Daily Archives: 24 noiembrie 2013

Ape tulburi, ape repezi


frunzaBate soarele prin vitralii, proiectând culori din sfinții ce stau încremeniți în scenele lor biblice. Miroase a tămâie și murmurul tăcut al credincioșilor se înalță în rugăciune, peste icoane. Părintele începe predica. Ochii enoriașilor sunt ațintiți asupra lui. Azi le-a prăgătit o pildă frumoasă, despre iubire și credință. Credincioșii, în majoritate femei, îi sorb cuvintele de pe buze. Părintele are har și chemare către cele sfinte. Vocea lui puternică și blândă acoperă sala, domnind peste împărăția sfintei biserici. Se pregătește de încheiere. În buzunarul veșmântului negru, cele două petice de hârtie ard. Le-a citit repede și a simțit, presând pe umerii lui, puterea dorinței și a neputinței omenești, ca un bolovan, apăsându-i sufletul. Închinându-se le desface încă o dată.
Părinte, mulțumește-i lui Dumnezeu în numele meu. Am 60 de ani și azi am aflat că am cancer. Știu că zilele mele sunt numărate dar mă bucur că am dus o viață frumoasă. Mi-am așezat copiii și mi-am văzut nepoții. Sunt mulțumită și fericită cu ceea ce am. Nu cer nimic. Am primit destul și când va sosi ceasul sunt pregătită. Atâta te rog părinte, să-i mulțumești pentru ceea ce mi-a fost dat să trăiesc, în această viață.”
Părintele simte un nod în gât și o lacrimă de tristețe i se rostogolește în adâncul sufletului. Strânge hârtiuța în pumn și o îndeasă în buzunar. Se uită la cea dea doua, cu un scris lăbărțat, fără ortografie.
Părinte, roagă-te să-l trăznească Dumnezeu pe omu meu ca tătă sara vine bat de la lucru și să sfădește cu mine așa face de când suntem laolaltă că mă face de rușine la lume. Să-l trăznească și să n-apuce zua de mîni”.
Părintele oftează și așteaptă câteva secunde. Ape tulburi, ape repezi. Asta e viața, pulsând în sufletul și în gândurile fiecărui om. Nimeni nu îi poate duce crucea destinului.
– Stimați credincioși, azi am primit, ca de obicei, bilete pentru acatiste, să citesc pentru creșterea puterii rugăciunilor dumneavoastră. Știți că nu le citesc cu glas tare, dar azi vă rog ceva. Când mai aveți cereri cu trăsnete și fulgere, aduceți-le vă rog, în sezon, primăvara, de exemplu ori vara, că atunci nu îi e atât de greu nici lui Dumnezeu să vă îndeplinească dorințele.

Alte postări pe aceeași temă, le găsiți în tabelul de la Psi.

Sursa foto: facebook.

Cum vi-s ochii?


Unii oameni s-au născut cu ochii închiși. Au ochi să vadă dar în creierul lor, ceva nu funcționează la parametri programați. Ei știu că există vederea. Că unii văd lucruri minunate, că au ochii frumoși. Că lumea e deschisă în fața lor. Ar vrea să vadă. I-am spus unuia:” deschide ochii și vei vedea.” Cu fața spre mine dar cu pleoapele coborâte, peste chipul său crispat și plin de siguranța propriei trăiri, mi-a răspuns: ” doamnă, nu vezi că nu ai argumente?! Eu nu văd! Lasă-mă să-mi duc drumul meu, că dumneata ți l-ai găsit pe al dumitale!” L-am lăsat. Zicea că în viața lui văzuse destule, printre pleoapele întredeschise, cât o lamă tăioasă. Și eu la fel. El nu doarme nopțile frământându-se și lumea trebuie să vadă asta, să îl compătimească pentru calvarul său. Iar acum vine cineva, o femeie, și îi spune să deschidă ochii. Dacă ar crede în Dumnezeu, ar striga:”blasfemie!” Dar am mai discutat. Dumnezeul lui nu există. Înțelege să primească un sfat, să schimbe o idee, dar orice ar zice ea, e doar o femeie. Argumentele ei nu contează. ”N-am nevoie eu, de sfaturile ori de ideile ei!” El e un gânditor.
Și eu și el ne-am nascut la fel, cu ochii închiși. Cum se face că eu am drumul prin lumină și el prin întuneric?