Arhive blog

Conferinta


Conferinta cu oamenii de afaceri se terminase iar Margareta mai ramasese o vreme la discutii si la un aperitiv. Nu obisnuia, dar fiind vineri nu avea nici o graba. Se simti incantata de felul in care si-a tinut prezentarea iar cei cativa patroni, care o abordara pentru o discutie amicala, ii confirmara. Lucra in banca si venise sa prezinte un produs nou, un tip de finantare care i-ar putea avantaja, in a achizitiona utilaje si marfuri.
– Doamna Margareta, serviti va rog putina sampanie. Momentul trebuie marcat.
– Va rog sa ma scuzati, dar nu pot. Nu imi face bine.
– Insist. De ce sa nu va faca bine? Eu as spune ca dimpotriva, insista directorul unei firme cunoscute.
Era clientul fidel al bancii de multi ani, un om serios, cu o afacere prospera. In cele din urma se lasa convinsa. “Oricum mai stau cateva minute doar, gandi ea”. Bau paharul de sampanie treptat si furata de discutie, nu remarca faptul ca, barbatul ii mai umplu paharul. Simti efectul lichidului imprastiindu-se in bule mici prin tot corpul, cu furnicaturi si caldura pana in varful unghiilor. Mai bau un pahar, ca vorba bunicului, “unde s-a dus suta, mearga si mia”. Apoi isi ceru scuze ca trebuie sa se retraga si pleca. Nu risca sa isi ia masina din parcare, asa ca telefona si ceru un taxi, care veni destul de repede. Se aseza pe bancheta din spate, se simtea in largul ei acolo si remarca lipsa de reactie a taximetristului.
– Unde mergem? o intreba el.
– Acasa.
Taximetristul zambi si o privi prin oglinda retrovizoare. Era elegata, ingrijita atent. O doamna…
– Nu plecam odata?
– Ba da, dar tot nu mi-ati spus unde.
– Cum nu? Acasa.
– Si casa aceea, la ce adresa este?
– Aha. Pe Bulevardul Titulescu, langa interservisan, indica ea numele unei clinici cunoscute.
Masina porni si dupa cateva minute o lasa in fata blocului. Urca scarile incet, incet, incet. Picioarele i se faceau de plumb si caldura de afara parca o lovise in cap. “Mai am putin si trebuie sa imi ridic picioarele cu mana. De ce nu pot merge? Noroc ca stau la etajul I” Intra in apartament dupa o urcare, pe care si-o imagina la fel de grea, ca o escaladare pe Everest. Se descalta, iar pantofii ramasesera in asteptare, langa cuier, in pozitii ciudate, gata fiecare sa o apuce intr-o alta directia, speriati de poseta, care plonjase si ea, in acelasi décor. Fusta si camasa Margaretei, ajusera cu greu in cui, dupa vreo doua incercari ratate, incat avu senzatia ca isi cauta alta stapana si apoi ramasesera atarnate aiurea.
– Stati aici, spuse ea enervata cand acestea ii lunecasera printre degete. Isi lua capotul de matase din baie, reusi la sa il lege cu cordonul neglijent si se duse sa isi faca o cafea. Se simtea cumplit de obosita si o tragea patul dar vroia sa alunge starea asta. Tresari speriata cand soneria de la intrare tarai scurt.
– Offf!!… Cine-o mai fi? Se duse cu pasi molcomi, la usa si deschise, de teama ca persoana sa nu mai sune inca o data si sa ii sfredeleasca creierul. Buna ziua, domnul Toader!… Poftiti, inauntru va rog! Am uitat de dumneavoastra.
Instalatorul intra, salutand respectuos. Un barbat de vreo 45 de ani, inalt, cu bun simt, ingrijit, pe care daca l-ai fi intalnit pe strada, ai fi zis ca e profesor.
– Doamna Margareta am venit sa vad care e problema. Mi-ati spus ceva in neregula cu garniturile de la bucatarie si sa verific caloriferele.
– Da. Uitati-va la ele si vedeti ce e de facut. Sunteti barbat si stiti ma bine decat mine.
El arunca amuzat cateva priviri, pe furis, studiind-o, banuind ca e ceva in neregula. Niciodata nu o vazuse in halatul acesta gri, de matase, care abia se petrecea, incat la orice miscare lasa sa i se descopere liniile rotunde ale sanilor si picioarele goale.

In timp ce ea il servi cu cafea, Toader mesteri la bucatarie. Schimba garniturile si in camera se uita la calorifere, le verifica si apoi se intoarse sa soarba din cafea, asteptand plata.
– Nu am facut mare lucru. Dati-mi cat vreti.
Ea ii puse pe masuta o suta de lei. Il studie in timp ce isi sorbea cafea si se pregatea sa plece si se auzi rostind.
– Uitati-va la mine, nu am sani frumosi? Margareta avea in jur de cincizeci de ani, dar nu isi arata varsta. Parul ei rosu ii ajungea pe umeri scotand in evidenta pielea ingrijita, ara riduri. Toader zambi incurcat si rosi. Ea ii lua pana si i-o puse pe sani. Ei… Ce zici? Vrei sa facem dragoste?
– Acum?
– Pai da cand? Astept sa imbatranesc? Dar fii atent, daca nu iti faci treaba bine, ti-o tai jos si o dau la gaini. Cu mine, faci dragoste, nu te joci!
Toader izbucni in ras si continua binedispus.
– Doamna Margareta, ma scuzati, dar ma asteapta sotia in masina, in fata blocului, ii spuse el, intelegand ca, nu e comportamentul ei obisnuit si pleca. Margareta ramase dezamagita. Ori poate ca el, chiar nu era in stare de asa ceva, ca prea repede s-a eschivat cu povestea asta cu nevasta. Se duse in dormitor si se culca dormind dusa pana a doua zi pe la pranz. Durerea de cap o facea sa isi tina ochii inchisi aproape. Incerca sa isi aminteasca aminte de ziua de ieri, iar de pe la pranz firul se rupse. Stia ca Toader a fost acolo, insa nu isi aducea aminte nimic, poate asa, cateva franturi de vis. Lua telefonul si il suna.
– Buna ziua! Sunt Margareta. Stiu ca ati fost ieri la mine, dar nu imi aduc prea bine aminte ce am spus, insa sunt sigura ca am facut o traznaie. Asa se intampla cand beau, desi fac asta foarte rar. Ma scuzati.
Inchise telefonul fara a mai astepta raspunsul, imaginandu-si la capatul firului un zambet.

Anotimpuri


In Cartierul Oriental, primavara bantuia cu un vant subtire, strecurat printre cladirile proaspat vospite si prin ramurile copacilor inmuguriti gata sa infloreasca. Soarele stralucea si isi proiecta imense buchete de raze de lumina in geamurile caselor. Cladirea bancii Sparkasse, era un mereu du-te vino, cu oameni care intrau si ieseau cu aceeasi expresie pe chip, a omului care nu are griji cotidiene   importante. Tanarul turc statea pe hol si era patruns de monotonia momentului iar caldura il molesea. Razele de soare ii scoteau in evidenta parul negru, lins. Doar in ochi avea umbrele unor vechi si grele povesti de viata. Isi privi bluza usor sifonata si se scutura putin. De cateva zile dormea intr-o masina veche a fratelui sau. Nu mai avea unde sa puna capul. Nevasta l-a dat afara din casa si a ramas singura cu fetitele. Si el, ce sa faca? Unde sa plece? Probleme si iar probleme. Nu mai tinea cont de faptul ca problemele lui sunt legate de masinariile electronice unde el isi juca salariu si orice banut pe care il putea primi de undeva. In casa nu mai daduse bani de doi ani. De la banca se ducea direct la primul local cu jocuri electronice si ii juca. Fatima, nevasta lui, ajunsese la capatul rabdarii. Trebuia sa lucreze multe ore pe zi facand curatenie in casele unor nemtoaice ca sa isi intretina familia iar el, ii luase si ultimii banuti castigati. Mai bine zis, ii furase. Cu asta i-a pus capac asa ca el a trebuit sa plece. Familia lui a incercat sa-l recupereze. L-au dus si la terapie. Degeaba. El mergea pana in fata cabinetului psihoteraputului si apoi pleca. Nu avea nevoie de terapie. Lui ii place sa joace si poate ca azi va da lovitura. Turcii, il cunosteau deja si evitau sa ii dea bani. Poate ii plateau uneori cate o cafea sau o bere.  Ridica privirea spre cei doi batranei turci. El mergea in fata, imbracat elegant, la patru ace. Kadin, femeia, in spatele lui, cam la un metru, de parca ar fi vrut sa nu ii faca de rusine. Alta generatie, gusturi si traditii vechi, gandi tanarul. Isi aminti cu durere de traditiile si severitatea in respectarea lor in tara natala si de ultima lui calatorie in Turcia. Unchiul sau aflase despre proastele lui obiceiuri si despre cum isi trata familia iar dupa ce il lua de la aeroport ii trasese o bataie sora cu moartea. Asa ca nu mai avea motive sa se intoarca acolo. Il scosese din visare doamna care tocmai iesise din banca.  Copilasul ei, un tanc blond cu ochii albastri, neastamparat o bombarda cu intrebari. Cand isi scosese cheile de la masina din buzunar nu observa ca ii scapase o bancnota de 10 euro. Bayram, cu numele lui de sarbatoare, se lumina la fata. Deja grijile si tristetea ii disparusera si se gandea cum isi va cumpara ceva de mancare, sa nu se mai roage de cunoscuti pentru un sandwich. Masina argintie demara, plecand cu tancul si cu doamna cu tot. Se repezi si lua banii. Parca avea in mana o comoara. Le simtea inca parfumul si caldura din buzunarul femeii. Si acum spre magazin. Vazu in stanga cafeneaua turceasca si se gandi ca nu ar fi rau sa intre sa vada cine e. Poate ca 2 euro isi va permite sa joace. Aparatele stralucrau, lstruite iar jocurile imprastiau lumini colorate. Parca intrase intr-o lume fascinanta. Dupa 10 minute iesi. Fara bani. Pierduse tot! Si era atat de aproape de castig!Atat de aproape! Langa el, vocea fratelui rasuna scurt.

– Meraba! Salut! Hai sa-ti cumpar ceva de mancare. Pana la salariu mai ai cateva zile. Din cei trei mii de euro, mai ramai cu vreo 300 dupa ce iti platesc datoriile.

Bayram multumi lui Alah ca pentru azi scapase de o grija.  Caldura de afara si invitatia la masa ii umplura viata de bucurie si il facura sa uite de frigul rabdat peste iarna.

– Bine ca vine primavara!