Arhive blog

Buchetul


Se apropie vara cu pasi repezi si cu degete fierbinti, de vant, ciufuleste coroana castanilor in floare. Caldura incinge asfaltul, soferii circula cu geamurile deschise, prin care razbate muzica unor cantareti, cu rezonanta la starea lor de spirit, atat de intensa, incat e musai ca si trecatorii de pe trotuare sa o sesizeze, inclusiv zguduiturile furtunoase ale masinii in ritmul percutiei. Politistul de la rutiera, dirijeaza traficul, ori pasarile cerului. Liceenii impanzesc trotuarele, grabindu-se spre destinatii de ei stiute, acasa, la biblioteca, la plaja ori la Mall. Elena, bruneta frumoasa dintr-a XII-a coboara alene, cu castile pe urechi, treptele scolii, gata sa danseze pe muzica invizibila, neauzita decat de ea.
– Irina, ce facem azi? Eu parca nu am chef de invatat. Ma doare mintea de la atata scoala si vreau o pauza.
– Nu stiu. Ai o idee? Oricum, nu as vrea ceva care sa imi ia mult timp. Tata spune ca e musai sa invat. Si stii bine ca imi organizeaza timpul.
Treceau amandoua pe trecerea de pietoni razand, si gandidu-se la un plan cand fluierul politistului le facu sa sara in sus speriate.
– Domnisoarelor, circulati mai repede! Nu sta circulatia in loc, pana va terminati povestile!
Fetele trecura strada si se oprira pe cealalta parte a trotuarului. Elenei ii sarise mustarul. “Auzi, sa le fluiere el, sa se grabeasca. De aia e trecere de pietaoni ca sa poata traversa, nu sa zboare asa, ca Speedy Gonzales.”
– Stai putin, ii spuse Irinei.
Irina nu se dumiri prima data ce vrea pietena ei, apoi, inlemni cand o vazu, in milocul soselei, in spatele politstului care de pe linia alba, dirija masinile ce veneau in lant cuminte, una alba, alta argintie, una rosie, alta veche, sau mare. Elena facea si ea, cate un pas inainte, ba inapoi cu spatele, ba dadea din maini zambind, iar soferii ii raspundeau si ei cu zambete, ba chiar ii faceau cu mana. Tanarul agent credea ca toate aceste amabilitati i se adreseaza si incepu sa se simta ca un actor aplaudat la scena deschisa intr-o sala de spectacol sau mai bine, ca un actor de film, celebru. Era deja degajat. Spectatorii adica soferii, erau ordonanti, nu se inghesuiau, nu se mai grabeau, suradeau. Inima ii tresalta in piept de emotie. Facu iar cativa pasi, apoi se intoarse brusc si dadu cu ochii de Elena, care incremenise intr-un gest, in timp ce zambetul i se fixa pe chip si cu un ochi se uita la soferul care tocmai ii trase o ocheada.
– Domnisoara! Nu aveti voie pe mijlocul strazii.
– Dar dumneavoastra de ce aveti voie?
– Nu va dati seama ca e periculos?
– Dar pentru dumneavoastra nu e periculos?
– Va rog sa-mi dati buletinul de identitate.
– Nu am.
– Cum nu aveti?
– Pai nu il am. Azi nu l-am luat cu mine.
– Va invit atunci la sectie!
Irina asista stupefiata de pe margine gandidu-se ce sa faca. Sa ii sune pe parintii Elenei ori nu. Fata dragalasa a Elenei, ochii ei albastri si senini radeau. Nu se speriase deloc de agent si nici povestea cu plimbatul la politie nu o ingrijora. Intrara in sediu si urcara la etaj. O invita intr-o camaruta cu mobiler uzat. Elena o studie dintr-o privire. Pana si la scoala e mai frumos.
– Sunati-va parintii sa va aduca buletinul.
– Dar nu sunt in tara. Lucreaza in Italia. Minciuna ii inflori repede pe buze ca o floare de mac. Atat ar trebui sa stie tata ca ea e la politie! S-ar supara foc iar mama s-ar rusina, ca neam de neamul ei nu a avut astfel de probleme.
– Hmmm…Cum va numiti?
– Elena.
– Atat?
– Da. Nu e destul? Am un nume frumos.
Politistul izbucni in ras. Se scarpina in cap ca sa demonstreze ca e depasit de situatie. Isi drese apoi vocea.
– Ce sa ma fac eu? Sa te amendez? Sa nu te amendez/
– Pai de ce sa ma amendezi? Nu am facut nimic.
– Hmmm… isi drese din nou vocea sa nu rada. Bine. Sa zicem ca nu te amendez. Te invit maine la un suc sau la o inghetata. Daca vrei, adu-o si pe prietena ta. La ce ora iti convine?
– La trei. La Cofetaria Carpati. E bine?
– Da. Sper sa nu ma trimiti sa stau acolo de fazan.
Elena rase. De fapt asta intentiona insa pentru ca fusese o secunda mai inteligent, se hotara sa mearga.
– Ne-am inteles. Ce mai e? o vazu ezitand sa plece. Nu te dau de gol parintilor pentru azi, stai linistita.
– Nu. Nu e asta.
– Dar ce e?
– Maine, daca tot vii, sper sa vii cu flori. Vreau ca prietena mea sa vada cat de repede ma pot imprieteni.
– Asa-mi trebuie. Scapam mai ieftin cu o amenda. Cu flori zici? Bine. Sa fie si flori. Apropos, pe mine ma cheama Marius Cernea. Acesta e numarul meu de telefon. Da-mi te rog numarul tau, nu unul fictiv, la care sa-mi raspunda o voce paroasa, si numele tau complet.
Fata ii scrise pe un biletel: Elena Trandafir si un numar de telefon.
Elena pleca vesela salutand toti politistii pe care ii intalni pe culoarul racoros al sectiei. Ajunsa in strada o suna pe Irina sa ii povesteste experienta ei cu oamenii in uniforme gandidu-se deja intalnirea de a doua zi.
Orele trecusera in zbor si fetele se indreapta distrate spre cofetarie, gandidu-se la deliciile unei inghetate savuroase, de vanilie ori fructe. Agentul Marius, acum eliberat de uniforma, e un tinerel subtirel, inalt, cu parul negru, cu o alura de sportiv, imbracat elegant. Miroase bine, de departe a deodorant iar parul de pe frunte ii e dat pe spate cu gel. In mana tine un buchet de trandafiri roz, dati cu sclipici si inveliti in celofan, trei la numar, cumparati in graba de la floraresele din fata Librarie Universitatii. Se intalnira iar el ii oferi buchetul, cu eleganta, atat cat se pricepea. Nu era genul care sa ofere flori dar azi, facuse o exceptie. Elena se uita insa la buchet fara sa puna mana. Apoi i-l smulse din mana, il lovi cu florile peste piept de cateva ori, le smulse furioasa petalele si le arunca pe jos. Trecatorii zambeau amuzati si se intorceau sa priveasca cu coada ochiului deznodamantul.
– Pai ce? Astea sunt flori? Eu am crezut ca esti cavaler si te prezinti cum trebuie. Ia-ti florile si lasa-ma in pace!
O lua de mana pe Irina, care si ea era la fel de consternata ca si el si plecara. Agentul Marius se facu din trandafiriu-purpuriu, culoare ce contrasta violent, cu camasa lui crem, in dungulite bej, pastrata pentru intalniri de gradul III. Se apleca si arunca florile la cosul de gunoi si se indrepta spre prima cafenea unde ceru o bere rece. Lichidul ii tempera tensiunea din tample si ii stinse culorile din obraji. Ah, ce ar fi vrut sa ii dea doua palme fetei asteia obraznice! Cata rusine! Mai bine ii tragea o amenda. Asa ceva nu visase niciodata ca ar putea pati. El, dupa care intoc capul toate fetele,el sa pateasca una ca asta?! Dupa o vreme se ridica si pleca acasa. Se tranti in pat si statu asa, cu ochii pironiti in tavan, nefiind in stare de nimic si cu gandul la intamplarea de azi. “Ce misto ar mai face de el colegii daca ar afla. Ar rade si cu curul. “ Privirile ei albastre, zambetul strengaresc si macul inflorit peste ele, nu si le putea scoate din minte. O ura si se amuza de traznaile ei in acelasi timp. Trecura doua saptamani si avea mereu, in fata ochilor, scena. Apoi si-o aminti pe ea, cu mana inghetata intr-un gest, in timp ce o suprinse maimutarindu-se in spatele lui. De zeci de ori pe zi formase numarul ei, fara a indrazni sa o sune. In cele din urma se hotari. “Mai fac o incercare.”
– Buna Elena, sunt Marius… Te rog nu inchide… Crezi ca as putea sa te vad?… Da?… Ma bucur foarte mult. Spune-mi te rog, pentru ca inca nu te cunosc, care sunt florile tale preferate?… Pot sa vin sa te iau de acasa? Nu as vrea ca parintii tai sa isi faca griji. Chipul agentului Marius radia. Peste doua ore parca masina in fata blocului ei. In mana tinea un buchet minunat, pe care il comandase special, la Floraria Magnolia. Flacari rosii de lalele si lacrimioare, intr-un aranjament unic pentru ea, frumoasa indrazneata cu ochi albastri.

Reclame

Pretul dreptatii


Alex si Gina, sunt doi oameni trecuti de prima tinerete. Fiecare are in spate un sir de ani de casnicie, finalizata cu un divort. Cuminte, tot in spatele lor, sta un sir de “experiente”, intalniri cu alti parteneri, unele simple tatonari, altele relatii de scurta durata, esuate. Nu e simplu sa iti refaci viata, dupa o casnicie ratata. Si apoi, cu cat trece timpul, constati ca esti din ce in ce mai exigent cu cei din jur si chiar cu tine. Iti impui noi standarde, la fel si prietenilor. Si dintr-o data, incepi sa fi catalogat ca neadaptat, infatuat sau cine mai stie ce. Trecand peste toate acestea, Gina l-a acceptat pe Alex, dupa o relatie de tatonare de cateva luni, sa locuiasca impreuna, in apartamentul ei din centrul orasului. Prima luna s-a scurs fara intamplari si chiar i s-a parut ca ar fi ceea ce asteptase de multa vreme. Dar caracterul lui Alex, tinut in frau, si-a dat liber comportamentului sau obisnuit. Alex a inceput sa iasa cu baietii in oras, tot mai des. La fel de des, venea acasa cherchelit si cu chef de scandal. Din barbatul atent, dragut, pe care Gina credea ca l-a exploatat fosta nevasta, Alex a devenit, ca intr-o transformare uluitoare, un barbat dominant si agresiv. Daca era beat si Gina indraznea sa il ia la rost sau sa il contrazica, el spargea totul in casa. In cateva luni, au luat cateva randuri de vesela. Or fi aducand ele, cioburile, noroc, dar Gina s-a saturat. Fostul ei sot nu era nici pe departe asa de rau. Ultima cearta a pus capac. Alex, a lovit-o pe Gina,fara nici un motiv serios. Ea a chemat politia si l-a dat afara din casa. In ziua urmatoare, cu rusine si durere, femeia si-a scos de la medicul legist un certificat care atesta cum ca avea mai multe contuzii si echimoze, recomandandu-i-se mai multe investigatii si cateva zile de concediu medical. Pentru prima data in viata ei, a fost obligata sa isi puna ochelarii de soare ca sa mascheze un ochi vanat. Apoi, enervata, refuzand sa mai raspunda apelurilor disperate si insistente ale barbatului, se duse la avocat si ceru sa deschida proces impotriva fostului ei iubit, pentru lovire.

Femeia se retrase in apartamentul sau si isi promise sa nu mai accepte sa i se mai intample vreodata asa ceva. Era de neconceput si sub demnitatea ei de femeie sigura pe ea. Soneria de la usa tarai strident si scurt.

–         Cine e?

–         Alex. Am venit sa vorbesc cu tine. Vreau sa te rog sa ma ierti si sa imi mai dai o sansa. Iti promit ca nu o sa se mai intample vreodata asa ceva. Te rog.

Dar femeia se vindecase de naivitate, iar sentimentele care incepura sa se infiripe candva pentru omul acesta s-au transformat in ura. Atunci a descoperit ca ura, iti poate invada sufletul atat de puternic si ca e un sentiment la fel de pur, ca si iubirea. Asa ca il expedie scurt, pe barbat.

–         Pleaca! Nu mai avem ce discuta!

De la tonul rugator, jignit ca femeia nu ii luase in considerare atitutdinea umila, barbatul trecu la amenintari. Incepu sa loveasca cu picioarele in usa. Vecinii de bloc se uitau déjà pe vizor. Gina chema din nou politia.  Intre timp, Alex incepu sa se impinge cu umarul sperand sa sparga usa, care era ca o ultima baricada intre el si femeie.

Nervoasa si stresata, si mai ales indurerata ca s-a facut de rasul vecinilor, Gina puse mana pe facalet, fara a mai astepta sosirea echipajului, deschise usa. Barbatul fu luat prin suprindere de forta nebanuita si agresivitatea femeii. Ploaia de lovituri, il obliga  sa se retraga, cu spatele, si cum nu realizase ca se afla in varful scarii, se pravali pe trepte. Un urlet de durere se auzi. In alunecarea sa, el isi fracturase mana. Echipajul de politie sosi in cele din urma, tocmai la timp sa impiedice  batalie pe viata si pe moarte intre cei doi. Plin de vanatai si cu mana rupta, Alex ajunse si el la avocat. Avea nevoie si el de o reparatie morala. Daca tot se facuse de ras, macar sa o faca pe muierea asta afurisita si nebuna sa plateasca. Orgoliul sau masculin se zbarli dintr-o data. Cum sa accepte el rusinea ca amicii lui, cu care iesea la terasa, sa rada de el ca a fost batut mar de o muiere? Asa ceva nu era de inghitit. Cele doua dosare s-au judecat impeuna, de catre acelasi judecator batran. Acesta s-a uitat peste ochelari la amandoi, dupa ce le-a audiat marturiile. Sentinta a fost destul de dura. Cate 6 luni de inchisoare in penitenciar, pentru fiecare, iar pe barbat l-a obligat in plus,  la o amenda penala consistenta. Evident ca amandoi au facut recurs imediat, socati de decizia judecatorului.

Cazul, aparent banal, a fost supus atentiei tribunalului. Presedintele, l-a invitat pe batranul magistrat sa explice motivatia sentintei. Acesta a argumentat cu detasare.

–         Ei, le-am dat la fel la amandoi, ca sa aiba timp sa mediteze la ceea ce au facut.

–         Pai bine, dar femeia era in legitima aparare.

–         Nu exista legitima aparare. Ea nu avea voie sa il atace. Trebuia sa lase organele de politie sa isi faca datoria, nu sa isi faca dreptate singura. Pentru asta sunt institutii abilitate.

In cele din urma, recursul a schimbat finalul povestii dintre fostii iubiti. Gina a fost achitata iar Alex, a primit doar o amenda zdravana, ca sa ii aduca aminte ca orice fapta are pretul ei.

Cum sa nu-i trageti pe dreapta


Era seara, si pe soseaua dreapta, intinsa, masinile goneau cu viteza, de parca toti soferii doreau sa ajunga la destinatie, inainte de asfintit. Patrula rutiera, in masina, statea dupa o curba cu vizibilitate redusa. Politistul, ii facu semn soferului limuzinei, sa traga pe dreapta. Acesta se executa imediat.

–         Buna ziua, actele la control, va rog.

Soferul i le dadu, fara obiectii. Politistul il privi atent, insa barbatul de la volan nu paru intimidat. Si cum nu a stat sa negocieze, sau sa dea o mica atentie politistului, a primit amenda. A semnat procesul verbal, si a plecat mai departe.

–   Uite mai, zise politistul catre colegii lui. Tantalaul acesta, zgarcitul, nu a cotizat nimic. A preferat sa il amendez. Decat sa dea si el ceva, acolo, mai bine a incasat o amenda zdravana. Florine, hai ca esti cu calculele, de cati bani mai avem nevoie sa putem pleca? Cinci milioane. Asta inseamna inca o jumatate de ora. Foarte bine, sa nu ajungem tarziu acasa.

Politistii erau din alt judet, si venisera in Maramures, sa isi faca rost de cherestea pentru constructii. Cum nu au putut scadea pretul, dupa cati bani aveau, si nu cunosteau pe nimeni sa ii imprumute, au iesit la sosea, sa isi completeze suma, din amenzi. Soferii sunt foarte cooperanti, asa ca nu le-a fost greu sa isi completeze suma. Singur, soferul Wolksvagenului negru, nu a cotizat. Asa e cu bogatasii astia. Ii loveste corectitudinea cand te astepti mai putin. In cele din urma si-au completat bugetul, au platit cheresteaua si au plecat multumiti acasa. Ba le-a mai ramas ceva, cat sa bea o bere la despartire, dupa program. In dimineata urmatoare, Comandantul ii chema pe cei patru in birou.

–         Cred ca aveti sa-mi spuneti ceva, le zise el pe un ton deloc incurajator.

Agentii se uitara unul la altul, fara sa scoata o vorba. Chiar nimic? Continua seful lor? Atunci, o sa va amintesc eu, ca vad ca toti aveti probleme cu memoria. Aseara, pe la ora 21, erati cam departe de zona voastra de activitate. E interesant si ce faceati acolo. Comandantul lua de pe birou, procesul verbal cu amenda, pe care ei o aplicasera soferului limuzinei. Politistii, in pozitie de drepti, erau rosii ca racul si cu privirile in pamant.

–         Aha, acum ati inteles. A trebuit sa aflu chiar de la ministru despre isprava voastra. Si bineinteles, m-ati facut de rusine. Pe mine si institutia aceasta. Comandantul era calm, dar o liniste care prevestea amploarea furtunii care va urma.

Barbatul amendat, cel cu limuzina din seara trecuta, era soferul ministrului agriculturii. Imediat ce a incasat amenda, a ajuns la Baia Mare si i-a dat procesul verbal sefului sau. Ministrul il grabise sa ajunga, sa il poata lua de la o intalnire, ce tocmai se incheiase.

–         Daca puteti, sa va ocupati dvs. de asta. Si seful sau, s-a ocupat. Cei patru politisti erau acum la dispozitia parchetului militar iar activitatea lor in politie a luat sfarsit. Au inteles si ei, ca e foarte usor sa treci pe rosu, si sa ajungi de partea celalalta. Fara protectia pe care ti-o ofera uniforma de slujbas al statului, nu valorezi mare lucru, gandea Florin, privind zborul liber al unei muste, prin biroul comandantului. Pe langa cariera lui, o compromise si pe cea a tatalui care lucra in politie, intr-un alt department. Cum va da ochii acum cu el sau cu cunoscutii? Si asta nu era cea mai grava problema. De azi inainte, nu va mai putea trage pe nimeni, pe dreapta. Chiar el, a iesit de pe banda de circulatie in decor. Limita dintre legalitate si ilegalitate e foarte subtire iar consecintele unei abateri de la traseul corect, pot fi uneori, ireparabile.

Ghinion


Politistii de la Rutiera, au vrut sa dovedeasca transparenta fata de media si au invitat cativa jurnalisti sa participle la o actiune. Scopul ei era sa ii verifice pe cei aflati in trafic, sa vada daca le corespunde starea tehnica a masinii, daca soferii circula cu viteza adecvata traseului respectiv. Jurnalistii sunt si ei incantati, si vor sa vada cum se desfasoara lucrurile. Soferii se avertizeaza cand stiu de controale in trafic, de regula, si nu prea sunt depasiri de viteza acum. La un moment e tras pe dreapta un BMW negru cu numere de Germania, iar la volanul lui un tanar blond, elegant. Politistii ii cer actele la control. El nu intelege ce i se spune si se arata indignat ca a fost oprit, afisand o atitudine dispretuitoare. Nu intelege romaneste. Incearca ei sa sa ii faca traducerea in engleza. El nu stie limbi straine. Jurnalistii asista la scena. Atunci, Anca, reportera de la un saptamanal local se aproie  amuzata. Ii zice soferului neamt. “Pai bine mai Cristi. Cum nu stii romaneste? Eu sunt vecina ta, Anca, mai tii minte? Si am fost si colegi de scoala. Cand ai uitat sa vorbesti romaneste?” Toata lumea zambeste. Cristi are o revenire brusca de memorie. Scoate actele, si isi cere scuze, primind cu intelegere amenda pentru depasire de viteza.

Grupul de pietoni


E trecut de miezul noptii, Marian se intoarce dintr-o delegatie, si isi duce colegul acasa. Sunt plecati cu masina de dimineata, au facut cateva sute de kilometri. Au avut niste interventii in cateva orase aflate la distanta unul de altul. E un barbat serios, caruia nu ii poti spune tampenii. Stie de gluma si stie sa fie amuzant cand trebuie.

Langa o parcare, masina Politie Rutiere. Politisul ii face semn sa opreasca. Ii cere actele la control. I le da gandidu-se de ce l-o fi oprit. Nu avea viteza, avea centura pusa. Totul era in regula. Agentul ii ia datele si scrie ceva. “Pentru ce ma amendati?” il intreaba Marian. Politistul, ironic:”Pentru ca nu ati acordat prioritate grupului de pietoni”. Ce pieton la doua noaptea, darmite sa fie grup? Marian asteapta rabdator sa completeze politistul. “Acum dati-mi sa citesc procesul verbal”. Completeaza ceva la rubrica destinata conducatorului auto. “Ce scrieti?” Marian silabiseste:” Agentul de circulatie, cu marca nr…. se uita atent sa vada ce nr are insigna lui….se afla intr-o stare avansata de ebrietate”…Politstul sare ca ars. “Cum va permiteti? De ce scrieti asta?”. Marian imperturbabil:” asta e sora cu grupul de pietoni”.

Politstul ii smulge procesul verbal, zicand ca nu stie cum o sa il anuleze, dar face el ceva, il rezolva…Marian se urca in masina linistit. E prea tarzie ora sa se mai gandeasca la obraznicia omului in uniforma.