Arhive blog

Mata Hari sau intrigi jurnalistice (3)


Ramona se integrase repede în redacție. Se vedea că și-a dat silința și a fost convingătoare. Scria mult și era pasionată de scris așa cum spusese. Venea zilnic cu câteva pagini iar felul în care obținea informațiile erau uneori la limită. Stilul agesiv, al scrisului se vedea clar însă era pe loc temperat de intervenția Danei, pe text. Dealtfel, jurnaliștii se formează după ziarele în care lucrează și de multe ori, nu sunt angajați în unele redacții, cei care provin de la publicații ”de scandal”. Tânăra jurnalistă avea o lejeritate a scrisului înnăscută. Nu avea nevoie de multe repere, își găsea singură subiectele și uneori chiar provoca mici diversiuni, ca să aibă ce scrie. ”E ca o armă albă, tăioasă, în care nu poți avea încredere iar scrisul ei e uimitor, pentru cineva care nu are o cultură formată. Cum poți să scrii bine și că nu fii interesat de literatură? O fi și acesta un secret jurnalistic. ”, gândi Dana.
De o vreme, Ramona începu să vină în redacție când toți erau plecați, motivând că doar atunci are ea timp. Dana bănui ceva suspect. Pe desfășurătorul faxului descoperi niște numere de telefon către care ea trimisese materiale, când redacția era pustie. Îi displăcu total și se gândea cum să dovedească acum, că Ramona joacă pe mai multe fronturi. Directorul se opri în aceeași zi la redacție, pentru o discuție cu Dana, când redactorii erau plecați pe teren.
– Ce părere aveți despre Ramona?
– Nu am încredere în ea. Ascunde ceva. Dealtfel, presupusa ei cearta cu colegii a fost doar o născocire. Merge adeseori acolo. Ciudat pentru cineva care pretinde că a plecat din cauza neânțelegerilor.
– Dumneavoastră sunteți mereu suspicioasă. Nu îi puteți interzice să meargă la foștii ei colegi.
– Posibil. Sunt pentru că am motive. Cum explicați asta?
Îi intinse desfășuratorul transmisiilor de fax cu numerele încercuite.
– Și ce demonstrează asta?
Dana sună la unul dintre numerele încercuite și aștepta să îi raspundă la celălalt capăt al firului.
– Transilvania Sport, bună ziua! Sunt Adelina. Cu ce vă pot fi de folos?
– Ah, mă scuzați. Am format un număr greșit, spuse Dana. La revedere!
– Ce părere aveți acum?
– Da. Dar ea nu scrie pe sport.
– Nu. Dar preia din calculator materialele noastre, ori informația, pe care o prelucrează și apoi le-o trimite. Poate publica sub altă semnătură și probabil că e plătită pentru asta.
Directorul căzu pe gânduri. E foarte posibil să fie și așa. Era curios cum va proceda Dana, pentru că redacția e direct în subordinea ei.
– Ce aveți de gând în privința aceasta?
– O să mă gândesc. Lucrurile sunt mai grave decât credeam. Suspectam că ”vinde” materialele și informațiile foștilor colegi dar lucrează pe mai multe fronturi. Mi s-a părut ciudat când am văzut în Gazeta locală tratate subiecte pe care le aveam noi în agenda de lucru. O să-i pregătesc în curând o supriză.
– Nu ma îndoiesc. Vă las să vă descurcați. Sunt curios cum o să rezolvați asta.
În dimineața următoare, profitând de lipsa Ramonei, Dana îi puse îi avetiză pe redactori.
– Vreau să discutăm puțin despre o problemă serioasă. E vorba de Ramona. Am senzația că vinde informații despre materialele noastre așa că vă rog să vă reviziuți agendele. Treceți printre subiectele la care lucrați, subiecte despre care ați scris deja. Iar dacă vă întreabă, ”întâmplător” la ce lucrați, oferiți-i din cele vechi. Vreau să verific și să am o confirmare a acestui lucru. În rest purtați-vă ca și până acum. Probabil că e doar o presupunere dar vreau să fiu liniștită. Și de acum, nu mai are voie să rămână singură în redacție. Care pleacă ultimul mă anunță și trimit pe cineva. Asta a fost o paranteză. Haide să vedem ce facem azi. Oana, azi avem o situație specială. Un deținut de cetațenie engleză a murit în detenție. Acum se află la spitalul municipal. Nu știm alte date. Putem face un material?
– Dar eu am altceva de făcut.
– Cred. Însă subiectul acesta e viu, de actualitate. Poate te duci până acolo. Știu că sunt prezenți cei de la Medicina Legală. Trimitem un material pentru colegii din Cluj.
Oana e însă supărată că își strica aranjamentele. Se codea să preia materialul. Dana își luă agenda și pixul.
– Dacă ești ocupată, îmi fac timp și plec eu.
Ieși pe ușă. Realizând situația Oana se repede și ea.
– Stai că mă duc eu. Întoarce-te!
– Acum nu mă întorc. Mergem împreună, dacă vrei.
Spitalul e aproape de sediul redacției. Ajunseră în câteva minute și scurtară drumul intrând prin Policlinica a cărei ieșire de serviciu dădea în curte spitalului. În fața intrării de la morgă, șoferul de la IML stătea rezemat de automobil, fumând o țigară. Nu știa prea multe amănunte ori nu voia să le ofere celor două tinere așa că intrară în subsolul clădirii, unde era morga.
– Rămâi aici să vorbești cu medicul ori cu cineva care îți poate da relații.
Eu mă duc sus, să vorbesc cu directorul. Ne vedem la primul etaj.
Dana urcă scările după ce străbătu coridoarele din subteranul clădirii. Directorul nu era la birou și așteptă să apară. După zece minute apăru Oana. Dana îi zări obrazul galben, o culoare nefirească și întelese ce se întâmplase, într-o fracțiune de secundă.
– Hai și stai jos. Vrei un pahar cu apa?
Oana se așeză scuturând din cap. Dana lua totuși puțină apa de la automat și îi dădu să bea. Zâmbi.
– Hai la redactie!

Reclame

Mata Hari sau intrigi jurnalistice (2)


Ședința de redacție începu la ora șase după amiază, cu punctualitate. Biroul, redacția, toate erau în încăperea mică, de vreo 30 de mp ocupată de câteva birouri, scaune și trei calculatoare. Dana bifa în agendă subiectele deja abordate.
– Oana, spune-mi te rog ce ai pe social.
– Păi am fost la familia aceea săracă de la Nima, ce dormea intr-o baracă muncitorească. Am făcut și fotografii. O să mă apuc de scris.
– Bine. Astept să văd când e gata, ce formă i-ai dat.
– Ajuta-ma numai să încep.
– Care e ideea principala?
– O familie cu șase copii trăiește, în condiții greu de imaginat, pentru secolul acesta.
– Ei, vezi! Ai inceputul. Construiește povestirea pe ideea aceasta și sună apoi la primăria arondată, vezi daca primarul știe ceva de soarta lor și la modul concret, ce poate ori vrea, să facă. Apoi, spune-mi ce i-ar ajuta pe oamenii aceștia, să iasă din starea în care sunt. Scrie întâi textul în agendă. E mai lizibil, ai o altă perspectivă asupra conținutului și pe urmă s-ar putea să mai ai nevoie de el.
– Da. E de ajuns daca are 2000 de semne?
– Dacă ai fotografii, da.
Dana trecu la Alexandru, care ședea într-un colț răsfoind în agendă. Îi plăceau descoperirile lui în lumea fascinană a satului care aduceau prospețime și inedit.
– Alex, ce avem azi?
– Am fost la Chiuiești. Primarul m-a dus la un bătrân. Să vezi ce poveste uimitoare are.
Dana zâmbi așteptând povestea uimitoare.
– Bătrânul Pavel are vreo 65 de ani, dacă nu mai mult. În sat i se spune ”americanul”. Oamenii nici nu îi mai spun pe nume. Pe vremuri, după război a fost plecat în America. Numai el știe prin câte peripeții a trecut, să ajungă acolo. L-a ajutat cineva. Ajuns acolo, a încercat să își găsească de lucru însă fără succes. În cele din urmă, a ajuns la o fermă și l-a rugat pe fermier să îl angajeze. Văzuse el niste oameni muncind pe câmp și s-a gândit că, poate e loc și pentru el. Fermierul a spus însă că are destui angajați și nu își poate permite să îl platească. Pavel nu s-a lăsat ori nu a înțeles prea bine. A zărit niște unelte, a pus mâna pe o sapă și a început să sape, spre suprinderea fermierului. ”Ți-am spus că nu am din ce te plăti!” ”Nu e nimic. Lucrez fără bani.” Fermierul se holbă la el, impresionat de hotărârea lui și l-a angajat pe loc. Nu mai văzuse pe nimeni atât de dornic să lucreze.
– Mi-a plăcut. E o poveste interesantă. Abia aștept să o văd scrisă. Scrie și despre felul în care este el văzut acum, în sat. Nu sunt mulți, cei de acolom, care să fi plecat departe și să se întoarcă. De ce nu a rămas?
– Mi-a spus ca americanii sunt cam bătuți în cap și nu le place rânduiala gospodăriei, ca la noi. Și-a făcut bani și s-a întors acasă.
– E o concluzie interesantă. A simțit că locul lui nu e acolo.
Ușa biroului se deschise iar directorul apăru în prag, însoțit de o tânără înăltuță, brunetă cu ochii vii.
– Buna seara! V-am adus musafiri- spuse el. Sau chiar mai mult. Ea este Ramona, noua voastră colegă.
Tânăra zâmbi și nu păru deloc stânjenită de faptul că era în atenția tuturor. Se prezentă singură și își căută din priviri un scaun.
– Ramona, spune-ne câte ceva despe tine. Eu nu te cunosc. Poți să aduci un CV, zilele următoare.
– Pai am 18 ani și sunt elevă la Liceul Industrial din Beclean. Și până zilele trecute am lucrat la Gazeta locală.
– Interesant. Te descurci și cu școala și cu munca?
– Da. După amiaza sunt liberă și am timp să scriu. Îmi place asta.
– O să vedem. Nu te deranjează să lucrezi cu noi? Până zilele trecute eram concurența ta.
– Nu. Deloc. Acolo, se pare că nu mai aveam loc iar șefii se purtau cam aiurea cu noi.
– Aha. Ai vreun subiect în vedere?
– Da. Câteva. O să le aduc mâine. Cum am discutat și cu Tudor, redactorul șef de la Cluj, pot veni de 2-3 ori pe săptămână la voi și să aduc materialele. Uneori chiar mai des, depinde ce am.
– Sunt curioasă să văd cum scrii și mi-ar place, să te poți integra ușor în echipa noastră. Suntem ca într-o familie și doresc o atmosfera placută la serviciu.
Dana o mai studie de câteva ori pe furiș. Nu era încântată de noua colegă. Avea ceva ascuns, fals în ceea ce făcea, în atitudine. O prea mare îndrăzneală pentru vârsta ei, prea mult spirit critic când personalitatea ei, nici măcar nu era finalizată. Ramona avea trăsături mai puțin delicate iar mâinile îi erau mari, cu încheieturi groase, cu o osatură puternică. Degetele lăcuite cu o ojă aproape neagră atrăgeau atenția într-un mod neplăcut. Părea mai matură decât cum ar trebui să fie o tânără la vârsta ei. Prea trecută prin multe și probabil prea versată. La 18 ani să ai deja experiența a două redacții și să îți atragi comentarii dure, din partea cititorilor criticați, replici cărora să le faci față, arătau deshis că avea de-a face cu un personaj, la care va trebui să fie foarte vigilentă.
– Ramona, știi că ziarul nostru are o politică editorială diferită? Nu scriem cu scopul de a lovi în oameni. Nu suntem ziar de scandal. Dealtfel, materialele vor fi verificate și abia apoi publicate.
– Da. Dincolo ni se spunea că un articol agresiv vinde bine ziarul.
– Așa o fi. Dar a scrie pentru a vinde, înseamnă prostituție de presă. Noi nu suntem agresivi. Trăim între oamenii orașului. După ce ziarul se închide, noi rămânem aici, între ei iar dacă i-am făcut rău vreunuia, nu ne iartă și nu ne uită vreodată. De aceea, eu țin foarte mult la asta și am rugămintea să ții cont și tu, în materialele tale. Nu vrem articole tendențioase.
Tânăra încuviință însă Dana simți o anume încordare în acceptul ei.

Perversitatea producatorului si consumatorului de media


Fenomenul media a iscat in ultima vreme foarte multe controverse prin maniera ipocrita si periculoasa in care prezinta informatiile. Presa scrisa ori audio-vizuala ii oripileaza pe unii in timp ce altii isi satisfac cultura ori divertismentul la televizor. Aud tot mai multi oameni spunand ca nu se mai uita la televizor, in timp ce altii butoneaza telecomanda pentru stiri de senzatie, scandaluri si telenovele. Zilele trecute faceam un comentariu pe blogul lui Mircea Vladut. M-am gandit sa il aduc si aici si sa va invit la o discutie.

”Cine detine informatia, detine puterea”, spun chinezii. Informatia inseamna in paralel si multa dezinformare si manipulare. La stiri, cand jurnalistul prezinta informatia precizand punctul lui de vedere nu mai avem o informare ci un comentariu, care e subiectiv si mai mereu tendentios.Cand mi se serveste un comentariu numit stire, inseamna ca sunt dezinformata. Pe mine, nu ma intereseaza opinila jurnalistului ci faptele, asa cum sunt.

Ce reprezinta puterea? Bani si si influenta, in sensuri largi. Jurnalistul care prezinta informatia este angajatul unui trust de presa, al carui propietar, mai putin expus, are influenta majora prin politica firmei. Tine cu un partid ori face parte din el, are niste prieteni ce trebuie protejati, vrea sa rezolve niste afaceri, ori se protejeaza el insusi. Trustul, produsul media e doar un instrument cu care el isi atinge scopurile. Jurnalistul, redactorul reporterul, editorul, directorul de programe, sunt oameni care trebuie sa fie integri, pentru ca ei sunt expusi public. Lor li se inoculeaza ideea ca tot ce fac ei ca oameni de media serveste interesului public. Aiurea. Serveste patronului care isi consolideaza pozitia, isi creste puterea. De cele mai multe ori, jurnalistii sunt total neinstruiti in domeniile in care activeaza. Dar nici nu se obosesc sa se informeze suficient, fie din lipsa de timp, avand termene limita de predare a materialelor foarte scurte, fie din superficialitate, considerand ca un material trebuie sa aiba numai forma nu si continut.

Stirile pozitive intr-un ziar ori pe posturi radio ori tv trebuie sa detina ponderea. Daca nu, creeaza o stare de depresie si de psihoza a maselor. CNA-ul ar trebui sa monitorizeze asta si sa nu permita abuzul de stiri negative. Ce lucruri pozitive pot afla romanii la televizor? mai nimic. Totul merge rau, statul face abuzuri, infractorii s-au inmultit, oamenii o duc tot mai rau, politicienii fac circ si nu se ocupa de iesirea din criza ci parca in adin o intretin. Care este starea psihica a telespectatorului sau a consumatorului de media? Una depresiva. Media le serveste niste idei iar el, e dezarmat in aceasta lupta zilnica privind cum totul se naruieste in jurul lui.

Exista cativa jurnalisti care si-au construit profesionalismul in timp si creeaza materiale de calitate iar opiniile lor au greutte. Acestia sunt insa putini si reprezinta exceptia care confirma regula.

Si ultimul aspect pe care il abordez este motivul pentru care avem ”stirile de la ora 5”. Ma refer cu sensul larg, de stiri de senzatie cu crime violuri si alte infractiuni de parca Romania ar fi paradisul infractorilor. Psihologii care se ocua de media, au constata ca exista o anumite perversitate a publicului. Nu recunoaste ca il atrag stirile acestea ori emisiunile cu infractori,si cele cu scandaluri cum nu ar recunoaste ca se uita la filme XXX ori la reviste de acelasi gen. Emisiunile acestea fac rating iar articolele de presa tiraje. Cand faci asta ca sa se vanda ziarul ori sa ai mai multa audienta e ca si cum ai face dragoste pe bani. Se numeste prostitutie de presa. Si daca tot suntem orientati spre ideile acestea, de la abordarile jurnalistice de acest gen, pana la emisiunile in care apar prostituate pe post de animatoare ori de decor, ori de subiect de amuzament pentru realizatori, nu e decat un pas. Banuiesc ca acum intelegeti de ce media romaneasca e asa. De ce lumea se uita din ce in ce mai putin la televizor, iar lumea presei scrise e in declin de destul de multa vreme.