Bicicleta bunicului


O clipă, mâna bărbătească, modelată în noduri, cu pielea de ceară gălbuie, peste care se împletesc vene întunecate și riduri, poposi pe creștetul câinelui galben, ce aștepta pe treptele casei.
– Măi Luțule, am îmbătrânit împreună!- îi zise bărbatul cu duioșie. În ani câinești, tot șaptezeci ai și tu. Suntem de-un leat. Bine că e cald afară, că ni se mai încălzesc oasele.
Câinele îl privi în ochi, senin, dădu din coadă, îndreptânu-și privirea spre poartă. Bunicul Eugen o porni pe alea scaldată de soarele vesel de mai. Înaintă cu pași târșiți și poticniri. Ce-au mai fulguit merii zilele acestea! Ninsori cu parfum dulce, de roade abia născute. Deschise poarta, pentru a șaptea oară azi și se uită lung, în josul uliței, apoi în sus. Peste privile lui albastre se cernu o umbră. ” Nu vine! Off! ” Râsetele copiilor ce se întorc de la școală umple văzduhul. Când micuții ajung în dreptul său, tumultul lor scade puțin.IMG_1434
– Săru’ mânaaaa!
– Bună ziua, dragilor! Cum a fost la școală?
– Bineeee!
Ștrengarii vor fi ajuns acasă. Bunicul șade pe banca de la intrare, cu privirea pierdută. Picioarele acestea, la care nici măcar nu s-a gândit cât a fost tânăr, nu-l mai ascultă. Parcă acum a fost copil! Cum au trecut anii aceștia, pe neobservate? Și tinerețea? Doar abia ce a fost student. Nu demult s-a însurat și a avut copii iar acum, ei sunt pe la casele lor, ocupați cu proprii copii. ”Timpul se scurge ca un fum. Ce e o clipă ori șaptezeci de ani în Univers? De ce nu mi-a spus nimeni ce repede curge timpul? De ce nu m-a învățat nimeni să fiu bătrân? Of! Picioarele acestea!” De o vreme încoace le simte ca de lut. Poate i le-a schimbat cineva. Doctorul a spus că e de vină vârsta, circulația, reumatismul, bolile. Dar cât de multe poate ști și el? Omul nu e un aparat, cu schemă la care, dacă se defectează ceva, poți înlocui un detaliu, o piesă.

Prin fereastra deschisă a bucătăriei, peste mirosul primăvăratic, de ciorbă cu leuștean, privirile scrutătoare ale bunicii se înalță îngrijorate. De o vreme încoace, bunicul nu e în apele lui. Cunoștea starea aceasta, neliniștea și știa că pune ceva la cale. L-a văzut la fel zilele trecute. Căuta de zor în magazie o sculă deși el nu le mai folosește, de ani de zile.
– Dar ce nu găsești? l-a întrebat.
– Flexul. Nu mai știu unde l-am pus, când am lucrat cu el.
– Când ai lucrat cu el ultima data? Acum cinci ani. Dar la ce-ți trebuie flexul?
– Vreau să-mi tai tălpile și să-mi pun patine cu rotile. Așa o să pot merge și eu. Nu vezi că abia mă mișc, cu picioarele mele de lut?
Bunica se schimbă la față. Nu glumea.
– Măi dragule, îi zise ea cu blândețe, hai în casă. Lasă că l-om căuta noi, mai încolo.
Acceptă îngăduitor. Bunica îl dojeni apoi îi distrase atenția povestind ceva despre nepoței așa că, bătrânul uită cu totul de flex. Ori cine știe? Bunica e încă în putere. A fost casnică, toată viața. Așa au fost vremurile dar a îngrijit mereu bolnavii familiei, căzuți la pat. Zeci de ani! Întâi părinții, apoi socrii, mai apoi un frate mai mare, rămas singur. ” Poate de aceea a trebuit sa trăiesc pe lume: ca să îi îngrijesc pe cei din familie.” Și-a asumat asta, ca pe o datorie, de care s-a achitat cu devotament și răbdare. Și când aceștia s-au stins, bunica a crezut că e, în sfârșit, liberă. Atunci a apărut boala lui Eugen. Bine că măcar nu a căzut la pat! Nu mai e tânără și i-ar fi greu să îl îngrijească. Acum, nu-l scăpa din priviri.
– Jenucule, ce faci dragă? De ce te tot duci la poartă? Ai bătucit déjà cărare. Ce ai pățit?
În loc de răspuns, bunicul oftă lung. Cum să îi spună? De când se știe, nu i-a ascuns nimic iar acum, îi e parcă teamă să îi zică.
– Haide, zi-mi ce ai pe suflet!
Tonul ei era blând, numai privirea îi era ca un sfredel. Îl cunoștea ca pe o carte deschisă.
– Ce s-a întâmplat?
Insistența femeii îl făcu să abandoneze și îi povesti, cu privirea plecată.horsey-bicycle
– Zilele acestea, trecea pe drum, un om, cu bicicleta. S-a oprit în dreptul porții și am stat de vorbă. I-am spus cât de rău mă dor picioarele. Pe el nu îl dureau. Bicicleta lui mergea foarte ușor, ca un fulg. L-am rugat să mi-o dea mie, că i-o plătesc. Nu a vrut dar a zis că-mi aduce una nouă, la fel cu a lui. I-am dat bani dar nu a mai venit înapoi cu bicicletă. Degeaba l-am așteptat!
– De unde ai avut bani? I-ai dat din banii noștri puși deoparte pentru înmormântare?
Bunica se înroși toată și își simți pulsul accelerând. Bău o înghițitură de apă, apoi îl străfulgeră cu privirea.
– Cum ai putut face una ca asta? La ce ți-a mai trebuit o bicicletă, doar ai acolo ,lângă poartă, două?
– Păi, aia a lui mergea foarte ușor, aproape că se ducea singură. Era o bicicletă cu aripi.
– Nu-mi vine să cred că ai putut face asta! De ce nu m-ai întrebat? Noah, acum o să te urc pe bicicletele alea, de-afară și să îți dau drumul pe stradă, în jos, să te saturi de biciclete!
Sub privirea plecată a bunicului se scurse un oftat prelung.
Offff! Și totul din pricina afurisitelor de picioare!

Posted on 26 Aprilie 2014, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 22 comentarii.

  1. O mândrețe de povestire al cărei mesaj grav e purtat ușor de picioarele/ roțile ce s-ar putea chema lirism, nostalgie și umor.

  2. Nimeni nu ne învață viața, nici tinerețea, nici bătrânețea și le trăim așa cum vin. Și pe mine m-a emoționat povestea, plină de sensurile unei vieți de om obișnuit dar încărcată de dramatism.

  3. Cat timp suntem tineri, nu dam importanta celor ce vor veni, nu credem ca ni s-ar putea intampla si noua, iar timpul zboara, zboara mult prea repede, mult prea repede ne trezim batrani si neputinciosi, desi sufletul e inca de copil…

    • Vienela, citind comentariul tău mi-am amintit de un bătrânel, ce venise la birou, îmbrăcat în haine vechi, dar curate, aducând a straie țărănești. La un moment dat, povestind despre ceva, a scos o fotografie foarte veche, de cand era el fecior, in armată. In fotografie, o mândrețe de baiat, cu ochi albaștri. Lângă mine, un bătrânel pirpiriu, adus de spate. M-am cutremurat. ” Domnișoara, doar ochii și sufletul mi-au rămas vii și neschimbate.” M-a impresionat, încăt nici acum, după mulți ani, nu am putut uita.

  4. Excelent descrisa ruminatia asociata cu bolile acestui batran. Dar nu e asa de ff grav bolnav, poate sa o mai duca asa inca vreo 20 de ani si sa se chinuie si el cu durerile de picioare plus sa o chinuie din ce in ce mai mult si pe nevasta lui ! Care nici nu e genul sa cera ajutor de la copii ca sa nu-i deranjeze, plus ca i se pare ca e soarta ei sa fie ingrijitoare de bolnavi, desi e cazul sa iasa si ea la pensie, sau cel putin sa-si ingaduie cate o mica vacanta pe ici si pe colo. Zau, asta e caz de consiliu de familie, astfel incat copii sa contribuie bugetar sa angajeze o ingrijitoare asa cateva ore pe saptamana, poate 2 zile pe sapatamana initial, (in caz ca bugetul si sist desanatate local local nu permite angajator platit din bani bugetari), ca sa stea cu bunicul, sa-l mai scoata la plimbare sa stea de vorba cu el, etc, si sa o mai ajute si pe sotie la facut mancare, si sa o lase si pe ea sa se mai plimbe prin parc asa cateva minute de capul ei fara nici o raspundere. Plus, acum ca tot am citt extensiv despre magnolii, si am scris si un articol de blog pe ele, pare chiar caz de tratament naturist pe baza de scoarat de magnolie pt cel afectat !

    • Rudolph, e mine m-a preocupat o idee. Cum sa ]nveti sa fii tanar si batran in acelasi timp?

      • Cred ca modul cel mai bun este de a te proteja cat poti de vactorii de risc degenerativ cardio-vascular, in mod special, gandindu-ma la cazul prezentat mai sus, evitarea fumatului, plus a stressului excesiv, desigur si ceilalti, (desi nu cred ca au participat toti in cazul de mai sus), miscare fizica in aer liber, mancat sanatos cu evitarea grasimilor animale mai des decat 1 data pe saptamana in zona temperata, evitarea excesului de sare.

    • Rudolph, este prima dată când sunt de acord cu comentariul tău de la început până la sfârșit, fără nicio rezervă.

  5. Mi-aș pune si eu aripi, de s-ar putea, să-mi ușurez povara anilor!
    Frumoasă poveste!

  6. Și bătrânețea asta e cum ți-e norocul. Unii-s bătrâni de la 50 de ani, alții la 90 (cum e socrul meu) sunt încă „verzi”, se îngrijesc singuri, își fac cumpărăturile și plățile prin oraș, își îngrijesc grădina, își fac vinișorul…

    • Cred ca oamenii traiesc dupa cum le e spiritul. Nu toti simt batranetea la fel. Sunt unii care se imbatranesc singuri, altii care se simt mereu tineri.

      • Tine si de starea de sanatate, probabil, si de conditiile de mediu, adica nu cred ca tine numai si numai de omul respectiv, desi desigur este bine ca si oamenii sa participe activ la mentinerea sanatatii lor, dar nici nu trebuie sa se considere singurii raspunzatori pt toate cele care li se intampla, ca si asta e exagerat, desi nici sa se creada total fara raspunere, ca nici asta nu e moral recomandabil. Cel mai bine este sa nu uitam factorii de sanatate maisus mentionati,plus desigur sa ne si spalam pe maini inainte de a ne aseza lamasa si de cate ori venim de afara, plus, deloc nu lipsit de imprtanta, ar fi bine sa ne si spalam pe dinti minim de 2 ori pe zi, nu doar dimineata, pt ca si sanatatea cavitatii bucale si a dentitiei este imprtanta la nivel preventiv cardio-vascular, si de santate generala, desi poate in moduri mai indirecte. Plus, daca observam ca avem diferite afectiuni si dorim sa ne informam de pe Internet sau din vecini, sau chiar de la medici oficiali traditionali sau moderni, este bine sa incercam sa citim critic din mai multe surse reputabile ca sa fim siguri ca nu luam de ex scoarta de magnolie daca luam si ff multa aspirina in acelasi timp, maiales daca avem si probleme de coagulare a sangelui,fie innascute, fie capatate, ca de ex ciroza, ca asa ajungem sa ne ferimpoate de un trombus vascular si un posibil infract ulterior dar riscam sa dam de o hemoragie cerebrala, care aia e la fel d erea, ba da chiar si dureri de cap destul de mari. Adica este bine sa nu exageram cu nimica, dar desigur daca e sa exageram cu ceva, cea mai buna exagerare pare a fi exercitiul fizic moderat insa constant repetat in aer liber, plus cu atentie la hidratare adecvata, nu cu suc sau alcool, ci cu apa simpla…si asta nu e doar ca s ane imbatam cu apa rece, e doar pt ca efectiv celmai bine e sa incercam sa fim sanatosi, si cum naiba sa ne ferim de atatia factori de risc acumulabili in zilele astea cand oameniii chiar traiesc asa de multa vreme in comparatie cu acum si numai 60 de ani, plus din ce in ce mai multi traiesc in mediu urban si muncesc in conditii destul de non-naturale,nemavorbind de ce mancare nesanatoasa tindem sa consumam, nu mai vorbesc de fumat, si de pierdut timpul pe Internet, si nici de deprivareade somn, etc.

        Pana una alta, daca suntem interesati si civic social, este bine sa sustinem si Institutia casatoriei, (inclusiv pt persoanele gay), deoarece inst casatoriei este protectoare pt sanatatea si longevitatea barbatilor, cf studii repetate reputabile, inclusiv recente din partea inst Max Planck, si au si ei nevoie de un factor in plus de protectie, dat fiind ca nu beneficiaza de factorul de protectie estrogenic feminin. Eu sunt din ce in ce mai pro-Inst casatoriei, desi initial avusesem rezerve,si credeam ca nu ma priveste pe mine asa de mult, dar acum, mai ales dupa ce am citit acest articol, tind sa fiu din ce in ce mai mult pro, si este posibil chiar sa fiu inclinat sa incep sa activez politic-educativ in aceasta privinta in modmai sustinut decat o facusem pana acuma, pt ca asa pot face si mai multa miscare in aer liber daca ma duc la parade cu pancarte in mana…ma rog, in Danemarca e deja legala, asa ca m-am trezit cam tarziu, de aceea eu aici ma voi apuca de yachting, ca alternativa la activismul politic pro-casatorai gay, (dar recomand celor din Romania sa continue cu paradele politice, ca nu le strica la sanatate nici lor, nici sanatatii publice generale, desigur organizate in conditii legale, si cu respectarea linistii si ordinii publice, plus cu atentie fata de mediul inconjurator, adica sa nu lase hartiute si alte deseuri pe jos, si preferabil si cu program si vestimentati asa mai atractiva, de nivel mai estetic si mai profesionist).

        Sorry, dar efectiv nu am putut sa rezist, plus tot Gabriela zicea ca e bine sa fim copii un timp cat mai indelungat si sa ne mentinem spiritul jucaus, pt a evita sa devenim senili in mod prematur, asa ca mi-am permis si eu sa fiu jucaus ! Plus, ce, mi-ar strica si mie sa am asa un consort grijuliu cand voi incepe si eu sa ruminez in legatura ca ma dor picioarele mai degraba decat sa ii bat pe altii pe cap la azil ? De fapt aici e chiar si dileme mea morala, parca totusi mi se pare mai moral sa ii bat la cap pe niste angajati de azil decat sa ingrijorez un consort la care as tine ff mult…ma mai gandesc…

  7. Gabriela, ai atins un punct dureros pentru toată lumea care trece de culmea dealului numit viață. Vine un moment în care fiecare om poate să spună precum un vechi coleg al meu : ”Ce-am fost și ce-am ajuns…” Uneori ne-o facem cu mâna noastră. Alteori nu putem lupta cu ereditatea. Sau și una și alta. Aici intervine valoarea prezenței unui tovarăș de viață adevărat, tandru și iubitor, care te vede tot eleva sau elevul de liceu care erai când v-ați întâlnit prima oară. Vede, însă, și necazurile care au venit cu timpul și te ajută fără să țină seama de necazurile proprii.

    Să fim cu toții sănătoși !

    • Zina, este minunat sa ai un tovaras de viata care sa iti fie aproape, din toate punctele de vedere! In viata nu se intampla mereu asa. Eu am sesizat ceva. La noi, exista o prapastie intre cei in varsta si cei tineri. Tinerii nu vor sa vada si sa inteleaga batranetea si chiar o trateaza cu ironie ori lipsa de respect, de multe ori, ca si cum ei nu ar imbatrani vreodata. Scrisesem candva despre un sat din judetul Bistrita in care, sub acelasi acoperis locuiesc trei generatii si despre modul in care se sprijina reciproc membrii familiei. Dar la oras, e o alta lume si alte obiceiuri.

      • Da, si eu am ajus sa ma simt cam singher fata de tineret, chiar si cel din orasele mai rurale, nu neaparat mai metropole. Mi se pare din ce in ce mai bine informat si mult mai competent decat eram eu la varsta lor. Chiar am inceput sa ma simt cam batran si perimat eu insumi in ultimul an mai ales de cand am interactionat asa cam nepregatit cu oameni mai tineri decat mine, si mi s-a intamplat chiar sa ma simt cam inferior chiar mai des si mai intens decat ar fi recomandabil. Pt ca efectiv imi dau seama ca nu prea am cum sa fiu util tinerei generatii daca ei deja se pricep la atatea chestii mai bine decat mine. Nu scriu cu ironie plus imi dau seama ca exagerez oarecum, ca daca ma simt asa acum, atunci cum naiba o sa ma simt cand o sa trec de 45 de ani ? Ma consolez mai mult cu ideea ca poate daca reusesc sa trec si de cele 2 decade dintre 45 si 65 de ani, asa cum oi putea, poate dupa aia, devenind mai matur, voi deveni si mai intelept si nu voi mai resimti asa de intens sau de des aceasta senzatie ca sunt mereu in urma altora mereu mai tineri si mai buni, mai harnici, mai informati, mai curiosi, mai vioi, adesea mai creativi, fiind si mai liber jucausi, si in fond mai
        buni de munca decat mine. Ma rog, eu dintotdeauna am avut si tendinta sa ma compar mereu cu oamenii mai buni decat mine, nu cu altii la care nu am ce sa admir, numai ca problema e ca acesti oameni demni de admirat mi se par din ce in ce mai tineri ! (Vorbesc desigur de persoane deja adulte si profesioniste in campul muncii, ca in legatura cu alte aptitudini morale, zau, nici nu pot sa ma compar pt ca am fixurile mele de mult stabilite in legatura cu asta, inca de pe la sfarsitul adolescentei, si in legatura cu asta nici nu am de gand si nici nu pot probabil sa ma mai imbunatatesc in vreun fel !)

  8. Ai dureros de multă dreptate. Poți constata și pe blogurile unor tineri lipsa de respect și chiar animozitatea cu care vorbesc despre bătrâni, de parcă aceia ar fi de vină pentru frustrările lor de toate felurile. Eu zic că și aici este o chestiune de educație, o cădere care a început cel puțin cu o generație în urmă, dacă nu două, când ”bun de muncă” și ”pensionar” au devenit criteriile capitale de apreciere a omului.

  9. Emotionanta povestire! De cum am citit titlul, mi-am amintit de bicicleta bunicului meu, la care atata mai ravneam cand eram copil, satul de mica mea bicicleta de copil. Eram fascinat de bicicleta cu roti mari, care „prindea viteza” atat de repede! Cand bunicul si-a luat o bicicleta noua, ruseasca, m-am rugat mult de dansul sa mi-o dea mie pe cea veche, care parea o… cenusareasa pe langa cea noua, minunat de frumoasa. Bunicul mi-a dat-o, iar eu, impreuna cu un coleg, am reparat-o, am vopsit-o, i-am pus aparatori noi si am facut-o de nerecunoscut. Eram tare mandru sa ies cu ea pe strada. Si bunicul s-a mirat cand a vazut-o asa de frumoasa.
    Anii au trecut, bunicul nu mai este printre noi de multi ani, iar bicicletele zac prin podul casei, parasite de cei care la varsta copilariei atata le mai alergau pe toate coclaurile….
    M-au cuprins asa niste amintiri si nostalgii…. dureros de puternice…
    Numai bine, draga Gabriela!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: