Arhive blog

Ingradiri sociale


Cu privirea in agenda de lucru, listele de clienti si planurile contructiei, Dan nici nu observa ca soarele era acum, spre asfintit. Lucra in fiecare zi, cu o anume disperare, de teama sa nu aiba prea mult timp liber, pe care nu ar fi avut cu ce sa si-l umple. Era singur la 49 de ani si parca ii disparuse cheful si rabdarea pentru noi cuceriri. Divortul il marcase iar tradarea femei pe care o iubise era un gest de neuitat si de neiertat. Pentru el, nu exista drum de intoarcere. Daca ai gresit, iti asumi si mergi mai departe. Clujul l-a descoperit in urma cu un an, in urma unui transfer. Nu s-a gandit ca va ramane aici, asa ca nu prea a avut timp sa isi faca prieteni. Credea ca va sta doar cateva luni. Intre timp, firma s-a inchis si a fost nevoit sa isi gaseasca un nou serviciu. Intamplarea a facut sa vina tocmai aici, la o firma de constructii iar seriozitatea si specializarile l-au adus repede la postul de director executiv. Usa se deschide iar din pragul ei, Calin, patronul, un tanar om de afaceri, il studiaza cu repros.
– Dane, ce faci tu aici? E sambata, du-te si tu acasa.
– Ma duc imediat. Nu am observat ca e atat de tarziu.
– Scuza-ma ca te intreb, nu obisnuiesc sa ma implic in viata angajatilor, dar tu nu ai pe nimeni, nici o prietena? Nu te asteapta nimeni acasa?
– Nu. Chiar nu. Nici nu m-am obosit sa caut iar la varsta mea, nu am rabdare sa mai bantui cluburile.
– Hmmm….Iti fac o invitatie la masa. Am sa o rog pe prietena mea sa isi aduca o prietena.
– Pai, stiu eu ca se zic?…
– Sa zici “da, multumesc”. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint.
Dan izbucni in ras.
– Da, multumesc. Unde si la ce ora, trebuie sa ma prezint?
– Intai spue-mi ce preferi, ceva modern ori rustic.
– Modern. Azi nu am afinitati folclorice.
– E in regula. Las Vegas. E un restaurant pe Calea Manastur, nu e excentric, mancarea e buna si se poate discuta, fara sa ridici tonul ca sa acoperi coloana sonora. La ora 8 ne vedem acolo. Mai ai timp sa dai o fuga pana acasa. Hai, inchide biroul. Lumea nu se termina azi.
Ajuns acasa se trezi fara chef si s-ar fi trantit in pat, dar nu putea contramanda intalnirea. Isi puse la intamplare un pantalon de stofa gri si un pulover bleumarin, cu gandul ca, pana la urma, merge doar la masa. Ideea de a intalni pe cineva asa, il luase cam pe nepregatite dar nu avu timp sa se gandeasca prea mult. Intra in restaurant ca la o intalnire de afaceri, punctual. Nu-si pusese pana atunci problema cum arata femeia, pe care o va aduce Calin, cu el. Lui ii plac blondele. Experienta lui ii spune ca sunt mai rafinate, mai senzuale, mai apropiate de ceea ce cauta el in intimitate. Calin ii prezenta intai pe tanara blonda, prietena lui. Dan zambeste zicandu-si in sine: “Ironia sortii, trebuie sa ma multumesc cu bruneta”. Ea se ridica si ii itinse mana, cu o strangere scurta se recomanda.
– Alina Stroe, spuse ea scrutandu-l cu o privire indrazneata ce cauta adanc in ochii lui. Cunostea genul acesta de privire, al femeii care nu mai avea demult secrete in ce priveste relatiile cu barbatii, o privire sigura si flamanda, a panterei ce e gata sa se repeada asupra prazii, inainte de a o devora. La finalul mesei, Calin invoca o oboseala subita, isi lua prietena si pleca, asigurandu-l ca a trecut consumatia in contul sau, sa nu isi faca griji.
– Am ramas singuri, constata Dan.
– Da. Te sperie sa ramai singur in prezenta mea?
Dan Izbucni in ras.
– Nu. Cam ce ai vrea sa facem in seara aceasta?
– Avand in vedere ca inca nu te cunosc si e cam tarziu sa facem planuri, nu avem prea multe optiuni. Mergem la un club, ne zbantuim si bem apoi ajungem la tine acasa, ori sarim peste povestea cu clubul si ajungem la tine acasa.
– Nu sunt chiar pregatit de vizite dar daca nu te deranjeaza dezordinea cosmica, din apartamentul unu barbat singur, te invit cu placere.
Plecara, traversand cateva minute mai tarziu o parte din oras. Era o noapte senina, de inceput toamna, cand se amesteca mirosurile de verde si de ierburi arse, venite din Gradinile Manasturului, cartierul cat un oras. Oprira in fata unei vile. Apartamentul pe care firma i-l puse la dispozitie era generos, impartit pe doua nivele. Parterul era un living mare, cu bucatarie si bar intr-un colt, mobilat si decorat cu gust. La etaj, unde se ajunge urcand pe o scara in spirala, e dormitorul, o incapere mare, cu un perete de sticla, ce da spre o terasa, in fata careia se deschide o priveliste frumoasa, catre copacii din Gradina Botanica. Dan o pofti in living si cauta telecomanda combinei muzicale, facand sa umple discret incaperea, o muzica de relaxare, cu influente din orientul indepartat.
– Te servesc cu o cafea ori un pahar de vin?
– Un pahar de vin merge foarte bine cu momentul acesta. Ea duse paharul la buze si el ii urmari cu privirea linia delicata a mainii din varful degetului mic pana mai sus de incheietura. Ea nu parea insa sa fie atat de delicata dar il amuza comportamentul ei ce ii starnise interesul, ca a unui copil captivat de o jucarie.
– Imi place cum este decorat apartamentul tau. Are din combinatia cromatica a Egiptului antic, nuante de rosu, verde, si albastru. Banuiesc ca a fost mana unui artist, designer ori arhitect.
– Ai dreptate. Calin a adus un arhitect. Dorea sa amenajeze apartamentul pentru el, apoi s-a razgandit si s-a mutat la casa, asa ca sunt norocosul care se bucura de el.
– Vad si cateva picturi cu semnatura. Imi place. A reusit sa imbine stralucit modernul si vechiul, dand o pesonalitate distincta acestei incaperi.
– Ai terminat facultatea de arta, ori arhitectura?
– Nu. Psihologia. Dar imi place arta.
– Hmm… Suprinzator. Parca lumea nu mai cauta inspiratie in arta si nu se ocupa de asa ceva.
– Ai o perceptie gresita. S-ar putea sa constati, la o privire mai atenta, ca sunt multi iubitori de arta…Simt ca vinul acesta si-a facut efectul. Nu vrei sa urcam?
Urcara in dormitor, pierzandu-se in intunericul din camera, in care plutea invaluitor muzica aceea hipnotica. Mai tarziu, stateau amandoi epuizati in patul ravasit.
– Pot sa fumez o tigara in balcon? intreba el. Ai obosit?
– Putin. Du-te, te astept.
El reveni cateva minute mai tarziu si ea ii privea conturul trupului gol prin camera asteptandu-l in asternut.
– Ti-a placut? Intreba el desi stia ca nu asta era intrebarea potrivita.
– Sa zicem ca mai ai de invatat, raspunse ea cu o seriozitate, care il facu pe el sa rada.
– Am restante ori carente la capitolul acesta?
– La mai multe. Haide sa dormim. Iti explic maine.
Dimineata, Dan se trezi cu o aroma de cafea, ce venea dinspre noptiera. Lumina stracurata prin ramurile copacilor se imprastia verde si vesela in camera si se amesteca cu parfumul ei, abia perceptibil. Intinsa mana dupa cana de cafea si citi biletelul.
“Buna dimineata
A trebuit sa plec si nu vroiam sa te trezesc. Ma poti suna mai tarziu la numarul acesta…”
Dan zambi reconfortat in lumina verde si calda, amestecata cu parfum. “Verde de Egipt” gandi el zambind.
Se uita la perna, pe care dormise ea, ce inca mai purta amprenta capului ei si isi aminti parul negru si lung, rasfirat ce sclipea in bataia lunii. Intinse mana si mangaie perna. Nu se mai simtea singur iar aerul era mai dens, plin de senzatii si imagini. Dupa amiaza o suna.
– Buna, Alina… Ce faci?… Ai vrea sa ne vedem azi?…Dimneata ai disparut ca o naluca si a ramas in urma ta, doar aroma unei cafele. Trec sa te iau sau vii direct?
Cateva ore mai tarziu, ii deshise usa apartamentului. Aparuse cu un buchet de trandafiri crem si o sticla de vin de vin frantuzesc.
– Pofteste te rog inauntru. Nu am mai primit pana acum flori, de la femei, asa ca sunt cam stangaci in privinta asta. Am pregatit niste paste. Specialitatea mea nu e bucataria asa ca sper sa nu te otravesc.
Ea rase si se aseza pe sofa in timp ce inspecta cu privirea camera.
– Tu nu citesti? Nu vad carti nicaieri.
– In ultima vreme nu prea. Doar ce am mai imprumutat din cand in cand. Nu am timp sunt mai toata ziua la serviciu.
– Hmm.. Mie asta imi spune ca treci printr-o faza depresiva si va trebui sa te vindeci de asta. Mintea umana poate face atatea lucruri minunate.
– Alina, de ce ai facut psihologia?
– Vroiam filozofie dar nu as fi gasit un serviciu, care sa imi asigura o viata decenta asa ca am ales partea practica a lucrurilor. Apoi, dincolo de asta, aveam nevoie sa ma cunosc. In mine e o continua lupta cu principiile si cu ceea ce te lasa viata sa faci. Mi-a placut ce am invatat in facultate iar acum, lucrez intr-o companie mare la departamentul de resurse umane. E insa doar o etapa ca am alte aspiratii. Dar tu? Cum ai ajuns aici? Am inteles ca esti din Roman.
– Ei, viata si drumurile ei. Un divort, o detasare, apoi am ramas aici “alien” in Cluj. M-am indragostit de oras si de oameni si simt ca aici imi este locul. In timpul mesei avu timp sa o studieze. Gesturile ii erau naturale si degaja un farmec aparte, al persoanei care nu trebuie sa joace teatru ca sa para interesanta. Nu purta bijuterii doar un lant fin de aur la baza gatului, stralucea discret prin deschizatura de matase gri a camasii. Ochii caprui ii erau conturati usor in nuante de bej si gri, facandu-I sa para mai luminosi si mai expresivi. Buzele senzuale, cu un usor contur alburiu lasa sa se vada doua siraguri de dinti albi, perfecti, ca niste perle. Degetele ii sunt subtiri, cu unghii lacuite transparent, intr-o manichiura frantuzeasca. Cand se ridica de la masa, ii studie silueta si i se parea ca e intretinuta cu sport si exerctii facute la sala. Se simti dintr-o data batran. “De ce mi-o fi acceptat invitatia? Ea are doar 28 de ani, eu 49. E o diferenta prea mare. Chiar o fi atrasa de mine ori are alte intentii”. Ea-l ajuta sa adune farfuriile si apoi urcara in dormitor.
– Te deranjeaza lumina?
– Nu. Vreau sa te vad. Imi place sa te simt, cu toate simturile.
Cateva ore mai tarziu ea pleca. Ramas in patul gol ca intr-un cuib, respira cu placere parfumurile stinse ale trupurilor lor, ce mai pluteau inca imbratisate pin incapere. “Ce a fost asta?” isi zise. Traieste intens senzatiile acestea nemaitraite cu impresia profunda, pana in fiecare celula, ca viata lui abia atunci incepe. Tot ce tine de ea i se parea o vie provocare, chiar si un simplu gest de a-si ridica parul dupa ureche. Totul se intampla atat de alert incat nu are timp sa anticipeze secunda urmatoare. “Ce naiba am? Nu inteleg ce se intampla cu mine” se trezi vorbind singur. Zilele urmatoare, Alina a fost ocupata. Cel putin acesta er raspsunul ei dar oferi promisiunea de a se vedea in weekend. Vineri seara, ea sosi, mirosind proaspat si starnind in furtuni, dorinele lui. Ii aduse cateva carti iar degajarea ei il facu sa simta ca locul ei e acolo, in apartametul acela.
– Alina, ai vrea sa te muti la mine, sa locuim impreuna?
– Nu. Asta ar afecta relatia noastra dar as putea veni din cand in cand peste saptamana.
– Poate ca ai dreptate.
– Daca tot discutam despre relatii. Sunt o persoana dechisa asa ca am sa-ti spun direct. Daca doresti sa avem o relatie mai lunga, atunci va trebui sa accepti niste conditii.
– Sunt grele conditiile acestea?
– Depinde de tine, spuse ea surazand. Mie nu-mi plac ingradirile sociale. Am urat mereu convenientele societatii si imi place sa traiesc libera. Japonezul spune; ”fa-ti timp sa privesti gradina. S-ar putea sa fie pentru ultima oara.” Sunt convinsa de efemeritatea acestei vieti. Va trebui sa accepti ca pot sa ma intalnesc si cu alti barbati, daca ma atrag sexual. Nu e vorba de emotii ci de explorari si cunoastere, de curiozitate, daca vrei sa-i spun altfel. Poti sa faci si tu acelasi lucru. Putem sa ne impartasim experientele si trairile. Intre noi doi, in acest moment, nu e vorba de iubire. Ai timp sa te razgandesti. Nu am nevoie de raspunsul tau pe loc. Dar aceasta e conditia mea pentru o relatie constanta.
(continuarea in postarea viitoare)

Pe aceeasi tema, a ingradirilor sociale au scris in Clubul Psi:
Abisuri: Dana Lalici
Griska Scorpio Carmen Vero Cita

Reclame

Senzationala descoperire pe bloguri!


Am avut o revelatie zilele acestea si simt ca trebuie sa v-o impartasesc. S-a descoperit omul perfect sau mai bine zis, femeia perfecta. Nu zambiti. E o certitudine acum. Ea, distinsa doamna, cu ochelarii pe nas, sau fara ochelari, mai draguta ori mai urata, mai inteligenta ori mai putin,( pot continua cu atributele) a descoperit ca realitatea are corespondent in lumea virtuala. Si cum ea, femeia aceasta fara nume, pentru ca nu e una anume, e foarte activa din unele puncte de vedere a trecut la treaba. Si-a dat parul dupa ureche, si-a intins un pic degetele ca un pianist ce se pregateste de reprezentatie si s-a pus pe scris. Si-a facut un blog ori mai multe, profil pe facebook ori pe alte site-uri. Munceste, gandeste, socializeaza, cunoaste alte persoane care au preocupari cel putin asemanatoare dar nimeni nu e ca ea, Perfecta. (Uite ca i-am gasit si un nume). Dincolo de ce apare pe monitor, oamenii cu care intra in contact au si ei nume, au vieti, profesii, cunostinte, drame si bucurii. Perfecta, incepe sa ii cunoasa, sa intre in contact cu ei, sa cmunice la telefon, sa se imprieteneasca. Interesant? Nu. E doar viata osciland intre dimensiunea reala si virtuala. Oamenii acestia, impreuna cu Perfecta, ajung sa se intalneasca uneori, in realitate, devin cunostinte bune, se sprijina in proiecte. Lucrurile par in regula pana cand, ”telefonul meu” intercepteaza o conversatie.
– Auzi tu, o stii pe tipa aia cu blogul X? Sa-ti povestesc ce am aflat. Si incepe sa spune verzi si uscate, minciuni si adevaruri de-a valma. Tipa cu blogul X e desfiintata. Dar o stii pe cealalta care are blogul Y si e plecata in cutare tara straina? Aia e o fomista si singurul ei noroc a fost ca…. Dar o stii si pe cealalta care e scriitoare? Pai sa-ti spun eu…are noroc cu barbatu-sau ca altfel… Dar pe cealalta care are blogul XYZ? Aia am vazut-o eu la o intalnire cu blogherii si e obsedata de barbati. O stii pe aia cu Editura care m-a ajutat sa scot cartea mea despre animale si alte pasari mici? Aia e o grasa si o infatuata. …Dar pe blogherul ala ce e plecat de multi ani in Japonia? Ala a plecat din cauza datoriilor si nu se mai poate intoarce…Si asa, lista blogerilor desfiinati, trecuri prin ciur si ciurel e nesfarsita iar Perfecta comenteaza zilnic. Se trezeste devreme, munceste, scrie, da telefoane ”prietenelor”, analizeaza, profile umane, profile de bloguri, face revista presei, citeste ”false tratate de vanatoare”.
Ati remarcat ceva? Perfecta e perfecta. (Pleonasm? Ma iertati de data aceasta.) Nu are probleme. Nici datorii, e fotomodel, e superinteligenta si cultivata, relatia cu consortul e ideala, viata ei e cea mai minuanta din univers iar fiinta si actiunile ei dincolo de critica. Va vorbesc de ceva cunoscut? Va povestesc toate acestea pentru ca am si eu dreptul la micile mele descoperiri. In urma cu cativa ani, cunoscusem si eu o astfel de persoana pana cand am inteles, destul de repede, ca distanta impusa ei e cea mai buna atitudine. Recent, o prietena imi relata un episod asemanator. Nu-mi permit sa dau recomandari, nici ce sa faceti, nici ce sa spuneti, nici ce sa scrieti pe blogurile voastre ori a altora, nici macar pe al meu. Eu am posbilitatea sa cenzurez daca ceva nu e in regula cu ceeaa ce consider eu ca e decent si corect. Poate ca, postarea mea va atrage putin atentia la oamenii din jur, pe care ii considerati de incredere doar pentru faptul ca sunt postati in lumea invizibila, de dincolo de monitor. Sa nu va lasati furati de aparente. Chiar si acolo, ei va urmaresc, va judeca si unde au mari lacune, improvizeaza traind in lumea lor ”perfecta” in jurul carora se invarte universul. Hmmm….!