Traverseaza clipa


Soarele înroșise orizontul iar prin fereastra deschisă, lumina verzuie, proaspătă, se proiecta din ramurile copacilor, mângâindu-i cu degete translucide chipul, în timp ce ea, preocupată, se pregătea de plecare. Pe colțul mesei, cafeaua era în așteptare. Aroma ei fierbinte și neagră, ce amintea de ținuturi arse de soare, se înălța veselă din ceașcă și cutreierând în rotocoale misterioase încăperea învăluindu-i buclele întunecate. Pregătise totul. Pe scăunelul din fața ușii așezase geanta, în care puse cu grijă pantofii și halatul de spital. Acum putea sta în sfârșit, să savureze lichidul care îi va da energie pentru câteva ore. Era obosită deși ziua abia începuse. Turele lungi, nopțile nedormite, lupta cu secundele pacienților aflați în momente critice o obosiră peste măsură. Visa la o vacanță însă concediul era departe. Cu gesturi sigure, mâna fină a Marei, cu degete prelungi și unghii ojate în roșu, ridica la buze ceașca înflorată. Se bucura de clipele acestea de liniște și se lăsă în voia visării. Simți dorința de a inspira aerul dimineții și păși în balcon. Deodată un sentiment ciudat o copleși. Avu impresia că își pierde controlul asupra propriului trup și urma să se prăbușească. Făcu un pas înapoi, în cameră. Brusc își simți trupul ușor, ca o umbră. Plutea în acel spațiu al unor emoții fluide, blânde, calde. Totul în jur dispăruse. Trăia o ușoară uimire a faptului că dispăruse totuși orice formă de atașament față de oameni, de lucruri sau de orice din lumea reală. Până și trupul ei nu mai exista și se simțea făcând parte dintr-un fluid. Ar fi vrut să dea clipei pe care o traversa un nume iar gândurile îi spuneau doar frumusețe. Realiză că acest cuvânt atât de pământesc e atat de strâmt, pentru a descrie vârtejul de emoții în care se afla. Bucurie, fericire, iubire, o stare de beatitudine la niște intensități nepământești. Își văzu viața de până atunci, o particică dintr-o poveste mai lungă. Ar fi vrut să plece. Unde? Parcă trebuia să plece la serviciu iar la Secția de Terapie Intensivă e o luptă cu secundele.
Mara deschise ochii si un profund regret o încercă. Se simțise extraordinar în clipa aceea de sublim, pe care tocmai o traversase și nu ar fi vrut să se întoarcă. Era întinsă pe covor, lângă masă. Privea lucrurile din jurul său și nu îi venea să creadă că din acel paradis a fost trimisă înapoi, în viața de până acum ce îi părea măruntă și banală. Își ridică mâna într-un gest reflex și se uită la ceas. Trecuse déjà mai bine de o oră și era în întârziere. Se sculă cu greutate și mintea începu să caute răspunsuri pentru ceea ce trăise. Nimic din ce a fost nu va mai fi la fel. Trăia senzația că renăscuse iar în această viață ce îi fusese oferită este o nouă ființă. Poate primise un răspuns la frământările ei de până atunci. Își dorise atât de mult să afle ce este dincolo de viața cunoscută pe pământ.
Ziua abia se născuse dar dincolo de ușă știa că o așteapta lumea, o risipire de momente și de întâmplări atât de cunoscute și parcă de acum, văzute prin ochii altcuiva. Nu ar fi putut povesti nimănui aceasta experiență și nici nu simțea nevoia deocamdată să o împărtășească. Era doar pentru ea și sufletul ei, cel cu care tocmai se întâlnise. La serviciu, le spuse colegelor că leșinase. Doar ea știa că a fost cu totul altceva.
Clipa aceea, pe care o traversase o simțea mereu în gândurile ei. Parcă i s-ar fi deschis o ușă spre cunoaștere iar setea de a afla cât mai multe o copleșea . Orice citea i se părea déjà cunoscut, chiar dacă era la prima lectură. ”Dar știam asta” se trezea spunându-și. Nimic din ce citea, trăia ori simțea nu i se mai părea străin. Era doar ca și o rememorare a ceea ce trăise ori învățase cândva, știind că amintiri din alte vieți și experiențe ale sufletului se manifestau acum, în această existență. ” Ascultă-ți sufletul! El e mai bătrân decat tine și știe atâtea!”

Bătrânul călugăr ajunse la spital din mila unor cunoscuți, când durerile de mijloc deveniseră insuportabile. A îndurat el cât a îndurat, vreo trei zile, sperând că Dumnezeu îi va da putere să treacă peste această încercare a trupului său slab și uscat. A fost frig în ultima vreme dar nu i-a păsat. Ar fi vrut să se stingă. A trăit mult. Era pregătit. Niște oameni veniți să îl roage să îi ajute în necazurile lor, au dat peste el, căzut în cămăruța lui. S-a trezit înconjurat de halate albe dar în scurt timp și-a dat seama, cu regret, că nu e în rai. Aparatele și mirosul de medicamente au risipit repede impresia că a ajuns în Împărăția Cerului. Rosti în gând o rugăciune. ”Domne facă-se voia ta, mai presus decât a mea!” șopti el. Se simțea amorțit dar înțepăturile la rinichi tot îl sâcâiau. Urmări cu privirea asistenta ce îl trata cu blândețe. Citi pe chipul ei o îngrijorare ascunsă. Pleoapele îi coborâră grele peste ochii înfundați în orbite. Mâinile cu degete lungi, ojate în roșu, îi puneau pe braț manșeta tensiometrului. ” De ce se vor fi ostenind cu mine? Sunt atâția oameni tineri care vor să trăiască. Eu nu mai sunt bun de nimic. Mi-am trecut viața.” Mai simți împunsăturile enervante ale unor injecții. Auzi vânzoleală. O arsură pe piept. Încă una. ”Aștia fac ce vor din coaja asta a trupului meu.” Un țiuit prelung…apoi liniște. Cineva îi ridicase peste obraz un cearceaf alb iar el statea acolo, fără să poată face nimic. Trupul parcă nu îl mai asculta dar se simțea bine. Era liniște și pace. Nu era supărat că fusese lăsat singur în salon și că toată lumea plecase. Văzu că poate pluti, doar trupul lui pământesc rămăsese inert pe pat. Cineva îi închise ochii dar el vedea. Și se putea plimba atât de lin prin încăpere. Putea zări ce se întâmplă în salonul vecin. Pe coridor o văzu pe asistenta aceea tânără, cu părul negru și ochii adânci. Își dori să o mângâie părintește pe cap. ” E atâta viață în ea!”
Mara se opri în fața sălii de dializă. Voia să revadă fișa călugarului ce tocmai decedase. Nu era sigură că notase totul. Aruncă o privire spre fereastră și contemplă o secundă umbrele înserării apoi se întoarse spre patul în care bătrânul zăcea întins, înainte de a fi trimis la morgă. Încă o viață a zburat ca o pasăre. Unde vor fi zburând păsările acestea? În paradisul clipei? Ce rămâne în urma zborului? O poveste, un gând, o imagine, nimic? Îi văzu trupul slab acoperit de pânză. ” Neglijente, asistentele acestea. Uite că nu l-au acoperit de tot.” Prinse cearceaful și vru să îl ridice peste chipul bătrânului iar în secunda aceea pleoapele lui se mișcară și clipi.
Țipă scurt și făcu un pas înapoi. Deschise apoi ușa salonului și alergă spre cabinet. ” Domnul doctor! Veniti repede! Bătrânul trăiește!” După o oră, bătrânul fu conectat la aparate. Doctorul se minună. ” Uneori, viața trece de știință. Bătrâne, de ce te-ai întors? ” ” Mai am ceva treabă pe lumea asta, se vede. Dumnezeu m-a trimis înapoi. N-a venit încă vremea mea.” Mara citi pe chipul lui acea lumină blândă, cu ușor regret, al celui care și-a întâlnit déjà sufletul și trebuie să se întoarcă. Știa că prezența ei acolo nu fusese o întâmplare și că undeva, mai sus, sufletele lor erau conectate. Câte păsări mai sunt pe cerul acesta! Unele plutesc în înalt, altele călătoresc spre alte lumi.

Posted on 21 August 2014, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 13 comentarii.

  1. Frumoasa si grea de intelesuri

  2. Frumoasa povestire, Gabriela!

  3. Oh, cât de mult mi-a plăcut această încrucişare de momente sacre! Doar Mara ar fi fost potrivită in povestea călugărului. Sunt clipe care ne vor schimba pentru totdeauna, dar ACELE clipe, despre care vorbeşti tu, nu sunt pentru toţi şi, sincer, nu ştiu dacă mi-aş dori să ”trăiesc” vreo astfel de întâmplare. Totdeauna am stiut că trebuie să fii oarecum ”special” ca să poti simti darurile ce le vei primi, cu sigurantă. Te felicit, Gabriela.

    • Mulțumesc, Adriana. Și eu sunt convinsă că nu a fost o întâmplare faptul că Mara a fost cea care l-a ajutat să se reîntoarcă la viață. Dealtfel mi-a povestit că parcă a fost totul pregătit. Putea să nu observe creașaful căzut, ori să nu îi pese. Ceva a atras-o spre salonul acela, mai mult decat ideea de a verifica ori a căuta ceva.

  4. te salut, Gabriela!
    Nu stiu cand ai inceput tu sa scrii aceasta poveste dar eu de trei zile lucrez la ceva absolut asemanator! Azi am vazut ca tu sau cineva de pe site-ul tau m-a vizitat si am venit si eu in vizita! Am citit fermecata!
    Inca o data observ cu surprindere o oarecare telepatie pe care o am in ganduri cu cei ale caror stiluri sunt apropiate de stilul meu de a reda povesti din viata!
    Povestea mea va aparea ca omagiu adus mamei mele…
    Cand vin la tine pasesc in farful picioarelor de teama sa nu tulbur lumea misterioasa din jur!
    Sa-ti fie bine!

    • Dragă Cita, acum trei zile am scris-o. E povestea unei prietene. Am așteptat încuviințarea ei să o public deși ea nu a văzut-o încă. Eu cred că undeva, mai sus, suntem interconectați și ceea ce numim telepatie este doar o libertate a gândului pentru ideile înalte. Și să știi că m-am gândit la tine scriind-o. Nu pot sa îți spun precis de ce. E minunat să comtempli câte trăiri speciale au oamenii pe pământ dacă își doresc să cunoască mai mult.
      În urmă cu ceva vreme am avut un gând care nu era al meu, apărut așa, din senin. ”Traversează clipa!” mi-a spus gândul. Așa că am întâlnit-o pe Mara, este numele ei de poveste și am înțeles ce înseamnă asta. Cum poți să traversezi clipa. Aștept povestea ta. Și pe mine m-a fermecat personalitatea mamei tale pe care ai evocat-o în niște povestiri.
      Te îmbrățișez cu drag și îți doresc ce e mai minunat pe lumea aceasta!

  5. Este o poveste ”speciala”; in ea se ascund clipele noastre de comuniune cu sufletul,de comunicare cu Dumnezeu.
    E multa intelegere a fiintei umane ,a gandului la nemurire.
    M-a fascinat realul si irealul acestei ”clipe”.

  6. Horror ! Una din cele mai mari spaime horror ! Ca lumea sa creada ca esti decedat si de fapt sa nu fii ! Chiar m-au impresionat seninatatea si calmul acelui calugar in fata unei asemenea situatii de-a dreptul ingrozitoare !

    • Rudolph, oamenii se tem mereu de marele necunoscut si de faptul ca nu pot controla clipa aceea de trecere. Datorita acelui incident, Mara a solicitat infirmierelor ca acel termen de doua ore, cel putin, persoanele decedate sa ramana in salon.
      Dar pentru ca ai fost atat de impresionat de situatia calugarului, imi permit sa iti fac o recomandare de lectura. Cartea tibetana a vietii si a mortii, scrisa de Sogyal Ripnoche, o gasesti si pe net, in versiune pdf . E o carte care iti schimba perspectivele asupra vieti.

      • Multumesc pt recomandare. Am verificat siintr-adevar este o carte importanta, care mie nu-mi schimba perspectiva ca este important ca lumea sa aiba ajutor spiritual cand e pe cale de a deceda, ba chiar mi-o intareste, si cred ca acea carte este importanta mai ales pt cei care petrec mult timp alaturi de alti semeni care sunt pe cale de a deceda, de ex lucratori sanitari care lucreaza in ospicii cu bolnavi incurabili, azile de batrani, etc. Fiind destul de probabil ca eu voi deceda intr-un azil de batrani, doresc ca toti lucratorii si ingrijitorii sanitari si de suport care vor fi in preajma mea sa fie cat mai informati si mai competenti in legatura cu mine. De pe acum anunt ca am de gand sa cer cat mai multa consiliere spirituala, si doresc asa chiar cate un reprezentat al unor diverse religii sa vina la ore fixe, sa se pernde pe langa mine sa imi tina de urat, de ex, de la 9 la 10 sa vina un reprezentant BOR, de la 10 la 11, sa vina un romano-catolic, de la 11 la 12 neaparat un rabin, ca sa pot sa capat ceva pofta de mancare si sa mananc pranzul, dupa care dupa-amiza va fi dedicata protestantilor si seara la culcare sa vina tibetanii. Zau, eu abia astept sa vina si sa-mi povesteasca ce or vrea ei, numai sa ma distreze pana in ultima clipa, sa ma si converteasca, daca vor, nu-mi pasa, sa-mi cante, sa se roage, sa ma impartaseasca si sa ma spovedeasca de cate ori vor ei, sa faca si meditatii, si tamaie, dar sa fie frumos costumati, asa ca sa fie ca la teatru, plus toti atenti la mine si numai la mine, si de aia ii las pe mai multi, ca sa nu obsesc doar unul, sa aiba si ei posibilitatea sa lucreze in ture. In orice caz ce este si va ramane interzis, este sa nu cumva sa mi-l aduca pe vreun promoter de suicd asistat, sau, Doamne fereste, mai rau, de eutanasie, ca pe ala, oricat de olandez sau belgan sau elvetian o fi, il strang eu personal de gat sau ii dau in cap cu ceva chiar si cu ultima suflare, chiar si daca ma duce dupa aia la azilul-spital asociat cu vreun penitenciar…ca si acolo sper ca voi avea drepturi de consiliere spirituala, si iar o sa chem pe ceilalti reprezentanti spirituali, si programul va continua, am si material pt a ma spovedi cat mai indelung si des in legatura cu omuciderea anterioara, pt a face meditatii spirituale budiste sa-mi treaca nervii, astfel incat sa pot deceda cat mai linistit, etc. Plus am de gand sa devin role model pt alti muribunzi, sa vada ce frumos e la mine asa cu program, si cu rabinul, si cu preotii si cu diversi pastori, cum se invart toti asa frumos in jurul meu si ce mult imi place, si asa sprijinim si locuri de munca pt lucratorii religiosi, e posibil chiar ca unul din lucratorii bisericesti-spirituali care au voie sa formeze relatii de dragoste cu vreun alt lucrator sanitar, si sa zica asa ca uite, daca nu era Rudolph, acel sau acea pastor (ca la unii protestanti e voie si femei) nu s-ar fi intalnit niciodata cu acel sau acea lucratoare sanitara, sa-si faca o poza langa mine tinanadu-se de mana, si zambind fericiti…zau, o sa puna directorul azilului un poster asa frumos la gazeta de perete, si nu o sa-i para rau ca a cheltuit milioane de Euro de la contribuabilii acelui loc numai pt consilierea mea spirituala. Eu le dau si drepturi de copyright sa sa vanda poza aia pe eBay cu 29,99 Euro per poster, treaba lor ce fac cu ea, daca sunt chiar disperati sa nu intre in faliment dupa ce trec eu pe acolo.

        Pai daca pun eu mana pe un preot, zau, ce il las, mai curand se lasa el de preotie decat sa il iert eu sa nu isi faca tipicul acolo langa mine ca la carte, cu muzica cu costumatie, il verific si de pe wikipedia, daca incearca sa dea rasol ! Parca vad cum o sa inceapa unii sa chiuleaca e la datorie, de ex tocmai tibetanii or sa inceapa sa vorbeasca pe lb lor crezand ca daca nu-i inteleg habar nu am ca vor sa scurteze meditatia cu 5 minute, ca sa plece mai repede sa ia masa de seara, sau altii, chiar aia crestinii poate, sa carcoteasca pe la colturi, „zau, dar nu mai decedeaza asta o data, ca nu mai avem timp de alte chestii decat sa stam dupa toanele lui..si vrea sa ii cantam si la chitara, vrea si cu tamaie, si cu lumanarele, si cu patrafire, si cu parabole si ghicitori, ce naiba, un intreg cenaclu Flacara PLUS concert Queen si Elton John asa doar pt 1 singur client ! Cine naiba se crede, printesa Diana ?!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: