Despre Dreptate, Fărădelege și Justiție la români, în Berăria Culturală

Am participat, miercuri seara, la o dezbatere specială, de idei, cu tema ”Dreptate, fărădelege și justiție la români”, în spațiul oferit cu generozitate de Berăria Culturală, în incinta Fabricii de Bere Ursus. Întâlnirea face parte dintr-un gen de manifestări, ce au intrat déjà în tradiție și e moderată de Ion Novacescu, jurnalist, istoric, profesor universitar . Publicul vine liber, de dragul de a asculta prezentările invitatilor, într-o manieră, altfel, puțin accesibilă. Am văzut aici pe rând, filozofi, psihologi, profesori universitari, medici, sociologi, actori, poeți, muzicieni, în general oameni reprezentativi ai orașului, nu prin funcțiile deținute, ci prin calitatea lor profesională, morală, umanistă. De fiecare dată m-am întors de aceste dezbateri cu sentimentul că, dacă aș fi lipsit, aș fi pierdut foarte mult, ceva valoros sufletului și minții mele. Temele pot părea obișnuite, pentru că sunt inspirate din frământarile cotidiene, ale oamenilor comunității, însă modul lor de abordare și discuțiile pe marginea lor le conferă un anume farmec inedit.

Undeva, într-o sală de judecată, din România, o bătrânică de la țară strângea în mână câteva hârtii învechite. Venise cu ele la proces și voia să obțină cu ele dreptul de proprietate, asupra unei bucăți de pământ. Cu privirea aceea senină a oamenilor simpli, o privi pe judecătoare și ignorându-și avocata – o doamnă în varstă, ce trecuse demult de vărsta pensionării și pe care un soț avar o trimitea străruitor la muncă- ce nu prea îi susținea cauza clientei sale, oricum, nu cu aceeași convingere cu care ar fi facut-o însăși petiționara, spuse cu hotărâre.
– Doamna judecător, am venit cu dreptatea în mână. Vă rog să mi-o dați!

Cam aceasta este diferența dintre dreptate și justiție. Dreptatea este un principiu moral, bazat pe adevăr. Se știe că nimeni nu e posesorul adevărului absolut deci nimeni nu are noțiunea exactă de dreptate. Astfel societatea a creeat justiția, care prin instituțiile sale, o legitimează, în baza unor norme generale, ale unor legi și alte acte normative bine definite. Judecătorul are o sarcină delicată. Aceea de a da o hotărâre, în baza și în spiritul legii, trebuind să își suprime emoțiile ce l-ar implica subiectiv.

Reușesc judecătorii asta mereu? Pot da soluții fără să se implice emoțional absolut deloc? Ce spun avocații și persoanele care se prezintă în fața instanței despre corectitudinea actului de justiție? Care este relația dintre avocat și judecător? Ce rol are mediatorul? Pot taxele de timbru majorate să îngrădească accesul cetățenilor la justiție? Ce sens are să îți primești dreptatea la capătul unui proces care durează ani de zile?
” O justiție întârziată poate să nu mai fie justiție deloc” – spunea doamna Andrea Chis.

Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care au încercat să dea un răspuns invitații din Berăria culturală, în cadrul întâlnirii de miercuri seara. O sală plină, în care s-a ascultat cu atenție, poate aducând puțin cu solemnitatea unei săli de judecată. Atmosfera a fost însă una plăcută și publicul a avut întrebări, poate prea multe pentru o singura dezbatere. Am avut senzația că mă aflu cu adevărat într-o agora.

Invitații serii, doamna Andrea Chis– judecător la Curtea de Apel Cluj , Camelia Reghini– reprezentanta Instituției Avocatului Poporului la Cluj-Napoca, doamna Loredana Curcudel– avocat și mediator, noul decan al Baroului Cluj, avocatul Mircea Pop.
Dezbaterile au fost savuroase. Ce a plăcut publicului? Cred că, în primul rând, aducerea la masa discuțiilor a unor persoane, pe care în mod obișnuit, profesia le plasează la distanțe intangibile. Faptul că pot asculta direct și pot participa cu ele, într-o discuție, că pot primi răspuns la întrebări, în mod direct. Tema abordată a fost una care a stârnit interesul publicului.

Din public, Laura Lungu, studentă la Studii europene a vrut să știe, dacă legislația europeană poate influența o interacțiune mai destinsă între judecători, avocați și cetățeni. Altcineva era interesat de legitima apărare în legislație. O doamnă care se pare că avusese procese, întreba despre legalitatea de a împiedica o executare silită printr-o contestație. Alin Golban, jurnalist la Ziua de Cluj a facut audiența să izbucnească în râs, întrebănd, glumind, despre prezența a numeroase ”pisi” în cadrul Baroului Cluj. Întrebarea mea, adresată invitaților s-a referit- ținând cont de faptul că uneori, mass media exercită uneori presiuni uriașe în opinia publică și indirect asupra judecătorilor, avocaților și părților implicate în proces- la modul în care se dă o soluție, într-o cauză mediatizată și modul în care se realizează apărarea într-o astfel de cauză. Puteți afla care a fost răspunsul, vizionând videoclipul, la minutul 1:59,38.
Dacă aveți puțin timp ori vreți să vă introduceți, fie și pentru căteva momente, în atmosfera de la Berăria Culturală vă invit să urmăriți filmul cu înregistrarea de pe youtube.

Fotografiile postate sunt realizate de Dan Porcuțan, jurnalist la Cluj-Am. ro, ziar clujean în format electornic, care a realizat si filmarea întregii dezbateri.

Psihologia eșecului la români

Succesul și eșecul nu sunt pentru tine, sunt pentru ceilalți. E modul tău de raportare la oamenii din jur, e felul în care te oglindești în ei. Asta îți dă senzația unei împliniri sau dezamăgiri. Ținând cont de părerea celor din jur poți fi motivat ori demotivat, în ceea ce intreprinzi dar asta înseamnă să cedezi controlul propriu influenței factorilor din afară, opiniei publice ori mijloacelor media de informare-dezinformare. Teoriile despre eșec și succes sunt exploatate de societate, pentru a face individul sa devină un element al ei. M-am întrebat, retoric evident, de ce societatea nu e preocupată în primul rând de dezvoltarea individului din punct de vedere intelctual, profesional, emotional, spiritual? De ce i se pune mereu în față ca obiectiv, devenirea, transformarea într-o persoană de succes, inducându-i-se astfel ideea că în acest moment este o persoana marcată de eșec? Individului i se stimulează Ego-ul, ceea ce îl face un caracter slab, maleabil, nesigur, ușor de manipulat prin diverse sisteme, in interesul unora. Societatea, cea românească în cazul de fața nu vrea un individ puternic, cu convingeri, opinii și acțiuni proprii.
Succesul sau eșecul sunt rezultatele unor acțiuni pe care le intreprindem, în atingerea unor obiective. Multă lume confundă succesul ori eșecul cu a avea bani, a avea o poziție socială, recunoaștere publică, notorietate, etc.

Miercuri seara, am asistat la o dezabatere interesantă, în Berăria Culturală. Evenimentele acestea ale Berăriei, desfășurate sub organizarea și moderarea lui Ion Novăcescu, reputat jurnalist și istoric clujean au devenit deja cunoscute si deosebit de apreciate, de un public clujean iubitor de cultură și dezbateri constructive de idei. Prezența invitaților într-un număr peste așteptări a dovedit, dacă mai era nevoie, simpatia de care se bucură această manifestare, în spațiu public. Invitatul serii a fost academicianul Daniel David, o personalitate marcantă în lumea științei românești, profesor de psihologie clinică și psihoterapie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Subiectul dezbaterii s-a referit la Psihologia eșecului la români, temă inspirată dintr-un studiu de cercetare la care profesorul David participă, împreună cu un grup de profesori. Domnul Novăcescu a încercat să lege această temă de un eveniment care a răscolit cu ceva vreme in urmă, opinia publică românească, acel accident aviatic soldat cu două decese, a pilotului și a unei tinere ce făcea parte din echipa medicală. Fără prea mare success însă pentru că profesorul a preferat doar o concluzie simplă, aceea ca totul se datorează unei grave difunctionalități între structurile care și-au tot pasat responsabilitatea de la una la alta lasând timpul să treacă fără să intervină.
Eu aveam in minte un exemplu foarte simplu, de reacție al autorităților din Germania, în urma un apel la 112. O situație simplă la care am asistat cu admirație. Într-un cartier, într-un orășel la 40 de km de Frankfurt, copiii descoperă, jucându-se, un șarpe. Speriați, le comunică părinților și aceștia sună la 112. În decurs de 10 minute la fața locului apar Pompierii și Poliția și după încă 20 de minute, o specialistă în șerpi ( schlangen spezialist), herpetolog. Șarpele se ascunsese. În timp ce pompierii și polițiștii îl caută, doamna adună copiii din cartier și părinții care vor să participe și acolo, în stradă, organizează rapid o discuție despre șerpi, instruindu-i pe copii cum să procedeze în situații similare, avertizându-i să nu atingă șerpii, că unii pot fi veninoși. O discuție de informare și de prevenție. Șarpele a fost găsit în cele din urmă și dus la o gradină zoologică, din apropiere. Eu încercam să îmi imaginez un eveniment similar în România. Cred că și voi puteți face același exercițiu de imaginație.
Raportat la pozitia lor față de eșec, profesorul David spunea că oamenii se împart în trei categorii: negativiștii, care nu au obiective precise ori resurse proprii, informationale, educaționale, profesionale, ca să intreprindă. A doua categorie ar fi pozitiviștii care se supraevaluează. Ei au scopuri definite, se consideră foarte buni in ceea ce fac dar in realitatea, resursele lor profesionale, intelectuale, nu le permit sa își atingă obiectivele și atunci se simt subapreciați. A treia categorie ar fi formată din pragmatici, realiști, care au resurse și mijloace suficiente să îți atingă obiectivele. Problema românilor este că, într-o proporție foarte mare se încadrează în primele două profile psihologice descrise, trăind o realitate iluzorie și fiind usor de manipulat. Mai mult, instituțiile de învățământ, sistemele statului promovează aceasta stare. Statul nu vrea un cetățean puternic spiritual, instruit, independent. Soluția ar fi schimbarea de mentalitate, orientarea spre lectură, cercetare, spre inovație, spre instruirea noilor generații, revoluționând, actualizând miturile sociale, pentru că psihologii sunt de părere că, miturile, poveștile, eroii din poveștile noastre nu mai corespund profilului omului modern.
Voi ce părere aveți despre succes și eșec? E important să ai succes?

Pentru cei care vor și au timp să urmărească înregistrarea acestui eveniment, vă invit, să accesați link-ul  cu filmul postat pe youtube, prin bunăvoința Cluj-am Ro.

Am adus aici și opinia profesorului Daniel David postată pe blogul personal.

Foto: Cosim Ignat.

România- speranță sau proiect- Întâlnire la Berăria Culturală

”Niciodată nu ești mai deștept față de ceilalți prin cărțile citite, ci prin ceea ce trăiești cu sufletul deschis, către om” – Vasile Sebastian Dâncu.

Miercuri seara am asistat la o nouă întâlnire la Berăria Culturală, a domnului Ion Novăcescu. M-am dus cu plăcerea de a urmări prezentarea și dezbaterea unor idei interesante. Tema anunțată era România- speranță sau proiect. Nu m-am gandit la nimic, pentru că, în buna tradiție a casei, nu știi ce anume va trata invitatul, dintr-un subiect aparent simplu dar atât de vast. Și nu am greșit. Invitatul serii a fost sociologul, profesorul universitar, scriitorul și deputatul Vasile Sebastian Dâncu. Domnia sa și-a propus, ca pe baza rezultatelor unor sondaje de opinie, realizate de Institutul Român de Evaluare si Strategie (IRES), al cărui președinte este, să ne facă lumină, în privința unor aspecte delicate, ale vieții sociale a românilor, asupra sentimentelor identității lor naționale. In discursul său a recunoscut că, în acest moment, principiile abordate de Emil Cioran în cartea sa, Schimbarea la față a României, sunt mai actuale ca niciodată și modificarile structurale, profunde, petrecute în sânul societății sunt de natură să ne îngrijoreze. Profesorul Dâncu a menționat că, în acest moment, ne confuntăm cu o gravă criză de identitate, că nu trăim interesul colectiv, că nu avem interese de grup, existând o criză de solidaritate, ce ne împiedică să vedem resorturile care ne-ar putea face să le depășim. Din cauza acestui fapt, ne ascundem în sânul familiei pe care o considerăm cea mai imporantă instituție, ajungând chiar că sa ne refugiem de viața socială. Conform teoriei Capitalului social, acest tip de societăți, sunt sărace în capital simbolic. Sunt favorizate relațiile sociale de familie, de clan în defavoarea celor sociale, ample. Sondajele arată ca 88 la sută dintre români au încredere în familie în timp ce doar 6 la sută dintre ei manifestă încredere, în raporturile cu ceilalți. În același timp, pe fondul unei crize instituționale, românii nu mai au încredere în instituțiile statului, cu excepția Pompierilor, a Salvării și a Bisericii. Dezvoltă astfel o identitate nevrotică, au înclinații spre gândirea mistică și își creează o lume iluzorie, care să îi ajute să depășească problemele cotidiene. In ciuda acestei radiografii sociale dar ca o completare a ei, o întrebare legată de emotional, a adus la lumină un lucru interesant. Peste 80 la sută dintre cei chestionați au raspuns că se consideră fericiți în timp ce, acelasi procent, era de parere că restul românilor sunt nefericiți. Fiecare se vedea făcând parte dintr-o minoritate emoțională. Rezultatul acesta, conduce la ideea ca românii își creează propria realitate. Caracterul lor fiind dominat de emotional și mistic. Un teren pe care media prinde foarte bine, la fel și tehnicile de manipulare. Se știe că poți influența persoanele stârnindu-le emoții ori sensibilizându-le. Tot așa s-ar explica, de ce votează cu ”personaje haiducești” precum Dan Diaconescu ori Becali, care nu au activat niciodată în spațiul public, cu proiecte de dezvoltare socială. Românii se declară încrezători în viitor în proportie mare, peste 80 la sută dar în egală măsură, în mod paradoxal, sunt de părere că, numai în străinătate se pot realiza copiii lor.
Avem toate simptomele unui stat eșuat iar soluția ar fi în asociere, în construcția unui intelectual colectiv. În acest moment, există o insurecție a conștiințelor, care se reflectă în spiritul de revoltă, în manifestațiile care au loc, de câteva luni încoace. Interesant pentru aceste manifestări este că nu au lideri, deci nu mai există persoane care să poată fi corupte ori doborâte. Dacă pentru moment ele sunt funcționale pe termen lung însă, e nevoie de mai mult. Soluția este să fie selectați lideri, nu dintre oamenii politici, ci din rândul acestor revoluționari, ori dintre intelectualii neimplicați politic, dar care să fie interesați, să facă politici publice și proiecte de dezvoltare a României, pe termen lung. Românii vor renunța la personalitățile impuse de media, pe criteriul spectacolului, al consumerismului și se vor raporta la adevăratele personalități și valori românești. Profesorul a fost de părere ca, miscarea aceasta românească, încadrată în curentul ”Ocupy world’s Street” e un semnal că societatea românească se va putea solidariza. ”Viitorul e urgent!”- a spus domnul Novacescu.
Dezbaterea a continuat cu intervenția publicului iar jurnalistul și poetul Sorin Grecu a recitat versuri, dintr-un volum de poezii sociale, aparut sub semnătura sa.

Daca doriți să ascultați inregistrarea audio realizată de Porcuțan Dan si pusă la dispozitie de Cluj- amRo, aveti aici link-ul iar pentru mai multe imagini realizate de fotoreporterul Cosmin Ignat, puteți accesa aici.

Despre Om și taina lui în Berăria Culturală

M-am întors miercuri seara în Berăria Cluturală, pregătită să urmăresc o discuție despre ”Omul și taina sa”. Evenimentul este organizat de Ion Novăcescu, scriitor și jurnalist, un om care mai crede că suntem o națiune iubitoare de cultură. Prezența publicului în sală o demonstrează pe deplin. Invitații au fost ca de fiecare dată, speciali. Cunoscutul actor Dorel Vișan, aproape ca nu mai are nevoie de prezentare. E un nume ce se recomandă singur, eu i-aș spune că e chiar, un brand de Cluj. Alături de el s-a aflat, Costi Cămărășan, o legendă vie a rock-ului clujan, fondatorul grupului Compact a cărui piesă, Fata din vis, m-a inspirat la un moment dat. M-am gândit cum anume s-ar putea trata această temă amplă, încercând să întrezăresc ceva. Credeam că fiecare dintre invitați va aborda subiectul prin prisma profesiunii sale, prin înțelepciunea dobândită pe drumul lor lung, printre mii și mii de oameni și destine. Dar nimic nu a fost cum am încercat să anticipez, de aceea atmosfera din acea seară a fost mult mai frumoasă.
Mai puțini sunt cei care știu că, actorul Dorel Vișan, trecând printr-o experiență de viață mai dificilă, luptând cu o boală grea, a apelat la terapii orientale, de autovindecare. La îndelunga sa experiență de viață s-a adaugat un nou și fascinant drum, calea spre autocunoaștere. Perspectiva omului, ancorat în realitate, lumesc și material a găsit calea de a se întoarce spre spirtualitate și spre minunatul univers interior.

Om. Ce cuvânt frumos reprezentând o ființă Dumnezeiască, pendulând între sublim și mizerabil, clădit din spirit și materie, ca elemente distincte, veșnic instabilă, căutând cunoașterea în afară și in interior! Una dintre problemele și neliniștile lui se datorează faptului că, de mic, este obșnuit să gândească doar pentru partea de material, pentru lumea de afară, pentru societate și contactul cu ceilalți. Trăind doar pentru exterior, omul este mereu frustrat si nemulțumit, pentru că asta nu face parte din firea lui. Societatea însă îl vrea așa, tocmai în contextul consumerismului. Mintea umană are capacitatea uimitoare de a percepe realitatea și de a-și construi propria realitate. În acest context, mintea este cel mai mare dușman al omului modern. Cunoscându-se acest lucru i se creează ideea unor nevoi, necesități materiale, tehnologice. Pentru a le îndeplini mintea lui începe să caute soluții. De aici începe o adevarată zbatere interioară ce generează o boală modernă, foarte gravă, numită stres. Dacă omul ar lăsa mintea deoparte și s-ar întoarce spre ființa sa, spre universul sau interior, va descoperi o minunată lume. Acele nevoi vor dispare și se va regăsi în ființa de lumina zidită cu pricepere și iubire de creator.
In Orient, oamenii sunt învațați din ce în ce mai mult, să gândească nu numai în plan material ci și spiritual. Asta ne lipsește nouă occidentalilor. Dar începem și noi să înțelegem încet, că omul și viața sunt altceva decat “a avea”. Omul înseamnă “a fi”.
Deși tema a fost una filozofică, am fost impresionată să văd că participanții au rezonat perfect cu ea și au trăit momentul la întreaga sa vibrație. Vocea calmă a lui Dorel Vișan, lumina caldă a expresiei sale, reflectată peste o sala întreagă a fascinat audiența. Actorul nu mai era actor. E omul viu, palpabil, legănându-se între prezența sa materială, coborât de pe scenă, între cei care erau odată spectatori și spiritualitatea, vocea conștiinței, vocea ”îngerului interior” ce se revărsa asupra audienței. Miercuri seara am avut senzația deplină că trăiesc între oameni cu suflete de lumină. Poezia recitată de Costi Camarașan și discuțiile vorbitorilor din public au completat perfect armonia acestei întâlniri.
Uneori, cuvintele sunt sărace, pentru a descrie frumusețea unor momente. Trebuie să fii acolo, în miezul lor, ca să le înțelegi. Pe cei care sunteți din Cluj sau aveți drum prin Cluj, vă invit cu drag, să participați la o astfel de întâlnire. Vă mărturisesc sincer că, de la fiecare am plecat mult mai bogată sufletește și am simțit că sufletul meu ar fi fost mai sărac dacă nu m-aș fi aflat acolo. Dacă ești cu adevărat un iubitor de cultură nu se poate să nu treci, măcar o dată pragul Berăriei Culturale care este un fenomen unic. Vă asigur că o să fiți dependenți de acest loc, de frumusețea oamenilor, a discuțiilor și a ideilor.

Fotografiile mi-au fost puse la dispoziție prin generozitatea unui profesionist al imaginii, domnul Cosmin Ignat.

Berăria culturală cu o dezbatere despre patrie și patriotism

Dragii mei prieteni, daca v-aș cere să definiți patria și patriotismul, ce ați spune? Cred că vi s-ar părea o discuție nepotrivită, dat fiind contextul politic, social și economic. Credeți că e de la sine știut și înțeles și că nu mai e nimic de spus. Totuși în aceste momente se face apel la sentimentul patriotic, prin toate mijloacele. Cei care lucrează în media, în publicitate ori vânzări știu că oamenii sunt ușor de manipulat prin intermediul emoțiilor, de aceea, când cineva îți vinde ceva, în mod profesionist îți va creea o emoție. Când se vrea să fiți distrași de la ceva vi se va creea o emoție. Vi se cere să fiți patrioți și să o demonstrați făcând ceva.

Am acceptat invitația domnului Ion Novacescu și provocarea de a asista la o dezbatere pe tema aceasta, miercuri, în berăria din Fabrica de Bere Ursus, din Cluj Napoca. Pentru cei care nu îl cunoașteți pe Ion Novacescu vi-l prezint ca pe un bănățean ”așezat” la Cluj, absolvent al Facultății de Istorie, jurnalist, scriitor, care organizează de ceva vreme niște întâlniri speciale, de suflet și de cultură ce reunesc, în același cadru, în Berăria culturală, oamenii frumoși ai orașului, de vârste diferite, ce participă la dezbateri interesante, o adevărată Agora. Tema dezbaterii a fost: ” Patriotismul şi sentimentul de moşie la românul european”. Eram curioasă care va fi abordarea acestor noțiuni, atât de invocate în ultima perioadă. Invitații serii au filosoful Aurel Codoban, conferențiarul Ioan Cârja– Facultatea de Istorie, dr. Lucian Năstasă-Institutul de Istorie, preotul Theodor Lazăr-Catedrala ”Schimbarea la fata”, editorialistul Ionut Țene si Teofil Lung, profesor-chirurg- Clinica de chirurgie maxilo-facială Cluj. Ei au prezentat din puncte de vedere ale perceptiei proprii, conturată de profesia fiecăruia.
Mi-a stârnit admirația intervenția profesorului Codoban, care definea noțiunea de patriotism drept o forma de iubire, asemănătoare cu iubirea pentru părinți. M-a încântat depotrivă ideea că românii manifestă pentru patrie un sentiment pregnant matern, adică un corespondent al unei iubiri necondiționate. Arăta ca nouă, românilor nu ne plac intituțiile statului, deci oarecum nici nu suntem adepții unei iubiri paterne care presupune responsabilități. De aceea așteptăm mereu ca patria să ne dea și mai puțin să facem ceva în mod responsabil. Ceilalți invitați au adus și ei argumete cu privire la cele două noțiuni.
Din discuții s-a desprins o altă idee. Că noi, românii suntem patrioți dar nu știm cum să ne exprimăm și manifestăm patriotismul. Seara a continuat in spiritul acelor idei și mie îmi este greu sa redau în câteva cuvinte ceea ce au spus invitații, de aceea vă invit, dacă aveți dispoziție și răbdare să ascultați înregistrarea audio. În partea a doua a serii, invitații din sală și-au expus și ei puncte de vedere proprii, cu privire la cele două noțiuni. Au fost încântătoare momentele în care un trio muzical, surorile Neamțu, au interpretat instrumental melodii patriotice. S-a recitat poezie dintr-un volum abia ieșit de sub tipar, de catre poeta Elena Emilian. Am simțit că oamenii au venit la eveniment din dorința de a cunoaște și am remarcat  o mulțime de tineri, care au participat din propria voință, nu pentru că le-ar fi impus cineva. Am trăit cu adevărat, în acele momente, un sentiment patriotic, într-un spațiu în care care, toți cei prezenți s-au adunat pentru aceeași idee, de apartenență la o comunitate și la valorile ei.

Eu am învățat patrotismul afară trăind între turci și între nemți.
Știți cum sunt turcii patrioți? Să vă dau câteva exemple. Mă refer acum, la cei care sunt în Germania. Cumpără produse din magazine turcești. Își ajută semenii și prietenii. Dacă un turc are o problemă și are nevoie de ajutor, imediat comunitatea îl susține. Nu le e rușine să fie turci și spun asta cu mândrie. ”Sunt osmanische man!”- mi-a spus cineva. Am cunoscut mulți emigranți turci și pot să afirm că 90 la sută dintre ei și-au păstrat casele și terenurile în Turcia, deși unii sunt la vârste înaintate. Se duc acolo în fiecare vară. Unii muncesc un an să își permită să meargă acasă o lună, în concediu. Nu am auzit de turci care să uite să vorbească turcește. E o limbă pe care o auzi vorbindu-se peste tot. Nu își uită religia și nu îi deranjează să fie musulmani într-o țară creștină. Nu le e jenă să poarte însemnele naționale, oricând, de la bijuterii cu semilună, la bluze sau fulare cu steagul turcesc. Iar pe stadioanele pe care joacă echipe turcești în Germania, mai mult de jumătate din spectatori sunt turci. Știu că sunt în stare se călătorească sute de kilometri pentru a participa la un astfel de meci.
Cum sunt nemții patrioți? Vorbesc germana și nu acceptă altă limbă nici în domeniul tehnologiei. Cumpără produse nemțești cu prioritate, pentru că, pentru ei sunt cele mai bune. ”Lucru nemțesc!” e un brand național. Au un foarte bun sistem administrativ si social. Cetațeanul neamț este protejat de stat. Locurile de muncă vacante sunt oferite întâi cetățenilor nemți. Sunt mândri de valorile lor naționale. Sunt mândri de cultura și istoria lor, de industrie, de armată, de politica, de pozițiile de lider între alte națiuni. Vezi mereu în curți, la geamuri, arborate drapele germane și uneori cele ale landului în care locuiesc. Chiar în magazine, înainte de meciuri de prima ligă, am văzut tricouri, șepci, fulare și alte obiecte pentru fanii care doresc sa participe la meciuri, cu însemnele țării. Nemții manifestează solidar pentru diferite cauze. Imediat ies în stradă organizat. Ei sunt mândri de automobilele lor, pe care le cumpără cu prioritate. Aș putea continua enumerările.
De la nemți și de la turci am învățat să fiu mândră de ceea ce sunt, de limba pe care o vorbesc, de țara din care vin și de valorile pe care le are. Sunt în Germania tot atat de româncă pe cât sunt în România și nu am să uit a vorbi românește oricâte limbi străine aș învăța.