Daily Archives: 29 septembrie 2014

Minunată țară


Ahmet ajunse în firmă ca de obicei, cu întârziere. Lucrase până tarziu apoi stătuse câteva ore cu prietenii în cafenea, povestind, ascultând muzică. În ultima vreme își puse toate ambițiile în a se ridica din starea de lâncezeală și voia să atingă un standard financiar. Nu vorbea niciodată de bogăție. Voia doar să își plătească datoriile făcute din prea multa încredere în fratele său și din propria naivitate. Aproape că reușise. Cu ce preț? Al nopților nedormite. Serviciul îl solicita peste măsură. Multe ore pe drum, mulți clienți care sunau pentru reparații la masinile de cafea, termene, stres. La intrare șeful îl întâmpină arătând cu degetul spre ceas și cu o privire încruntată.
– Cine e șef în firma aceasta, Ahmet? Eu sau tu?
– Dumneavoastra, evident.
– Iar ai întârziat.
– Mă scuzați dar nu am auzit ceasul.
Îi făcu semn să între în hală. În ciuda figurii sale posace pe care o afișa, îl admira în taină pe tânărul turc. Era de o hărnicie rară, bine organizat iar clienții îl îndrăgeau pentru felul lui deschis și atitudinea mereu veselă.
Colegii munceau deja de zor. Pe bancul de lucru, fiecare robotea la câte o mașină de cafea iar a lui aștepta deja, așa că se cufundă îmediat în ea. Îi dădu de capăt. Începu să curețe filtrele de calcar. Pe la prânz se opriră. Își aduseră pachetul cu mâncare, fiecare cu specificul său national, pentru că echipa adunase muncitori din mai multe țări, emigranți fugind din calea sărăciei și muncind din greu pentru un viitor necunoscut. Ahmet întinse pe o folie de aluminiu niște brânză sărată, câteva felii de salam de vita, rosii, ardei, măsline. Dincolo de el, peste masă, Zvonko, un tânăr croat, se umfla în penele naționalismului.
– Noi, croații suntem un neam extraordinar. Țara noastra e minunată. Avem peisaje de vis, industrie.
Pentru ca veni vorba de națiune Ahmet se amesteca și el în vorbă. Și el își iubea țara dar nu făcea niciodată paradă de asta. Era un turc adevarat și asta îi era destul.
– Dar și alte țări sunt frumoase. Fiecare are frumusețea ei.
– Da, dar Croația e si mai.
– Zvonko, uite aici, zise el enervat de fanfaronada croatului și arătând spre legumele feliate, de pe folia de aluminiu. Aici e Turcia, zise, arătând grupul de roșii. Aici e Bulgaria, România, arătând spre feliile de ardei și brânză. Aici e Croația, și luă între degete o măslină. Uite ce poate face Turcia cu Croația!
Băgă măslina în gură, sub privirea siderată a lui Zvonko și în câteva secunde expulză sâmburele. Îl puse pe folie.
– Asta e Croația.
Din ochii senini ai lui Zvonko, de un albastru ca și cerul țării sale izbucniră flăcări amenințătoare, de parcă turcul tocmai îi mâncase minunata țară.
– Ahmet, ești nebun!
Pauza se sfârși însă. Echipa se întorcea la lucru cu zâmbetul pe buze, fiecare fluturând în suflet stindardul țării în care s-a născut.