Psihologia eșecului la români


Succesul și eșecul nu sunt pentru tine, sunt pentru ceilalți.beraria 2 E modul tău de raportare la oamenii din jur, e felul în care te oglindești în ei. Asta îți dă senzația unei împliniri sau dezamăgiri. Ținând cont de părerea celor din jur poți fi motivat ori demotivat, în ceea ce intreprinzi dar asta înseamnă să cedezi controlul propriu influenței factorilor din afară, opiniei publice ori mijloacelor media de informare-dezinformare. Teoriile despre eșec și succes sunt exploatate de societate, pentru a face individul sa devină un element al ei. M-am întrebat, retoric evident, de ce societatea nu e preocupată în primul rând de dezvoltarea individului din punct de vedere intelctual, profesional, emotional, spiritual? De ce i se pune mereu în față ca obiectiv, devenirea, transformarea într-o persoană de succes, inducându-i-se astfel ideea că în acest moment este o persoana marcată de eșec? Individului i se stimulează Ego-ul, ceea ce îl face un caracter slab, maleabil, nesigur, ușor de manipulat prin diverse sisteme, in interesul unora. Societatea, cea românească în cazul de fața nu vrea un individ puternic, cu convingeri, opinii și acțiuni proprii.
Succesul sau eșecul sunt rezultatele unor acțiuni pe care le intreprindem, în atingerea unor obiective. Multă lume confundă succesul ori eșecul cu a avea bani, a avea o poziție socială, recunoaștere publică, notorietate, etc.

Miercuri seara, am asistat la o dezabatere interesantă, în Berăria Culturală. Evenimentele acestea ale Berăriei, desfășurate sub organizarea și moderarea lui Ion Novăcescu, reputat jurnalist și istoric clujean au devenit deja cunoscuteberaria 3 si deosebit de apreciate, de un public clujean iubitor de cultură și dezbateri constructive de idei. Prezența invitaților într-un număr peste așteptări a dovedit, dacă mai era nevoie, simpatia de care se bucură această manifestare, în spațiu public. Invitatul serii a fost academicianul Daniel David, o personalitate marcantă în lumea științei românești, profesor de psihologie clinică și psihoterapie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Subiectul dezbaterii s-a referit la Psihologia eșecului la români, temă inspirată dintr-un studiu de cercetare la care profesorul David participă, împreună cu un grup de profesori. Domnul Novăcescu a încercat să lege această temă de un eveniment care a răscolit cu ceva vreme in urmă, opinia publică românească, acel accident aviatic soldat cu două decese, a pilotului și a unei tinere ce făcea parte din echipa medicală. Fără prea mare success însă pentru că profesorul a preferat doar o concluzie simplă, aceea ca totul se datorează unei grave difunctionalități între structurile care și-au tot pasat responsabilitatea de la una la alta lasând timpul să treacă fără să intervină.
Eu aveam in minte un exemplu foarte simplu, de reacție al autorităților din Germania, în urma un apel la 112. O situație simplă la care am asistat cu admirație. Într-un cartier, într-un orășel la 40 de km de Frankfurt, copiii descoperă, jucându-se, un șarpe. Speriați, le comunică părinților și aceștia sună la 112. În decurs de 10 minute la fața locului apar Pompierii și Poliția și după încă 20 de minute, o specialistă în șerpi ( schlangen spezialist), herpetolog. Șarpele se ascunsese. În timp ce pompierii și polițiștii îl caută, doamna adună copiii din cartier și părinții care vor să participe și acolo, în stradă, organizează rapid o discuție despre șerpi, instruindu-i pe copii cum să procedeze în situații similare, avertizându-i să nu atingă șerpii, că unii pot fi veninoși. O discuție de informare și de prevenție. Șarpele a fost găsit în cele din urmă și dus la o gradină zoologică, din apropiere. Eu încercam să îmi imaginez un eveniment similar în România. Cred că și voi puteți face același exercițiu de imaginație.
Raportat la pozitia lor față de eșec, profesorul David spunea că oamenii se împart în trei categorii: beraria 4negativiștii, care nu au obiective precise ori resurse proprii, informationale, educaționale, profesionale, ca să intreprindă. A doua categorie ar fi pozitiviștii care se supraevaluează. Ei au scopuri definite, se consideră foarte buni in ceea ce fac dar in realitatea, resursele lor profesionale, intelectuale, nu le permit sa își atingă obiectivele și atunci se simt subapreciați. A treia categorie ar fi formată din pragmatici, realiști, care au resurse și mijloace suficiente să îți atingă obiectivele. Problema românilor este că, într-o proporție foarte mare se încadrează în primele două profile psihologice descrise, trăind o realitate iluzorie și fiind usor de manipulat. Mai mult, instituțiile de învățământ, sistemele statului promovează aceasta stare. Statul nu vrea un cetățean puternic spiritual, instruit, independent. Soluția ar fi schimbarea de mentalitate, orientarea spre lectură, cercetare, spre inovație, spre instruirea noilor generații, revoluționând, actualizând miturile sociale, pentru că psihologii sunt de părere că, miturile, poveștile, eroii din poveștile noastre nu mai corespund profilului omului modern.
Voi ce părere aveți despre succes și eșec? E important să ai succes?

Pentru cei care vor și au timp să urmărească înregistrarea acestui eveniment, vă invit, să accesați link-ul  cu filmul postat pe youtube, prin bunăvoința Cluj-am Ro.

Am adus aici și opinia profesorului Daniel David postată pe blogul personal.

Foto: Cosim Ignat.

Posted on 7 Februarie 2014, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 47 comentarii.

  1. Noi am fi batut sarpele cu batul si am fi distribuit videoclipul pe Youtube, sa ne vada toata lumea!

    • Exact. Am fi omorât șarpele, chiar dacă nu manâncă bani de la buget ca și câinii maidanezi, doar pentru simplu fapt că putem dispune de viata cuiva. E psihologia omului slab, căruia nu îi e suficient doar să omoare sarpele, mai trebuie și să se mândrească de isprava lui, de a fi și el superior față de cineva. Știu câteva proverbe care ar descrie foarte bine asta.🙂

  2. Articolul tău aduce în atenţia mea gânduri care mi-au trecut prin minte nu demult. Dacă ar fi să simplific aş trage concluzii triste, dacă aş vrea să mă bucur încă de articol aş prefera să recitesc partea cu şarpele. Totuşi, ştiu că sunt un amestec de om pragmatic cu negativist, la care adaug problemele avute de–a lungul timpului, luptându-mă cu devenirea mea. Din punctul meu de vedere avea o formă, din punctul familiei…alta. Am sfârşit prin a ajunge unde vreau după ce am rătăcit mult în canoanele dorinţelor …lui… „aşa trebuie”. Fain articol!

    • Discutia din Beraria Culturală, mi-a întărit, dacă mai era nevoie, convingerea că, românii sunt menținuți cu bună știință, în starea aceasta negativistă ori pozitivistă. Psihologii, sociologii, politologii cunosc toate acestea și nu se face nimic. Dimpotriva. Se menținea starea aceasta cu bunăștiință.
      În ce mă privește, am trecut prin toate stările, negativism, pozitivism, realism și am înteles la final un lucru. Ceea ce e important, e să ne clădim mereu pe noi înșine, să ne instruim, să facem lucrurile care ne plac și ne fac viața mai frumoasă, să ne înconjurăm de oameni cu suflet frumos, să îi ajutăm pe ceilalți. Pentru mine eșecul și succesul nu au relevanță. Ele sunt doar stadii ale acțiunilor mele. Încerc ceva și funcționează, încerc altceva și nu funcționează. Nu am nevoie pentru a mă simti bine, de notorietate, de public și de aplauze. Ele contează într-o foarte mică măsură, atât de puțin, încât pot să nu existe. Nu am o părăere proasta despre mine, nici exagerat de bună dar imi cunosc limtele, potențialul și uneori încerc să vad dacă pot mai mult ori altfel.

      • …da, subscriu fiecărui cuvânt. Sunt omul cel mulţumit cu mine, cea de acum şi nu e o stare de …suficienţă, de fapt sau de involuţie, ci e un rezultat bun obţinut în urma frământărilor şi pierderilor mele de pe drum. Zilnic văd oameni înverşunaţi, oameni care par scoşi din diferite grupe de activitate sau trăire. Îi văd trişti, ancoraţi în greutăţi doar de dragul falei şi al rangului, al aplauzelor primite gratuit şi de ce nu, a laudelor care stimulează creierul pe moment. Ce te faci când stimulii ăştia dispar? Rămâi tu. Gol, simplu, nespecial. Şi doar ceea ce ştii sau deţii te mai poate salva. De asta mă simt bine acum in pielea mea, deşi recunosc …că am trecut prin multe schimbări pentru a cunoaşte asta

      • Adriana, temperamentul și curiozitatea te-au ajutat să înțelegi, din experiențe lucrurile acestea. E minunat! Foarte mulți se bazează pe recunoașterea meritelor proprii de către alții. Au nevoie de titluri, premii, distincții, notorietate. Devin dependenți de asta și sunt însă foarte afectați când sunt privați de ceea ce au obținut, uneori fără merite, se prăbușesc. Mulți care nu pot face drumul acesta spre devenire singuri. Oamenii acești nu ințeleg, de fapt, că a trăi nu înseamnă a avea, ci a te construi pe tine însuți, în acea manieră unică, de care doar tu ești în stare. Ei sunt canalizați să creadă că, important este să ai și pentru asta trebuie să urmezi niște reguli precise.

  3. esecul e treapta catre succes. si daca te simti bine in pielea ta succesul e inevitabil. „succes” poate fi sa ajungi presedinte de stat sau sa-ti construiesti o casuta in copac – conteaza ce-ti doresti, nu ce vrea societatea de la tine.

    • Simona, psihologii sunt de părere că, trebuie să avem obiective precise, pe care să le identificam clar, așa cum, de exemplu, ne spunem numele corect, cand suntem intrebați. Apoi, odată cu aceste obiective, ar trebui să avem resurse, pe măsura lor. Degeaba ai mașina și cheile în mână, ca să folosesc chiar exemplu oferit de profesor, dacă nu ai făcut școala de șoferi și nu știi conduce. Important este să percepem succesul ca o țintă importantă pentru noi și să o atingem. Dacă primește ori nu recunoaștere publică e mai puțin important. Ar semăna cu scena în care un mare artist crează o capodoperă și după ce termină de pictat pânza, o aruncă în foc. El poate creea oricând alta și e important doar pentru el.

  4. Cand nu ai reguli clare, nici nu mai stii unde se sfarseste succesul si cum incepe esecul!

  5. Şi când ceva nu funcţionează este clar că pe undeva există neştiinţă, iresponsabilitate… Ar trebui să fim mai uniţi şi să ne cunoaştem mai bine responsabilităţile, să conştientizăm, dar uneori, am impresia că orice demers e ineficient sau, probabil, se văd mai greu rezultatele, pentru că multe lucruri au decăzut.

    • Soluțiile în rezolvarea acestei problematici a caracterului românesc sunt simple însă nu prea e nimeni interesat să le aplice. Românii nu sunt superiori ori inferiori altor nații. Uneori îți exagerează calitățile iar apoi se miră că că nu le sunt recunoscute in afară, unde predomină pragmatismul. Schimbările de mentalitate nu se fac brusc ci în generații. În momentul în care ele se vor resimți vom vedea primele indicii: lumea începe să pun acces pe cultură și adevăratele valori, nu vor mai alerga unii înebuniți după tiluri și hârtii care să le certifice niște calități pe care le dețin doar parțial, întreaga scara de valori de acum va fi răsturnată. Așa văd eu lucrurile.

  6. Atât sucesul cât şi eşecul sunt o călătorie, nicidecum o destinaţie!🙂

    • Radu, mulțumesc pentru vizită. Fraza aceasta a fost atât de folosită încât aproape a devenit un clișeu. E însă adevărată. Aș fi vrut să știu opinia ta, personală, despre succes și eșec. De ce avem nevoie de succes și cum e el în opinia a?

  7. Eu, citind pe repede, mai ales ca nu era un articol literar, am avut initial impresia ca ne intrebai care e parerea noastra despre parerile prof acad Daniel, (asa cum transpar din acest articol), si era sa ridic mana ca prostul, si, in cea mai traditionala maniera psihologica devenita deja clasica, sa raspund la o intrebare cu alta intrebare, si anume, „Daca e vorba de o disciplina universitar academica si inca din partea unei universitati totusi
    reputabile, mai ales ca vine vorba de impartit oamenii in nu mai putin si nu mai mult decat 3 categorii statistic considerate probabile sau chiar posibile, unde si care sunt cifrele validitatii, plus alea ale specificitatii si sensibilitatii, va rog…?”

    Zau, sincer, habar nu am cine e prof acad Daniel David, plus sunt sigur ca nu pe baza acestui fel de conferinte si-a castigat gradele, (sincer cred asta chiar si fara a verifica C-V-ul, tocmai pt ca eu am o parere buna asa in mare despre Univ Babes Bolyai, plus despre sist univ traditional de stat din Romania)…dar, zau, Gabriela, cu cat mai povrstesti mult despre serile astea de Berarie Culturala, cu atat bagi imaginea acelei universitati intr-o zona in care ar fi dificil de recomandat unui potential student chiar real studios, ba mai ales, si mai important, unui eventual cadru didactic care poate ar dori sa se afilieze acelei Universitati, mai ales ca vine aici vorba si de carente de educatie populara…pai cine sa educe daca un cadru didactic ar fugi mancand pamantul de la o posibila angajare la Babes Bolyai, daca tu prezinti o imagine a acelei universitati in care rectorul si decanul, desi sunt super-experti pe domeniile lor academice, habar nu au de politica desi sunt in functii eminamente de leadership politic, pe cand profesorii de la diverse catedre specializate sunt ff interesati de politica, insa se pare ca habar nu au despre ce este vorba in propria lor disciplina.

    Sorry…de fapt nu voiam sa fiu critic total off topic si in nici un caz in mod gratuit, insa efectiv fara sa vreau mi s-a creat aceasta impresie numai din lecturarea a cateva articile ale tale din acea Berarie culturala…insa ma grabesc sa zic ca o astfel de situatie NU e DE LOC pertinenta numai univ Babes Bolyai, si in NICI un caz numai univ din Romania, ba e ceva destul de comic regasibil si in alte culturi si zone geografice contemporane…zau, chiar si la NYU, nu mai vorbesc de ce se stie din secolele anterioare de la Viena pana la Paris…

    • Zau, sincer, NU aveam de gand sa critic absolut pe nimeni si nimic, dar pur si simplu mi s-a parut comic…adica zau, m-a pufnit rasul, asa cum probabil radeau si altii la vremea comediilor grecilor antici… (nu eu, la vremea aia, desigur, ca eu probabil, servitor barbar fiind, nu as fi avut ocazia sa vizionez o astfel de comedie, decat poate daca aveam un stapan care mi-ar fi comandat sa ma duc cu el ca sa-i tin o mapa cu documente sau o jacheta, si chiar si daca ma duceam, probabil ca nu as fi inteles de ce radeau alti spectatori acolo, in acel context)

      • Drept care acuma, cred ca pot raspunde la intrebarea ta cu un soi de truism, de gen ca succesul depinde de perspectiva, plus si acea perspectiva nu e numai formata din optica noastra proprie, dar si din optica altora asupra noastra, adica intrebarea ta e una in esenta circular filozofica, si pt abordarea ei chiar ca nu conteaza asa de mult daca esti roman ci mai mult poate, (desi nici aia chiar asa de mult), daca esti dintr-un sector sau oras cu cat mai multe culturi sau unul cu o singura cultura, plus intr-o masura, mai ales cand esti asa mai in formare, si de ce vezi in jur prin cluburi, berarii, si la TV…

      • Noroc ca acum traim in postdemocratie, si e total OK sa ne congregam unde vrem, atat pe Internet cat si in real life, in principal acolo unde ne putem simti bine adica unde suntem de acord si altii ne prezinta exact ce ne place, nimic nou adica, absolut nimic posibil autentic educativ, care sa ne ridice vreun dubiu, doar o sueta placutacare sa ne reconfirme ca, da, mai sunt si altii care gandesc ca noi, ca
        si cum asta nu ar fi fost deja
        adevarat…intr-un fel, ma rog, prof Daniel se angajeaza si el in psihoterapie de sustinere morala, ca altceva chiar ca nu vad ce ar avea de oferit, in nici un caz nu cred ca e de genul care sa doreasca sa isi petreaca timpul rezolvand vreo problema concreta, nici macar una teoretica demna de a fi luata in seama, cf tampeniilor politico-fictionsle debitate mai sus…ceea ce NU vreau sa cred ca a putut spune asa ceva cu gura lui un adevarat profesor al Univ Babes Bolyai…care mai e si academician…decat daca era beat asa printre prieteni, gen chestii din alea in principal umoristice, gen bloggerii sunt
        de 7 feluri, femeile doar de 3 feluri, si, hai, daca tot a zis mai demult odata dl BP Hasdeu ca poporul roman pare mai curand ssa gen femeie (de secol 19), hai sa extrapolam ca si poporul roman e de 3 feluri…sincer sper ca fusese asa gen sueta sociala la o distractie totsi, despre care s-ar putea comenta a 2a zi, „auzi nene ce a zis academicianu ala despre ma-ta si tac-tu, baga-mi-as…in cac…demica lor…”, plus desigur, mahmur, prof Daniel la TV, „dragi spectatori, am fost citat afara din
        context…”

        Zau. Eu apreciez chiar sincer o autocritica buna, dar sa vina totusi ori cu comedie buna de autopromo misto in ochii barbarilor, ori daca e serioasa sa vina cu cifre de plan de imbunatatire
        manageriala, pornind de la propria persoana, adica ce are de gand sa faca dl prof mai ales ca e educator de meserie, de ex pt ridicarea numerelor la Bac, sau reducerea absenteismului la cursuri, sau recrutarea de fonduri si doctoranzi pt catedra lui, si bani pt
        Babes Bolyai, etc, ca altfel e o totala
        gargara.

      • Dar zau, am fost asa atras chiar fara sa vreau intr-o atmosfera din aia de oameni mai maturi care isi aduc aminte cu mare nostalgie de luptele de pe baricade ale revolutiilor culturale din universitatile lor din anii 70…si cum poate in Romania acest lucru a fost oarecum deplasat catre cenaclul
        Flacara, pt ca nu avea cum sa fie pe
        bune in universitati, poate de aia
        rezoneaza ce zice profesorul asta asa
        la o bere la nivel sentimental de public
        larg…naiba stie…nu cred ca poate avea
        succes de tineret, pt ca efectiv nu au
        cum sa inteleaga unde I-a ramas lui
        creierul lui nostalgic. Sper de fapt sa nu aiba succes la tineret, ca asta ar insemna incs o generatie cu „succes” catastrofal la Bac, plus in economie. In esenta, sper ca lumea nu a dat bani ca
        sa-l auda vorbind pe acest academician, ci mai mult asa pt atmosfera de bere si unul imbracat in costum cantand la o ghitara folk…

    • Rudolph, am să-ti răspund la toate postările într-un singur răspuns. Nu știu dacă ai înțeles exact tema postării. Când vrei să discuți despre psihologie, pe cine inviți la discuție? Pe cel mai abilitat să o facă. Mi se pare că domnul profesor a fost cea mai bună alegere pentru asta. Discuția a fost despre eșec și succes, despre firea românilor raportat la asta. Ce ți-a fost neclar? Dacă aceste postări nu sunt pe gustul tău, te rog nu le citi. Sau cel puțin, nu face comentarii după ce ai citit printre rânduri. În ciuda faptului că ai scris niște comentarii foarte lungi, am senzația ca ai privit subiectul foarte superficial. Te temi de o discuție cu un profesor universitar? Ce te-a deranjat într-atat? Că e psiholog, că e profesor, ca e un erudit? În fine, preferam să comentezi la subiect. Ce înseamnă pentru tine eșec și succes? E importantă pentru tine recunoașterea lor publică? Crezi că românii sunt urmăriți de eșecuri și ca au avut un destin tragic?

    • Ei, acum m-ai supărat și m-ai jignit. Nu cred că ești în măsură să dai sfaturi cuiva, să facă ori să nu facă, ceva anume cu atât mai mult să pui etichete unor persoane pe care nu le cunoști și despre care nu știi nimic. Mă gândesc dacă să îți fac și eu o remarcă, la fel de acidă ca a ta. Și crede-mă că pot și știu face asta. Până când o să abordezi discuția într-o manieră civilizată, te rog să stai departe de blogul meu. Sunt convinsă că discuțiile din Berărie nu sunt pe placul tău așa că te las să te delectezi cu o conversație elevată, în cluburile pe care le frecventezi tu.

  8. E important sa ai succes! Asta doar daca intelegem notiunea prin perspectiva misiunii cu care venim cu totii aici, in aceasta lume: de a schimba ceva in bine, cat de putin, acolo, in perimetrul nostru. Notiunea de succes nu trebuie sa aiba legatura cu grosimea plicului care ne inalta in functii de conducere, unde beneficiem de lefuri grase si influenta. Aici se produce, de fapt, ruptura in constiinte si „somnul ratiunii”… si al natiunii… Superficialitatea, autosuficienta, teribila multumire de sine sunt observabile cu ochiul liber la indivizii ajunsi, parveniti pe criterii colaterale, si nu prin propriile lor merite.
    Eu incerc dintotdeauna sa fiu pragmatica, sotul meu se lupta intre negativism – justificat din plin, din pacate, in sectorul lui – si pragmatism.
    Foarte frumos articol, si de actualitate!
    Felicitari!

    • Acuarele, eu nu pot pretinde că știu de ce am venit în această lume. Apropos de plicuri și de funcții. Un cunoscut de-al meu, politician, spunea că, ”dacă vrei să închizi gura unui om, da-i o functie!” Parvenitismul este adevărata politcă de stat și nu vrea nimeni să o schimbe. O alternare la guvernare nu mai este o soluție. S-au produs toate alternările posibile și imposibile iar politicienii au dovedit că nu au interese de stat, ci private și de grup. Haosul în care e ținută națiunea e unul controlat. El are ca scop ca oamenii să creadă, că alte soluții nu există iar ei sunt salvatorii. Tineretul, copiii, cei care ar trebui să fie educați în spiritul epocii pe care o trăim, trăiesc și învață într-un sistem de învățământ învechit și depășit. Nu pentru că nu sunt destui pofesori care să facă reformarea, ci pentru că nu sunt lasați și se promovează, prin aceeași poltică de stat, clișeele educaționale.

  9. In urma cu niste ani, intr-o discutie despre atitudinea statului fata de cetateni, cineva m-a intrebat daca el ma poate impiedica sa spun „multumesc” mai des. Am raspuns rapid – nu. Am fost intrebat si mai rapid „si de ce nu multumesc mai des?” Posturile tv promotoare a stirilor rele traiesc din publicitate, publicitate pe care o incaseaza pentru ca unii dintre noi se uita la acele stiri. Tot statul ii obliga sa se uite la ele?

    Singura modalitate de a intrerupe acest cerc vicios tine de noi, nu de stat. Cu pasi mici. De exemplu, sa schimbam postul.

    • Tudor, imi cer scuze că am răspuns cu întârziere comentariului tău.
      Problematica manipulării, dezinformării, tembelizării prin mass media e una ce mă preocupă de o vreme. Eu cred că, nu e suficient să apeși butonul telecomenzii și să schimbi canalul. Asta e o soluție doar pentru unii dintre români, cei care știu să pună mâna pe o carte, să iasă la plimbare, la teatru sau la spectacol. Ceilalți, majoritatea, din care foarte mulți sunt pensionari, aleg televizorul ca mijloc facil, ieftin de distracție. Se uită la filme, la știri,etc. Când m-am întors din Germania și am deschis televizor am fost lovita de un val de agresivitate. Cuvinte ca ”wow”, ” șocant”, ”spectaculos”, ”cumplit”, ”panică” fac parte din titlurile unor emisiuni de televiziune românești. Conținutul acelor emisiuni era plin de inverșunare, de instigare, de dispreț, de ură. Pe toate canalele românești era plin de prostituate înălțate la rangul de vedete și ale căror schimonoseli erau analizate cu finețe. La talk-shouri cei care ar trebui să fie moderatori urlă la invitați, îi admonestează, îi tratează cu cinism, totul pentru spectacolul grotesc care se regizează din culise. Am fost îngrozită și de atunci ma uit la tv doar la Dr. House și Dr.Oz.
      Reclamele de televiziune parcă sunt făcute pentru proști. Titlurile, temele, vulgaritatea, nesimțirea și discriminările subtile care transpar din acestea, mă fac să cred că, acei ”specialiști” în advertising, știu precis că se adresează unei națiuni de idioți ori care trebuie prostită cu consecvență. Nu mai continui analiza însă, ca jurnalist, pot să am o privire de ansamblu, obiectivă și corectă asupra stării de fapt. Și în țările occidentale există manipulare pentru că, nici o informație nu vine fără o doză de subiectivism. Dar nu am văzut în vest o asemenea mizerie. Știrile negative sunt foarte rare și tratate pe un ton neutru. Nu am vazut nici un talk show pe tema unor accidente, infracțiuni, etc. Locul prostituatelor nu e la televizor iar demnitatea umană, în multiplele ei ipostaze, e respectata. Nu am văzut nici arestări, cu televiziunea în spatele polițiștilor. Temele abordate sunt pozitive, sunt multe emisiuni despre cultură, despre evenimente, targuri, spectacole, aniversări. În ziarele nemțești e la fel. Știrile negative sunt cuprinse într-o pagină în paginile tabloidului Bild, de exemplu, recunoscut ca un ziar ”sângeros”, un cotidian cu un tiraj de câteva milioane de exemplare pe număr. La noi, în landul Hessen, se difuzează un cotidian, SudHessen, care are un tiraj de 500.000 de exemplare pe apariție. Deci, presa poate să existe fără să se prostitueze și fără să trateze subiecte care ”să vânda ziarul”. În România, presa scrisa e terminată iar oamenii de media se miră de ce.
      În concluzie, televiziunea are are un impact psihologic major iar acțiunea celor care dețin trusturile media nu e, nici pe departe, în interesul cetățeanului, așa cum pretind jurnalișii că sunt demersurile lor. Interesele proprietarilor din media audio-vizuală sunt în slujba propriilor afaceri, sprijinite de cei de la putere, de oamenii care iau decizii în stat. De aceea, statul nu vrea un cetătean informat, instruit, puternic. ”Statul te vrea prost”. Nu degeaba s-a inventat expresia aceasta.

  10. ”Soluția ar fi schimbarea de mentalitate, orientarea spre lectură, cercetare, spre inovație, spre instruirea noilor generații” – știi că este și părerea mea. Asta însă ar trebui să fie politică de stat, nu o părere.

    Cât despre șarpe, dragele mele, aștept să-l vedeți în iarbă, lângă picioarele voastre sau, și mai rău, ale copilului vostru. Pe urmă, discutăm.😉😀

    • Zina, atâta vreme cât statul nu lucează în folosul cetățeanului nu are nici un interes să îl facă mai educat, mai bine pregătit, cu o gândire pragmatică și pozitivă. El vrea un cetățean tembel, gata să înghită orice măgărie care se spune la televizor și orice promisiune electorala ori politică. Statul nu va mișca nici un deget în privința asta. Nu am iluzii. Oricine va veni cu astfel de idei va fi urgent compromis, mânjit și făcut albie de porci la televizor, așa ca să îi treacă cheful de a mai încerca vreodată așa ceva.
      Cât despre șarpe, ori animal de oricare va fi el, discuția e aceeași. Copilul nu trebuie să stea langă el până sună mama la 112 ci nu trebuie să puna mâna și să se îndepărteze. Eu cred cu tărie că, fiecare om e simplu de analizat după raporturile sale cu animalele. Evit de la distanță și îi privesc cu suspiciune pe cei care nu au animale de companie, nu se apropie de ele și nu le iubesc.

      • Nici eu nu am iluzii în ceea ce privește actualul stat.
        Cât despre șarpe, dacă îl vezi ca pe un animal de companie, atunci ai dreptate și în rest.

      • Nu îmi plac șerpii și nu îi văd deloc animale de companie dar asta nu înseamnă că trebuie omorâți, așa cum nu omorâm lupii, leii ori crocodilii. Fiecare vietate are locul și rostul ei sub soare. Și nici nu cred că am scris, că trebuie transformați șerpii, în animale de companie. Discuția cu șarpele se referea, în esență, la viteza de reacție a autorităților germane și de modul de implicare a tuturor celor care aveau legătură cu tipul de eveniment. Ba mai mult, s-a mers până la ideea de educație și prevenție. Acolo, responsabilii nu și-au pasat responsabilitatea de la unul la altul, cum a fost în cazul accidentului aviatic de la noi, ci au făcut precis, fiecare, ce aveau de făcut, în cel mai scurt timp.

  11. Nu ne-am mai „vazut” de un an, Gabriela. Aici, la tine, acasa🙂 Bine te-am regasit!
    Nu stiu ce sa spun. Cunosc persoane din toate categoriile. Iar ca societatea ne vrea „prosti” ca sa zic asa, se stie. N-are nevoie de oameni cu opinie. De exemplu, pe blog eu stiu ca am opinie, adica fac destule „boacane” fiindca vorbesc despre subiecte tabu, chiar si in povesti, subiecte de care oamenilor le e teama. Mie nu si ce e mai interesant si frumos e ca atmosfera pe blog e destul de decenta, nu prea se intampla derapaje. Poate doar micute, arareori.
    Cat priveste pe unde m-as situa eu, sunt o pragmatica, ceea ce nu-i chiar bine. Realistii ca mine cred ca au mai multe suferinte pentru ca sunt mai constienti de ceea ce inseamna esec decat pozitivistii. Esecuri cu totii avem. Depinde cum stim sa trecem peste ele. Uneori e atat de greu incat acest lucru poate marca toata viata cuiva. Am avut perioade in viata cand am mers din succes in succes dar si perioade negre cand am considerat ca am parte doar de esecuri. Au fost asa-zise perioade de distilare a personaltatii mele si cred ca de fapt m-au ajutat, m-au intarit. Poate m-au facut chiar mai buna ca om.
    Asa ca nu stiu sigur ce inseamna exact a avea succes. Cred ca nu-i vorba doar de cel profesional sau de cel financiar (care se impletesc, de regula). A avea succes e destul de relativ si inseamna a fi un om echilibrat, impacat cu tine insati, puternic, desi a avea slabiciuni nu-i o rusine, a avea eventual o familie in care sa te simti bine, insa a nu avea familie nu-i un esec (desi societatea incearca sa induca in capul oamenilor prostia asta). De aceea consider totul foarte relativ. Atat de relativ incat nu stiu daca aceste lucruri pot fi inglobate intr-o ecuatie, ca sa zic asa. E o notiune foarte complexa si s-ar putea discuta despre subiect mult si bine.
    Sa ai un weekend placut!🙂

    • Elly dragă, știi că ești binevenită, oricând, la mine pe blog. Bine ne-am regăsit!🙂 Și eu am cunoscut toate aceste categorii, profile psihologice, chiar eu am trecut prin aceste ipostaze. În acest moment sunt în faza de pragmatism, deși uneori mai iau câte o scurtă pauză, că îmi plac visările.🙂 Nu e deloc grav să fii pragmatic. Dimpotrivă. Asta te va ajuta, mai mult decât pe alții să îți atingi obiectivele pe care, sunt sigură, că le ai bine conturate. Așa ar trebui sp fim noi românii. Din păcate, majoritatea trăiesc pentru aparențe. Le place să aibă o bună imagine publică, dar fundamentul lor psihologic, educational, spiritual este foarte fragil. De aceea românii vor să pară că sunt ceva sau cineva iar dacă lumea se prinde cum stau lucrurile, tot ei sunt cei nemulțumiți și neînțeleși. De aceea când merg dincolo de granițe vin cu frustrări că lumea nu îi bagă în seamă, ba îi admonestează. Eu am trăit în Germania, o zona de exigența maximă, dar nu m-am simțit nebăgată în seamă ori tratată prost pentru că am știut exact ce se cere de la mine și asta am oferit; eficiență, corectitudine, punctualitate.
      Altă dată mă preocupa succesul. Eram interesată de a deveni o femeie puternică. Voiam să ma afirm în anumite domenii, să excelez și să urc. Căutam notorietatea, mă vedeam dechizătoare de drumuri. Acum zâmbesc de toate acestea. Cui erau aceste lucruri necesare? Altora? Cu siguranță nu. Mie? Cu siguranța în foarte mică măsură. Trezirea la realitate, pragmatismul, a fost ca un duș cu apa rece dar a meritat. Nu aș fi făcut asta în țară. Societatea e astfel construită încăt te ademenește pe un anume drum. Pentru mine, acum, succesul înseamnă să fiu eu însămi, o persoana echilibrată, în continuă slefuire, să fiu bună în ceea ce fac pentru mine și aceste acțiuni ale mele vor fi utile și societății.

  12. Bun găsit, Gabriela!
    Am scris destul de mult despre eşec şi succes şi în articole şi în cărţile publicate. Din păcate, puţini înţeleg că orice cuvânt din orice limbă, este în final, ceea ce pui în el din tine. CONEXIUNILE PE CARE EŞTI CAPABIL/Ă (sau incapabil!!) să le faci între tine, oameni, biotop, etc.
    Un cuvânt, este până la urmă ca un director în calculatoare: el poate indica drumul către o mulţime de fişiere (adică, o experienţă bogată, conştientă şi conştientizată) sau poate fi un director vid, fără fişiere. Este pur şi simplu o etichetă, într-o structură arborescentă de informaţie.
    Definiţia cea mai simplă posibilă a succesului, este, cred eu:
    „Atingerea obiectivului propus, în condiţiile şi intervalul de timp stabilit.” Restul, este o filosofie a succesului şi aşa ceva, poate face oricine, inclusiv un preşcolar.
    Cred că esenţa discuţiei în jurul temei, trebuie să se axeze mai curând asupra capabilităţilor de a face conexiuni între cuvinte (= teorie) şi practică. Şi aici, mediul universitar excelează în eşecuri grandioase. Ne-am depărtat de Viaţă şi de Adevăr, în favoarea diplomelor, a filosofiilor personale şi a doctoratelor. Am teoretizat la nesfârşit totul, lăsând Viaţa să curgă pe lângă noi şi ne văităm acum de criză?
    Subscriu pasajului din final!
    EDUCAŢIE! Şi, mai precis, AUTOEDUCAŢIE!
    Aş da copy-paste vreo câteva rânduri la „AUTOEDUCAŢIE”, ca să subliniez ideea. Dar ar fi superfluu. Cine cunoaşte semnificaţia cuvântului, e autodidact deja. Cel pentru care e neconoscut, trebuie să facă un pas. Să ia dicţionarele la rând şi să studieze. Pot eu să îl forţez cumva? Sau tu? Sau altcineva? E o formă de asumare a răspunderii pentru propria ignoranţă. Dar ca să îmi asum răspunderea pentru ignoranţa mea, trebuie înainte să accept că sunt ignorant. Şi, te asigur că, chiar şi după cele peste 20 de cărţi scrise, tot ignorant sunt. Ceea ce mă distinge de mulţime, este tocmai faptul că ştiu şi accept! Deja mi s-a deschis un întreg orizont de opţiuni! Rămâne doar să aleg „încotro”.

    • Bine-i venit, Șerban! Prezența și comentariul tău mă onorează. Ti-am mai vizitat blogul, în tăcere și am găsit lucruri interesante acolo.
      Sunt de acord cu tot ce spui legat de succes. Dar oare noi, românii, avem o șansă să ne schimbăm? Mereu ne plângem că suntem priviți ca europeni de mâna a doua. Că nu suntem apreciați aici și în altă parte deși noi credem că suntem extraordinari. Au ceva cu noi vest-europenii ori avem noi vina noastră și niște clișee din care nu putem ieși? Trebuie să fie scopul nostru, în viață să avem succes ori trebuie doar să o trăim, decent, echilibrat, în bunăstare?
      Concluzia mea, după discuția din Berăria culturală a fost că, nu știm, cine și cum poate transforma acest caracter al românilor, pentru că e clar, statul nu are nici dorință, nici interes în asta. Unora le e suficient să le spui, să se autoinstruiască. Aceștia o vor face oricum, pentru că e în firea lor. Nu au nevoie de îndemnul din afară.
      Prima mea revelație, asupra acestor idei discutate despre psihologia eșecului, le-am avut cand am ajuns în Germania și când am fost nevoită, să încep o viață nouă, pe niște principii total diferite de cele pe care le aveam când eram în țară. Acolo e important să muncești, orice, să fii bun în ceea ce faci și serios. Acestea au fost calitățile care m-au recomandat și care m-au ajutat. Am înteles că acolo nu e suficient să ai niste hârtii care îți dau un titlu ci e important să fii foarte bun și să demonstrezi asta practic. Acolo, contează faptele iar vorbele sunt puține, cu substanță. Așa am devenit realistă și pragmatica.
      Uite, mi-a placut ideea aceasta a ta:” conexiunile pe care esti capabil”. Noi, românii, nu ne întrebăm dacă suntem capabili. Noi spunem:” Da, ce? Eu sunt mai prost? Si eu pot!” Chiar dacă nu avem aceleași calități și abilități cu celălalt. Apropos de cuvântul care poartă în el mesajul dorinței fiecăruia. Nu cred ca românul e suficient să îți spună că e bun (în ceea ce face). Trebuie să o și demonstreze. Așa cum neamțul se mândrește cu ”lucrul nemțesc” ar trebui să ne câștigam și noi un brand al lucrului bine făcut. Și pentru asta avem nevoie de mijloace, adică de instrucție și acțiune. Ca în exemplu meu profesorului David. Avem mașina și cheile. Trebuie să facem școala de șoferi și să vrem să conducem.

      • După patru ani şi ceva de Grecia:
        Despre români, se vorbeşte la superlativ îm toată Europa!
        Românii de-acasă, se vorbesc între ei, ca şi cum ar fi duşmasi de moarte.
        Cred că am spus ce era de spus.
        Ca o concluzie:
        Să mai lase cele 15 milioane de bugetari sinecurele lor la o parte şi să meargă la muncă, în străinătate.
        Dacă rezistă, măcar doi ani.
        După aia, să vorbească despre muncă, patriotism şi alte alea-alea. Deocamdată, masa greviştilor, sunt cei scutiţi în totalitate de plata taxelor şi impozitelor.
        Cei care muncesc, sunt cei în care se dă cu biciul.

    • Șerban, sunt de acord ca în țară avem o problemă cu atitudinea față de muncă, în multiplele ei aspecte. Că munca nu prea e încurajată și că, important este ”să te descurci.„ Nu știu dacă afară ne bucurăm în ansamblu, de o imagine atât de bună dar pot să confirm că, nimeni nu m-a tratat urât, pentru că sunt româncă. Nu am ascuns lucrul acesta și am fost respectată pentru munca mea, deși nu aș fi crezut vreodată să pot munci atât. Oamenii m-au tratat frumos pentru omul care sunt, nu pentru cine eram eu în România.

      • Exact! Mai mult, în Grecia, am fost martorul unei situaţii penibile: „Voi, românii sunteţi mai serioşi ca noi, grecii”. M-am simţit pus la mare înghesuială. Şi dacă îţi mai spun şi că personajul e fost profesor universitar…
        Da, există şi vreascuri. Aici, răspunderea pentru mediatizare, o au cei care fac mediatizarea.
        Vrem să arătăm că suntem leneşi şi proşti? Asta arată media.
        Eu sancţionez media clasică, din 2000. Am sistat orice formă de sponsorizare şi consum. De ce mi-aş pierde vremea cu polemici? Oricum sunt inutile.

  13. Gabriela, sunt de acord ca statul ne vrea prosti, dar … marea majoritate a mijloacelor sale de a ne prosti sunt intretinute indirect de catre noi. Ce se intampla acum confirma ceea ce spuneau unii inca de secolul trecut – si in democratie statul trebuie sa tina cont de cum isi cheltuie banii oamenii de rand. Un post de televiziune, indiferent de sprijinul politic, nu poate supravetui fara veniturile din publicitate. Vrem sa schimbam ceva? Ne uitam doar la filme si la documentare. Ii lovim exact acolo unde-i doare. Nu ne place un ziar? Nu-l cumparam. Intelegi? Adevarata putere este la noi.

    Este aceeasi regula ca la cersetori. Exista orase in care nu exista cersetori. De ce? Pentru ca locuitorii acelor orase au inteles ca singura modalitate de a-i tine la distanta este sa nu le dea bani. Nu e nevoie de nicio lege, ci de o atitudine comuna.

    Si inca un aspect – observ cum lumea incepe sa se trezeasca. Ce daca aia spun ca noi suntem prosti si necivilizati?! Eu ma comport civilizat. Si intalnim oameni civilizati. Vedem oameni care isi arunca gunoiul selectiv la cos. Vedem oameni care ii ajuta pe altii ( inclusiv – nu va recomand sa cumparati produsul x , este o teapa ) fara sa astepte ceva in schimb. Vedem oameni care comunica. Vedem oameni care se detaseaza de cliseele care ni se pun.

    In acest timp, statul isi actualizeaza sistemul legislativ pentru a-i proteja pe cei care nu se supun legilor nescrise ale comunitatii. Sanctiuni mai blande. Decizii nedrepte. Protectie sociala nemeritate. Descurajarea muncii.

    • Tudor, presa scrisă e pe butuci. Acolo problema e rezolvată.🙂 În televiziune, lucrurile nu sunt atât de simple. Problema este că un anumit public a fost cultivat pentru a ”savura” toate porcariile, emisiunile acelea au rating deci vând publicitate iar în anii electorlai, partidele ”investesc” în publicitatea media sume generoase. Știu însă că foarte multă lume, a început să evite acest gen de emisiuni, iar majoritatea intelectualilor urmăresc doar posturile despre stiință, muzică ori cele cu filme.
      E la fel de adevărat că se simte o deșteptare a publicului, că oamenii se orientează spre altceva, că sunt în căutare de idei și că au reânceput să citească. Am auzit de multe ori românii vorbind că străinii sunt inculți, că nu citesc și că nu știu unde e țara noastră pe hartă. Mi se pare o insultă grosolană să faci astfel de afirmații în necunoștință de cauză. Am făcut o vreme naveta cu trenul între două orașe germane. În tren, toată lumea, aproape, citea. Parcă eram într-o bibliotecă pe șine. Nu conta că era bătrân ori tânăr, că avea cărți tipărite ori notebook. Se citește! Librăriile sunt pline și au public, spații de lectură, au mereu oferte.
      Statul ia si el mereu pulsul națiunii, de aceea vrea să fie cu un pas înainte și să se asigure că, nu va fi destabilizat, că protejații lui politici vor avea ”imunitate”. Protecție socială nu prea există dar avem în schimb o incultură a muncii. Oamenii cred ca e important să fie toți șefi. Prea puțini sunt cei care iși propun să devină muncitori. Iar aici e o noua discuție despre retribuirea muncii și incurajarea economiei.

  14. Am sperat ca din momentul in care romanii plecati la munca „dincolo” se vor intoarce in tara, vor incepe sa se vada rezultatele a ceea ce au vazut, auzit si facut acolo. Cu regret observ ca „se dau pe brazda” repede, se reobisnuiesc sa fenteze, „sa se descurce”. Cu siguranta ca si legile au un rol nefericit, cu siguranta cu o floare-doua nu se face primavara, dar parca tot mai bine ar fi sa ii vedem ridicandu-se ca formatori de opinie. Evident, sunt si exceptii, dar acestea nu fac altceva decat sa intareasca regula.
    Ca suntem tinuti, prin orice modalitate, de prosti, e clar. Ce putem face fiecare in parte, ce suntem dispusi sa facem, depinde de resursele fiecaruia. Drept sa spun, ale mele sunt pe sfarsite si tare m-as bucura sa vad generatia noua cum se ridica dincolo de ceea ce vor cei „puternici”.
    Zile linistite sa-ti fie, Gabriela!

    • Nu stiu ce fac românii care s-au întors în țară. Eu știu multe cazuri în care au început să investească și dpă ce și-au pierdut investițiile datorită sistemului bine pus la punct de stat, de a lua, prin orice mijloc banii celui care i se năzare să investească ori să faca afaceri oneste, s-au întors înapoi cu promisiunea ferma de a nu mai incerca asta în România.
      De noi depinde însă să avem eșec ori succes. Este împortant cum ne raportăm la el și important de știut de ce avem nevoie de succes . Generația nouă, nu cred că are rabdare să aștepte o viață niște schimbări de menalitate făcute cu încetinitorul și va pleca, rând pe rând.
      O seară cât mai placută și tie, Cafeluțo!

  15. Buna
    interesant articol, interesante puncte de vedere dar si opiniile cititorilor
    aceste stari cred ca sunt etape normale pentru fiecare individ, la anumite varste sau imprejurari, toti am avut parte de succes sau insucces. Important e, cum ai spus, cum luam aceste momente pentru noi
    Sigur, ca nu e o reteta. Fiecare isi satisface ego ul astfel incat sa ii fie bine. De asta sunt convinsa.
    Acei tristi din societate, pe care ii vedem noi, eu -una- am avut surpriza ca dupa acea cortina sau masti sa observ ca se afla cu totul alti oameni… numai ca trebuie sa ii descoperim.Chiar au o stare de confort mult prea mare, ca sa ii mai salveze pe altii. E trist, dar asta imi vine in acest moment sa spun.

    • Buna seara, Anca! Bine-ai venit pe blog! Tema selectata de organizatorul manifestarii din Beraria culturala a fost interesanta si a deschis dezbaterea, dincolo de spatiul berariei. Intradevar, opiniile au fost interesante. Si eu sunt de parere ca nu putem oferi retete de viata. Fiecare isi traieste viata la nivelul sau de perceptie si de intelegere, pana la urma.
      In ce priveste oamenii care sunt altceva decat par e un lucru stiut. Societatea impune niste norme si oamenii se conformeaza. Dincolo de mastile pe care le afiseaza zilnic, oamenii sunt cu totul altfel.

  1. Pingback: Psihologia esecului la romani - privita prin ochii unei fete din vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: