Arhive blog

Un parfum trădător


Toamna stropise frunzele copacilor în roșu și auriu, cu penelul abstract al unui pictor distrat, într-o frenezie fantastică și oriunde te întorci îți scalzi privirea în tonurile acestei capodopere. Razele soarelui se furișează călduțe printre ramuri și se sting în iarba verde încă, înviorată de ultimele ploi ale toamnei. Învățătoarea urcă pe aleea dintre blocuri, îngândurată, purtând pe umăr poșeta uriașă, în care duce jumătate de școală, cu râsetele copiilor cu tot. In cealaltă mână se leagănă o sacoșa, ”pungă de un leu”, cu câteva cumpărături, prin care se văd contururile rotunde, ale unor conserve. Mariana e o femeie înaltă, zdravănă, cu șoldurile late, sugerând originea ei țărănească, arătând că știe să muncească la camp dar și să fie ”doamnă”, la oraș. E îngrijită, cu o îmbrăcăminte clasică iar părul castaniu, ondulat permanent i se revarsă pe umeri încât, în adierea vântului ies la iveala cerceii de aur, două verigi încrustate. Degetele îi sunt și ele pline de inele iar gâtul ușor îngroșat de apariția bărbiei duble, semn de maturitate, îi e îmbrățișat cu grație de un lănțișor din același metal prețios. Chipul însă îi e umbrit de tristețe și de supărare iar ochii încercănați spun povestea frământării nopților în care, somnul i s-a ascuns în spatele lunii ori doarme pe la alte case. De o vreme o ține așa și nu poate face nimic. Nu îndrăznește să îi spună soțului ei dar e mereu cu ochii în patru. Simțurile ei de femeie îi șoptesc că se întamplă ceva ciudat cu el și ea nu e dispusă să renunțe la luptă. E gata să își asume și pierderile. Nu se maritase degeaba, cu un popă și nu era pregatită să își lase statului ei important, printre ceilalți oameni, să îi fie suflat de vreo fetișcană, care l-ar impresiona în vreun fel pe milosul si binevoitorul ei soț. Învățătoarea simțise cu ceva vreme în urmă, un parfum ciudat, venind dinspre hainele lui, un parfum de femeie, greu și grețos așa cum numai femeile ieftine poartă. Se întâmpla asta o dată, la câteva zile, așa că începu să il verifice atent, prin buzunare, prin portmoneu, la gulerul cămășii. Nu gasise nimic, doar hainele purtau acel parfum feminin, ce se estompa în încăpere, ca un gaz toxic. Ar fi vrut să îl urmărească, dar nu putea. Era peste zi la serviciu, în același timp cu el și apoi, daca s-ar fi aflat, s-ar fi facut de rușine încât multă vreme, povestea ar fi fost de bârfa enoriașilor și a colegelor profesoare, care mereu erau cu ochii pe ea și pe familia ei. Știa ca pe la 45 de ani, barbații trec printr-o criză de identitate, așa citise ea în reviste și caută să întinerească, simțind în același timp trecerea nestavilită a timpului. Părintele tocmai trecuse de 45 de ani și era un bărbat zdravăn, înalt, cu puțina burtă așa cum trebuie să arate un barbat serios, la vârsta asta. Cine știe câte dintre femeile care îl zăreau ori care veneau la biserică, nu erau cu gândul la el. Mariana urcă treptele blocului fără chef, obosită când aude niște zgomote. Pe la etajul doi, vocea unui barbat și a unei femei, în murmur stins o făcu să devină atenta. Urcă și se oprește din când în când. Vocea soțului ei era inconfundabilă, cu acele inflexiuni tainice, cu care o cucerise și pe ea în tinerețe deși ei nu i-ar fi trebuit mult să se lase cucerită. Părintele Ioan fusese o partidă vânată de multe fete din sat însă doar una a caștigat competiția. Urcă treptele tiptil străduindu-se să prindă din conversație dar tocmai atunci cineva pornise un aspirator și nu auzea mai nimic, mai mult bănuia. O vazu pe tânăra care îl fixa cu privirea, suplă și înaltă, cu tocuri înalte, îmbrăcată în haine elegante de culoare închisă. Preutesei i se înnegri în fața ochilor și aerul devenise atât de dens, aproape irespirabil în timp ce o căldură subită îi inundă corpul, aducând-o brusc, la cunoarea racului fiert. Deci asta era femeia nopților ei nedormite! Se repezi spre ea și înainte ca rivala să înțeleagă ce i se întâmplă ori să poată riposta, începu să o miluiască și să o alduiască pe nefericită, cu plasa cu conservele transformată brusc în armă ofensivă. Două cucuie vesele și roșii îi apărură brusc tinerei femei, în frunte. Părintele privea uluit și îi smulse cu greu, preutesei, sacoșa din mână, care eliberată, se transformă într-o mașina de dat palme. Părintele începu să o mângâie pe tânără, dar preuteasa era de neoprit așa că tratamentul continua, tot cu câte o palmă și câte o mângâiere, până când necunoscuta scăpă și se retrase din zona de conflict, speriată, ciufulită rapid într-o coafură instant și cu două cucuie, semn că preuteasa ține cu ștrășnicie să își apere proprietatea „divina“.
– Mariana dragă, ce ai? Incercă să o calmeze popa, pe belicoasa lui soție.
– Ce am?!! Știi tu mai bine! Cu asta mă înșeli tu pe mine? O recunosc după parfum, de la o poștă! Rapandula dracului!
Femeia se uita uluită peste umăr, căutându-și degrabă cheile în fundul poșetei și nedibuindu-le de frica. Își facu semnul crucii și intră în casă, nu înainte de a le spune, cu vocea gâtuită de spaimă și indignare:
– Familie de nebuni, ce sunteți! O să ne vedem la tribunal, că acolo vă e locul! Zgomotul ușii trântite cu putere se auzi cu ecou încât două bătrânele își scoaseră rapid capul pe ușă, să vadă ce se întâmplă și la ce spectacol au lipsit.
– Mariana, vino te rog în casă. Ce e cu tine dragă? Doamna e noua noastră vecină și are o problema în familie, mi-a cerut un sfat.
– Da? Și atunci de ce se parfumează într-atat?

Reclame