Monthly Archives: decembrie 2013

La mulți ani, prieteni dragi!


Dragi prieteni, un sfârșit de an înseamnă doar un scurt popas, pentru a arunca o privire în urmă. Nu-mi plac bilanțurile. Dar mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat în viata mea, în ultimul timp. Am primit lecții și am învățat, mai mult decât în întreaga mea viață. Atunci am înțeles că, deși știu mai multe, știu atât de puțin. Am învățat că, oricine își întinde mâinile în mod constant către ceva, va primi până la urmă. Că e foarte ușor să faci visele să prindă viață, începând cu un simplu contur. Am învățat că dacă privesc lucrurile de aproape, voi pierde esența. Dacă vreau să primesc frumusețe și iubire, să ofer la rândul meu. Să continui să o fac chiar și atunci când nu primesc nimic in schimb. Am aflat cum trebuie să mă protejez de propriile gânduri și cum le pot transforma într-un balsam pentru suflet. Că este important să cunosc multe dar este important să știu ce să cunosc și ce să ignor. Am învățat că răbdarea este cheia bucuriei. Am aflat că nu sunt decât o picătură într-un ocean și întreg oceanul e o picătură.

Am învățat să mă înconjor de oameni frumoși sufletește și am descoperit că adevăratele prietenii sunt cele pe care nu le desparte nici depărtarea nici timpul. Am trăit un timp minunat și nu-mi doresc nimic pentru anul care vine, dintr-un simplu motiv. Ceea ce va fi, va fi!

La mulți ani minunați, prieteni dragi, care străbateți drumurile vieții, alături de mine! Să fie anul care vine, pe măsura viselor voastre ori chiar să le întreacă!

clock

Sarbatori fericite!


Dragi mei prieteni și cititori, seara din ia-seară e una speciala, de petrecut între cei dragi si apropiati. Vă doresc din suflet să aveți Sărbători în tihnă și bucurie, să vă răsune în tindă colindele ce vestesc nașterea Fiului!

Crăciun fericit!

bradul de craciun

In Cafeneaua turceasca- Mevlana


În Cafeneaua turcească, o poveste despre înțelepciunea lumii. Zilele acestea, în Konya, a fost mare sărbătoare. M-am gândit să vă aduc o poveste despre unul dintre cei mai luminați oameni ai omenirii. Iar mâine o sa va prezint povestea minunată despre dansul dervișilor rotitori. Așa că, dacă vă faceți timp, printre alte lucruri pe care le aveți de făcut zilele acestea, găsiți-vă câteva momente de răgaz pentru o poveste de cafenea. Vă aștept cu drag și ceaiuri aromate, de iarnă, cu ghimbir și scorțișoară, de măceșe ori cimbrișor.Konya-Mevlana-Celaleddin-Rumi-4

”M-am uitat în biserici, temple, moschee dar l-am găsit pe Dumnezeu în sufletul meu.”
Konya e ținutul magic din inima Anatoliei, în care mai arde foculmevli iubirii sacre, a înțeleptului Jalal ad-Din Muhammad Rumi, cunoscut în lumea occidentală drept Mevlana sau Rumi. Au trecut anul acesta, 740 de ani de când el s-a întors la spiritul divin care l-a trimis pe aceasta lume ori a fost doar zbaterea unei clipe? ” Nu am venit aici prin voința mea și nu am să plec când vreau eu. Cine m-a adus, mă va duce acasă”. Între 7 și 17 decembrie, în fiecare an, la mormântul din Mausoleul Mevlana au loc ceremonii de celebrare a acestui moment, iar în noaptea de 17 decembrie, este  ”Noaptea nunții”.

Compromisul, o artă?


Compromisul este angajament reciproc, de a accepta decizia unui arbitru, un acord, o rezolvare a unui diferendum, într-un mod amiabil, uneori în moduri neconvenționale, diferit față de actul de justiție, de exemplu. El izvorăște tocmai din faptul ca suntem diferiți, nu identici.

Dumnezeu nu face compromisuri. Îngerii, fac, pentru că ei trebuie să se supună unor decizii, care nu le aparțin.

“Există o limită a concesiilor, dincolo de care, orice cedare riscă să compromită buna reputație a celui implicat… Sunt compromisuri care compromit.( H.R.- Patapievici).”

Există o adevarată a artă în a face compromisuri, fără ca ele să discrediteze moral, însă ea nu e accesibilă tuturor și nu are reguli precise. E apanajul celor care au o anume inteligență, pentru a face aceste concesii legitime.

Prin poziția față de compromis, oamenii se împart între, cei care pretind că nu fac compromisuri și cei care admit.

Voi faceți sau ați făcut compromisuri?

Clubul Psi- Rostogolind înțelesuri


Pentru prima dată, după ani de zile, avea sentimentul că a obosit și drumurile îi sunt încâlcite, fără ieșire. Ședea pe fotoliu, cu bărbia în palme. Sufletul îi flutura, un stindard în deșert, zdrențuit, sur, fără semne și fără cauză. Emoțiile dispăruseră ca și cum nu le-ar fi avut vreodată. Închise ochii și în față i se deschise o apă albastră, pură, în care înotau pești portocalii. Își înmuie întâi picioarele. Era fină, ca un abur. Apa aceea abia îi trecea de genunchi, așa că îi trecu prin minte un gând, apărut de nicăieri. S-ar fi luat la întrecere cu peștii. Mai la stânga se înalță niște stânci alburii. Ar vrea să întindă mâna, să le atingă dar conturul unei siluete opri gestul pe drum. Un alt gând se născu în mintea-i sau poate a fost o voce, venită de undeva. ”Când vezi că totul în jurul tău se destramă și în jurul tău rânjesc ruinele a ceea ce ai construit cândva, nu te descuraja. Între ruinele acelea, e locul perfect în care poți să descoperi comoara”. ”ComoaraDar eu nu visez la nici o comoară!” ”Poți să zbori, dacă vrei.” ”Să zbor?” Deschise brațele. Avea sentimentul unei libertăți infinite. ”Vezi? Acesta este zborul!”
Se scutură tresărind la sunetul telefonului mobil.
– Ce faci? Te-am așteptat azi la cafenea.
– Zbor.
– Poftim?
– Scuze, am ațipit.
– Mda, mormăi vocea de la telefon. Rămâne pe altă dată.
Lumina scaldă încăperea în verde crud și umbrele frunzelor dansează îmbrățișate. Se lăsă pe spate, în fotoliu și își deschise brațele. Exersa zborul, rostogolind înțelesuri.

Alte postari pe aceeași tema găsiți în tabelul lui Psi:

Cuvântul


Lumea a început cu el, adus pe o rază de lumină primordială. Din clipa aceea, totul s-a schimbat în univers. Cuvântul e zeul care zidește ori dărâmă, mângâie sau ucide. El deschide calea spre noi lumi ale cunoașterii și tot el te poate trimite în noroaiele ființei. Ce e cuvântul? Un grup de sunete, un grup de litere. Ce forță ascunde în el? Benefică, malefică. Un cuvânt, e un întreg univers. E o mare artă și binecuvântare să fii un stăpân al cuvântului. E o mare durere pentru cei din jur să îl folosești pentru a distruge și a răni. ”Cuvantul scris are putere hipnotică”. Ceea ce e scris e aproape un adevăr, e o dorința aproape îndeplinită. Și totuși, întâlnesc deseori persoane care scriu dur, vulgar de-a dreptul. Am observat că românii înjură mai mult decât orice nație. Înjurătura le dă credibilitate și valoare. Blestemul e folosit deseori, ca formă de răzbunare. Vorbe grele!
Ce gust și ce culoare au cuvintele voastre?