Arhive blog

Fantezie in violet


Barbatul privea usa metalica a apartamentului incercand sa gandeasca, sa isi imagineze ce se ascundea dincolo, si sa perceapa, cu toate simturile, parfumuri, mirosuri,sunete. Nimic. Parca avea in fata un zid. Pe casa scarii nici tipenie de om. Batraneii care vor fi locuind, cu siguranta ca stau ascunsi la umbra toropiti de caldura verii ori bantuie prin oras plimbandu-se cu autobuzul, profitand de gratuitatile oferite de primarie. Nimeni nu mai sta la panda cu ochiul pe vizor. Barbatul, un tanar in jur de 35-38 de ani se mai analiza inca o data, isi studie cu grija tinuta sa nu aiba scame, isi privi pantofii sport din piele gri, isi verifica bratara de la mana, din aur masiv, sa stea in pozitia preferata. Cu un ultim gest de retus, isi trecu degetele prin parul saten deschis. Apasa pe butonul soneriei si melodia ei suna in triluri, spargand in fragmente de cristal, tacerea amiezii. Dincolo de usa, auzi pasi apropiinduse fosnind. O tanara bruneta, mladioasa, ii deschise studiindu-l cu o privire indrazeata, aproape sfredelitoare. Se fastaci putin, suprins de atitudinea ei directa incat isi simti mainile umede de transpiratie.
– Buna ziua! Poftiti! Sunteti domnul care ati sunat dimineata?
– Da. Am crezut ca am nimerit gresit.
– Nu. Cu mine ati vorbit.
Barbatul o studie atent. Halatul din matase, in nuante de violet cu care ea era imbracata, ii ascundea liniile trupului, ca o fina tesatura aruncata peste o amfora. Parul i se revarsa pe spate, intr-un contrast placut. Ii vazu degetele lungi si delicate, cu unghii colorate intr-un roz viu, inspirand senzualitate. Era desculta si picioarele ii erau afundate in covorul albastru, gros. Fiecare miscare a ei lasa sa strabata cate o adiere fina, de flori de liliac, parfumul ei preferat, probabil.
– Mi-ati pregatit ce am discutat?
– Da. Am aici un pachet. Poftiti inauntru, il invta ea. Ii intinde o cutie gri, legata cu o funda violet.
Tanarul o deschide, se uita inauntru si se apropie cu obrazul de continutul cutiei incercand parca sa inspire parfumul ce venea din cutie. Apoi accepta sa fie servit cu o cafea si pana cand ea fu gata, admira incaperea in care fusese invitat. Un living mare, cu o canapea de piele, o biblioteca in care erau expuse cateva bibelouri si tot pe atatea carti, doua fotolii si o masuta pe care era aruncat ziarul Piata de la a la z, o publicatie ce contine doar anunturi de mica publicitate. Draperia inchisa pe jumatate punea in penumbra intreaga incapere iar copacii din fata ferestei imprastiau lumini si umbre verzi. Primi cafeaua fierbinte si in asteptare intreba despre costul pachetului.
– A, nu costa nimic. E cadou, spuse ea, incercand sa citeasca ceva de pe expresia fetei lui. Nu vedea nimic doar un usor zambet destins, poate chiar de circumstanta. Am insa o petentie, continua ea, netulburata. De o vreme sunt singura si as vrea sa simt atingerea mainii unui barbat. E singurul pret pe care vi-l cer.
Din nou fu luat prin suprindere. Cu miscari lente si sigure intinse mana spre ea si dadu deoparte halatul, dezvelindu-i intai un picior. O studie si ea se lasa studiata sin timp ce el, cu vaful degetului aratator desena o linie ascendenta de la genunche in sus. Se dezbracara incet, ca intr-o continua prospectare. ea observa ca el nu poarta lenjerie. El o lasa sa isi scoata incet chilotii din dantela roz, apoi ii ceru.
– Te deranjeaza daca ii imbrac? Oricum nu ii mai porti.
Ea incuviinteaza tacut, dand din cap si asteapta, pandind plina de curiozitate miscarile lui. Dorintele ei vibraeaza puternic incercand sa anticipeze clipa si urmatoarea miscare. Facura dragoste cu pasiune, fara inhibitii , ca intre doi vechi amanti. Timpul, cu minute si ore, se topise in asfintit, in luminile rosiatice, stinse incet de umbrele inserarii. Prin perdeaua trasa, se zaresc stelele cum incep sa strapunga panza albastra a cerului. El iese din baie, mirosind proaspat si se pregateste de plecare. Ia cutia gri, legata cu funda aceea violet, de pe masuta din sufragerie si se indreapta spre usa.
– Daca mai doresti iti mai pot pregati un nou pachet.
– Saptamana viitoare.
– Atunci suna-ma marti. La aceeasi ora. Ma bucur ca am citit anuntul tau.
El surase si confirma. Pleca, fara sa intoarca privirea. Ea aprinse lampa si se aseza in fotoliu savurand o tigara. Arunca o privire peste ziarul deschis la mica publicitate si vazu anuntul pe care il incercuise ieri, cu un marker negru:” cumpar chiloti de dama, folositi”. Asta purta el in cutia aceea, in drumul spre casa si o amintire de seara in matase violeta.

Cadou de Paşte


Ocna-Dej, este o aşezare pusă de Dumnezeu ca într-o căldare, la limita sudica a orasului Dej. Mărginită de dealuri aici forfoteşte viaţa, de mii de ani, de când au început primele exploatari de sare, din filoanele ce străbat inima dealurilor, ca o ţesătură dură, albă mirosind sărat a bogaţie şi hrană. Sarea de aici a fost transportată pe drumurile construite anume, spre Roma. Exploatările de sare, au făcut ca zona să se dezvolte, şi odata cu ea Dejul. Numeroase legende au circulat despre comori romane ascunse în dealuri sau în peşteri, surpate mai apoi. Alte poveşti descriau munca grea a minerilor, tragedii care s-au petrecut prin prăbuşirea minelor, oameni îngropaţi de vii in subteran, sufletele lor bântuind sau păzind locurile. Locuitorii din Dej si Ocna-Dej povestesc că, tunelurile şi excavaţiile ce urmăresc filonul de sare s-ar întinde pe zeci de kilometri. Se vorbeşte că, sub tot oraşul sunt galerii si hăuri care pot înghiti oricând casele. Un localnic ce statea intrun cartier de case din Dej, povestea că într-o zi, soba de teracotă i s-a prăbuşit într-un astfel de hău. In urmă cu vreo douăzeci de ani au avut loc nişte surpări subterane ce au echivalat cu un mic cutremur, resimţit în tot oraşul. Cam în aceeaşi vreme, o galerie de pe vremea împăratului Franz Iozef s-a surpat, nu departe de sediul administrativ al Salinei Ocna-Dej. In locul ei a ramas un crater de 150 m adâncime şi tot atata în diametru. E greu de imaginat cum în locul unui deal a apărut o groapa imensă.

Povestea aşezării e una fascinantă. Locuitorii o traiesc zilnic, fără a fi marcaţi într-un fel de asta. Viaţa aici are sensul ei, aşa cum inima de sare a pământului le mai aduce şi acum prosperitate. Sute de ocneni au lucrat în salina, din tata în fiu. Au muncit din greu dar şi banii caştigaţi au fost întotdeauna mai multi decât în fabrici. Era şi atunci, e şi acum, mare lucru să fii angajat la Salina. Şi-au făcut case frumoase şi gospodării îngrijite, fără să se gândească, temători, că sub aceste case, sub pământurile lor arate, şi sub livezi, se cască tuneluri, hauri si gropi. Nimeni nu ştie câte şi cum, pentru că arhivele şi hărţile au ars în timpul războiului. Cel puţin asta ştiu oamenii.

Sabina şi Gheorghe sunt ocneni din generaţie în generaţie. Ea lucrează la o fabrică de mobilă, în Dej. El lucrează la Salina. Oameni harnici, cu mâinile trudite de munca fizică, nu s-au mulţumit cu un serviciu. Dupa ce ies din ture, cei doi soţi se duc la câmp, că au gospodărie mare, cu vaci porci, orătănii. Toate trebuie îngrijite şi hrănite. Ei ştiu de la părinţi că numai munca multă îţi aduce cele necesare în casă şi te mai ajută să lasi ceva copiilor. La patruzeci de ani, Sabina şi Georghe sunt nişte oameni munciţi din greu. Se bucură că de când le-au crescut copiii, parcă li s-a mai uşurat povara de pe umerii lor. Cei 4 copii, doi băieţi şi două fete, s-au crescut unii pe alţii şi au fost învaţaţi de mici să muncească de toate pe lângă gospodărie. Băieţii merg şi la câmp cu tatal lor.

E Vinerea Mare si în casă au mai rămas puţine lucruri de făcut. Până şi copiii au primit câte un rând, de haine noi, cum şi-au dorit, să simtă solemnitatea sărbătorilor. De ceva vreme încoace, Sabina e frămantată de un gând. Că poate nu a ştiut să îi mulţumească destul lui Dumnezeu pentru toate câte i le-a dat. Pentru că are de toate, că are o familie iubitoare şi un soţ harnic şi respectat.

–            Gheorghe, eu vreau sa fac ceva, deosebit, de Paşte. Lipsesc vreo trei ore. Până mă întorc, ai grijă de ce mai este de făcut pe acasă.

–            Imi spui şi mie despre ce e vorba?

–            Nu încă. O sa fie o supriză.

–            Bine. Cum zici tu. Aştept să văd care e surpriza. Sper sa fie pe masura secretului pe care îl păstrezi.

Sabina ştia că bărbatul ei e mereu de acord cu ce spune ea. Ştie că nu face lucruri rele şi, desi ea are dinainte hotărârea luată pentru orice, îi spune şi lui ce gânduri are. Aşa e bine într-o familie. Şi apoi, ar da rău ca femeia să facă lucruri de care bărbatul să afle din altă parte. În timp ce îşi punea în ordine gândurile, înainte de a porni la drum, se mai uită odată în oglindă, îsi dadu cu Impuls, sprayul ei preferat, şi plecă. Ajunse la gara în Dej şi pe peron se plimbă într-una, fără stare. Trenul sosi cu nepăsarea obişnuită faţă de graba sau problemele pasagerilor. Se urcă în compartiment, aproape de uşă. Fluieratul scurt al conductorului făcu maşinaria imensă să se pună în mişcare, cu încetinitorul, apoi din ce în ce mai repede. Dupa vreo 15 minute, ajunse. Coborî în Gherla. Ştia drumul. Mai fusese cu o prietena din oraş, în urma cu ceva vreme. Ajunse pe o străduţa şi intră pe poarta unei clădiri vechi, dar bine ingrijita şi vopsită în alb. Pe faţadă, era un panou pe care era inscripţionat:” Casa de fete”.

Drumul spre casă i s-a parut Sabinei mai scurt dar emoţionant. Intra pe poarta şi Gheorghe fu uimit să vadă că Sabina nu venise singură.

–            Gheorghe, acesta e cadoul meu de Paşte.

–            Cum asa, mai femeie? Cine e domnişoara asta?

–            Cosmina va sta cu noi de Paşte.

Cosmina, se uita plină de emoţie, cu frumosii ei ochi albaştri spre bărbat.

–            Şi acum, haide să te prezint copiilor mei.

Cosmina a intrat în casa lor, ca un dar, într-o zi de sărbătoare si de primăvară. Apoi a fost invitată mereu. Cătălin, baiatul Sabinei s-a îndrăgostit de ea. Au facut nunta mare, că doar pentru asta au muncit părinţii o viaţa întreagă. Şi i-au dăruit Sabinei un nepoţel, într-o primavară.

Au trecut de atunci doi ani. Sabina sta cu mâinile muncite în poala şi aşteaptă, gata pregatită să vină copiii, să meargă împreună la biserică.Le auzi paşii. Uşa se deschise larg şi în pragul ei, aparu micuţul Rareş, cu un buchet de lalele şi narcise.

–     Sarut mana bunica! Ţi-am adus un cadou de Paşte!

Invitatie: Antologia gafelor


Dragi prieteni, luna decembrie incepe cu suprize si cum noua, celor care scriem in spatiul virtual, ne place competitia si scrisul, m-am gandit sa va invit la alcatuirea unei antologii bloggeristice a gafelor.  Ideea acestei competitii ii apartine dragei Mel Bancea( silavaracald), si a pornit  de la o tema, legata de gafele pe care le facem, cu sau fara intentie, situatii de viata care ne pun uneori in posturi inconfortabile sau penibile, care necesita un efort important, mult curaj si prezenta de spirit ca sa le depasim. Una din Legile lui Muprhy zice:” Daca ai gresit ceva, ascunde orice urma ca ai fi gresit”. Eu cred ca e bine sa vorbim despre astfel de gafe sau intamplari. Aratam ca sutem sinceri, umani, supusi greselilor, imperfecti dar minunat de perfectibili.

Asadar, va astept sa veniti cu textele voastre blogul meu, pana cel mai tarziu luni, 6 decembrie, ora 18. Cred ca, impartasind experientele voastre, din vasta lume a gafelor, aceasta va fi una dintre cele mai amuzante si pline de invataminte, va fi cadoul vostru de Mos Nicolae, din sacul plin de amintiri haioase.

P.S. V-as ruga ca textele sa aiba titlul.

cadou pentru tata


Corina e o bruneta frumoasa, inalta cu parul lung, negru albastrui. Are tenul creol, mostenire de familie.  In ’90 a plecat in Olanda. Si-a lasat fetita in grija mamei, sotul alcoolic in grija Domnului si a plecat sa faca ceva pentru ea. Nu stia ce. Orice. Era greu sa pleci, si-a rezolvat cu greu viza, a facut niste sacrificii, au mai ajutat-o parintii si s-a dus. Nu povesteste ce greutati a intampinat. Destule. Ce compromisuri a facut? Or fi si acestea destule. In cele din urma, a devenit iubita unui milionar olandez, cam batraior. Ea are  25 de ani.  Vrea sa puna capat unei casnicii care nu a dus la nimic bun, in afara de copilul ei. Se pregateste sa isi depuna actele de divort. Oricum, aproape “fostul sot”, a anuntat-o ca el déjà pe cineva. Corina e acum la capitolul cumparaturi, cadouri pentru familie. A sunat acasa si l-a intrebat pe tata, ce cadou ar vrea, ce si-ar dori sa ii aduca. Si tata i-a zis.” Mi-ar fi foarte de folos, daca mi-ai putea aduce o coasa. Ca pe aici nu se gasesc si sunt scumpe.” Corina ii dadu sarcina lui Gerhardt sa caute coasa. Olandezul se uita la ea invers, intelesese aproximativ ce ii ceruse ea, dar cum  tinea la ea ca era amuzanta si irestibila, ii facu pe plac. Dupa cateva ore, se intoarce si el de la cumparaturi si ii spune:” Corina, te rog frumos cand mai ai nevoie de ceva, nu-mi cere lucruri care se gasesc la muzeu”.