Monthly Archives: Septembrie 2015

Povestea bărbatului cu ochii albastri


– Sosesc în câteva minute. Să știi că pe drum m-am întâlnit cu fostul tău prieten.blue-eyed-man M-a oprit câteva clipe pentru o discuție și nu e prea încântat.
– Te aștept. Sunt acasă.
În timp ce mă fâțâiam încoace și-ncolo prin casă mă gândeam la reacția lui Janis. Zâmbeam. Știam că era supărat. Îmi dăduse mașina aceea argintie, cu cu o formă mai rotundă,ce aducea a arici fără țepi, din cele câteva pe care le deținea, să o folosesc pentru drumurile cotidiene. Era un vehicul ușor iar și caroseria nu era de tablă, nici măcar de aluminiu, ci dintr-un material foarte ușor și rezistent iar parbizul, geamurile ușilor laterale și plafonul erau transparente, irizante. Camera de la parterul casei, avea cam 20 de metri în lățime și vreo șase în înălțime, așa că lumina galben-verzuie pătrundea printre plantele suspendate, proiectându-se foarte discret, în fire lungi de raze.
Îl auzii când lăsă vehiculul pe rampa de la intrare. Îmi întinse cheile iar umbră de îngijorare îi undui privirile infinit de albastre. Janis apăru și el în scurt timp. Luă mașina și plecă fără să ceară explicații. Era bosumflat și îl durea. Îi simțeam durerea aceea, însă nu mă mai afecta. Mă simțeam eliberată. Decisesem să am pe altcineva în viața mea. Pe cineva pe care să nu fiu nevoită să îl împart cu nimeni ori să-l văd printre picături. El îmi dovedise, în mulții ani petrecuți împreună, că eram doar o opțiune pentru dispozițiile lui și că îi era dedicat ei, celeilalte și familiei. Făceam în sfârșit un lucru bun.
– Ce a spus? – am întrebat eu.
– Ah! Nimic urât, în ciuda situației, însă m-a întrebat de ce conduc eu mașina. I-am zis ca a mea e în service, că am plecat aseară târziu și tu mi-ai spus să nu comand taxi. Apoi a spus că dorește să o recupereze. Cred că te-a iubit foarte mult.
– Da. Au fost sentimente puternice și reciproce.
– Și? Acum ce e?
– Acum, mă simt împăcată cu perioada aceea din viața mea. Acum ești tu. Totul e complet.
Nu ne zâmbeam, însă degajam amândoi un fel de emoție ce se contopea. Știam că el mă urmărește, pentru că simțeam unduirea privirii sale. Fără să mă uit la el, aș fi putut să-i ating din minte, fiecare fir de păr, tuns scurt, ori din barba deloc neglijentă, ce fusese lasată să crească de două zile. Eram amuzată că, în ciuda faptului că mie îmi plac inexplicabil, bărbații bruneți și înalți, el avea părul saten spre blond si nici nu era foarte înalt. Aveam aceeași vârstă și mă bucuram că, în sfârsit întâlnesc pe cineva ca mine, cu care pot discuta orice, fără complexul de a-l pune în dificultate. Și chiar ne povesteam lucruri, fără cuvinte. Schimbam gânduri. Îi vedeam cămașa cu mâneca scurtă, în carouri verzi-albe și blugii albastri. În picioare purta pantofi moi, cu talpă groasă. Afișa o eleganță simplă, masculină și rafinată. Mă gândeam la parfumul lui dar nu-mi venea în minte decât ideea a ceva imperceptibil și cald. În mine creștea un fel de fericire, un sentiment sublim. În sfârșit îl găsisem! Între inima mea și a lui era o țesătură de raze. Și cum să nu fiu fericită, când descoperisem un nou fel de iubire?
Telefonul mobil vibră și îmi trimise ultimele mesaje primite în poșta electronică. Am deschis ochii. El a rămas acolo, în vis, dar între mine și el acea țesătură fină, de raze, ce nu a putut fi oprită la granița dintre lumi și ne-a legat inimile, e vie. Nu l-am întâlnit niciodată pe pământ, figura lui e nouă aici, însă în sufletul meu e foarte familiară, ca și cum, într-un fel misterios, ar face parte din mine. Îmi stăruie în minte în gând. Oare e real? Poți să te îndrăgostești de cineva pe care nu l-ai întâlnit încă, de cineva care trăieșe doar în vis?

Anunțuri