Monthly Archives: ianuarie 2014

Golem- Duzina de cuvinte


Lumina caldă a toamnei îl înfăsura cu un val de mătase aurie, abia perceptibilă, în timp ce se îndrepta spre Facultatea de Litere. Peisajul citadin i se substituise celui bucolic, din satul lui, de la poalele Apusenilor. Privirea ușor pierdută și cărțile pe care le strângea sub braț îi dădeau un aer balit. În portofelul din buzunarul gecii de blugi, sigur intr-o generație mai veche, după culoarea ei spălăcită, ultimii cinci lei erau banii lui de sfârșit de săptămână. Încercă totuși la un bancomat, lângă magazinul Sora. Introduse card-ul dar contul îi era însă gol. Pesemne părinții nu-i trimiseseră nimic. Poate după prânz. De obicei, când rămânea fără bani avea o senzație stranie, de goliciune, pe care nu o simți acum. Trecu pe lângă Sinagogă, o clădire galbenă și mută,golem_obraz ce impresiona și acum, după o sută de ani, strada, cu arhitectura ei distinctă. Nu văzuse pe nimeni intrând ori ieșind vreodată de acolo. Poate că în genocidul din timpul Celui de-al doilea Război Mondial credincioșii s-au stins, iar cei care au supraviețuit nu s-au mai întors în oraș. Îl umplu un aer de neputință gândindu-se cât de grandios poate fi omul în capacitățile sale distructive. Cum poate exista în același timp, un geniu al răului și unul al binelui, în același înveliș uman? Soarele îi bătea prietenește pe umeri, ciufulindu-i printre raze șuvițele de păr castaniu, ce i se prelungeau pe umeri ca și coama unui mânz nedomolit, pe greabăn. Își vedea umbra întinzându-se în fața lui pe trotuar. ”Dar umbra nu este esența- gândi el. Până și nimicul e mai consistent decât ea.” Devenise dintr-o dată colportorul unui colaj de idei noi, apărute din senin. Nici nu remarcase oamenii de treceau plutitori pe lângă el. Era acum cu gândurile înmuiate în ultima carte pe care nu o terminase de citit. Golem. L-a atras titlul ce îi suna ciudat, un cuvânt straniu, venit din alt spațiu și din altă vreme cu un mesaj anume pentru el. Omul care se joacă de-a Dumnezeu, însuflețind blasfemic o făptură de lut ars, gata să fie ucis de propria creație. ”Făptura umană nu e deplină dacă nu e însuflețită de suflarea divină. Nimic fără Dumnezeu! Omul nu poate să se substituie Lui, nu e creatorul suprem.” O deschise puțin aseară și, pe măsură ce citea, fu captat în vraja ei. Mai avea puțin până la final. Intră pe poarta facultății și în sala de curs se așeză într-un colț mai ferit. Nici nu le văzu pe cele două surori gemene care șușoteau în rândul al treilea, aruncându-i priviri furișe. Simți cartea aceea subțire, cu foile îngălbenite cum îl chema cu o voce surdă, invitându-l la lectură. Parcă îl ardea. Deschise la pagina 272 și privirile începură să îi alerge peste rânduri în timp ce mintea creea scene, cu o imaginație febrilă.

”Și nici Penath nu mă cheamă.
Să fi fost un vis?
Nu. Așa ceva nu se visează.
Mă uit la ceas: am dormit o oră, nu mai mult. E două și jumătate.
Și acolo, atârnată de cuier, iată pălăria străină pe care am luat-o azi din greșeală, în domul din Hradcin, când m-am ridicat din strană după lithurghie.
Scrie vreun nume înăuntru?
O iau, o citesc, în litere de aur pe căptușeala albă de mătase, un nume necunoscut și totuși foarte familiar:
ATHANASIUS PERNATH
Nu mai am astâmpăr: mă îmbrac și alerg pe scară în jos.
– Portar! Deschide! Mă duc la plimbare un ceas, două.
– Unde poftiți să mergeți?
– În cartierul evreiesc. În Vadul Cocoșului. Parcă-i o stradă cu numele ăsta?…”
Nu vedea si nu mai auzea nimic în jur. Nici murmurul sălii nu se mai auzea. O mână bărbătească îl scoase din magie, luându-i cartea de sub ochi. Profesorul îi remarcase ”detașarea” totala și-l readuse la realitate. Știa însă că va beneficia de clemență și la sfârșitul cursului îi va fi restituită. Cu toate acestea nu va primi un brevet pentru asta, doar un punct negru din partea profesorului. Gândurile nu îi puteau sta locului. E ceva ciudat cu cartea aceasta. Azi va căuta să îi găsească pe cei care administrează sinagoga. Trebuie să afle mai multe! Viața continua dincolo de carte.

Mai multe postari pe aceeși tema, a Duzinei de cuvinte, va invit să cititi in tabelul de la Psi.

Alternanțe- un nou număr al revistei literare


Ieri, 15 februarie, a apărut la Munchen, un nou număr al revistei literare, Alternanțe. Pentru cei care nu ați prins prezentarea acestei reviste, în articolul meu, din luna noiembrie, o să revin asupra ei. Este o publicație care apare în format electronic și tipărit. Revista găzduiește, exclusiv, creeații literare și de artă, ale scriitorilor, poeților, criticilor literari, traducătorilor, artiștilor. Se adresează în primul rând, celor din țară dar și dincolo de granițe. Pe parcurs, revista va aduce tematici noi, anunțate prealabil, încât cei interesați să își poată pregăti din timp materialul, ce urmează să fie publicat.
Așadar, vă invit să citiți noul număr al revistei Alternanțe și să participați cu materiale proprii.
În acest număr, al doilea de la apariție și primul pe acest an, aveți ocazia să citiți materialele publicate sub semnătura autorilor: Dumitru Chioaru, Letiţia Ilea, Vasile Gogea, Iulian Boldea, Gabriela Creţan, Constantin Munteanu, Adriana Teodorescu, Andrei G. Neagu, Bedros Horasangian, Theodor Damian, Rodica Grigore, Florin Manole , Dan Dănilă, Viorel Dădulescu, Adrian Munteanu, Alexandru Jurcan, Constantin M. Popa, Alexandru Dan, Ion Maria, Adrian Gurgău, Livius P. Bercea, M.N. Rusu, Dan Anghelescu, Ioan Negru, Pavel Gătăianţu, Kurt Tucholsky, Luca Cipolla, Despina S. Budişteanu, Sosan Zenji, Andrei Zanca, Bernhard Setzwein, Moses Rosenkranz.
Găsiți revista, accesând acest link: http://www.revista-alternante.de

Derviși rotitori, sufism, dans magic


Vă invit din nou, dragi prieteni, în Cafeneaua Turcească, pentru mevlana 1a savura un ceai sau o cafea, arome de Orient și povești dintr-o lume mai puțin cunoscută. Dacă ați văzut dervișii rotitori sau ați auzit de ei, vă invit să ascultați o poveste minunată, ale cărei începuturi sunt vechi, de sute de ani. Poftiți așadar și luați loc cât mai confortabil.
Este atâta extaz în pe chipurile dervișilor în timp ce se rotesc în dansul lor.
Dansul impresionează dar este greu de înțeles de către cei care, nu știu sensul învățăturilor lui Mevlana. Sensul de dans, deschide poarta către o nouă lume, spre noi adevăruri. Haideți să deschidem această poartă, împreună!

Este ceva ascuns, sublim, în inima fiecărei ființe umane. Acest secret se conectează cu tot ceea ce există în viața noastră. Nu ne este dat tuturor însă el poate fi atins doar cu forțe proprii, cu eforturi, cu gânduri și intenții bune. Filosoful turc Junus Emre spunea foarte frumos:” Există un Eu în mine și eu mă aflu acolo.”

Hasan Kale- invitație în Cafeneaua turcească


Hasan KaleDumnezeu i-a dat ființei umane un suflet. Omul a căutat să exprime în fel și chip scânteierea aceea de divinitate iar frumusețea sufletului a fost prinsă într-un cuvânt. ARTA. Sufletul meu scrie, sufletul tău cânta, sufletul lui dansează, sufletul altora se joacă prinzând forma în carnea unei pietre sculptate. Sufletul lui Hasan Kale iubește culoarea și pictează minunat, inspirat de vraja orientului și a orașului în care locuiește, Istanbul. Vă invit așadar, în Cafeneaua turcească să va delectați cu câteva dintre minunațiile pe care le creează acest pictor turc.

Banii


În încăperea modestă, ce găzduiește cu generozitate cele trei birouri și un dulap cu rafturi, lumina de afară intră prin geamurile înalte, șuvoaie sidefii, răsfirate peste tot. Patru tineri intreprinzători, toti in jur de 35 de ani, fiecare cu afacerea lui, împart același spațiu, într-o casă veche cu curte comună, de pe strada Napoca și costurile de întreținere. Toți sunt la început, cu modeste reușite în domeniu dar dornici de a face ceva. Lucia și soțul ei, Gheorghe, au o mică afacere cu mobilier personalizat. Recent căsătoriți, amândoi la a doua experiență, vor să treacă de la condiția de producător de mobilă în garaj, la cea de producător adevărat. Lucia e de un dinamism excesiv. Vorbăreață, convingătoare s-a format pentru comunicare, într-o agenție de asigurări. De multe ori nu are bani însă nici măcar de biletul de autobuz și vine din Gheorgheni până în centru pe jos, încălțată însă cu pantofi cu tocuri înalte. Trebuie să creeze aparența unei persoane sigure pe ea, cu o ținută ireproșabilă, cu o anume situație. ” Știi, in domeniul vânzărilor, totul depinde de impresia pe care o creezi. Clientul te scanează din clipa în care ai intrat pe ușă. Primele 13 secunde sunt decisive pentru decizia pe care el o va lua, de a colabora cu tine ori nu. Există un cod comportamental, nonverbal.”
Matei e designer la o tipografie și designer privat pentru clienții pe care îi poate lua singur, de multe ori dintre cei ai firmei la care e angajat. Adeptul lucrurilor făcute cu pași mici și siguri, nu se prea implică în ceva ce nu poate anticipa.
Dana are o mică agenție de publicitate și încearcă să intre pe piață pregătind un catalog pe domeniul auto. Între toți cei patru e o relație ciudată. Fiecare trebuie să urce, fiecare are nevoie de informațiile celuilalt și chiar sunt intr-o anume competiție.
– Dana, vino să îți prezint pe cineva.
Lucia avea un musafir dar Dana, ocupată cu un agent nu îl dăduse atenție.
– Florin Zărnescu, se prezentă el întinzând mâna.
Dana întinse și ea mâna, prezentându-se și îl fixă cu privirea. Un bărbat trecut de cincizeci de ani, purtând pe obraz povara unei suferințe. Părul cărunt, uleios, hainele șifonate și mâna lui uscată, cu unghiile tivite ușor cu negru, sprijită pe baston îi da senzația unui bărbat singur și bolnav. Întoarse privirea spre Lucia, așteptând să îi spună ceva despre bărbat.
– O să îl las pe domnul Florin să îți povestească singur. Are o poveste interesantă și cine știe, nu ar fi exclus sa îl poți ajuta cumva.

Danei îi plăcuse jurnalismul. Era viața ei. Trăise din plin anii lucrați în redacție, cu o tensiune maximă. Avea impresia că trăise pentru câteva vieți, într-atât de condensate i s-au părut evenimentele și tot ce acumulase. Meseria i-a fost marea pasiune. Dar până și marile iubiri au perioada lor de glorie, după care se îndreaptă spre asfințit ori poate doar spre linia orizontului. Ziarul la care lucra intrase în faliment, în momentul în care lumea era răvășită de atentatele din 11 septembrie, din Statele Unite. Apoi a urmat divorțul, mutarea în alt oraș, o viață nouă, luată de la zero, o lume nouă, dură, fără nici o persoană cunoscută în jur, în care cuvântul fiecărei zile se numea ”supraviețuire”. Făcuse, în timpul cât lucrase la ziar, câteva contracte de publicitate, pe oferte de materiale promotionale personalizate: agende, pixuri, calendare, scrumiere. A zis că e o bună idee să încerce acum. O va ajuta să treacă peste impactul atâtor schimbări. Chiar s-a dovedit inspirată ideea. Și-a găsit repede clienți, a făcut contracte, a inscriptionat materialele le-a dus clienților și sărbătorile au gasit-o optmistă, cu ceva bănuți în buzunar. Dar asta a fost pentru cadourile firmelor la sfârșit de an. Și acum? La început a avut senzația că are o agenție de publicitate dar acum, nu mai avea contracte. Doar nu era sa aștepte iar zece luni ca să caute iar clienți pentru acele materiale! Dar ce face oare o agenție de publicitate, în celelalte luni ale anului? Chiar așa! Ce face în general? Avu pe moment revelația unei mari tragedii. In ce se băgase? Își înființase o agenție de publicitate fără a ști măcar ce e asta? Pe cine să întrebe? Căută prin librării cărți de specialiate și chiar găsi una interesantă despre publicitate și marketing de gherilă. O citi de câteva ori. Ideile i se pareau absolut geniale. Cum să obții profituri maxime cu investiții foarte mici sau cum să relansezi o afacere ce se îndreaptă spre faliment, cu o strategie publicitară. Află că punctul de plecare în publicitatea de gherilă nu este grafica, titlul sau efectele speciale ci forța unei idei. A face publicitate nu înseamna a vinde un produs publicitar ci a stabili nevoia de promovare a firmei, a serviciilor ei ori produselor și a creea pe baza unor idei noi, campanii complexe, asociate. Filtră tot ce știa ea despre publicitate prin noile informații abia obținute. Și-ar fi notat cu atenție dar fiecare frază din carte îi părea interesantă. Începu să își facă prieteni pe internet persoane care lucrau în acest domeniu și află o mulțime de lucruri și idei noi. Apoi își cumpără cărți despre vânzări, pe care le citi cu aceeași ardoare, descoperind tehnicile și strategiile de vânzări. Înțelese că publicitatea e o industrie și nu una oarecare ci una în care se lucrează foarte inteligent, cu idei inovative și produse noi. În fiecare zi apărea ceva nou. Ca să intri pe aceasta piață era nevoie de investiții ori ea, nu avea bani de investit. Așa că îi veni ideea unei asocieri. Căută și chiar găsi repede un tip ce se afla într-o situație asemănătoare. Matei nu dorea, neapărat, să devină un om de afaceri. Lui îi era confortabil că avea jobul său, bine plătit și se mulțumea dacă mai ciupea câte ceva, suplimentar.

– Doamna Dana, știu că vă uitați la mine cu neâncredere. Omul pe care îl vedeți acum e atât de diferit de cel care eram acum cinci ani. Acum cinci ani, eram un milionar. Nu zâmbiți. Am fost milionar, de adevăratelea. Am câștigat la loterie foarte mulți bani. Am cunoscut fericirea de a fi foarte bogat, dincolo de ceea ce aș fi putut visa eu vreodată. Din angajatul unei fabrici de mobilă, am devenit cel mai invidiat om din țară. Căpătasem niște puteri nemaipomenite. Banii îți iau mințile. Cum s-a aflat că am câștigat la Loto, am început să fiu urmărit de diferite persoane care îmi cereau bani. Telefonul suna mereu cu tot felul de cereri, rugăminți și propuneri. Doar eram cel mai bogat. Mă așteptau la ușă măicuțe, oameni necăjiți, profitori, oameni care imi propuneau diferite afaceri. Din omul simplu care eram până atunci, m-am trezit peste noapte, un om cu geutate, cuvântul meu cântarea greu. Mulți doreau să îmi fie prieteni. Și multe femei frumoase îmi ieșeau în cale. Încet, încet nopțile mi s-au transfomat în zile. Mereu însoțit umblam prin restaurante și discoteci. Eu plăteam totul cu generozitate. Doar aveam bani! Apoi, am plecat din țară, cu prieteni. Am făcut câteva croaziere. În trei ani, am terminat totul. Toți banii. Trebui depus un efort să cheltui banii aceștia. M-am trezit singur, fără prieteni, fără bani. Dintr-o dată, am coborât din slăvi pe pământ, fără parașută și am redevenit cel ce fusesem înainte. Am avut o șansă care am lăsat-o să mi se scurgă printre degete, ca nisipul.
– Păcat! Ați avut o mulțime de bani și nu ați știut ce să faceți cu ei.
– Se spune că primim doar cât putem stăpâni.
– E posibil. Și ce pot face eu acum, pentru dumneavoastră?
– După ce am rămas fără bani, mi-a fost greu să mă obișnuiesc și am început să gândesc, să văd ce e de făcut. Mi-am amintit de cei care îmi propuneau diferite afaceri în care să investesc și eu îi refuzam. Uneori mergeam la întâlnirile cu ei din poliețe. Acum am o mulțime de idei de afaceri dar nu mai am bani de investit. Aș intra cu cineva într-o afacere. Asta vreau să vă rog. Poate că întâlniți pe cineva care sa se implice, care vrea un partener ori o ideee de afacere.
– Eu personal, nu am bani. Dar o să mă gândesc între timp. Dacă dintre cunoscuții mei sunt interesați, vă pun în legatură.
Bărbatul mai stătu puțin să-și termine cafeaua. Gestul cu care ducea ceașca la gură voia să pară rafinat însă înfățișarea lui creea o imagine total opusă. Se ridică și plecă în cele din urmă. Dana îl văzu cum se îndepărtează traversând curtea șchiopătând, sprijinit în baston și un moment îi fu milă. Cât să fii de iresponsabil, să te distrugi pentru bani?
– Ce spui? E un cunoscut al soțului meu. Și e inginer.
– Ce să spun? Trist. Ce energie uriașă pot avea banii? Cumpără și vând o lume întreagă. Doar sufletul omului nu-l pot cumpăra, pentru că nu poate fi atins.