Prietenie violentă


Căpitanul Roșiianu urcă treptele până la primul etaj al clădirii, ținând în mână un pahar mare de cafea, luată de la automatul din hol. Păși în holul inexpresiv, trecând prin ușa masivă, fără a observa plăcuța pe care scria ”Serviciul de Investigații Criminale”. A doua ușă pe stânga conducea spre biroul său. Intră și se simți ceva mai degajat. Cearcănele dădeau ochilor săi negri o nuanță tristă. Nesomn, prea multă cafea, oboseală prelungită ori poate stresul din ultimele trei luni, de când se ocupa de cazul acesta și fusese supus presiunii constante, din parte superiorilor, a procurorului și a presei, toate își puseseră amprenta. Își zări chipul în vitrina unui dulap. ”Îmbătrânesc înainte de vreme.” La cei 45 de ani ai săi, nu avea nici un fir de păr alb însă expresia feței dădea senzația, abia perceptibilă, că poartă o povară pe umeri. Aruncă o privire spre fereastra ce dădea spre stradă. Mașinile ce treceau îi creau imaginea unui tablou în mișcare și îi insuflau dinamică. Se simți înviorat. Își aminti figura suprinsă a bărbatului pe care îl urmărea de ceva vreme și pe care îl descoperise dintr-o întâmplare. Era cât pe aici să scape din planul înscenat. Opera de câteva luni și nu se putuse apropia nimeni de el. Parcă era o nălucă. Apoi capcana îl aduse în apropierea lui. ” Dacă avem pe scara un vecin recalcitrant? Sigur ca da. De când a fost dat afara din servici și l-a lăsat nevasta, domnul Varga e de nerecunoscut. Parcă a înnebunit. Ne e și teamă să ieșim pe coridor. Locuiește chiar la acest etaj.” Femeia îi arătă cu teamă ușa apartamentului din spatele lui și se îndepărtă, să nu fie văzută de vecin. Teama și curiozitatea la fel de mari i se citeau din privirea aruncată peste umăr, înainte de a dispărea în propria locuință și a închide ușa.
Telefonul de pe birou sună strident și îl distrase din gânduri.
– A sosit? Condu-o până la mine!
Câteva minute ușa se deschise femeia fu invitată să intre. I se indică un scaun. Se așezase cu sfială, parcă pe marginea lui ținând în poală poșeta mare și ieftină, neștiind ce să facă cu ea.
– Știți de ce vă aflați aici?
– Nu.
Femeia se foi căutându-și o poziție mai confortabilă.
– Eu cred că știți. Îl cunoașteți pe domnul Varga Ion?
– Da.
– De unde?
– Suntem prieteni. Avem o relație.
– Povestiți-mi. Unde l-ați cunoscut?
– Din întâmplare. Ieșeam de la biserică iar pe trotuar, mi-a cerut voie să mă conducă o bucată de drum. Nu m-am temut. Era ziua, multă lume. Altă dată m-a invitat la restaurant și mi-a povestit despre el, despre nevasta lui care l-a părăsit, despre viață, în general.
Femeia se opri și căpitanul o îndemn să continue. În trăsăturile ei comune intui femeia depășită de problemele vieții, care se refugiază în lucruri mărunte și în mersul la biserică. I-ar fi putut descrie apartamentul, deși nu i-l văzuse vreodată, plin de dantele, bibelouri și lucruri ieftine între care ea se simțea confortabil. Mâinile mari, de femeie învățată cu munca, degetele groase, nedate cu ojă îl făcură să creadă că femeia mergea deseori la țară și țăranca aceea, statornicită la oraș de mulți ani, nu dispăruse niciodată din ea.
– Apoi am trăit împreună. Venea pe la mine și uneori stătea câteva zile. Apoi dispărea o vreme. Știam că mai are și pe altele. O femeie știe lucrurile acestea. A început să nu-mi mai placă nestatorincia asta dar îmi era frică să îi spun să nu ne mai vedem. Avea momente când se înfuria și atunci privirea lui devenea fixa. Mă temeam.
– Nu v-a părut nimic suspect în comportamentul lui?
– Ba da. Acum câteva zile a venit răvășit. Avea din nou privirea aceea. Aproape că a năvălit peste mine când m-am dus sa deschid ușa. Avea cămașa stropită de sânge și mi-a cerut să îi dau ceva să se schimbe. Mi-am spus că se bătuse cu unul. Nu l-am crezut. Când a plecat și-a îndesat cămașa în geantă și cred că am văzut cu cuțit. Se mai liniștise dar mie tot teamă îmi era.
– De ce vă era teamă?
– M-am gândit că el e criminalul care a omorât două femei în ultimele două luni. Tot orașul vuiește despre asta. Și prea s-a potrivit cu ceea ce am văzut la el.
– Tocmai de aceea. De ce nu ați venit la poliție?
– Păi cum să vin? Să îi fac și eu probleme și să îl mai fac să sufere?
Căpitanul și-l aminti pe Varga. La interogator a fost cooperant și liniștit. Era calm, ca și cum nu ar fi fost vina lui. Era convins că Satana îi spunea să omoare și atunci, nu mai deținea controlul. Dar nici acum, nu avea nici cea mai mică emoție când povestea, despre modul în care le-a omorât. Se uită la femeia din fața lui. Neputința de a determina ceva în comportamentul unora îi dădea un sentiment ciudat, aproape de enervare. Nu a vrut să îi facă probleme dar știa ca e un criminal!
Îi mai ceru detalii și apoi o lăsă să plece. În timp ce toată lumea îl cauta pe criminalul ce acționa în cele mai neașteptate locuri, undeva, o femeie, știa cine e dar nu a mișcat un deget ca să îl oprească. Din milă!

Posted on 10 Martie 2014, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 23 comentarii.

  1. Uneori aduci aici niște lucruri uimitoare. Înțeleg și cred că poate fi adevărat, dar este de necrezut. Oare mila asta nu ascundea teama că, dacă îl dă de gol, îi vine și ei rândul ?…

    • Poate fi si asta. Dar totusi… Povestile acestea sunt adevarate si au in ele niste situatii, care pun probleme. Uneori eu insami nu stiu care ar fi fost cea mai buna solutie ori daca ar fi fost vreuna. Am stat sa analizez si situatia aceasta. Tu ce ai fi facut, de exemplu, sa fii in locul ei?

      • Gabriela, cred că nu pot să mă pun în locul ei. Nu aș fi putut să accept o relație quasi-matrimonială cu un bărbat care mai are și alte legături.

      • 🙂 Problema nu se pune cu privire la alte relatii ale individului. Cred ca nici femeia nu a aflat despre ele de la inceput. Ea a descoperit initial un tip divortat, afectat emotional. Celelalte laturi i le-a intuit mai tarziu, cand nu i-a fost simplu sa iasa din poveste.
        Deseori mi se intampla sa fac exercitii de imaginatie, sa abordez problemele din punctul de vedere al tuturor celor implicati, chiar daca eu gandesc total opus. Unii oameni reactioneaza ciudat in situatii critice, neasteptat si in contradictie cu caracterul lor.

  2. Ciudată istorie! Abstracţie făcând de patologia personajului şi de motivaţiile femeii, cred că povestirea ta s-ar fi pretat la o tratare mai… extinsă; la cel puţin de două ori lungimea ei de acum.

    • Daniel, e adevarat ce spui. Am oferit insa un subiect de analiza, privind comportamentul uman in anumite situatii. M-a suprins sa vad limita fragila dintre comportamentul normal si anormal, atat in cazul criminalului cat si a iubitel acestuia. Daca pe unul, fondul patologic il ”justifica”, in cazul femeii, aparent e de neinteles.

  3. Femeia nu era sigură că el este criminalul, avea bănuieli, nu certitudini. Apoi cred că era un amestec de teamă de el şi frică de singurătate. Aceste temeri ea le-a tradus într-un soi de milă! Atât putea ea să înţeleagă…

    • Când ai revelația unui astfel de personaj în preama ta, toate simțurile strigă. Teama și frica de singuratate…Hmm… E posibil. Dar mă gândesc și la faptul că, fiind în esență lui un om violent, relația lor nu era dintre cele mai bune iar femeia a dezvoltat un soi de compasiune, pe care o are victima față de călău.

      • Eu cred că e nevoie de mult timp şi efort să înţelegi că celălalt are o problemă şi cumva trebuie să te repliezi!

  4. Eu cred ca ea era complice si nu era chiar asa de inocenta. Sau mai rau, avea o bucurie perversa de a se cunoaste asociata cu un caz de barbat special. Ma rog,chiar daca nu o fi asa cum zic eu, parca e mai spectacular, nu-i asa ? Adica se poate imagina si un film frantuzesc de gen posibil regizat de dl Francois Ozon din povestirea ta plus daca damprotagonistilor ovarst atotusimai frageda ca sa fie ceva maifotogenici,plus daca ne gandim la aceste dedesubturi mai sumbre horror in care fie tinerii, sau chiar si oamenii simpli si aparent naivi rurali nu sunt chiar asa de inocenti precum s-ar crede.

    • E interesanta ideea, Rudolph. Filmul e in italiana, partea pe care ai prezentat-o. M-am gandit la femeia aceea si din punctul meu de vedere o consider implicata, complice, nu prin participarea directa ci prin tainuire. Sa ascunzi din indiferenta ori prostie un individ ce a comis o infractiune atat de grava e o fapta ce nu ar fi trebuit trecuta cu vederea.

  5. Oamenii sunt creaturi ciudate… N-ar trebui sa ne mai mire nimic azi, cand crima a devenit inclusiv o metoda de a regla anumite situatii si contexte sociale, economice, teritoriale…. Crima cosmetizata, latrata la televizoare de catre papusi politice!

    • Acuarele, e adevarat ca televiziunea creeaza o adevarata psihoza in masa. Spun asta fara nici o exagerare. Oamenii sunt creaturi stranii. E adevarat. Si au in ele, o egala doza de divin si diabolic. Cand ceva nu functioneaza perfect, in aceasta fiinta imperfecta, se declanseaza un mecanism ce lasa loc laturii intunecate sa iasa la suprafata.

  6. Criminal sau nu, era singurul din intreaga lume care i-a dat ei importanta.Singurul care a constatat ca si ea exista, singurul care a vazut-o, care i-a vorbit, care…

  7. Este posibil ca el, ucigasul, sa fie un psihopat,necazurile din ultima vreme sa-i fi declansat criza; dar de ce nu a omorat-o pe fosta nevasta,sau pe femeia singuratica ce-i oferea tot,fara sa-i ceara nimic in schimb ? Poate ea il rasplatea tacand,pentru ca a facut-o sa se simta implinita,ca fiinta umana ?
    E totusi comlice.
    Infioratoare poveste !Si cate mai sunt…

    • Ucigasul e un pshopat si criminal in serie. De ce nu si-a omorat nevasta? Pentru ca ea a plecat. Poate ca nebunia lui se declasa in anumite conditii. „Satana” aparea doar uneori si prelua controlul. Din punctul meu de vederea si ea a fost complice. A ascunde un infractor, are o prevedere legala in codul penal.

  8. O poveste tristă, cutremurătoare. Ca atâtea multe altele din lumea în care trăim…
    Foarte frumos ai povestit-o, dragă Gabriela.
    Să ai o săptămână minunată!🙂

  9. Eu cred ca inainte de a fi criminal, omul e „om”. Femeia a inteles omul.
    La urma urmei, eu crd ca oricine poate fi criminal, adica pentru oricine poate exista un mobil pentru a ucide. De exemplu, o femeie, daca ii e amenintata viata copiilor, poate fi capabila de crima.
    Insa nu toti au norocul de a nu a avea ocazia sa fie criminali.🙂

    • A fi criminal, e o intamplare a fiintei si a existentei. Problema este ca profilul psihologic al criminalului nu defineste pe toata lumea. A ucide din dispret fata de fiina umana, din nevoia de a manifesta emotii inhibate, din placere este foarte diferit de a ucide pentru autoaparare ori pentru a-i apara pe cei dragi. In prima varianta, crima nu este legitimata de nimic. In istoria omenirii s-au inventat scopuri, pentru a legitima niste crime, genocide infioratoare.

  10. Nu avem raspunsuri la orice, mai ales la reactii care tin de nebulosul afectiv uman… Rational, DA, trebuia sa-l demaste. dar ea a reactionat irational, din frica cred, o frica difuza, deci nu putem aplica criterii rationale de judecata. ….La Cluj, un boxer adolescent da pumni la intamplare pe strada, dar e aparat de institutii pe motiv ca e „bun” si va lua premii la proximul concurs national (a propos de motive/ scopuri / argumente pt ORICE)
    O zi fara tristete, ne-mohorata sa avem !🙂

    • Bine-ai venit pe blog, Adela! Asa este, nu putem explica totul desi, in virtututea obisnuintei, facem asta aproape tot timpul, reflex . Ne e usor sa judecam de pe margine, raportand reactiile femeii, la un comportament normal, intr-o situatie obisnuita. Am incercat sa-mi imaginez resoturile care au determinat-o sa procedeze astfel si eram curioasa sa stiu ce gandesc cititorii.
      Multumesc pentru vizita si iti doresc o seara si o saptamana minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: