Arhive blog

Oglinda


Ioana nu apărea deși obișnuia să fie punctuală sau cel puțin asta pretindea celor cu care trebuia să se întâlnească. De data aceasta, Dana își propuse să o aștepte și se aseză la o masă, pe una din terasele deschise în centrul orașului. Comandă o băutură rece. Chelnerul îi turnă cu îndemânare în paharul înalt încât lichidul învălui cuburile de gheață. Căldura transformase aerul într-o masă ce prindea densitate. Soarele se scurgea, pată de miere în albastrul senin, luminând ireal transpirația de pe chipurile trecătorilor. Îi studie pe furiș, încercând să intuiască ceva din expresia fețelor celor din jur. Un cuplu de studenți străini, vorbeau franțuzește despre examenele din sesiune. La o masă alăturată, doi bărbați, trecuți de prima tinerețe, discutau, aruncând priviri spre tinerele ce defilau pe trotuar, în drumul lor spre destinații știute doar de ele. ”Oglinda!” De dimineață, Dana se trezise cu acest cuvânt în gând, ca și cum cineva, i-l plantase și el încolțise repede. ”Cum adică ne oglindim unul în altul? E posibil ca omul să fie oglinda altui om? E adevărat că dacă mă uit la cineva, la Ioana, de exemplu, văd tot o ființă umană. Dar nu sunt eu. Poate că nici într-o oglindă obișnuită, dacă mă uit, reflexia aceea nu sunt eu. Doar o imagine ce seamănă cu mine, bidimensională: mâini, picioare, nas, gură. Reflexia mea nu are însă emoții. Poate că omul, e o oglindă specială pentru semenii săi. Apariția aceasta te poate atinge, are sentimente proprii si acționează după propria voință dar cel mai interesant lucru este că, în omul- oglindă mă regăsesc perfect. Văd la el doar însușiri pe care și eu le am. Tinerii studenți ce stau la masă, bunăoară, se țin de mână iar zâmbetul lor, concentrarea maximă la discuția lor îmi dă de înțeles că sunt îndrăgostiți. Pot înțelege asta pentru că și eu am fost îndrăgostită. Cele două funcționare de la masa din stânga bârfesc o cunoștință comună. Le înțeleg perfect ironia și disprețul pe care și eu le-am trăit. ” Dialogul celor doi bărbați însă, o smulse din gânduri și se concentră la el.
– Aș vrea o fată care să ma iubească necondiționat, doar pentru mine, pentru ceea ce sunt.
– Și tu?
– Și eu ce?
– Tu ce îi oferi?
– Ce întrebare! Compania mea, inteligența mea, notorietatea de care mă bucur.
– Ești lipsit de realism din acest punct de vedere. Nu o să găsești ceea ce cauți. Dacă până acum am crezut că femeile au ceva cu tine, acum cred contrariul. Tu ai ceva cu femeile. Ele vor mai mult pentru o relație.
– Ce anume? Bani? Dacă le ofer bani, să vezi cat de atente pot fi!
– Vrei să le cumperi sentimentele? Cele pe care le poți cumpăra sunt de fapt ieftine, indiferent ce ai plăti pentru ele. O femeie adevărată, de clasă, nu se mulțumeste cu atât. Știi, de fapt cred că ești destul de bătr08-povara-2010-ulei-pe-panza-73-x-60-cmân ca să îți mai dau eu astfel de lecții.
Dana și-l aminti pe bărbatul ce se credea neînțeles de femei, trăindu-și drama existențială. Era pictorul celebru ce deschisese o expoziție la Muzeul de artă. O frapaseră picturile în care el reprezentase femei. Privite din profil, din spate, în posturi ciudate, totul demonstra puternica lui frământare în a descoperi sensul a ceva, ce altora părea să le fie pe deplin înțeles: universul feminin. Acest maestru al culorii nu putea descrie în culoare, sufletul delicat al femeii. Arta lui demonstra această uriașă frământare. Poate că furtunile sufletului scot la iveală frumuseți și tocmai ceea ce credea el e un defect era mecanismul declanșator al potențialului său creator. Bărbatul acesta nu cunoscuse niciodată dragostea! Ce risipire uriașă de forță! Căuta de o viață ceva ce era peste tot în jurul său dar el nu putea percepe. Mintea lui refuza să accepte informațiile acestea. Oglinda lui era pe jumătate goală.
Ioana apăru zâmbind, așa că nici o șansă să îi mai critice întârzierea.
– La ce te visezi? Unde ți-e gândul?
– La oglinzi.

 

sursa foto, aici.

În Cafeneaua turcească- o artă de suflet. Ebru


Dragi prieteni, dacă aveți câteva clipe de răgaz, vă invit în Cafeneaua Turcească să vă delectați cu frumButton CTusețea unei arte orientale mai puțin cunoscute noua, europenilor. Arta Ebru, o pictura pe apa folosind o tehnică specială transferă imaginea unei compoziții ce nu mai poate fi copiată.
Am găsit un text care mi-a dat o explicație pentru acest cuvant. Ebru. Așa sunt turcii, prietenoși, spontani, deschiși fața de prieteni, devotați, uniți. Dar dacă se întâmplă însă să îi superi, nu te vor ierta și nu se vor mai întoarce spre tine vreodată.
Ebru este o artă. Arta simpla a existenței. A fi. Pur și simplu!

Compromisul, o artă?


Compromisul este angajament reciproc, de a accepta decizia unui arbitru, un acord, o rezolvare a unui diferendum, într-un mod amiabil, uneori în moduri neconvenționale, diferit față de actul de justiție, de exemplu. El izvorăște tocmai din faptul ca suntem diferiți, nu identici.

Dumnezeu nu face compromisuri. Îngerii, fac, pentru că ei trebuie să se supună unor decizii, care nu le aparțin.

“Există o limită a concesiilor, dincolo de care, orice cedare riscă să compromită buna reputație a celui implicat… Sunt compromisuri care compromit.( H.R.- Patapievici).”

Există o adevarată a artă în a face compromisuri, fără ca ele să discrediteze moral, însă ea nu e accesibilă tuturor și nu are reguli precise. E apanajul celor care au o anume inteligență, pentru a face aceste concesii legitime.

Prin poziția față de compromis, oamenii se împart între, cei care pretind că nu fac compromisuri și cei care admit.

Voi faceți sau ați făcut compromisuri?

Arhitectura, o arta tridimensionala


M-au fascinant mereu oamenii geniali, cei care au reusit prin felul lor diferit, uneori nebunesc, de a gandi sa lasa ceva in urma lor. L-am descoperit pe Gaudi, cand scriam niste articole despre constructii uimitoare. Nu ca ar fi fost un necunoscut doar ca eu nu aflasem pana atunci de el.

Un arhitect spaniol, cu un stil nou, adeptul curentului art nouveau a reusit ca prin proiectele sale, mai toate cu destinatie de locuinte,

Această prezentare necesită JavaScript.

sa schimbe si sa dea unicitate intr-un fel special, orasului Barcelona. A trait din 1852-1926. A murit stupid, intr-un accident de tramvai. Dintre lucrarile sale, sunt cateva care au intrat in Patrimoniul UNESCO. Iar Catedrala Sagrada Famiglia, uimitoare opera de arta si arhitectura, cea la care Gaudi a lucrat aproape gratuit ani de-a randul este si acum  neterminata.

Eusebi Gueli Bacigalupi un industrias al vremii a fost impresionat de lucrarile si i-a oferit posibilitatea financiara de a realiza unele dintre spectaculoasele sale proiecte: Palatul Guel, Parcul Guel.

Ar trebui sa prezint o galerie a lucrarilor sale de geniu, ceea ce mi-ar fi imposibil aici, dar puteti sa cautati pe internet si o sa va delectati cu ceea ce veti gasi despre creatile arhitectului catalan.

Ceea ce m-a intristat a fost ca, povestea lui, ca si a multor genii, e una trista. Gaudi a murit sarac. A lucrat ani in sir, la celebra catedrala, obligat de reprezentantii bisericii in numele Domnului. Merita sa cititi despre viata lui. Catedrala, va fi terminata dupa estimari cam in 2030, ceea ce ar fi cam la 100 de ani de la moartea lui.