Rezistența


Kurtuluș intră în cafenea, cu palmele în buzunare și degetul mare ieșit afară.10313476_762337280499055_493831981803780427_n Pășea dezinteresat, azvârlind picioarele înainte, cu vârful pantofilor ușor spre exterior, mimând poziția unui profesor care tocmai a dat un extemporal și acum așteaptă ca nevrednicii lui elevi să scrie. De când era divorțat, se bucura de libertatea de a avea femei contra cost. ” Ohne ende.” Fără sfârșit. Aspectul fizic nu îl ajuta deloc așa că pentru plăcerile lui fizice trebuia să scoată bani din buzunar. Un burdihan rotofei trântit peste niște bețe de picioare îți dădea senzația că îl poartă pe proprietar peste tot. Capul de bostan așezat strategic între urechile blindate de proteze auditive, îi era dat pe spate, semn că el, oricând e la vânătoare.
– Ce faci? – răsuna în limba româna, vocea lui pițigăiată, infantilă pentru cei 45 de ani ai săi. Bine?
– Ja. Ok. Du?- i-am răspuns nesinchisindu-mă de româna lui de doi bani, învățată de la prostituatele cu care se întreținuse prin FKK.
Nu mai catadicsi să răspundă, se îndepărtă cu superioară ignoranță și se așeză la masă goală să citească ziarul. Nevasta îl părăsise de ceva vreme când, de la balcon, îl descoperise, în mașina parcată la câțiva metri de bloc, făcând sex cu o alta. Era prea mult pentru biata femeie, care cedase, în ciuda îndârjelii de a rezista alături de bărbatul ei. Îi trecuse totul cu vederea, prostia, agresivitatea, plecările de capul lui, revenirile după o vreme fără explicații, faptul că nu îi dădea bani și nu o respecta, mizeriile lui sufletești și trupești, dobândite în lunga lui ședere la un internat din Ankara, unde părinții, o familie de kurzi, săraci lipiți, l-au lăsat în grija statului, lucru pe care dealtfel, el nu l-a iertat niciodată.Și-a luat fetele și a plecat, departe de el.

Kurtuluș nu vorbește de suferințele lui de atunci, dar poți ghici repede de ce fel de tratamente a avut parte. Peste tot în jurul lui împrăștie mizeria, verbala, fizica, umană. Cu toate acestea, e un om vesel și îți găsește repede auditoriu prin perlele ce le scoate, povestind despre aventurile lui amoroase, cu detalii, descriind reacțiile femeilor in anumite ipostaze, stârnind imaginația celor din jur. Retrăiește și el momentele despre care vorbește cu savoare, unele dintre ele niciodată întâmplate altundeva decât în imaginația lui. Amuzamentul celor din jur, atenția care i se acordă, fie și pentru puțin timp, il binedispune și îi dă încredere.
După o vreme reveni, și urmărind reacția mea și a clienților, încercă să îmi facă o elegantă, învitație, și bănuiesc că primise instrucțiuni serioase.
– Imi dai voie să îți fac o invitație la o masă romantică?
– Poftim?
– Să mergem să mâncăm amandoi, romantic, la Mc. Donalds.
– Regret, dar nu pot.
– Cum așa?
– Simplu, sunt la dieta. În plus nu manânc la Mc Donalds, îi răspunsei, nu pentru că aș fi acceptat o invitație în altă parte, dar încercam să-l menajez de reacția celor din jur care așteptau să vadă urmarea.
– Pai de ce să nu mănânci? Totul e bun, ketchup, maioneză, sandwich. Alle.
– Mănâncă-le tu, sănătos, dar imi amintesc ca abia te-ai întors din spital după niște probleme digestive, vrei altele? În plus, pot să-mi permit să mănânc unde vreau, nu musai la Mc Donalds.

Stătu o vreme descumpănit. Poate nu la fel de descumpănit ca atunci când fusese singur într-o vacanță în Antalya și se oferi să-i plătească masa unei românce, atât de frumoase, încât o păstrase vie în amintire. Ocupau camere diferite pe același palier al hotelului în care erau cazați. Se oferi să o conducă spre apartamentul ei apoi, ager, deschise ușa camerei lui și o invită să intre. Tânăra l-a apostrofat dând din deget dezaprobator. ” No, no! No sex!” Și trecu mai departe. Stătu pleoștit simțindu-se ca un prost, ce și-a cheltuit banii să hrănească o femeie și ea, nerecunoscătoare:” no sex”.
– Dar de ce nu vrei să vii?- continuă el, în timp ce cei câțiva clienți, dezaprobau lipsa lui de tact, în ciuda indicațiilor primite de la ei, în secret.” Uită-te la mine. Bărbat frumos, tânăr, fără dinți, jumătate surd, cu probleme de stomac, cu privirile strămbe, un ochi se uită spre Berlin și altul spre Istanbul.

Să-i mai rezist?

Posted on 10 Iulie 2015, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Rudolph Aspirant

    Ha ! Ce propozitie finala surprinzatoare ! Gabriela, imi permit sa iti zic, esti regina suspansului de buna calitate printre toti bloggerii literari pe care-i citesc !

  2. Rudolph draga, ma bucur cu incantare de aprecierile tale si mai ales, de faptul ca ti-a placut povestirea.🙂

  3. Și mie mi-a plăcut povestirea, iar dacă are vreun strop de realitate, atunci eu zic: Rezistă-i !😀

  4. Zina, tot ce scriu e real. Traiesc cu adevarat ce scriu. In ce priveste rezistenta, m-am gandit ca merita efortul.🙂

  5. O,da ,cum sa nu merite efortul ,ca degeaba i-ai arata oglinda,i-ai face un CT,un astfel de personaj e imun !
    Mi-a placut mult povestirea, si mi s-a facut dor sa citesc mai multe,la tine pe blog !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: