Arhive blog

autobuzul toamnei


Dana se urca in autobuz. Erau doua locuri libere si se aseza pe unul dintre ele. Dealtfel, sambata dupa amiaza nu era aglomerat deloc. Privea cu gandurile pierdute pe fereastra, umbrele orasului, cladirile vopsite unele in culori vii, altele, decolorate, contrastand intr-un decor ciudat cu valente de nou, vechi si foarte vechi. In fata ei, langa doamna acea grasa, se aseza un barbat. Dar ea nu-si indrepta privirea spre el pana cand nu simti ca acesta o priveste insistent. Era Feli, un fost prieten, pe care il abandonase din niste motive serioase, legate de pantofii rosii. Ii facuse candva niste scene urate si o puse intr-o situatie penibila, intr-un restaurant. Pentru asta, nu i-a mai raspuns vreodata la telefon. El a tot insistat, isi punea amicii sa o sune de pe tot felul de numere de mobil, pe care nu le cunostea, doar- doar ea il va ierta si ii va acorda atentie. Dupa o vreme a acceptat ca situatia era ireversibila. Si acum, cand el se astepta mai putin, o vazu ca se urca in autobuz. Acum o privea in ochi. Ea isi intoarce capul si privirile lor se intersectara.

–          Ce faci? Tot frumoasa, cum te stiam!- El era numai un zambet si fata i se luminase de bucuria intalnirii.- Ma bucur ca te-am vazut.

Ea nu zise nimic si zambi, incurcata, ca discutia se purta in autobuz iar calatorii isi indreptara imediat atentia asupra lor. Feli, continua netulburat si radios.

–          Te-am mai vazut o data, ca ai coborat din autobuz, si vroiam sa te urmaresc. Dar pe urma, m-am gandit ca te vei enerva pe mine. Stiu ca te-ai mutat. Unde stai acum?

–          Nu conteaza. Stau intr-un bloc, intr-un apartament, in alt cartier.

–          Acum esti rea. Stai in Manastur?- Manasturul fiind un cartier clujan, de dimensiunea unui oras- Stiam eu. Poti sa ma ierti pentru scena de atunci? Nu am facut asta vreodata unei femei. Dar chiar tin la tine.

–          Am inteles. Acum chiar nu mai conteaza.

–          Dar pot sa te vad in zilele urmatoare?

–          Nu.

–          De ce? Te invit la o cafea. Vine cu noi si fratele meu din Spania.

–          Multumesc, dar nu.

–          Haide te rog, ca nu te mananca!

–          Am zis deja ca nu. Esti culmea! Crezi ca de aceea nu ma duc, ca ma mananca?

–          Vreau sa te rog ceva.

Ea il privi cu suspiciune, asteptand sa vada in ce va consta rugamintea, asteptandu-se la cine stie ce aiureala.

–          Imi dai voie sa-ti fac eu cumparaturile?

–          Adica sa mergi sa-mi cumperi tot ce am nevoie?

–          Da. Platesc eu tot. Pot? Ma angajez sa fac asta de trei ori pe saptamana.

–          Nu, multumesc.

–          Pot sa iti aduc ziarul in fiecare zi.

–          Am zis deja ca nu.

–          Cand ma refuzi nu stiu ce-mi vine sa fac. Imi dau cu telefonul de pereti! Am si stricat vreo trei, cand mi-ai inchis sau nu ai vrut sa raspunzi!

–          Nu o sa faci nimic. O sa-ti treaca. Uita-ma! Ti-am spus deja ca s-a terminat demult.

–          Stii, am vrut sa apelez la emisiunea “Din dragoste”, sa ii cer lui Mircea Radu sa te gaseasca.

–          Cred ca era ultimul lucru pe care il puteai face. Atat iti mai trebuia!

Autobuzul opri, iar calatorii stateau cu gura cascata, ca la spectacol, ascultand replicile celor doi, ca lansate pe o scena in miniatura. Dana se ridica, jenata si rosie in obraji. Cobora scarile si ajunse pe trotuar. Felix, ramase pironit pe scaun, imbujorat si el. Calatorii zambira ingaduitor. Inca o scena de viata! Afara, dincolo de tumultul strazii, frunzele portocalii si galbene se risipeau ca intr-un dans fantastic, desenand traseee imaginare, purtate de vant. Pasii toamnei se insirau tacut, nestiuti, starnind doar niste umbre calde pa langa zidurile caselor sau la raspantii. Deasupra, cu calmul unui spectator, plutea un cer ireal de albastru.

De ce miros batranii in autobuz


Cand circul vara cu autobusul, ma enerveaza la culme mirosul pensionarilor care pleaca de acasa, in zori de zi, putind a transpiratie sau a usturoi. Acestora le-as interzice categoric sa mai urce pe mijloace de transport in comun. Nu am nimic cu pensionarii. Le respect varsta, sunt convinsa ca multi dintre ei au trecut prin multe probleme in viata si mai trec si acum. Dar partea cu igiena nu o pot tolera deloc.   Asta imi aduce aminte de tanti Magda. O batranica de 70 de ani, mica de statura dar robusta si grosolana, cum erau pe vremuri aparatele rusesti. Ara parul lins, de o culoare spalacita, un amestec de gri, alb si galben. Hainele ii sunt asezate pe ea ca si cu furca si nu au nici o logica, nu apartin vre-unei varste. Are trei fete, si daca se intampla sa iasa impreuna in oras, fetele ei o iau inainte sa nu le vada lumea impreuna cu mama lor, de rusine. Si mama si fetele au niste fizionomii masculine, nu prea atractive pentru gusturile barbatilor. Poate de aceea doua dintre ele sunt singure, divortate de mai multi ani.

Tanti Magda locuieste la bloc, intr-o garsoniera de 30 mp, aproape de parc. Zona este frumoasa. Garsoniera batranei este la fel ca si acum 20 de ani cand a primit-o la de primarie, dupa ce una dintre fete, caruia ii donase apartamentul ei cu 3 camere, a scos-o in strada. O saptamana a dormit batrana pe treptele primariei pana a impresionat pe cineva si i-a atribuit o noua locuinta. Garsoniera, ziceam, are acelasi finisaje ca acum 20 de ani, si ca acum 45 de ani cand a fost construita. Dar nu conteaza. Batrana se simte bine asa. A facut totusi o investitie. Si-a pus usa metalica iar nefericitii care i-au montat-o sunt chemati saptamanal sa ii verifice usa care nu merge “cum trebuie”. Si vin, ca nu cumva nebuna sa le faca reclamatii la Protectia Consumatorului. Cand o vezi ca iese lunea cu poseta, stii ca se duce iar sa le faca scandal sau reclamatii. In bloc lumea o cunoaste si o evita. Pe ea nu o impresioneaza. Se simte importanta ca poate purta oamenii. Altfel nu ii calca nimeni casa. Nu ii suna nimeni la usa.

Azi si-a gatit o jumatate de ou. Nina a intrebat-o:” Tanti Magda, zi-mi si mie ca sunt femeie batrana, si tot nu stiu, cum poti sa iti gatesti o jumatate de ou”. “-Ei cum? Il sparg, il bat si il impart in doua. Si pot sa mananc de doua ori din el”. Cand si-a cumparat cas de oaie, sa isi puna e iarna a venit vesela sa povesteasca. “Mi-am cumparat cas. Acum am destul. Mie imi ajunge. L-am pus in congelator. Cat am cumparat? O jumatate de kilogram”. Tanti Magda nu arunca nimic. Nici o firimitura de paine. Mananca pe un servet si aduna fiecare fir de paine, il usuca si apoi, il pune in farfuria cu ciorba. Daca cumpara macaroane, le numara, le imparte in 6 si ii ajunge un pachet, o luna intreaga. Are trei flori chinuite. Nu le schimba pamantul iar vara, cand e foarte cald, le pune apa cu masura, dintr-un pahar de tuica, la fiecare. Le e destul. Apa costa. Batrana nu arunca nimic. Orice lucru e important. Ce bine i-a prins fetei sale asta vara, cand a plecat in Cipru, costumul de baie pe care ea l-a purtat in tinerete. Au zambit vecinele, au crezut ele ca materialul din care era facut se va dezintegra. Dar au zambit degeaba. Batrana mai are si acum valiza cu care raposatul ei sot, mort in urma cu 30 de ani, a plecat flacau la armata.” Lasa-o acolo, e buna, nu cere de mancare. Cum sa o arunc?” Una dintre marile satisfactii ale femeii este plata cheltuielilor la bloc. Nu a consumat apa, intr-un an de zile, nici macar un metro cub. Spre ciuda vecinilor care platesc consum de apa rece. Era sa uit, ea si-a inchis apa calda. Nu are nevoie. Ce sa faca cu ea? Cat se spala, o data pe saptamana, isi incalzeste intr-un ibric, pe aragaz, isi toarna apa intr-un lighenas si cu o carpa, numai buna de spalat pe jos, se sapuneste si se spala. O data pe luna spala rufe. Si nu arunca apa. O refoloseste. La toaleta, la spalat pe jo, parchetul nelacuit din camera. Cand face ea curatenie simti de pe coridor. Pute a caine ud. Si e foarte mandra. Mai deschide si usa sa vada vecinele cat e de harnica. Ati crede ca batrana e amarata, nu are bani si saracia a impins-o la traiul acesta. Nu e asa. Ea nu a lucrat niciodata dar dupa sotul ei, care a fost ceva sergent angajat in armata, primeste de zeci de ani pensie. Si mai primeste de la stat o pensie de refugiat, destul de importanta. In total vre0 1200 de lei. E scutita de impozit si nu plateste telefon. Cablu nu are nevoie. La ce bun. Cand vrea sa se uite la televizor mai merge la cate o vecina. Daca nu e primita, se culca. Nu vrea sa aiba de platit curent pentru becul din camera. In privinta economiilor cred ca ne-ar da lectii multora si ne-ar zambi cu zambetul ei tamp, de femeie care se crede desteapta.

Daca a trecut pe langa tine tanti Magda, ramane in urma ei zambetul ei aiurit si superior si un damf acru, puternic de sapun de rufe si caine ud. Asta cand nu e vara si nu pute de transpiratie.

Va ma intrebati de ce miros batranii in autobuz?