Arhive blog

Primiti Craciunul in casa?


Doamne cata treaba au femeile la tara in saptamana Craciunului! Dupa ce au terminat curatenia, se pun pe gatit si pe copt in cuptor. Cozonaci, paine, prajituri, sarmale, racituri. O multime de bunataturi. Si toate trebuie pregatite iar in ajun, cand toate sunt gata si toti se aduna acasa, asteapta colindatori. Intai cei mici si veseli, cu glasurile lor cristaline si ochisorii stralucitori. Apoi, tinerii iar mai incolo, varstanicii. Bunica, o femeie subtirica, cu parul candva blond dar acum incaruntit si ochii albastri cat cerul de primavara o lua pe fetita de cativa anisori la o vizita scurta la neamuri, in alt sat. Era imbracata frumos, cu un paltonas rosu, la gat un fular alb, pufos iar in cap o caciulita alba pe care mama prinsese o floare rosie tricotata, ca un mac. Se duceau sa vada o verisoara micuta de cateva luni, o alta nepoata a bunicii. Si ii pregatisera un cadou. Acolo, in vizita, nu a prea fost mare lucru de facut. Micuta era un bebelus obisnuit. Plangea din cand in canda iar mama, protectiva, o lua in brate. Aveau si un brad in casa dar parca nu era atat de frumos ca si celalalt pe care mama si tata il asezara in camera mare. Timpul trecea repede si crezu ca bunica a uitat sa mai plece.
– Mama Reghina, nu mergem si noi acasa? Intarziem la colindat.
Batranica se uita spre nora ei, zambind si apoi spre nepoata.
– Amu merem. Se ridica, le ura sarbatori fericite tuturor celor ai casei si se porni, cu nepotica de mana. Nepotica, o fetita cu parul rosu si ochii ca doua margele de diamant negru.
– Dar mai stii colinzile? Bunica intreba asa, de curioasa, desi stia ca momentul era prea important ca fetita sa fi uitat ceva.
– Bineanteles ca le stiu. Stii doar ca am repetat in fiecare zi.
– Noah, atunci e foarte bine.
Autobusul le lasa in statie, la cativa zeci de metri de casa. Locuiau la ”drumul tarii”, adica pe soseaua nationala ce traversa satul. Zapada era inalta, pana la stresinile caselor, cel putin asa i se parea fetitei. Intrara in curte printre nameti. Bunicul ii daduse de-oparte si facuse carari, dar pentru o fetita de o schioapa nametii erau ca niste munti. Casa bunicilor, era vopsita intr-un galben cald iar geamurile si usile vopsite in verde. Parca era casuta din povesti, pusa acolo in decorul acela alb.Bunicul le astepta zambind vazand emotia nepoatei.
– Am crezut ca nu mai viniti. De ce-ati sezut atata?
– Am stat un pic de vorba. Dar nu mult.
– Bine ca n-ati intarziat.
Fetita mai dadu o fuga in camera si verifica bradul. O multime de globuri colorate si ghirlane scantaiatoare pusesera mama si tata in brad. Iar lumanarile, adevarate, ardeau dand o lumina calda si blanda. Nu a venit mosul. A zis mama ca vine cand e la colindat dar a crezut ca poate mosul s-a grabit si el si a ajuns mai repede.
– Gata de colinda? Intreba bunica. Nu pentru ca nu ar fi stiut, dar testa gradul de emotie al micutei s se bucura odata cu ea. Uite, ti-am pregatit aici o traistuta in care sa pui colaceii si nucile.
Gata bunica.
Afara, se intalnira cu cativa copii din vecini, si ei cu bunicile ori mamicile. Zapada scanteia in lumina slaba ce venea de la becurile de pe stalpii rari de telegraf. Parca acolo se rasturnasera gramezi de diamante iar aerul rece le facea sa scartaie ascutit. Incepura de la prima casa. Intrara in curte iar bunicile ramasera la poarta razandu-le chipul si sulfetul de inocenta lor.
– Primiti cu colindaaaaaa?! Primiti Craciunul in casa?!
– Primim, primim!
Si incepeau in cor:
”Afara ninge linistiiiit si-n casa arde focuuul
Iar noi pe langa mama stand, demult uitaram jocul
E noapte, patul e facut, dar cine sa se culceee,
Cand mama spune de Isus, cu glasul rar si dulceee…”
Si cantau toata colinda iar gazdele, cei care ii primeau pe micii colindari tremurau de emotie si bucurie, traind odata cu micutii, frumusetea sarbatorii Craciunului.
– Multmim de colinda. Cine v-a invatat?
– Bunica..mama…
– Foarte frumoasa a fost. Sa veniti sa ne colindati si la anul tot atat de frumos. Bine?
– Daaaaaa!
-Dar ceva in straituca sa va dam?
-Daaaa!
Si gazda le intinda cosul cu colacei facuti din aluat de paine, in cuptorul de lut, ori nuci, mere, portocale. Ii serveste cu prajitura iar bunicile, in poarta, sunt omenite si ele. Cand straitucale au fost pline, s-e intorc acasa.
Acasa, bucurie mare. Mosul venise si lasase sub brad o multime de pachetele si cutiute.
– Dar mami, tu ai vazut cand a venit mosul? A intrat pe usa?
– Nu stiu, draga mamii. Nu am vazut ca eram ocupata cu masa.
– Cred ca pe horn nu a putut intra. E foc in soba si s-ar fi ars. Cum de nu l-ai vazut?
Mama si tata zambeau, uitandu-se unul la celelalt. Zambetul acela, complice, l-a inteles fetita dupa ani si ani. Sa fie patruzeci de atunci?
In satul acela, in casa bunicilor, galbena cu ferestrele si usile verzi, se intoarce gandul ei acum. Acolo, erau mama si tata si bunicii. Acolo traiau oamenii toti, toti cei dragi si cunoscuti. Se aud colinde pe la porti. Suna clopoteii si miroase a cozonac.

-Buna sara lui Craciun! Primiti cu colindul?

Sa aveti Sarbatori fericite, cei dragi sa va fie aproape, sa aveti sanatate si belsug iar Steaua care straluceste, vestind Nasterea Mantuitorului, sa va aduca bucurie si pace in suflete si in viata! Craciun fericit!

Reclame

feciorul tatei


Puiu Sava nu mai canta cu formatia la nunti. A obosit si nu ii mai face placere. Dealtfel, e deja un om cu situatie buna si nici nu mai simte ca are nevoi financiare. Acum, lucreaza la primarie si se ocupa de administrarea pietei. Dar cea mai mare placere pe care o are, e sosirea sarbatorilor de iarna. In fiecare an, el este Mos Craciun, pentru toti copiii din oras. El imparte cadourile, in parculetul central, dupa ce da o tura de oras intr-o sanie uriasa, insotit de masina politiei si de pompieri. In ziua aceea, si in urmatoarele, Puiu Sava este cea mai simpatica si indragita personalitate. Multi il invita la ei acasa, sa faca pe “mosul” si are agenda incarcata. Copiii roiesc in jurul lui, cu fascinatie si tremurand de emotie. Iar el, neavand copii, se hraneste un an de zile din dragalasenia lor in aceste momente. Oamenii orasului ii zambesc cand il vad pe strada, il saluta cu bucurie si Puiu e un om fericit. Nu ia niciodata bani pentru prestatia lui. Anul acesta, primaria a vrut sa desemneze un alt mos si Puiu a facut un mare scandal. Cum adica? Pe el, toata lumea il stie de mos si acum sa fie detronat?! Asa ceva nu e posibil! Pana la urma, toata lumea a inteles ca Puiu e Mosul si asta nu se va schimba, multi ani de acum inainte. Asta l-a facut sa fie si mai iubit de oraseni. In seara asta, este invitat la niste cunoscuti. Mosul trebuie sa ii aduca unicului baietel al familiei, cadouri, pentru care micutul Marius facuse, impreuna cu mama, o lista lunga cu mult timp inainte. Georgel si Rodica sunt doi soti veseli si sarbatorile reprezinta momentele in care, multi dintre cunoscutii lor, le trec pragul. Azi au invitati, in Ajun, si toata lumea asteapta cu nerabdare aparitia mosului, sa se bucure, de bucuria copilului si a micilor colindatori. Marius, are doar 5 anisori si lumea abia se deschide in ochisorii lui albastri. S-a pregatit din timp pentru intalnirea cu mosul. A invatat poezii si a rememorat cate lucruri bune a facut peste an. Acum asteapta cuminte, ascultand fiecare miscare de pe strada. A sunat soneria?

–         Ho,ho, ho! E cineva acasa? Se aude si o bataie in usa.

Marius tremura de emotie si de curiozitate. Mosul venise special pentru el, mai ales ca stiacat de cuminte a fost in ultimele doua zile. Mama deschise usa zambind si-l pofti inauntru, pe mesneagul imbracat in haina lui rosie si purtand un sac imens in spinare.

–         Buna seara, Mos Craciun! Pofteste aici, in camera, langa brad.

Ii dadu un scaun pe care batranul se aseza ostenit. Copiii se aduna in jurul sau.

–         Ia spuneti voi, dragii mosului, ce ati mai facut de cand nu v-am vazut? Ati fost cuminti?

–         Daaaaaaa! Se auzi un cor vesel, de voci subtirele.

In acest timp, unii micuti il pipaie pe mos, altii il mangaie. Unul vrea sa vada continutul sacului. Parintii zambesc cu gura pana la urechi de bucuria lor, asteptand ca fiecare sa isi spuna poezia si sa vada pe chipul lor implinirea dorintei si cadoul mosului.

–         Dar tu Marius? Ai fost cuminte?

–         Da. Zise baietelul cu vocea scazuta.

–         Atunci hai spune-mi o poezie. Stii?

Marius confirma dand din cap si aunca o privire spre tata, care ii trasese cu ochiul complice. Incepu serios sa spuna poezia. In linistea din incapere, se auzea doar clipitul instalatiei de pe bradul imens.

–         Mos Craciune,

Mos Craciune

Pe la noi sa nu mai vii

Ca te bag in aia ma-ti si ma fac pe jucarii.

Marius se uita la mos asteptand reactia si spuse repede.

–         Mai stiu una. Asta m-a invatat mama.

In momentul acela, audienta a izbucnit in hohote de ras. Copiii nu stiau ce se intampla, iar mosul era oarecum sifonat si incurcat. Adultii aveau lacrimi in ochi iar mama, rosie pana in varful urechilor, o femeie delicata si cu bun simt, ii trasese un ghiont zdravan sotului ei.

–         Care va sa zica, de asta te ocupai de copil asa de intens sa invete poezia? Las ca vezi tu!

Dar tata era mandru nevoie mare zicandu-si in gand. “Asta e baiatul meu!” Noroc ca tata era prieten cu mosul si nu i-a purtat pica.