Dreptatea unde e? (2)


La începutul lunii lui Brumărel, când codrii își așază cununi de aur și aramă iar deasupra lor, vălul unui cer blând, de un albastru adânc, Iancu de Hunedoara se întoarce în castel, pentru scurtă zăbavă. Curtea palatului răsună de forfotă. Se fac rânduielile pentru toamnă, beciurile se umple de provizii. Zi de zi, căpitanii vin la sfat în sala armelor iar apoi fac instrucție cu soldații, pe câmpul din apropiere. Bătălia, una dintr-o lungă campanie fusese câștigată dar creștinătatea, prin însăși papa de la Roma, se pregătește de război. Încă din primele zile ale acestui leat, 1443, a chemat, prin scrisori, creștinii europeni la o nouă cruciadă, pentru izgonirea turcilor din Europa și despresurarea Bizanțului. Tot românii, ungurii, sârbii și bulgarii trebuie să ducă greul, în timp ce restul puterilor europene au trimis doar 15 corabii de razboi.

Iancu șede în iatac, privind umbrele înserării, căzut pe gânduri. Figura sa dârză îl face să pară de stancă. Ai putea să îi buchisești, pe chipul brăzdat, faptele de arme. Ochii săi negri, sub fruntea înaltă, privesc acum departe, în zare. În ei se oglinește moarte și durere. Se întoarce spre doamna Erzsebet, cu zâmbetul acela cald, care ararerori trecea de pragul iatacului. Femeia aceasta frumoasă și fragilă, ce îi poartă pruncul și viitorul, a fost mereu, cel mai de taină și de încredere sfetnic iar în lipsa lui, a ținut frăiele castelului cu mare pricepere și chibzuință. Celălalt fecior, Ionuț are abia zece ani și doarme cu doica, în camera sa.

– Stăpâne, o să biruiești și de data aceasta?

Îngrijorarea ei devenise vizibilă, mângâindu-i chipul și așternând văluri reci, întunecate peste albastrul ochilor ei.

– Nu am altă cale.

– Dar ai destui luptători?

– Niciodată nu sunt destui. Din Valahia, Vlad Dracul mi-a trimis o mână de oameni. În rest, mă bizui doar pe cnejii mei, pe slujitori și pe oștenii cu simbrie. Când e vorba de bătaie, toți se trag înapoi. Cineva trebuie să meargă înainte și să își pună soarta în mâinile dreptății și a lui Dumnezeu.

– Așa cum am mai zis, sunt hotărâtă să purced în călătorie spre Klausenburg. Mă voi ști mai în siguranță acolo și e mai bine pentru copii. După ce voi naște și mă voi simți mai întremată, voi porni mai departe, spre Buda, unde te-oi aștepta, să vii biruitor. Este important să fim văzuți și cunoscuți de nobilii de la curtea regală.

– E bine așa cum spui dumneata, Doamnă. Împreună cu copiii, e bine să fiți mai departe de câmpurile de luptă și de întrigi de palat. Magistrul din Klausenburg m-a asigurat că, totul se va face cu cea mai mare cinste și nu veți duce lipsa de nimic. Când vei voi dumneata, purcede la drum dar nu uita să mă înștiințezi și pe mine.

– Așa am să fac. Nu aș vrea să mă prindă iarna. Drumurile sunt grele iar pădurile pot fi nesigure. Domnia ta, când pleci?

– Mâine, în zori. Nu pot lăsa oștile să mai aștepte și am adunat câți oameni am putut. Mai mulți nu am avut de unde. Nu știu ce mă așteaptă. Îi cunosc bine pe turci. Am învățat că nu se dau bătuți, cu una cu două. Se luptă pe viață și pe moarte. Războiul e viața lor. Când pierd bătălia pe mulți îi așteaptă moartea. Cei fără de noroc mor în razboi. Nu au nimic și nu mai au ce pierde. Sunt soldați și destinul nu e mâinile lor. Dar noi avem de apărat pământul și familiile, viețile urmașilor noștri, libertatea.

– O să mă rog lui Dumnezeu să fie cu tine și să te conducă la izbândă, să te întorci acasă biruitor. Toți ne-am pus nădejdea în Domnia-ta, să ne aperi hotarele, în vremurile acestea grele.

Voievodul plecă odată cu primii zori. Tropotele de cal răscoliră liniștea dimineții, ce se ridica din curtea castelului. Porunci scurte săgetau aerul. Apoi, podul de peste șanțul plin de apă fu ridicat la loc. Pe câmpul din apropriere se mai auzi o vreme larmă și forfotă. Apoi se așternu liniștea. Doamna urmări plecarea de la fereastră. Ceva se rupea în ea cu fiecare plecare a lui și simțea dintr-o dată, greutatea ce cădea pe umerii ei delicați. Cu fiecare victorie a lui, ea se simțea mai bătrână cu câțiva ani. Temerile și îndoieleile măcinau adânc așteptarea. Dar trebuia să fie tare, să fie la înălțimea soțului ei. Soția unui mare luptător nu poate fi slabă. Ea e mama unor viitori luptători și poate conducători așa că e nevoie de disciplină și hotărâre. Gândurile acestea îi dădeau forța de a merge înainte cu demnitate, fără a știrbi măcar o clipă autoritatea soțului ei.

Peste două săptămâni începu pregătirile de plecare. Dădu porunci precise servitoarelor și slujitorilor. Admnistratorul castelului trebuia să vegheze la împlinirea poruncilor434px-Coa_Hungary_Family_Hunyadi_János_(extended)_big.svg ei. Pe la prânz se duse să vadă fântâna castelului. Tinerii turci săpau de zor. Scântei ieșeau de sub uneltele lor și sudoarea le curgea pe fața. Păru mulțumită. Porunci să fie puși să sape doar câteva ceasuri dimineață și câteva după prânz. Să fie tratați ca niște muncitori. Să le fie asigurată mâncarea și curățenia în cămăruțele lor. Într-o dimineață cu brumă groasă, o porni la drum, spre cetatea Klausenburg. Respirația cailor lăsa un abur gros în aerul sticlos. Oricând se putea porni o ninsoare și drumul să le fie oprit ori să fie înconjurați de lupi. Drumurile sunt rele iar la adăpostul pădurii se pot întâmpla multe, chiar dacă acum sărăcită de frunze poți vedea în adâncul ei. Mereu sunt ridicături de pământ ori văioage în care pot sta acunși tâlhari ori sălbăticiuni. Trăsura era însoțită încă trei și de straja puternică. Principesa avea cu ea pe o doamna de la curte, o slujnică tânără, Rozsi ce avea grijă de tânărul domn, Ionuț. Priveau pe fereastra, emoționați de lunga călătorie.

– Rozsi, îmi mai povestești tu mie, cum a fost cu tata și cu corbii?

– Dar ți-am mai povestit,săpâne.

– Dar eu mai vreau încă o dată!

– Bine. Încă o dată, numai. Cand domnul și stăpânul nostu era mic,  mama lui l-a dus la la plimbare, aproape de pădure.

– Era mic?

– Nu prea. De vârsta domniei tale. Mă lași să îți povestesc?

– Da. Ascult.

– Deodată li s-a făcut foame și s-au pus să mănânce. Au întins pe iarbă un ștergar și și-au așezat merindele. Tatăl domniei tale ceru mamei inelul de pe deget, să se joace. Când s-a plictist l-a pus pe ștergar și un corb, ce stătea pe o cracă, a zărit micul giuvaer sclipind în bătaia soarelui. A țâșnit ca o săgeată și l-a înhățat. Și atunci, tânărul domn Iancu luă arcul, cu repeziciune, puse o săgeată și trase nimerindu-l pe corb. Pasărea căzu și în pliscul ei, stătea încă minunatul inel, pe care bunica ta il primise de la însuși regele nostru. A fost o minune și de atunci, a primit numele de Corvinul.

– Și noi suntem neamul Corvineștilor, continuă tânărul visând cu ochii deschiși, la minunata faptă a părintelui său.

Pincipesa Erzsebet e și ea pierdută în gânduri. În timp ce zâmbea de figura serioasă a fiului ei, mai aruncă o privire spre înălțimile castelului, înainte ca acesta să dispară, după cotul drumului.

Posted on 22 Noiembrie 2013, in Povestiri gotice and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Formidabil,habr nu aveam ca Matei Corvinul fusese originar din Cluj, adica zau,pot sa spun sincer ca eu stiam de numele lui, stiam ca era important, desi habar nu aveam ce a facut, dar oricum aveam o parere buna despre el din cauza ca il chema Matei,pt ca mie mi-a placut ff mult povestea cu Mateias Gascarul, o amestecam inmintea mea cu povestea Sapte Lebede de HC Andersen,si ziceam ca gastele sunt niste lebede si eu eram Matei si, pricepandu-ma la gaste, reuseam sa ajut si lebedele…(ZAU, fara nici o aluzie la aia care au mancat lebedele din parcul de la Viena, ca eu lavarsta aia habar nu aveam de legatura dintre Cluj si Viena, si in general Matei era asa de undeva de la vest de mine,pe cand Stefan celMare era de la est, dar nu stiam eu exact precis cat de la vest). Si abia acum vad, zau, si de pe wikipedia, (ca nu am rezistat sa nu ma uit), ca familia lui Iancu de Hunedoara (Hunyadi), si Matei Corvinul chiar ca au avut o poveste cu adevarat dramtica si interesanta, numai buna de ecranizat sau de povestit in serial…ff interesant,abia astept urmarea…e tare de tot,zau,dacanu erau ei,nici Ungaria nu era asa cum este astazi,plus,zau, se pare ca poporul roman nu au tinut piept numai la turci de-a lungul istoriei, dar au tinut piept si Habsburgilor, zau, amcamobservat asa fara sa vreau,mai mlt in treacat asa prin wikipedia, ca ff multa lume din UE mai dezvoltata de azi nu poate sa-i sufere pe Habsburgi, si are o parere asa destul de rea despre ei, dar nu stiu de ce…o fi asa PR rau, sau or fi facut ceva rau de tot de nu putea sa-i sufere mai nimeni…? Un adevarat mister, cred ca am devenit ff curios…Zau,nu am sa uit niciodata cum amvazut intr-un serial istoric TV suedez cum discutau unii despre evenimentele de dupa Revolutia Franceza…care zau,cred ca a impresionat intreaga Scandinavie deosebit de mult,ca in alte parti din UE pare ceva asa de demult de tot, dar in Scandinavia mereu se vorbeste si acum despre aceasta Revolutie Franceza, e ceva asa ca si cumar fi fost chiar acum cel mult vreo 4 generatii,si zau scnadinavii nu ii pot suferi pe Habsburgi,ai zice ca ei cred ca din cauza lor s-a intamplat si Revolutia sau a fost deturnat sensul revolutiei, e ceva total comic sa auzi asa ceva la TV si sa te gandesti ca e exact aceeasi conversatie cum a fost in Romania,dupa 1989….am ajuns sa imi formulez impresia ca acesti Habsburgi cred ca erau un fel de Securistii, iar Bourbonii erau un fel de Comunistii !!

  2. Rudolph, noi nu ne cunoastem istoria. Iancu de Hunedoara si Matia Corvin au fost doi regi straluciti ai Ungariei, din care si Transilvania făcea parte la vremea aceea. Au fost amandoi două personalități europene strălucite, importanți oameni de stat, primul un excelent strateg ce a tinut piept turcilor salvând Europa, al doilea, un excelent dimplomat, un domn luminat ce a introdus în estul Europei curentul renascentist și umanist. Ție iți recomand să citești Enciclopedia britanică, fără a posta aici tot ce găsești, pentru ca vreau ca cititorii, să descopere cu supriză, continuarea poveștii.

  3. Mmm, frumos si interesant, dar Matei ? Cum a rămas cu Matei ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: