Greșelile trecutului


Citesc pe blogul unei prietene o replică, la un comentariu de-al meu. ”Am dintr-un trecut un prezent frumos. Nu totdeauna trecutul meu, de exemplu, mă onorează.” Câți dintre voi puteți să vă recunoșteți greșelile trecutului? A recunoaște înseamnă a-ți asuma și a demonstra că ai învățat lecția. Nimeni nu e perfect pentru că, în asta consta frumusețea ființei umane. Viața în sine este un miracol și trecem prin ea, ascendent, învățând din fiecare întâmplare nefericită ori încărcându-ne de energie, din fiecare clipă de bucurie. Dramele și bucuriile sunt cele care dau sensul vieții noastre. Nimeni nu e scutit de ele. A nu-ți asuma ambele situații, înseamnă că te refugiezi într-o realitate virtuală, în care ai senzația ca lumea te vede, doar prin prisma a ce vrei să pari a fi, la un moment dat și că ea, lumea, a uitat ce ai greșit ori ai facut nepotrivit. Dacă treci prin viață cu senzația aceasta vei trăi noi nefericiri. Înseamnă că nu ai învățat lecția și că vei repeta aceleași erori pe langă altele noi.

Posted on 22 Septembrie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , . Bookmark the permalink. 36 comentarii.

  1. …am citit tot. Pe seară revin pentru a continua subiectul. Te pup.

    • Carmen draga, mi-a fost dor de tine. Și pe mine m-au urmarit greșelile trecutului. Mi-era rușine să recunosc că am greșit, știind că oamenii mă vor judeca. Fiecare știe foarte bine ce are altul de făcut și cât de mult a greșit, în timp ce pe el se vede perfect, aproape un exemplu. Apoi am înteles. Trecutul nu există. Viitorul nu stim cum și dacă va fi. Importantă este clipa de față. Și dacă ne-am asumat lecțiile din trecut știm ce avem de făcut de acum ca să trăim frumos și în viitor.

  2. Teoretic este simplu.
    În realitate, lucrurile sunt, de fiecare dată, altele,
    Ca și eroii, care le produc. Asta înseamnă altă lecție, alte exerciții și tot așa.
    ( părerea mea)

  3. Cat de aproape de inima mea sunt randurile tale de aici!
    Sunt de acord cu tine ca a recunoaste inseamna a-ti asuma, dar, din pacate, nu cred ca inseamna intotdeauna ca ai invata lectia. Eu de exemple, am gresit si am tot gresit, desi stiam ca lucrurile nu sunt cum ar trebui sa fie si recunosteam asta dar ridicam din umeri si spuneam : ” nu pot sa fac altceva”. Mi-a trebuit mult pana cand parca m-am trezit si m-am uitat in jur si am spus: ce fac eu aici?
    Purtam cu noi greselile trecutului si ele ne fac ceea ce suntem chiar mai mult decat implinirile. Mai trebuie, pe langa recunosterea lor, si puterea de a ne ridica si de a spune: pana aici! Stop!

    • Dana e și asta o lecție. Noi, nu prea suntem învățați ca viața nu e doar o continuă ascensiune. Că nu e totul să fii în vârf. Că nu putem fi toți lideri, șefi, directori. Muncim foarte mult pentru un succes, pentru cauze importante, pentru o poziție în societate, pe care o visăm. Reusim uneori să ajungem în vârf dar dacă se întâmplă să coborâm forțat, nu mai putem face față situatiei. Cred că o mare parte din viață o risipm trăind pentru alții, sacrificând viața noastră pentru precierea publică.
      Imi vine îm minte un citat din Biblie. ” Să ridice piatra primul, cel ce nu a greșit niciodata”. Toți greșim. Fiecare altfel. Trezirea noastră e momentul în care am învățat lecția. Asta nu înseamnă că nu vom greși din nou. Doar că o vom face în alt fel. Un filzof clujean, Aurel Codoban, spunea ” Experiența este un lucru minunat: îți permite să recunoști o greșeala, atunci când o repeți.”

  4. brindusa.frunza

    Mai Gabutza! Imi place filo SOPHIA Ta! Dar, hai sa n-o mai dam la invartit sau la intors ! ( nu o percepe decat ca o axioma!)
    Nimeni nu-i perfect! ( citandu-l pe Tony Curtis_ Unora le place Jazul” ).
    Stii ca m-am intrebat de multe ori ce inseamna maturitatea. Si am ajuns la concluzia Mea( si asta e o axioma :P) , ca „a fi matur” inseamna sa iti asumi plusurile si minusurile propriilor tale decizii si nu te rotesti pe neputintele altora, pe nefericirile altora si iti creezi propria evolutie doar prin propria cunoastere pe care TREBUIE sa ti-o asumi . Altfel esti un ESUAT. . Doar atunci poti sa spui ca nu ai trait degeaba. Mi-e sila de ipocrizie si false constiinte. Stii Gabutza nu am inteles niciodata voayarismul din on-line, mai ales ca am cunoscut cati zloti sau firfirei fac unii „oameni” in real! Prefer plusurile sau minusurile unui om decat florile dalbe ce umbla cu cioara vopsita (pt brand! ) prin vitual!
    Inca odata te felicit pt. FIL of Sophia ta!🙂

    • Brîndușa, cred că m-am molipsit de la niște filosofi clujeni, zilele trecute.🙂 Eu nu mi-am dorit niciodată să fiu perfectă. Nu cred în perfecțiunea ființei umane. Tocmai unicitatea, instabilitatea, modul de abordare al vieții ne fac diferiti și imperfecți. Am facut diferite greseli, despre unele vorbesc deschis, despre altele nu dar nu le neg. Viața m-a învățat să fiu sinceră cu mine însumi iar apoi cu cei din jur. Nu pretind a fi altceva decât sunt. Ideea maturității m-a speriat la un moment dat. Vedeam femei de aceeași vârstă cu mine, prinse în rutină, fără să zâmbească, fără să glumească, fără preocupări intelectuale. Mi se părea că ele sunt mature și își asumă viața. Am spus atunci că eu nu vreau să mă maturizez. După o vreme, după tot felul de experiențe de viață pe care am reușit cu foarte mare greutate să le depășesc, am înteles că maturitatea e altceva. Nu e acceptare și rutină. E asumare și zbatere pentru a avea mereu noi perspective. Simt acum ca am devenit cineva important in adancul sufletului meu, nu in societate. M-am construit pe mine în ani, cărămidă cu cărămidă. Și am mai dobândit ceva în acești ani: frumusețe sufletească pe care o împart cu oameni care îmi seamănă. E cel mai de preț lucru să lucrezi permanent, la înfrumusețarea sufletului tău.

  5. Maturizare înseamnă înțelegerea greșelilor proprii. Abia după acest pas poate veni acceptarea/asumarea acestora, cu tot ce urmează! Apare la unele persoane o „asumare” superficială, fără înțelegerea fenomenului, aceasta ne fiind maturitate de găndire ci doar fățărnicie si minciună.
    Frumos și concis articol!

    • Poate că privim ordinea din perspective diferite, dar în esență e același lucru. Eu cred că mai întâi trebuie să recunoști că ai greșit și să nu cauți să îi faci pe alții responsabili. Cel mai greu exercițiu e să fii sincer cu tine însuți. Acceptând că ai greșit, că e problema ta, analizezi cărui fapt se datorează. Restul vine de la sine. A nu-și asuma greșelile e o dovadă de lașitate și e specific caracterelor mici. Un caracter puternic, onest, nu va da niciodată vina pe altcineva ci își va asuma și consecința propriei erori.

      • Privim ordinea din perspective diferite, dar ajungem la același rezultat, deci este bine!
        Ai dreptate, nerecunoașterea greșelilor este lașitate, dar este și o încercare a unora de a-și crea o falsă imagine pozitivă în ochii celor din jur!

      • A nu fi responsabil si a nu recunoaște cand greșești înseamnă că ești laș și minți. Când minți, te incurci într-o țesătură de minciuni sperând să nu fii prins. Numai că minciuna are picioare scurte si când ești descoperit, pentru imaginea falsă, pe care ți-ai construit-o, e un adevărat dezastru. E penibil și o umilință la care te supui singur. Nu ascund că am vazut și mincinoși care nu recunosc, in ruptul capului, nici prinși cu mâța în sac.

  6. Am citit comentariile de aici şi o avalanşă de alte sub-puncte m-au năpădit. Realul şi virtualul. Rar citesc o carte ştiind despre caracterul celui care a scris-o, aşadar cum e omul şi ce vrea să pară pare poveste lungă şi cu multe puncte de vedere diferite. Eu nu cred că omul poate fi un ticălos fără margini, ci doar nu se încadrează în tiparele unora, şi intra usor in ale altora. Greşelile de care vorbeşte Dana, le simt de forma compromisului. Cele mai nevinovate greşeli, zic. Sunt de nevoie, de necunoaştere, de conjunctură. Că le repeţi? Şi ce? Poate asa trebuia să fie! Greselile la care mă refer eu in comentariul pe care ti l-am lăsat ţin, in schimb, de o lipsă de verticalitate, unii ar traduce-o chiar de caracter, o măgărie de om matur, prins in corzi şi cu o slăbiciune prostească m-am lăsat târâtă într-o poveste care nici măcar nu era a mea. Ca o trădare. Tot de conjunctură, dar trădare rămâne. Că vorbesc despre ea? Mă întreb? Dacă nu vorbesc, ea dispare cumva? Nu! Aşa cum nici nu se vindecă. Eşti pedepsit să trăieşti cu vina. Şi uite aşa recunosc că încerc să nu mă definesc ca persoană după o întâmplare de care nu sunt deloc mândră. Că de 10 ani, trăiesc parcă într-un univers paralel, e altă treabă. Virtualul la mine nu are decât 6 luni, ca durată; nu mă identific cu o altă lume paralelă. Mă feresc să primesc complimente de genul ce om minunat esti, pentru că nu poti ghici doar din vorbe cum e omul. Asa că, eu scriu povesti, şi interactionez cu oamenii asa cum interactionez şi acasă, cu grijă să nu-i rănesc. Mi-a ajuns!

  7. Adriana, ai dreptate și te înteleg. Lucrurile în viața se întâmplă pentru că trebuiau să se întâmple. Dacă ai făcut parte dintr-o poveste înseamnă că trebuia să fie a ta și să treci prin experiența aceea. Gândește-te cât ai învățat din ea. Când vorbeam de virtual nu mă refeream la spațiul internetului ci la unul al fanteziei, ca o dimensiune paralelă.În România, am simțit acut, cât de mult vor oamenii să pară că sunt ceva ori cineva și își creeaza o lume în care ei se văd frumoși, sănătoși, bogați, inteligenți, corecți deși în realitate sunt oameni normali. Fac eforturi semnificative pentru asta. Lumea vorbelor si a ”iluziilor” este foarte ampla și puternică aici ca și cum oamenii ar avea mereu de demonstrat. Poate că, pentru mulți e o arma de protecție. Se protejează împotriva invidiei și a răutaților ori cel puțin așa cred ei. In Germania, oamenii nu vor să pară a fi altceva, pentru că ei nu sunt în competiție cu nimeni. Fiecare își trăiește propria viață. Nu vezi magazine cu haine de fițe, care costa mult. Nemții nu arunca banii pe asa ceva. Preferă să plece în excursii ori pur si simplu să economisească. Dar revenind la discuția inițială. M-a suprins sinceritatea ta in comentariul acela. Știu că am mai vazut pe blogul Danei, la un moment dat o replica asemănătoare. Și mie acestea imi spun multe despre caracterul vostru. Mi-s dragi oamenii cu experiențe de viață și cei iși recunosc umanitatea de a fi greșit. Toți greșim, așa cum ziceai, din diferite motive. Sentimentul vinovăției nu ți-l poate lua nimeni. Trăind acest sentiment și încercând să-mi explic ce era de făcut am incercat să văd, ce decizie aș fi luat, ținând cont de circumstanțe, dacă aș fi fost pusă din nou în aceeași situație. În foarte puține situații aș fi luat alta. Toate acestea trebuiau să se întâmple iar aceste întâmplări mi-au slefuit caracterul. Acum am ajuns să-mi înteleg propria viață, privind înapoi. E o experiență interesantă. Am înteles de ce am suferit și de ce a trebuit să trec prin atâtea. Nu știu câți pot face asta. Nu că e greu ci pentru că nu ne facem timp să reflectăm la asta.

  8. Eu pot sa-mi recunosc greselile, dar nu-mi place sa fac asta ! Pe unele le recunosc numai fata de mine insami.🙂 Oricum, nu-mi place sa le povestesc.

  9. Eh, adesea ma reprezinta cuvintele lui Pitagora: Multum in parvo – folosite de el in sensul de a spune multe lucruri in putine cuvinte. Asta nu inseamna lipsa de idei, cum ar crede rauvoitorii, ci doar lipsa de timp si dorinta de a nu-i face nici pe altii sa-si piarda timpul.
    Zi frumoasa, Gabriela !🙂

  10. Ah, dar eu am niste greseli minunate. Mi le asum cu placere🙂

  11. 🙂 Hapi, m-a pufnit râsul. Știu că tu faci parte din categoria celor care își asumă greșelile, ca și propria existență, dealtfel. Pe tine te citesc sufletește prin postări. Pe urmă mai e o ceva. Oamenii nu vor să vadă ce le arăți cu ostentație ci în special ce le ascunzi. Le plac misterele. De aceea eu zic că trebuie să le spunem adevărul. Ei oricum vor căuta altceva. Se spune că lucrurile cele mai bine ascunse sunt cele la vedere iar adevărul e cea mai bună minciună.

    • …subscriu şi eu…la aceste vorbe….

    • Da…si unii abia asteapta sa le pui pe tava ce tii la spate ca sa poate folosi lucrul respectiv impotriva ta
      In cazul meu cred ca sinceritatea relativa e numai avantajul anonimatului😉

      • Sunt ăia din aia destui.Cârcotitul e sport național. Mulți sunt atât de prostiți de ce li se întâmplă lor și cred că ei sunt niste supereroi care îți pot permite să își dea cu părerea despre ceilalți și să puna etichete. Eu am renunțat demult să judec oamenii de aceea nu mă interesează nici părerea lor despre mine. Nu înseamnă că sunt naivă. Doar cu ceva experiență de viață, suficientă să cunosc instabilitatea naturii umane.

  12. Aoleu ! Pai eu am facut cateva tampenii asa de mari tocmai in lucrurile asa mai esentiale in plus de mai multe tampenii mai mici in lucrurile mai putin esentiale, dar desi mi-am asumat intotdeauna raspunderea plus am tras destul la consecinte, totusi zau daca am invatat ceva util asa pt viitor. Ca desigur ca in viitor nu o sa am aceleasi probleme de rezolvat, nici macar sansa de a mi se pune din nou exact aceeasi alegere in fata, si chiar daca asa in mare ar semana cu o problema cat de cat cunoscuta, oricum conditiile nu mai sunt aceleasi, nici alea de mediu dar nici ale mele ca desigur ca una e cand rezolvi o problema cu abilitatile si prioritatile varstei de 23 de ani, alta cu alea de la 33 de ani, samd, chiar daca pare ca problema de rezolvat seamana…adica nu e totusi ca atunci cand esti la scoala si rezolvi 10 probleme din culegere pt aceeasi lectie ca sa inveti si sa retii formula sau metoda rezolvarii optime !

    • Cat despre povestit, eu pot sa povestesc, dar zau, singura concluzie pe care o pot trage asa posibil utila pt oricine e una care e aproape imposibil de implementat asa cat de cat realist, chiar cu cea mai mare bunavointa,zau, sincer recunosc ca nici eu nu o pot implementa pt mine, daramite sa propun societatii sa o implementeze, zau, mi-e si nu stiu cum sa o zic…dragi semeni oameni, va rog frumos, ascultati de parinti si de sfatul medicului, si al dlui sau dna diriginte, ca, zau, in super vasta majoritate covarsitoare a cazurilor, ei chiar stiu ce va sfatuiesc si va zic de bine plus cu cele mai bune intentii si chiar cu dragoste si grija plus de multe ori chiar personalizat.

    • Rudolph, din tâmpenii mari și mici ai învățat… cel puțin să nu le repeți ori cum să actionezi dacă mai ești pus în situții asemănătoare. iar stresul, efortul, aspectele negative și-au întărit caracterul. Și nu ăți spun ceva nou, greșeli o să mai faci și de acum înainte, ca oricare dintre noi, doar că, după ce înaintezi în vârstă vor fi din ce în ce mai rare. Dar nu e exclus ca unele să fie mult mai mari, mai specțaculoase și mai frumoase.:)

    • Fiecare greșim dar nu ne place să acceptam experiența altora, venită din greșeli. Mereu spunem, nouă nu ni se poate întâmpla. Se spune că înțeleptul învață din greșelile altora, omul obișnuit din propria experiența iar prostul nu învață de nicăieri.

  13. Toata lumea greseste, nu? Dar suma greselilor noastre ne face sa fim cei care suntem. Daca indraznim sa ni le asumam, e clar ca ne-am maturizat si suntem pe drumul cel bun.😉

  14. Câtă dreptate ai, dragă Gabriela! Cine poate să spună că nu a făsut greşeli în viaţă? Fac parte din cartea vieţii fiecăruia, asemeni unor urcuşuri şi coborâşuri. Ele ne fac să fim ceea ce suntem.
    Weekend frumos, dragă Gabriela!🙂

  15. Asa cum spui. Greselile ne fac sa fim cine suntem. Invatam din ele si ne slefuim personalitatea. Un weekend frumos si tie, Alex!

  1. Pingback: JURNAL DE FEMEIE - Pagina 16 - Zinnaida

  2. Pingback: JURNAL (16) Platon și ”Căutătorii de scoici” | Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: