Arhive blog

Primiti Craciunul in casa?


Doamne cata treaba au femeile la tara in saptamana Craciunului! Dupa ce au terminat curatenia, se pun pe gatit si pe copt in cuptor. Cozonaci, paine, prajituri, sarmale, racituri. O multime de bunataturi. Si toate trebuie pregatite iar in ajun, cand toate sunt gata si toti se aduna acasa, asteapta colindatori. Intai cei mici si veseli, cu glasurile lor cristaline si ochisorii stralucitori. Apoi, tinerii iar mai incolo, varstanicii. Bunica, o femeie subtirica, cu parul candva blond dar acum incaruntit si ochii albastri cat cerul de primavara o lua pe fetita de cativa anisori la o vizita scurta la neamuri, in alt sat. Era imbracata frumos, cu un paltonas rosu, la gat un fular alb, pufos iar in cap o caciulita alba pe care mama prinsese o floare rosie tricotata, ca un mac. Se duceau sa vada o verisoara micuta de cateva luni, o alta nepoata a bunicii. Si ii pregatisera un cadou. Acolo, in vizita, nu a prea fost mare lucru de facut. Micuta era un bebelus obisnuit. Plangea din cand in canda iar mama, protectiva, o lua in brate. Aveau si un brad in casa dar parca nu era atat de frumos ca si celalalt pe care mama si tata il asezara in camera mare. Timpul trecea repede si crezu ca bunica a uitat sa mai plece.
– Mama Reghina, nu mergem si noi acasa? Intarziem la colindat.
Batranica se uita spre nora ei, zambind si apoi spre nepoata.
– Amu merem. Se ridica, le ura sarbatori fericite tuturor celor ai casei si se porni, cu nepotica de mana. Nepotica, o fetita cu parul rosu si ochii ca doua margele de diamant negru.
– Dar mai stii colinzile? Bunica intreba asa, de curioasa, desi stia ca momentul era prea important ca fetita sa fi uitat ceva.
– Bineanteles ca le stiu. Stii doar ca am repetat in fiecare zi.
– Noah, atunci e foarte bine.
Autobusul le lasa in statie, la cativa zeci de metri de casa. Locuiau la ”drumul tarii”, adica pe soseaua nationala ce traversa satul. Zapada era inalta, pana la stresinile caselor, cel putin asa i se parea fetitei. Intrara in curte printre nameti. Bunicul ii daduse de-oparte si facuse carari, dar pentru o fetita de o schioapa nametii erau ca niste munti. Casa bunicilor, era vopsita intr-un galben cald iar geamurile si usile vopsite in verde. Parca era casuta din povesti, pusa acolo in decorul acela alb.Bunicul le astepta zambind vazand emotia nepoatei.
– Am crezut ca nu mai viniti. De ce-ati sezut atata?
– Am stat un pic de vorba. Dar nu mult.
– Bine ca n-ati intarziat.
Fetita mai dadu o fuga in camera si verifica bradul. O multime de globuri colorate si ghirlane scantaiatoare pusesera mama si tata in brad. Iar lumanarile, adevarate, ardeau dand o lumina calda si blanda. Nu a venit mosul. A zis mama ca vine cand e la colindat dar a crezut ca poate mosul s-a grabit si el si a ajuns mai repede.
– Gata de colinda? Intreba bunica. Nu pentru ca nu ar fi stiut, dar testa gradul de emotie al micutei s se bucura odata cu ea. Uite, ti-am pregatit aici o traistuta in care sa pui colaceii si nucile.
Gata bunica.
Afara, se intalnira cu cativa copii din vecini, si ei cu bunicile ori mamicile. Zapada scanteia in lumina slaba ce venea de la becurile de pe stalpii rari de telegraf. Parca acolo se rasturnasera gramezi de diamante iar aerul rece le facea sa scartaie ascutit. Incepura de la prima casa. Intrara in curte iar bunicile ramasera la poarta razandu-le chipul si sulfetul de inocenta lor.
– Primiti cu colindaaaaaa?! Primiti Craciunul in casa?!
– Primim, primim!
Si incepeau in cor:
”Afara ninge linistiiiit si-n casa arde focuuul
Iar noi pe langa mama stand, demult uitaram jocul
E noapte, patul e facut, dar cine sa se culceee,
Cand mama spune de Isus, cu glasul rar si dulceee…”
Si cantau toata colinda iar gazdele, cei care ii primeau pe micii colindari tremurau de emotie si bucurie, traind odata cu micutii, frumusetea sarbatorii Craciunului.
– Multmim de colinda. Cine v-a invatat?
– Bunica..mama…
– Foarte frumoasa a fost. Sa veniti sa ne colindati si la anul tot atat de frumos. Bine?
– Daaaaaa!
-Dar ceva in straituca sa va dam?
-Daaaa!
Si gazda le intinda cosul cu colacei facuti din aluat de paine, in cuptorul de lut, ori nuci, mere, portocale. Ii serveste cu prajitura iar bunicile, in poarta, sunt omenite si ele. Cand straitucale au fost pline, s-e intorc acasa.
Acasa, bucurie mare. Mosul venise si lasase sub brad o multime de pachetele si cutiute.
– Dar mami, tu ai vazut cand a venit mosul? A intrat pe usa?
– Nu stiu, draga mamii. Nu am vazut ca eram ocupata cu masa.
– Cred ca pe horn nu a putut intra. E foc in soba si s-ar fi ars. Cum de nu l-ai vazut?
Mama si tata zambeau, uitandu-se unul la celelalt. Zambetul acela, complice, l-a inteles fetita dupa ani si ani. Sa fie patruzeci de atunci?
In satul acela, in casa bunicilor, galbena cu ferestrele si usile verzi, se intoarce gandul ei acum. Acolo, erau mama si tata si bunicii. Acolo traiau oamenii toti, toti cei dragi si cunoscuti. Se aud colinde pe la porti. Suna clopoteii si miroase a cozonac.

-Buna sara lui Craciun! Primiti cu colindul?

Sa aveti Sarbatori fericite, cei dragi sa va fie aproape, sa aveti sanatate si belsug iar Steaua care straluceste, vestind Nasterea Mantuitorului, sa va aduca bucurie si pace in suflete si in viata! Craciun fericit!

Reclame

despre zapezi, mos si sarbatori


Mirciulica era plictisit deja de scoala, dupa primul semestru din cariera sa de elev. Mama s-a obisnuit cu ideea ca are un baiat de “ispravi”…  celebre, de cand l-a amenintat pe invatator ca il da in judecata. Acum mai e o zi pana la vacanta. Mama e libera, sa faca prajiturile de Craciun. Il trezeste pe somnoros sa se pregateasca pentru scoala. Pe jumatate adormit, Mirciulica ii zice.

–         Nu merg la scoala ca domnul invatator a zis sa stam acasa.

–         Sigur?

–         Da.

–         Bine. Culca-te inpoi.

–         Dar mami, uita ce zapada e afara! Pot sa merg la sanie?

–         Mai tarziu.

Mirciulica a petrecut o zi de vis, in zapada inalta. Toata ziua s-a jucat, a facut om de zapada sub balcon, s-a tavalit in troiene, a facut tuneluri in mormanele reci mirosind a proaspat. Ziua a zburat repede, luminile orasului s-au aprins facand zapada scartainda sa straluceasca in miliarde de scantiei diamantine. In cele din urma, fu adus pe sus, ca era ud de tot, chiar si sania. In sufragerie tata puse bradul ca sa il impodobeasca mosul a doua zi. Din bucatarie veneau arome de prajituri. Mama facea de sarbatori cate 10 feluri diferite pentru ca nu ajungeau niciodata. Chiar si lui, i-a facut prajitura preferata, cu nuca de cocos. Tata il lua in primire.

–         Dar cum de nu ai mers azi la scoala?

–         Pai, a zis domnul invatator sa stam acasa.

–         Hmmm….eu nu cred. Am vazut copii mergand la scoala.

Indoiala tatalui si balbaielile copilului dadura de inteles ca lucrurile au stat altfel. Copiii care au mers in ultima zi la scoala, au fost dusi in parc si mosul le-a dat fiecaruia cate o punga mare cu daruri. El, Mirciulica, statuse acasa. Sau mai bine zis, la sanius. Mama se uita la el, atenta, parca scrutandu-l pana in cel mai adanc coltisor al mintii. Avea mama o privire, pe care nu o puteai minti.

–         Deci, tu ai hotarat singur sa nu mergi la scoala?

–         Da. Mirciulica raspunse cu capul plecat.

–         Foarte bine. Tu singur ai vrut-o! Drept pedeapsa, mosul nu vine la tine in anul acesta. Nici nu are voie sa impodobeasca bradul. Nu ai voie nici la colindat cu copiii. Iar daca mosul va uita si iti va aduce cadouri la bunici, nu le dau voie sa ti le aduca. Pentru ca ai mintit! Ti-am mai spus sa nu ma minti.

Mirciulica se uita cu uimire la mama. Cat de rea poate sa fie cateodata. Se duse suparat in sufragerie si se aseza sub brad. Tata il gasi acolo, cu lacrimi in ochi, vorbind singur ca om om batran, meditand.

–        Prostul de mine! Ce am putut sa fac?!