu plin de naduf.

Profesoara se opri socata din discutie si se intoarse brusc, dand cu ochii de Danut. Se dezechilibrase si cazu pe burta. La colt pe burta. Clasa izbucni intr-un hohot de ras. Amandoi fura ridicati de urechi si dusi la directiune. Rosii si speriati, incruntati insa unul pe celalat Ducu si Danut fura pusi sa dea explicatii in fata directorului. Profesoara sugera sa fie invitate mamicile ca sa vada ce odrasle au si sa ii puna putin la respect. Apoi iesi nervoasa pe cei doi draci mici, din clasa a cincea, care ii stricasera ora. Baietii ramasera in directiune. Directorul, un batranel simpatic, privi pe fereastra o vreme, cu spatele spre ei. Scoala asta prin care trecusera atatea generatii. Urmarea cum administratorul tunde cu grija gardul viu. Zambea. Apoi isi invinse bunadispozitie si se intoarse privindu-i fix si serios.

– Ia sa aud, ce ati facut azi la ora de engleza? Ducu?

– Domnule director. Nu am vrut sa o supar pe doamna, doar am avertizat-o. Si pe prietenul meu la fel. I-am spus sa termine cu uitatul ca poate ii trage o basina de si moare, spuse el patruns de greutatea misiunii pe care si-o asumase.

Directorul era inca serios insa ochii ii erau plini de lacrimi. Ii mangaie pe cap ciufulindu-le parul.

– Mai copii. Ce sa ma fac cu voi? Doamna vrea sa va scad nota la purtare. Mergeti la clasa si cereti-i scuze pentru comportament apoi stati in banca. Cuminti. Ca niste sfinti in icoana! Ne-am inteles? Ne vedem dupa ore.