Arhive blog

Primiti Craciunul in casa?


Doamne cata treaba au femeile la tara in saptamana Craciunului! Dupa ce au terminat curatenia, se pun pe gatit si pe copt in cuptor. Cozonaci, paine, prajituri, sarmale, racituri. O multime de bunataturi. Si toate trebuie pregatite iar in ajun, cand toate sunt gata si toti se aduna acasa, asteapta colindatori. Intai cei mici si veseli, cu glasurile lor cristaline si ochisorii stralucitori. Apoi, tinerii iar mai incolo, varstanicii. Bunica, o femeie subtirica, cu parul candva blond dar acum incaruntit si ochii albastri cat cerul de primavara o lua pe fetita de cativa anisori la o vizita scurta la neamuri, in alt sat. Era imbracata frumos, cu un paltonas rosu, la gat un fular alb, pufos iar in cap o caciulita alba pe care mama prinsese o floare rosie tricotata, ca un mac. Se duceau sa vada o verisoara micuta de cateva luni, o alta nepoata a bunicii. Si ii pregatisera un cadou. Acolo, in vizita, nu a prea fost mare lucru de facut. Micuta era un bebelus obisnuit. Plangea din cand in canda iar mama, protectiva, o lua in brate. Aveau si un brad in casa dar parca nu era atat de frumos ca si celalalt pe care mama si tata il asezara in camera mare. Timpul trecea repede si crezu ca bunica a uitat sa mai plece.
– Mama Reghina, nu mergem si noi acasa? Intarziem la colindat.
Batranica se uita spre nora ei, zambind si apoi spre nepoata.
– Amu merem. Se ridica, le ura sarbatori fericite tuturor celor ai casei si se porni, cu nepotica de mana. Nepotica, o fetita cu parul rosu si ochii ca doua margele de diamant negru.
– Dar mai stii colinzile? Bunica intreba asa, de curioasa, desi stia ca momentul era prea important ca fetita sa fi uitat ceva.
– Bineanteles ca le stiu. Stii doar ca am repetat in fiecare zi.
– Noah, atunci e foarte bine.
Autobusul le lasa in statie, la cativa zeci de metri de casa. Locuiau la ”drumul tarii”, adica pe soseaua nationala ce traversa satul. Zapada era inalta, pana la stresinile caselor, cel putin asa i se parea fetitei. Intrara in curte printre nameti. Bunicul ii daduse de-oparte si facuse carari, dar pentru o fetita de o schioapa nametii erau ca niste munti. Casa bunicilor, era vopsita intr-un galben cald iar geamurile si usile vopsite in verde. Parca era casuta din povesti, pusa acolo in decorul acela alb.Bunicul le astepta zambind vazand emotia nepoatei.
– Am crezut ca nu mai viniti. De ce-ati sezut atata?
– Am stat un pic de vorba. Dar nu mult.
– Bine ca n-ati intarziat.
Fetita mai dadu o fuga in camera si verifica bradul. O multime de globuri colorate si ghirlane scantaiatoare pusesera mama si tata in brad. Iar lumanarile, adevarate, ardeau dand o lumina calda si blanda. Nu a venit mosul. A zis mama ca vine cand e la colindat dar a crezut ca poate mosul s-a grabit si el si a ajuns mai repede.
– Gata de colinda? Intreba bunica. Nu pentru ca nu ar fi stiut, dar testa gradul de emotie al micutei s se bucura odata cu ea. Uite, ti-am pregatit aici o traistuta in care sa pui colaceii si nucile.
Gata bunica.
Afara, se intalnira cu cativa copii din vecini, si ei cu bunicile ori mamicile. Zapada scanteia in lumina slaba ce venea de la becurile de pe stalpii rari de telegraf. Parca acolo se rasturnasera gramezi de diamante iar aerul rece le facea sa scartaie ascutit. Incepura de la prima casa. Intrara in curte iar bunicile ramasera la poarta razandu-le chipul si sulfetul de inocenta lor.
– Primiti cu colindaaaaaa?! Primiti Craciunul in casa?!
– Primim, primim!
Si incepeau in cor:
”Afara ninge linistiiiit si-n casa arde focuuul
Iar noi pe langa mama stand, demult uitaram jocul
E noapte, patul e facut, dar cine sa se culceee,
Cand mama spune de Isus, cu glasul rar si dulceee…”
Si cantau toata colinda iar gazdele, cei care ii primeau pe micii colindari tremurau de emotie si bucurie, traind odata cu micutii, frumusetea sarbatorii Craciunului.
– Multmim de colinda. Cine v-a invatat?
– Bunica..mama…
– Foarte frumoasa a fost. Sa veniti sa ne colindati si la anul tot atat de frumos. Bine?
– Daaaaaa!
-Dar ceva in straituca sa va dam?
-Daaaa!
Si gazda le intinda cosul cu colacei facuti din aluat de paine, in cuptorul de lut, ori nuci, mere, portocale. Ii serveste cu prajitura iar bunicile, in poarta, sunt omenite si ele. Cand straitucale au fost pline, s-e intorc acasa.
Acasa, bucurie mare. Mosul venise si lasase sub brad o multime de pachetele si cutiute.
– Dar mami, tu ai vazut cand a venit mosul? A intrat pe usa?
– Nu stiu, draga mamii. Nu am vazut ca eram ocupata cu masa.
– Cred ca pe horn nu a putut intra. E foc in soba si s-ar fi ars. Cum de nu l-ai vazut?
Mama si tata zambeau, uitandu-se unul la celelalt. Zambetul acela, complice, l-a inteles fetita dupa ani si ani. Sa fie patruzeci de atunci?
In satul acela, in casa bunicilor, galbena cu ferestrele si usile verzi, se intoarce gandul ei acum. Acolo, erau mama si tata si bunicii. Acolo traiau oamenii toti, toti cei dragi si cunoscuti. Se aud colinde pe la porti. Suna clopoteii si miroase a cozonac.

-Buna sara lui Craciun! Primiti cu colindul?

Sa aveti Sarbatori fericite, cei dragi sa va fie aproape, sa aveti sanatate si belsug iar Steaua care straluceste, vestind Nasterea Mantuitorului, sa va aduca bucurie si pace in suflete si in viata! Craciun fericit!

la mireasa


Vacantele copilariei mi le-am petrecut la tara. Duse de bunica, eu si sora mea mijlocie, cea mica nu apucase inca sa vina pe lume, ne trezeam dintr-o data intr-o alta lume. Intre femeile din familia mea, diferenta de varsta era de 20 de ani. Eram 4 generatii, eu, mama, bunica si strabunica. Asadar, pe vremea aceea aveam vreo 6 ani iar sora mea, Ani, avea 4. Bunica si strabunica locuiau la Rus, o localitate frumoasa intre dealuri verzi, impadurite in care mai pluteau inca legendele haiducului Pintea Viteazul. Satul era marginit de cursul Somesului, raul destul de lat si de adanc, care adapostea in meandrele sale somni uriasi. Cand ajungeam la Rus, cartierul general era la bunica Otilie. Dar cum ea era o femeie in putere, la 46 de ani, alerga incoace si incolo cu diferite treburi, cate era ziulica de mare. Asa ca, ne duceam zilnic la mama Lina, strabunica blanda care ne primea cu rabdare si cu calm, si care se amuza de sotiile noastre. Nu odata ne-a salvat de pedepsele mamei, severe. Imi amintesc ca mama isi cumparase pe atunci, un ruj rezistent, foarte scump si eu, impreuna cu Cristian, un baiat de varsta mea, venit si el la bunici, in vecini, noi doi ne-am rujat. Eu imi dadusem la greu pe buze iar lui Cristian ii facusem niste ruji in obraji, de toata frumusetea! O saptamana am stat cu rosu intens pe obraji, amandoi. Atunci, foarte suparata, mama a vrut sa ma bage in cotet. Nu mai erau porci, dar pentru ca am fost atat de neascultatoare, asta era pedeapsa. La cotet! Am scapat doar datorita mamei Lina, care m-a prins si m-a invelit in fustele ei largi, de unde mama nu m-a putut scoate, decat dupa ce i-a trecut furia.

Cristian, avea o sora, Cristina, de varsta surorii mele, Ani. Ne jucam deseori impreuna si la nazbatii nu ne intrecea nimeni. Cum la mama Lina nu aveam ce strica, ne lasa de capul nostru.
Era o zi frumoasa de iarna. Nu mai ningea, dar era destul de frig. Stateam in casa bunicilor lui Cristi. Bunicii nu erau acasa. Aveam un fas rosu, cu capison. Oroarea mea erau hainele rosii. Mie imi placeau albastre, dar mama ma imbraca pe atunci, dupa gusturile ei. Cum ma plictiseam, mi-am scos siretul de la capison. Clar trebuia pus inapoi. Nu era mare lucru. Un ac de siguranta si era foarte simplu. Cristina stia ca bunica tine cutia cu ata si acele foarte sus, pe stalaje, un fel de dulap cu multe rafturi.Inaltimea dulapului era de 2 metri, cam depatru ori inaltimea micutei. Imediat a inceput sa se urce, dar sub greutatea ei, stalajea s-a inclinat periculos gata sa se rastoarne. Noroc ca am fost acolo sa o spirjin. Cristina ajuns jos iar de sus, una din oalele cu lapte pus la prins s-a rasturnat si a inceput sa curga, ca un dus, in capul fetitei. Toata plina de lapte acru, din cap pana in picioare, s-a ridicat si s-a dus sa se schimbe. Nu ne-a lasat o spalam pe cap asa ca am sters-o bine cu prosopul. Am facut curat. Am pus oalele la locul lor si ne-am vazut de jucarii. Am uitat de incident. Dupa vreo doua ore am plecat acasa. Buncile se gateau sa ne duca la biserica. Azi e nunta in sat, si la biserica merge toata lumea care locuieste in apropiere deci si noi. Cristi si sora lui intarziau. Nu i-am mai asteptat. Mama Lina credea ca s-au razgandit si nu voia sa lipseasca. Aproape de final i-am vazut si pe cei doi, tinuti de mana de bunica lor. Cristina era inca bosumflata. I-a luat ceva timp bunicii ei sa inteleaga de ce nu ii intra piaptanul in parul fetitei. Ca sa nu mai vorbim de odorurile acre care veneau dinspre ea. Asta da motiv sa intarzii “la mireasa”!