Arhive blog

Nevasta de pe poarta


– Todorucule, ii spuse mama intr-o zi, cred ca e vremea sa te insori. Ai ramas ultimul fecior neinsurat de pe ulita si ti-a cam trecut vremea. La 27 de ani nu mai ai de ce sa astepti.
– D-apoi bine mama, m-oi insura cand oi gasi fata.
– Daca nu iti gasesti amu una, ti-or gasi babele si nu stiu, zo, daca ti-o place.
Todorucu lua in serios avertismentul mamei. Asa sunt mamele de la tara. Se ingrijesc din vreme sa isi aseze copiii. Si nu te poti pune cu ele. Cand le intra ceva in cap nu le mai poti scoate nici cu tractorul. Din ziua aceea incepu a se gandi el la ce fata ar mai fi de maritat prin sat. Dupa ce insira fetele care ramasesera nemaritate, lista se facu scurta. Doar doua- trei care i s-ar fi portivit. Ii placu de Alexandra. Sandica ii ziceau in sat. Era fata faina si inca nu isi gasise pe cineva. Lucra la oras intr-un magazin. Nu erau ei o familie de gazde si nici zestre nu crede ca ii va da maica-sa dar nu e nici o suparare. Todorucu avea de toate: si casa, ca fratii lui erau plecati la lucru in Spania de multi ani si avea destul pamant, ca sa isi poata tine gospodaria. De cum a terminat profesionala, Todorucu s-a angajat la CFR. Are servici stabil si nu se teme ca va ramane fara slujba. Se duse la fata acasa. Incepura sa se intalneasca. Totul mergea de minune si se bucura ca desi asteptase atata isi gai fata pe care o cauta. Sandica era o fata inalta si subtirica, cu un par blond cenusiu, prins in coada de cal . Ii ajungea pana pe talie. Avea ochii albastri ca doua viorele si cand radea, te facea sa te luminezi. In casa se pricepea la toate cele. Harnica foc, nu astepta sa ii spuna cineva ce trebuie facut. Era ingrijit imbracata si din salariu, isi cumparase o masina, sa nu mai faca naveta cu cursa ce trecea prin sat. Isi facura planurile de nunta. Au rezervat sala la Caminul Cultural, au vorbit cu popa,si-au gasit nasi. Mai trebuie invitatiile. Intr-una din zile, o astepta pe Sandica sa vina sa mearga la oras, sa vada de invitatii. Cum intarzia, o cauta acasa.
– Nu o astepta Todorucule, ca azi Sandica nu e acasa. I-o venit o verisoara din America si e dusa la Peri. Haida maine, ca maine o gasasti.
Todorucu statu o vreme dezamagit. Nu ii spusese Sandica nimic. Incerca sa o sune pe telefonul mobil. Dar ii era inchis. O fi patit ceva. Nu se poate sa plece asa si sa nu raspunda. In cele din urma se duse acasa. Parca nu avea astampar insa. Se plimba prin casa, apoi se duse de cateva ori in livada. Iar suna. Nimic. Numai mesageria ii spunea ca va fi contactat. Se imbraca si pleca. In Peri. Stia unde sta verisoara si vroia sa vada cu ochii lui de ce nu putea veni acasa in ziua aceea.
Ajunse la casa fetei si intra in curtea ingrijita, cu portile inalte din fier forjat. Nimeni nu era pe acasa, doar cainele iesi plictisit si se duse inapoi, ca si cum prezenta lui nu il interesa. ”Cu asa caine, pot fura hotii toata casa, cu caine cu tot”, gandi el. Casa solida, frumoasa, cu fundatie inalta. Se vede ca sunt oameni gospodari si instraiti. Batu la usa, dar nu ii raspunse nimeni. ”Poate or fi in casa dinainte”, isi zise el. Trecu prin camera din mijloc. La camera aceea, dinainte, in geam erau perdelute. Batu la usa. ”Poate nu-i nimeni acasa”, desi vazuse perechi de pantofi de fata la intrare. Apasa clanta si arunca o privire. Ramasese inmarmurit. Sandica lui, cea frumoasa, cu vara-sa, dezbracate amandoua in pielea goala, dormeau imbratisate.
I se intunecase in fata ochilor. Asa ceva nu mai pomenise.
-Pai ce faceti voi aici? Intreba el cu vocea sparta si tremuranda.
– Pleaca. Nu e treaba ta. Vara-sa o bruneta inalta se ridica somnoroasa, si ii inchise usa in nas. Dispari imediat sau chem politia.
Todorucu pleca injurand. Nici nu vedea pe unde calca. Ce o sa faca el? Atata rusine pe capul lui. Se duse direct la soacra-sa. Valvartej, bolborosind si injurand, rosu la fata de manie, intra in curte.
– Pai bine, lele Raveca, de-asta im faci mie?!!
– Ce ti-am facut eu, Todorucule? Spuse femeia cu un ton nevinovat.
– Ia ce am patit. Fata ‘mnitale si cu vara-sa erau in pat, amandoua. Asa le-am aflat! Si ii povesti femeii. Raveca, nu parea deloc miscata de poveste ceea ce il facu pe Todorucu sa banuiasca ca nu era straina de poveste.
– Tuluoaie Doamne Todorucule, cum ma poti banui pe mine? Noah lasa, hai nu mai fi ase suparat. Mai am o fata. Vrei sa te insori cu ea?
– Ce fata? Se lasa el prins de idee, gandindu-se ca acum va trebui sa povesteasca satenilor rusinea lui si sa vada lumea ca el, feciorul de gazde s-a facut de minune.
– Cum? N-o vezi?
– Unde sa o vad? Mneata glumesti cu mine? Crez ca imi arde de asa ceva?
– Uita-te la ea. In spatele tau.
Todorucu vazu o fata, frumusica, semana putin cu Sandica. Era urcata in picioare pe poarta de lemn si de acolo striga, jucandu-se cu alte fete de seama ei.
– Pai, cati ani are?
– Acuma termina clasa a VIII-a. A implinit 14 asta iarna. Anicuta! Hai un pic incoace!
Fata cobori si se uita cu ochii ei albastri la fecior si la maica-sa intrebandu-se ce vor fi dorind de la ea.
– Anicuta? Vrei sa te mariti? O intreba maica-sa.
– Acum?
– Nu chiar acum. In locul surorii tale.
– Eu stiu? Vreau. Dar ce-mi dai?
– Noah lasa ca om vorbi cu tata-to si om vedea. Noah ai vazut, zice femeia intorcandu-se catre Todor.
Oftand, impacat oarecum se duse acasa. In cele din urma s-a pregatit nunta si mireasa de pe poarta s-a maritat. Todorucu tot neimpacat a ramas. Uneori mai merge la crasma si vine acasa pe 7 carari. Anicuta insa nu il radba. Cum il vede ca se clatina ia sicitorul la el si il bate, strigand in acelasi timp sa o auda vecinii. ”Nu mai da in mine, nenorocitule!”. El zambeste stramb, ferindu-se de loviturile ei. ”Dracu m-o pus sa-mi iau nevasta tanara?!”

Reclame

Tears in heaven- Eric Clapton


matusa din America


Anca, a primit cu bucurie de sarbatori, prin posta, pachetul de la unchiul George, fratele mai mic al tatalui ei. Unchiul George, e stabilit in America, de mai multi ani si locuieste la Chicago. Inainte de ’89, pachetele din America erau o adevarata mina de aur, imbracaminte, parfumuri, electronice, cafea, tigari. Cam tot ce nu se gasea pe vremea aceea. Au fost vremuri grele pentru multi, dar cadourile unchiului au ajutat-o foarte mult. Acum, le primeste in virtutea obisnuintei si a dorului pe care rudele sale il au fata de cei ramasi acasa.  Anca se bucura de daruri, chiar daca acum are posibilitatea sa isi cumpere tot ce doreste. Parca atunci cand le primesti in dar, cu inima deschisa inseamna mai mult decat le-ai lua din magazin.  In pachetul de Craciun, pe langa parfumuri si alte maruntisuri, a primit o cutiuta aurie, din metal. Fara instructiuni sau eticheta. “Sigur sunt condimente ori concentrat de supa, dupa miros”si-a zis si a pus-o in bucatarie, zambind. Matusa se mai gandeste la ea si la faptul ca isi petrece zilnic cateva ore prin bucatarie. L-a si folosit la gatit desi nu a sesizat vreo aroma aparte. Cine stie, matusa o fi avand un mod aparte de a gati cu ele. Astepta sa ajunga scrisoarea, care sigur se ratacise pe undeva. In ultimele zile, in forfota sarbatorilor, Anca se gandeste la Craciunul din copilarie. Matusa, e foarte haioasa si face mereu glume. Chiar a facut prajitura ei preferata, cu mar si scortisoara, incat cateva zile, parca prin toata casa, plutea aceasta aroma exotica. Dupa o saptamana, postasul cel nou, aduce scrisoarea, care ajunsese la cineva dintr-un alt cartier. Unchiul e un batranel simpatic, tipul de bunic pe care si-l doreste fiecare. Doar ai lui isi mai amintesc de caracterul lui indraznet si excentric. Faptul ca nu vrea sa foloseasca internetul le cam limiteaza modul de comunicare. Ori poate ca, incearca intr-un mod discret, sa nu se implice in viata nimanui si sa nu ii fca pe altii responsabili de el. Mereu i-a placut sa se descurce singur si sa isi rezolve situatiile de viata. In schimb, ii place sa scrie scrisori si felicitari. Era in plic si o felicitare frumoasa, cu Mos Craciun impartind cadouri langa brad. Anca citeste scrisoarea. “Dragii mei, m-as bucura sa stiu ca v-au incantat cadourile. Sunteti singurii pe care ii mai am. Trebuie sa va dau o veste trista. Craciunul acesta va fi umbrit de vestea ca matusa voastra, iubita mea sotie s-a stins. Sunt foarte trist si ma simt foarte singur. In pachetul pe care vi l-am trimis, a pus si o mana din cenusa ei, sa o pastrati ca amintire…..”. Anca s-a facut galbena. Camera i se parea stramta si inundata de un val de caldura. Transpira brusc. A mancat-o pe matusa…a pus-o in supa si in gulas iar apoi intre condimentele din bucatarie. Tot timpul a fost acolo cu ea iar acum calatoreste undeva prin canalizarea orasului. Nu mai poate gandi. Ii intinde sotului scrisoarea. Acesta se schimba si el la fata. Ironia sortii. In cele din urma matusa s-a intors acasa chiar daca nu in modul cel mai uzual. Luni de zile, a simtit discret, ca un fluid aroma de mar si scortisoara. Nu a putut sa ii spuna unchiului George ce s-a intamplat. I-a spus doar atat:” Matusa s-a intors in oras!”

 

romanii din america


Romanii care aleg sa emigreze in America, o fac de cele mai multe ori, in situatiile in care in tara, au ajuns la limita. La limita dintre viata si moarte. Unii sunt in punctul in care au de ales intre a sinucide, din cauza greutatilor sau a emigra, pentru a-si rezolva problemele. Chiar daca asta inseamna a ajunge intr-o alta lume, in care ar fi departe de casa, de cei dragi, de cunoscuti. Si una dintre cele mai cumplite drame pe care le poate trai un roman plecat din tara este singuratatea strainatatii. Se adapteaza in cele din urma la conditiile de acolo, iar cand se intorc acasa, dupa un numar de ani, lucrurile par atat de schimbate decat erau cand a plecat, incat nici aici nu-si mai gaseste locul. Povestile lor sunt uluitoare. Toate au la baza saracia si problemele financiare. La acesti romani ma refer, pentru ca sunt multi altii, care se duc in America pentru a se afirma profesional, ori la rude sau cunoscuti. Dar absolut toti, au in comun, dorinta de a le fi mai bine si regretul pentru neimplinirile din tara. Costica e din Galati. Are 44 de ani si e in America de 4 ani. Are acasa o familie numeroasa. O nevasta, 4 copii si doi parinti. Locuiau toti in aceeasi garsoniera de 30 de metri patrati. Oricat se straduia, nu mai putea face fata cheltuielilor. Isi aminteste cum s-a dus la ambasada sa ceara viza, imbracat cu hainele unui cunoscut, si avand in mana o servieta diplomat.  A pretins ca are o afacere si ca vrea sa plece in state doar ca sa stea 3 zile, cu unchiul sau care e pe moarte. Nu avea nici o afacere, ba chiar a falsificat ceva documente ca sa poate obtine viza si si-a facut rost de o stampila. Ar fi spus si ar fi facut orice ca sa poata pleca. A fost norocos. In 4 ani a trimis bani acasa, si si-a cumparat doua apartamente ca sa poata locui parintii si nevasta cu copii. Si ii intretinea din munca de acolo.

Mihai, e dintr-o comuna de langa Cluj. El avusese o afacere cu care a dat chix. Imprumutase bani cu dobanda pe care nu i-a mai putut plati. Era urmarit de creditori si ajusese in ultimul hal de disperare si de spaima. Pentru el a fost ultima solutie, dar salvatoare. Cand toti credeau ca a fugit din tara, ca sa scape de datorii, el a inceput sa trimita bani, si in 2 ani a platit cele 500 de milioane pe care le datora creditorilor.

Ionut, fusese profesor de limba engleza. A reusit sa predea intr-un liceu vreo 3 ani, si pentru ca nu-si putea face o situatie iar familia lui, niste oameni simpli de la tara, nu aveau surse de venit s-a hotarat sa plece. S-a intors dupa doi ani ani, cu intentia sa se casatoreasca. Cand a ajuns in tara, iubita lui i-a lasat o scrisoare in care ii explica faptul ca ea, s-a dus in Italia la munca si acolo si-a gasit un italian cu care se va marita. Banii castigati in America a incercat Ionut sa ii investeasca intr-o afacere, dar cum aici statul nu te ajuta cu nimic, ba te jupoaie de bani, iar partenerii de afaceri nu sunt seriosi de multe ori, s-a saturat. Cu mare greu, a reusit sa plece iar, dupa o calatorie cu peripetii prin Mexic. Fiecare poveste de viata a emigrantilor, e unica si spectaculoasa si poate constitui subiectului unui roman.

Comunitatea romaneasca din suburbiile orasului Miami- Florida este numeroasa. In oraselul numit Hollywood, ( a nu se confunda cu cel de langa los Angeles), populatia romaneasca este numeroasa. Din cei 300000 de locuitori, cam 50000 sunt romani. Auzi in multe locuri vorbindu-se romaneste. Exista avocati specializati pe problemele comunitatii romanesti.

Pe cei trei tineri de care va vorbeam, viata sau destinul, a facut sa se intalneasca si sa lucreze la aceeasi firma de constructii. Munca istovitoare, in temperaturi ce depasesc frecvent 40 de grade. Pe toti, se vede oboseala muncilor grele. Dar se bucurau cel putin, ca au gasit de lucru, ca patronul ii plateste corect si ca nu ii da afara la sfarsitul lunii fara nici un ban, cum fac altii, profitand de faptul ca majoritatea imigrantilor lucreaza ilegal. Baietii, abia asteapta sa vina duminica sa se relaxeze, sa isi spele si sa gateasca.In restul saptamanii nu aveau timp. Pleaca dimineata si se intorc seara, atat de obositi, incat abia mai au putere sa se spele si sa se urce in pat. Dar sambata si duminica sunt sfinte. Sunt zilele in care trebuie sa se odihneasca si sa isi lase organismul sa se refaca. Uneori mai ies pe plaja sau la Pub. Dar niciunul nu se indura sa cheltuie, nesabuit, banii castigati cu atat greutate. Chiar vazusera pe colegii lor, impingand la extrem ideea de a face economii. Unul mananca zilnic numai paine cu margarina sau cu mustar. Altul, fura pachetul cu mancare al colegilor, pana cand cineva s-a prins si i-a pregatit un sandwich cu mancare pentru caini. Totusi, Mihai se gandi ca trebuie ca lucrurile sa fie facute cu demnitate. Nu poti sa te cobori atat de jos. Si apoi, ca sa rezisti efortului zilnic, umezelii si temperaturii ridicate, trebuie sa te hranesti decent, altfel risti sa te imbolnavesti si sa pierzi mult mai mult cu vizite la medic, medicamente si zile de lucru lipsa, neplatite, la serviciu.

Baietii locuiesc in aceeasi casa. Casa destinelor romanesti. Fiecare are camera lui, dar gatesc impreuna. Si-au terminat programul administrativ si asteptau sa se faca ora 6 dupa amiaza, ca sa poata iesi la plaja. Au tuns chiar si bucatica de gazon. Iarba care creste in 3 zile din cauza umiditatii, pana la genunchi, poate fi locul bun de ascunzis al diferitelor taratoare exotice. Si pe langa riscul acesta, te mai trezesti si cu o amenda zdravana de la Primarie. In timpul zilei, era imposibil sa te gandesti sa stai la soare. In casa, functiona aparatul de aerul conditionat. Nu simteai caldura ucigatoare, dar afara simteai ca te doare pielea din cauza temperaturii.

Cei trei, s-au urcat in masina. Au pornit-o catre ocean, incercand sa isi aminteasca senzatia apei racoroase, a mirosului marin.

– Vezi ca trebuie ca oprim la gas station zise Mihai catre Ionut, care e soferul din dupa amiaza aceea. Trebuie sa bagam niste gas.

Mihai incepuse sa foloseasca uzual multe cuvinte englezesti, asa cum mai auzise el pe ungurii din satele transilvanene, vorbind jumatate ungureste, jumatate romaneste. Parca o si vede pe tanti Mari, zicandu-i barbatului ei. “ Te. Odide funia ce lunga din gura podului”.

Baietii se amuzau, spuneau bancuri romanesti. Fiecare venise de acasa cu o colectie intreaga de bancuri. Masina trase in pompa. In fata, un harb de masina, care abia se tine a pe olalta. O vechitura de pe care curgea rugina. Langa ea, mesterea ceva la busonul de la rezervon un negru. Era un tip subtirel, inalt  si avea trasaturi frumoase. Romanii din masina nu mai aveau rabdare.

– Mai sa fie! Ce tot face cioroiu asta acolo? Hai mai, uite cat stam aici!

Geamurile masinii erau coborate, asa ca negru putea auzi ce spuneau barbatii. Se intoarse catre ei, foarte ofensat.

–         Atentie! Cioru stie romaneste! Rusine la voi!

Romanii izbucnira in ras. Bravo. Pai daca cioru stie romaneste au incurcat-o. Cu siguranta ca a studiat la ceva facultati din Romania si a ajuns aici I cele din urma. S-a zbatut si el, pe lumea aceasta. Si ca sa vezi, cata lumea stie limba romana in America! Te pomenesti ca in viitor va deveni o limba inernationala. Romanii iesira din pompa fara sa alimenteze si fara sa astepte ca negrul indignat sa isi termine de reparat harbul. Daca mai stau mult se insereaza si vor face plaja la miezul noptii. De departe, de pe highway, se vedea oceanul si soarele spre asfintit. O priveliste sublima si un aer sarat, aspru si umed. Aerul si viata Americii.

la tata cu tractorul


–         Haide acasa ca a venit tata din America, i-a spus Andreea, sora sa la telefon, si i-a inchis brusc.

Andrei e inginer la o fabrica in Bucuresti. E un tip mereu ocupat dar isi organizeaza bine timpul. Noroc ca e vineri si poate pleca la Ploiesti. Daca tot a venit tata. S-a mirat putin ca “batranul” nu sunase inainte, si desi vorbesc destul de des la telefon nu i-a zis intentia de a veni acasa. Tata plecase in America in urma cu vreo 5 ani, cu Loteria Vizelor. Doar Andrei a fost cel care i-a inscris pe parinti, asa intr-o doara. Dar daca tot s-a intamplat sa castige au convenit sa plece. Mama a ramas acasa, deocamdata, ca Andreea e inca eleva la liceu si e prea mica sa lase casa pe mana ei. Dar probabil ca a venit sa ii faca mamei o supriza si sa o duca si pe ea. Tot drumul s-a framantat. Poate are ceva probleme de sanatate. Sau poate ca a venit doar in vacanta si el isi face griji degeaba. Si-a propus sa nu se mai gandeasca. Parintii locuiesc intr-o casa mare, la marginea orasului. O casa cu curte frumoasa plina de flori. Are si o gradina in spate, cu zarzavaturi si pomi, incat ai senzatia ca esti la tara, nu la oras. Andrei strabatu grabit aleea si intra in casa. Mama era in bucatarie, gatea ceva si l-a salutat morocanoasa, fara sa-si intoarcacapul. In mod neobisnuit, ca de cate ori vine acasa, mama il imbratiseaza ca si cand er fi copil.

–         Pai unde e? Nu ziceati ca a venit? Intreba el.

–         A venit, raspunse Andreea. Dar nu la noi acasa, la cealalta.

–         Care cealalta? Zise el din ce in ce mai mirat.

Andreea ii explica ca tata venise acasa si s-a dus direct la cealalta, o femeie cu care traia de mai multi ani, ca de fapt era cu ea acolo de mai mult timp. Iar acum venise doar sa isi rezolve situatia si sa depuna actele de divort. De mai multi ani? O intreba pe mama daca stia. Stia, dar a crezut ca e doar o ratacire si daca si-a vazut de casa si s-a purtat frumos cu familia nu a deranjat-o prea tare.

Andrei déjà vedea negru in fata ochilor. Auzea ca prin sticla tot ce se intampla in jur. Tata, cel pe care il socotise un model, un tip cu principii, exigent si corect, chiar el sa faca una ca asta? Si mama, cea care a fost mereu alaturi de el? Femeia plangea si isi ascundea ochii de rusinea copiilor. Nu se poate, trebui sa vada, sa ii explice ce a fost in capul lui. De ce i-a mintit de atat timp? De ce nu a fost corect asa cum si-a educat el copiii? Isi cauta cheila de la masina, dar Andreea, prevazatoare le ascunse. Se temea de reactia lui. Dar el, era asa de nervos, incat trebuia sa merga in satul din apropiere sa vorbesca cu el si sa se elibereze de valul de reprosuri care clocotea in el.

Vazu ca unul dintre vecini avea un tractor in curte. Erau prieteni.

-Ionica, da-mi si mie te rog putin tractorul tau sa dau o tura. Ionica, nici nu se gandi prea mult. Andrei era déjà in cabina si gonea spre casa “celeilalte”. Ajuns acolo, un barbat de vreo 60 de ai, taia lemne in curte. Fara sa astepte, Andrei intra in curte cu tractorul, daramand poarta si oprindu-se langa batran, il sperie de moarte .

– Unde e? Batranul intui despre ce e vorba. II arata, fara sa scoata nici un cuvant, indicand in dreapta. Il vazu pe tata. Arata foarte bine, nu parea muncit si obosit deloc. “cealalta” aparu si ea in prag. Dar era prea tarziu. Andrei se uita la el cu dispret. Simti dintr-o data ca nu mai avea nimic de spus iar furia lui surda de pana atunci a fost inlocuita de un mare gol.  S-a urcat din nou pe tractor si s-a dus acasa, cu sufletul pustiu si fara nici un gand, vrand doar sa fie cat mai departe de omul care i-a fos cel mai important din viata lui, dar care le-a pricinuit atat durere.

Matusa din America


Anca lucreaza la banca de cativa ani, si-a facut o situatie buna. Are si un sot intelegator si bland. Aproape tot ce isi poate dori cineva de la viata. Are si rude in strainatate care au contribuit la situatia lor de acum rude care le trimiteau periodic pachete cu tot felul de lucruri, imbracaminte, parfumuri, electronice, cafea, tigari. Cam tot ce nu se gasea pe vremea aceea. Au fost vremuri grele pentru unii dupa 90 dar placute pentru ea.

In mod traditional, si pentru ca se apropie sarbatorile de iarna, Anca a primit un pachet de la unchiul sau din Chicago. S-a bucurat de toate, desi acum nu mai e o problema sa isi cumpere un parfum sau orice altceva. Gasesti cu usurinta tot ce vrei si pentru oricati bani esti dispus sa cheltui. Fiecare avea pachetelul lui, pregatit. In pachet a mai gasit o cutiuta din metal auriu, dreptunghiulara, ca o cutie de muzicuta, in care era un praf galbui. Fara instructiuni sau eticheta. Anca si-a imaginat ca e ceva vegeta sau ceva inlocuitor, dupa miros. L-a si folosit la supa.

Dupa o saptamana, soseste si scrisoarea unchiului George. S-o fi ratacit pe drum ca a venit cu intarziere. El e de moda veche si ii place sa scrie scrisori si felicitari. Era in plic si o felicitare frumoasa, cu Mos Craciun impartind cadouri langa brad. Anca citeste scrisoarea. “Dragii mei, spar ca v-au bucurat cadourile. Sunteti singurii pe care ii mai am. Trebuie sa va dau o veste trista. Craciunul acesta va fi umbrit de vestea ca matusa voastra, iubita mea sotie s-a stins. Sunt foarte trist si ma simt foarte singur. In pachetul pe care vi l-am trimis, a pus si o mana din cenusa ei, sa o pastrati ca amintire…..”. Anca s-a facut galbena…a mancat-o pe matusa…a pus-o in supa si in gulas.

Si acum calatoreste undeva prin canalizarea orasului. Nu mai poate gandi. Ii intinde sotului scrisoarea. Acesta se schimba si el la fata. Ironia sortii. In cele din urma matusa s-a intors acasa chiar daca nu in modul cel mai uzual.