Norii


Hasan stă pe scăunelul său, cu ochii negri, arzători, tiviți cu cearcăne privind în gol printre trecători, fără să îi audă. Căruciorul său cu legume și fructe e așezat la o întretăiere de drumuri dar oamenii nu cumpără mereu și de multe ori, trebuie să mănânce fructele, ca să nu le arunce. “Sărăcia nu vinde și nu cumpără” gândește el. Ziua de azi e la fel de tristă, ca și ziua aceea.
Era o dimineață înnorată, ca aceasta, și în coliba din satul său îndepărtat, sărăcia și lipsurile puseseră stăpânire de multă vreme. I se făcuse rușine să stea între ai săi, să îi audă plângându-se de foame și lipsuri iar el să nu poată pune nimic pe masă. Copiii se agățaseră de picioarele și de pieptul lui. Hotărârea de a-și căuta de lucru, dincolo de granițele satului, venise tot într-o zi disperată. (continuarea in Cafeneaua turceasca)

Posted on 19 Iunie 2014, in Povestiri din Cartier. Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Mi-aţi amintit de excepţionala carte a lui Petru creţia, „Norii”…

  2. Erratum: Creţia, desigur.

  3. Frumos inceputul. Ma mut dincolo, la „cafenea”, sa vad ce s-a intamplat.
    O duminica frumoasa, draga Gabriela!🙂

  4. Deoarece eu am citit deja povestea Norii din 1966 si am comentat acum ceva vreme in Cafeneaua Turceasca despre ea si timpurile ei, azi mi-am permis sa ma gandesc la o alta poveste cu acelasi titlu de cca 2400 ani mai devreme, o piesa de teatru de fapt, scrisa de dramaturgul satiric grec antic Aristofan, cu prima productie cunoscuta in cca 423 ICh. Mi s-a parut chiar mai actuala si mai pertinenta decat mi s-ar parea poate povestea de mai sus, (desi si povestea de mai sus e ff pertinenta pt oameni care se afla in situatii exploatative destul de dure fara prea mult sprijin social, ceea ce e si asta posibil in UE contemporana, inclusiv in Romania, adica nu e doar pertinent Algeriei din 1966, desi poate situatia mai larga generala nu e chiar asa de tragica cum ar fi fost poate pe la 1907). Oricum Norii lui Aristofan e si o comedie, nu e un text trist. Dar mie mi-a placut, pt ca facea caz de o gramada de chestii de care s-a facit haz si in perioada Iluminismului in Franta,
    ulterior chiar si in sec 19 in Romania, plus
    chestii chiar pertinente si azi, re trufia umana,
    asa in general. In povestea algeriana de mai sus remarc o totala absenta a trufiei, e chiar imaginea unui om ingenuncheat de circumstante, desi desigur nu lipsit de
    demnitate. Eu gasesc umanism in ambele fatete, si nu le vad absolut de loc in contradictie una cu alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: