Category Archives: Antologia gafelor

O culegere de texte ale celor care sunt suficient de umani sa gafeze si sa recunoasca.

Antologia gafelor


primita de la Elfa
In Familie..
Si eu sunt experta in astfel de ‘situatii’ :D . Mama mea are o sora mai mare, care nu stim de ce, nu seamana cu nimeni din familie. Adica.. ii cam lipseste frumusetea fizica.
Vazusem un film de groaza, cu niste oameni care se transformau pe inserate in monstri. Dupa cateva zile il povestesc mamei mele si bunicii (mama ei). Fraza urmatoare mi-a iesit, pur si simplu, extrem de natural: ” Mami.. deci eu nu inteleg cum se poate tranforma asa o persoana. Era o femeie foarte frumoasa, si cand se lasa noaptea se facea monstru! Era oribila, pfoai, am crezut ca mor de frica, era ingrozitor de urata! Semana leit cu matusa Ani..”

Pret de cateva secunde a fost liniste.. pana cand mama nu s-a mai putut abtine si a inceput sa rada in hohote. Bunica a incercat sa pretinda ca nu a auzit, dar dupa alte cateva secunde a izbucnit si ea in ras. Eu am rosit toata si am zambit rusinata.. :)

Antologia gafelor


Gura aurita

primita de la Redsky

Locuiam cu soacra-mea acum multi ani si se facuse consiliu de familie privitor la doctorita ce-o consulta. Primise ceva tratament dar se simtea in continuare rau(soacra!). In timp ce totusi asteptam vizita in vederea consultatiei acasa, dau si eu o presupunere, ca un om “inteligent” ce ma gasesc: poate nu-i buna doctorita si ar trebui sa incercam sa gasim pe altcineva.
Fiica-mea era mica la vremea aia, vreo 3ani, se juca gura si urechi cascate numai printre picioarele noastre.
Vine femeia consulta,ciocaneste, fiica-mea curioasa se baga o vreme in seama pe acolo si la un moment dat intreaba cristalin “mama,asta e tanti doctor care ai zis tu ca nu-i buna???”
Inutil sa mai zic ca am incercat sa o dreg, dar era atat de gogonata ca n-am putut repara nimic dupa aceea si nu mai retin exact, dar nu cred ca a mai calcat doamna pe la noi. Mi-am smuls ce-mi mai ramasese din peruca,dar a fost inutil!

Antologia gafelor


Gafe gazetaresti

scrisa de Fata din vis

Eram corespondent local al ziarului Mesagerul Transilvan de cateva luni. Ziarul acela in care, in vremurile lui de glorie, se publicau listele de la Caristas. Eu am ajuns sa lucrez la ziar abia la vreo 2 ani dupa fenomenul prostirii in masa , care a fost Caritasul.  La un moment dat, se produce la Salina Ocna-Dej, un eveniment neobisnuit. Un deal intreg se surpa si in locului lui, ramane un crater lat de 120 de metri si adanc de 150 metri. Imens. Aflu si eu despre ce e vorba, si presata de timp ca sa trimit repede stirea, nu mai verific, nici nu mai merg la fata locului, lasand detaliile pentru ziua urmatoare. Dau 2-3 telefoane si ma apuc de redactat. Scriu materialul dar ca sa fie mai interesant si mai ancorat in istoria locala, imi vine inspiratia sa completez, ca “ in urma cu cateva zeci de ani, primaria din Ocna-Dej s-a prabusit intr-un astfel de crater si in locul ei a aparut un lac de apa sarata. In cladire se aflau cativa oameni, inclusiv primarul.” De unde stiam asta? Imi amintisem de o poveste, pe care mi-o spusese tata mai demult. Atata doar ca, eu nu luasem in calcul ca tata era un povestitor perfect, plin de imaginatie, care inventa uneori povesti. Iar eu, nu mai verificasem. Ba mai mult, auzisem repetata povestea aceasta de un consilier local, cu ceva vreme inainte de incident. Am uitat doar faptul ca, alt consilier i-a atras atentia ca e o legenda, dar ca in realitate  primaria e la locul ei si nu s-a prabusit niciodata.

Mi-a fost jena urmatoarea perioada sa dau ochii cu directorul de la salina si sa-i explic si lui povestea gogonata.

Antologia gafelor


primita de la Daniel Tudose

Freezing moon
Noapte. Noapte albă. Alb ce scârțâia din toate țâțânile în cumplita îmbrățișare a gerului năprasnic. Copacii gemeau când și când sub povara încleștării cu nevăzutul de gheață, eliberând tensiuni ascuțite ce brăzdau fioros eterul tare, sub un cer ca un geam făcut țăndări, înconjurând o lună glaciar de limpede. Țurțurii, răi la vedere și dușmănoși, parcă se pregăteau de grozăvii înspăimântătoare, sticlind fără suflet și rânjind sub razele fără viață.
În depărtarea drumului se zărea conturul metalic și nefiresc de mare a ceva neștiut. Omătul înghețat parcă zămislise din trupul său ceva nemaivăzut, care scotea fuioare de aburi dintr-un plămân uriaș de gheață. Părea ruptă din înconjurul ce strângea în clești de oțel tot ce găsea în cale, parcă gheața luase ființă și hălăduia hămesită în cale, mânioasă pe oamenii înfundați cu spaimă în casele mușcate aprig de colții cei lacomi ai nopții de lapte înghețat și sticlos. Și tot venea, nici văzută, nici nevăzută, înfiorător de nedeslușită, bătând bocna de sub picioare cu tropot nepământean, rezonând în luna de foc încastrat într-o cușcă de gheață. O umbră într-o oglindă aburită năvălea din depărtarea încremenită sub vraja de sticlă și umbră și ger, creatură a ținuturilor veșnic cuprinse de amorțeala polară, scârțâind și scrâșnind totul în cale, ca un balaur de frig scuipând flăcări de metal rece și crunt.
Am sărit iute peste un gard, din calea dihaniei scoborâte de cine știe unde, poate din pustiul selenar ce părea a-l ocroti. Cu inima înghețată și șira spinării scăldată în șiroaie troienite, de după un copac chinuit de strânsoarea glaciară, am pândit vietatea întrupată din scârțâitul omătului strivit fără milă. I-am zărit întâi umbra, nefirească, căscându-se cât nemărginirea, învăluită în aburi. Îi așteptam cu moartea de gheață în suflet, ființa.
…cât două prăjini de mare, mătăhălos și greoi, strivind omătul sub călcătura uriașă, Ion a lui Pintilie sufla în pumnii cât niște ciocane, pufăind ca un urs. Căciuloiul parcă-i ajungea până la lună, proptind-o…

Antologia gafelor


scrisa de mine- Fata din vis

Lucram la Judecatorie, o constructie veche in curs de renovare, pe vremea aceea. Tot personalul impreuna cu avocatii si notariatul, folosea aceeasi toaleta veche, functionala si nu prea. Renovarea nu ajunse la toaleta. Mai intrau acolo si altii, de afara, asa ca, desi se facea curat zilnic, nu era cea mai igienica zona. La femei, toata lumea se urca cu picioarele pe vasul de la WC. Nu ne puteam abtine 10 ore, cat stateam la serviciu, si macar o data trebuia sa mergem la baie. Si ma duc la baie, tocmai terminasem programul cu publicul. Aveam o fusta lunga si stramta, din patura. Va mai aduceti aminte de fustele acelea? Ma urc pe vasul de la wc, pentru ca nu se putea folosi altfel, si cand sa ma dau jos, imi trece un gand prin minte. “Daca s-ar strica toaleta?” Nu termin gandul si in secunda urmatoare, ma trezesc pe jos. Vasul crapat dinainte in bucatele mici, nu mai rezistase. In primele secunde credeam ca nu e adevarat. M-am ridicat, m-am scuturat. Si acum? Ce sa fac? Sa ma prefac ca nu stiu nimic sau sa ma duc sa il anunt pe grefierul sef? Apa curgea continuu, ca instalatia era defecta. La parter era sediul politiei si riscam sa ii inundam. Asa ca, imi iau inima in dinti, si tremurand, nerevenindu-mi bine dupa soc, ma duc la grefierul sef.

–         Domnul Mester, trebuie sa va spun ceva.

–         Da. Ai patit ceva?

–         Nu. Da. Am stricat buda.

El se uita la mine zambind, crezand ca e o gluma.

–         Cum ai stricat buda?

–         Bine. Toata e bucatele.

Tot nu credea, si il trimise pe paznic sa verifice si sa inchida apa.

–         Lasa ca vedem ce e de facut.

Dupa cateva minute, intra la noi in birou, domnul Mester si presedintele. Eu tocmai le povestisem colegelor ce patisem. Ma priveau cu uimire si admiratie, admitand ca ele nu ar fi recunoscut vreodata, daca asta li s-ar fi intamplat lor.

Presedintele un domn impozant, avea o mina serioasa. Se uita la mine si eu ma gandeam la cati bani va trebui sa duc de acasa, sa o platesc de buna. Tocmai terminasem de platit rate si acum, trebuia sa platesc o prostie.

–         Fata mea! – Asa imi zicea presedintele.- Ce ai patit? Te-ai taiat pe undeva, hai arata-ne sa te pansam! Tonul lui devenise grijuliu si zambea. daca nu as fi spus, ar fi banuit-o toata lumea pe notara sefa, o respectabila doamna la 130 de kilograme.

–         Nu am patit nimic. Si in momentul acela, am inceput sa rad, apoi sa plang, trecand de la o stare la alta.

–         Hai nu mai fi suparata, ca oricum trebuia inlocuita. Si acum, de ce plangi?

–         Pai cum sa nu plang. Acum o sa intru in istoria judecatoriei drept doamna care a daramat buda.

Antologia gafelor


primita de la noaptebunacopii

Vreţi gafe? Dar ceva penibil, penibil, merge? Adică, de exemplu, cum am mers eu, ca maimuţa, cu fundul (aproape)gol, prin centrul Bucureştiului?
Ei, bine, era o zi de vară bucureşteană, sufocantă. Purtam o rochie roşioară, de vară, cambrată pe talie, scurtă, dar, în partea de jos gen “cloş”, nu dreaptă. Un pic de toculeţ, un pic de rujuleţ, tinerică, subţirică, mă întorceam dintr-o vizită, pe care i-o făcusem unei bune prietene. Înainte să plec de la ea, am mers la baie. Ok, stat, vorbit, pupat, plecat. De la ea, până la metrou era cam un km. de mers pe jos. O pornesc, deci, la pas. Iar eu, când merg, merg, nu mă încurc: hotărâtă. La un moment dat, ajungând pe lângă strada principală (b-dul Regina Maria, pentru cunoscători), aud claxoane şi fluierături. Şi, iar şi iar… Măi, să fie! Acum, nu sunt vreo urâtanie, dar nici Miss Univers. Încep să mă simt neconfortabil. Iar claxoane, fluierături, râsete. Hmmm!!! Mă opresc şi încep să mă studiez. Şi descopăr… că eram cu fundul… descoperit. Bine, cu desuul de rigoare, dar la vedere!!!! Se pare că, atunci, când fusesem la baie, o parte din rochie se agăţase cumva, habar nu am cum şi lăsa să se vadă ce nu trebuia. Cum nu bătea nici vântul, nu simţisem nimic. Aşa că am defilat, mândră nevoie mare, vreo juma’ de km., prin centrul Bucureştiului, ca maimuţa… Culmea a fost că, în drumul meu, nu am întâlnit niciun pieton, nici dinspre sensul meu de mers, nici din sens opus. Poate aş fi avut vreo şansă să ma atenţioneze cineva. Sau, poate, nu… Clar e că, atunci când, am descoperit, mi s-a făcut o ruşineee!!!!!!!