Minunată țară


Ahmet ajunse în firmă ca de obicei, cu întârziere. Lucrase până tarziu apoi stătuse câteva ore cu prietenii în cafenea, povestind, ascultând muzică. În ultima vreme își puse toate ambițiile în a se ridica din starea de lâncezeală și voia să atingă un standard financiar. Nu vorbea niciodată de bogăție. Voia doar să își plătească datoriile făcute din prea multa încredere în fratele său și din propria naivitate. Aproape că reușise. Cu ce preț? Al nopților nedormite. Serviciul îl solicita peste măsură. Multe ore pe drum, mulți clienți care sunau pentru reparații la masinile de cafea, termene, stres. La intrare șeful îl întâmpină arătând cu degetul spre ceas și cu o privire încruntată.
– Cine e șef în firma aceasta, Ahmet? Eu sau tu?
– Dumneavoastra, evident.
– Iar ai întârziat.
– Mă scuzați dar nu am auzit ceasul.
Îi făcu semn să între în hală. În ciuda figurii sale posace pe care o afișa, îl admira în taină pe tânărul turc. Era de o hărnicie rară, bine organizat iar clienții îl îndrăgeau pentru felul lui deschis și atitudinea mereu veselă.
Colegii munceau deja de zor. Pe bancul de lucru, fiecare robotea la câte o mașină de cafea iar a lui aștepta deja, așa că se cufundă îmediat în ea. Îi dădu de capăt. Începu să curețe filtrele de calcar. Pe la prânz se opriră. Își aduseră pachetul cu mâncare, fiecare cu specificul său national, pentru că echipa adunase muncitori din mai multe țări, emigranți fugind din calea sărăciei și muncind din greu pentru un viitor necunoscut. Ahmet întinse pe o folie de aluminiu niște brânză sărată, câteva felii de salam de vita, rosii, ardei, măsline. Dincolo de el, peste masă, Zvonko, un tânăr croat, se umfla în penele naționalismului.
– Noi, croații suntem un neam extraordinar. Țara noastra e minunată. Avem peisaje de vis, industrie.
Pentru ca veni vorba de națiune Ahmet se amesteca și el în vorbă. Și el își iubea țara dar nu făcea niciodată paradă de asta. Era un turc adevarat și asta îi era destul.
– Dar și alte țări sunt frumoase. Fiecare are frumusețea ei.
– Da, dar Croația e si mai.
– Zvonko, uite aici, zise el enervat de fanfaronada croatului și arătând spre legumele feliate, de pe folia de aluminiu. Aici e Turcia, zise, arătând grupul de roșii. Aici e Bulgaria, România, arătând spre feliile de ardei și brânză. Aici e Croația, și luă între degete o măslină. Uite ce poate face Turcia cu Croația!
Băgă măslina în gură, sub privirea siderată a lui Zvonko și în câteva secunde expulză sâmburele. Îl puse pe folie.
– Asta e Croația.
Din ochii senini ai lui Zvonko, de un albastru ca și cerul țării sale izbucniră flăcări amenințătoare, de parcă turcul tocmai îi mâncase minunata țară.
– Ahmet, ești nebun!
Pauza se sfârși însă. Echipa se întorcea la lucru cu zâmbetul pe buze, fiecare fluturând în suflet stindardul țării în care s-a născut.

Posted on 29 Septembrie 2014, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Imi amintesti de George Toparceanu, care descrie ceva asemanator in amintirile sale din Turtucaia.🙂

  2. Nu stiu daca am citit, cu siguranta ca da dar intamplarea e reala si recenta.🙂 In Germania sunt multi auslanderi. Nu sunt iubiti de nemti dar sunt tolerati pentru ca fac in general muncile cele mai grele si nu ridica mari pretentii financiare.

  3. Rudolph Aspirant

    Ha ! Ha ! Ce mi-a placut cum l-a pus turcul la locul lui pe croat ! Ha ! Ha ! M-am distrat de minune, inclusiv cum parca stia el ca in Romania se poate face rost (din punct de vedere turcesc) de hrana asa mai consistenta gen branza, nu doar simple vegetale bulgaresti ! Si rosiile din tara natala Turcia, cum sunt ele pline de antioxidanti vitali ! Ha ! Ha ! Mi-a placut ff mult povestea, pana la fiecare detaliu !

    • Rudolph, ma bucur ca ti-a placut. M-a amuzat ideea si ma gandeam ca si noi, romanii, avem impresia ca nimeni nu e ca noi de grozav. Filonul nationalist amestecat cu esenta identitatii fiecaruia nu poate fi smuls. Cand lucrezi intre colegi de alte natii cred ca trebuie sa ii respecti fiecaruia cultura si identitatea nationala.

    • Rudolph Aspirant

      Hai ca imi sunt ff simpatici turcii ! Mi-am dat seama cat mi-au lipsit cat am fost in vacanta la Marea Mediterana a Nordului (numele mai vechi al Oceanului Arctic) si nu m-am intalnit cu prea multi turci, mai mult fosti iugoslavi, italieni si rusi plus diversi asiatici mai indepartati, si can am venit acasa, cum de s-a nimerit ca primul peste care am dat asa ca interactiune directa era turc. M-am bucurat asa de tare de era gata gata sa-l imbratisez ! I-am povestit tot ce am facut in vacanta, lui I-am oferit primul toate opiniile mele turistice si amintirile mele de calatorie, zau, parca venisem din tabara si-i povesteam lui mama tot ce-am vazut si ce-am aflat ! M-am si gandit ca daca eram la vremea lui Mircea cel Batran si veneam asa dintr-o vacanta si se
      intampla din intamplare sa il gasesc pe Baiazid in loc de o tabara de romani, zau, intram la apa, ca incepeam sa zic tot la turci, doar de bucurie ca vad pe cineva asa cat de cat relativ mai cunoscut, (chiar si dusman sa fie, era dusman de-al meu, nu dusman strain al altora cu care nu am nici in clin nici in maneca, de ex rusii din Murmansk, ce sa am eu cu aia, putin imi pasa de ei si de povestile lor de rivalitate baltica si nordica), in loc sa
      astept cuminte sa ajung la cortul lui Mircea cel Batran !

      • Ruolph, eu zic sa te multumesti cu turcii din zilele noastre.🙂 In timpul lui Mircea erau alte vremuri, viata nu prea avea valoare si era un miracol sa ramai in viata pana la batranete, din diferite motive de epoca.

  4. O glumă cam provocatoare… Fiecate națiune își are calitățile sale, care nu depind numai de întinderea țării sau de puterea armată a statului respectiv. Nici de religie.

    • Rudolph Aspirant

      Cred ca e provocatoare mai mult daca se priveste din apropierea Vienei. Mie mi s-a parut simpatica privita asa superficial de la mai mare distanta ! Plus pe mine ma enerveaza croatii desi nu as putea sa zic de ce pt ca nu cunosc nici unul. De fapt cred ca fusesem enervat pe ei pt ca citisem ca doresc sa se laude ei cu dl Ivo Andric, fost ambasador al Regatului Iugoslaviei la Bucuresti, laureat al premiului Nobel pt
      literatura, zicand ca e croat de-al lor, desi dansul era bosniac plus personal se identificase cu a fi sarb. Sunt chiar ff suparat asa din cand in cand pe mai toti din fosta RSF
      Iugoslavia…zau, aveam si eu o parere buna despre ei si tocmai atunci si-au dat in petic. Am simtit ca parca faceau expres sa ma enerveze pe mine atunci cand a inceput razboiul. Aveam desigur numai 12 ani, insa deja eram ocupat cu destule, abia imi revenisem din socul legat de evenimentele anarhice dupa Revolutie, in care incepusem sa intrezaresc incompetenta crasa plus
      neglijenta si lene din partea tuturor, deja
      devenisem pesimist chiar si despre
      posibilitatea ca prognosticul dlui Brucan sa fi
      fost cumva utopic re construirea democratiei
      in numai 20 de ani, si exact un razboi in
      Iugoslavia imi mai lipsea. Drept care m-am decis sa privesc totul de la mai mare distanta si sa nu ma las prada tendintei de micromanagement pt a ma feri de riscul de burnout al tendintei de a pune lumea la cale astfel incat sa functioneze asa mai perfect cum vreau eu. Nici acum nu imi reuseste insa asa pe deplin !

      • Rudolph Aspirant

        Numai ca privind de la distanta, mi-am dat seama, ajung sa raman nemancat, nu ca turcul din poveste care avea chiar in mana lui un pachetel si cu rosioare si ardei si masline si branza !

  5. Frumoasă povestire! Mi-a plăcut înţelepciunea orientală a turcului. Greu să ţii piept acestor naţionalişti înfocaţi, care se cred buricul pământului, dar Ahmet a ştiut cum să-i răspundă.
    Numai bine, dragă Gabriela!🙂

    • Alex, Ahmet are o calitate rara. Spune ce gandeste si uneori scoate adevarate perle. cat despre nationalism pto sa spun ca esti cu adevarat nationalist si patriot abia dupa ce ai trecut granitele propriei tale tari si esti nevoit sa ii pastrezi identitatea. Discutam cu un turc zilele trecute despre felul in care e prezentata istoria si constatam ca toate tarile isi scriu istoria cu mult subiectivism, uneori denaturand adevarul. Hazul povestirii a venit tocmai din contradictiile celor doi. Croatul e un tip infatuat, plin de sine iar Ahmet e modest.

  6. Nu-s bune conflictele dintre croati si turci. Daca-s în Germania se mai calmeaza ei…

    • Germania traieste sub stresul reducerii discriminarii, cel putin de fatada, pentru ca si nemtii sunt nationalisti si nu ii ageaza pe straini. Nu a trecut atat de mult timp de cand Helmut Khol spunea espre turci, de exemplu, ca sunt „muncitori in vizita”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: