Cum o pot be unii oamini…?


Pe ulițele satului, toamna se plimbă agale, torcând arome calde și coapte, râzând din frunze de aur și ciorchini vineții. A fost un an bun și rodul ogorului începe să se vadă prin curțile sătenilor. Căruțele vin pline și magaziile se umplu încet. Aproape la fiecare casă simți bucuria și bogăția anotimpului, razbătând din spatele zidurilor. Pe înserate, gospodarii se adună pe la case și hrănesc animalele din bătătură pregătindu-se de liniștea noții.
Leliuca Susana, cu năframa legată la ceafă, aruncă în ograda găinilor boabe de cucuruz și de grâu, cina lor din fiecare seară. Pe lângă casă, dintr-un strat lung, cârciumărese și crăițe prind în petalele lor, ultimele raze de soare. Se aud tălăngi iar pașii grei și blânzi ai vacilor ce se întorc din ciurdă stârnesc colbul de pe drum, amestecându-l cu miros de lapte și de ierburi de pe coclauri. Femeia, o țărancă bine făcută, așa cum îi stă bine unei femei, ”grasă și frumoasă” pare să fi trecut de 60 de ani. Cu mâinile încrustate de liniile și crăpăturile muncii la câmp deschide poarta, să intre două vaci și le îndreaptă spre poiată. Are gesturi sigure, ca într-un ritual ce îl îndeplinește de ani de zile și aduce din casă vasul cu apă și șuștarul. Se așază pe scăunelul cu trei picioare. Cu fruntea rezemată de pântecele vacii îi spală ugerul apoi se apucă de muls, vorbindu-i cu drag, să stea liniștită și să nu verse șuștarul cu lapte.
– D-apoi tu Simonă, o fost mândru azi în ciurdă? Măndru, că ia, cât lapte ai, țâie-te Dumnezeu sănătoasă!
Leliuca Susana termină de muls și duce vasul în casă. Îl pune în vase pentru fiert ori pentru prins. Cina e gata. Pe masă stă un vraf de placinte crețe, umplute cu brânză și mărar. Într-o ștergură de bumbac, țesută de mâinile ei, e învelită o pită mare, cât roata carului, făcută în cuptor. Pe colțul sobei, o oală afumată de atâta gătit se străduiește să rămână caldă, aburind sub capac un guiaș de cartofi cu carne. Leliuca vorbeește singură.
– D-apoi ni că omu aiesta a mieu nu vine. A și musai dară, să mă duc după el, la bufet, că îi vremea să mai lase poveștile și pîntru altă dată.
Leliuca își îndreptă năframa pe cap, legând-o sub bărbie și prinse sub ea câteva șuvițe de păr argintiu. Fața îi e senină iar ochii căprui poartă în ei lumina aceea a omului fără mari griji, mulțumit de ceea ce Dmnezeu i-a dat, prin mare mila Sa. Își așază șorțul și iese pe poarta, străbătând fără grabă, cele două ulițe până la bufet. Gândurile îi sunt duse, prin cele țări, pe unde sunt împrăștiați copiii ei. Apoi se gândește la vecinele ei, care stau cu ceasurile, cu ochii în televizor, la telenovele. Ea însă nu are vreme de pierdut. Mâinile ei au fost învățate să muncească iar în poala să șadă doar de sărbători ori când va închide ochii. Așa și-a ținut casa și și-a crescut pruncii. Cu trudă multă. Au muncit amandoi, ea și badea Niculae iar apoi, când copiii au crecut, au muncit și ei, să aibă drag de a face ceva și pricepere.
Luminile cârciumii se apropie, albăstrui, tocmai când ziua se amestecă cu noaptea. De afară, leliuca îl zărește pe badea Niculae la o masă, cu alți bărbați, discutând cu gravitate despre guvern și politică, despre agricultură și impozite. Zumzetele, clichet de pahare de sticla groasa, miros de alcool toate răzbăteau până afară iar leliuca le luă în brațe și intră cu ele.
– D-apoi sara bună, să deie Dumnezeu!
– Sara bună!- răspunseră bărbații în cor.
În bufet, nici o femeie, doar Tincuța lui Tănase, ce stă la tejgea și pregătește cu îndemânare băuturile. Nu servește la masă. Fiecare comandă și ia de la tejgea, așezându-se în grupul preferat. La cele câteva mese, mereu ocupate pe înserat, discuțiile sunt in toi, ca într-un fel de parlament rural. Aici, bărbații sunt liberi cu adevărat și au cu cine să își împărtășească nemulțumirile. Leliuca Susana le aruncă o privire dezinteresată.
– D-apoi mă bărbate, cum ne-o fo vorba? Vrei să dormi toată ziua în bufet? Gată-ți din păhar și meri acasă, că am lăsat mâncarea pă foc!
Badea Niculae, un om înalt, cât un munte dar blajin, mormăie ceva în sinea lui însă nu se împotrivește. Câteva minute mai târziu, iese singur, lăsând dezbaterile în seama celorlalți iar pe leliuca, stând cocoțată pe un scaun cu picioroange înalte, la tejghea.
– Noah tu Tincuță, amu pune-mi și mie un păhar de horincă, să mă înmoaie la inimă!
Femeia îi turnă într-un pahar și i-l așeză dinainte. Leliuca îl lovi usor cu fundul de tejghea, încăt lichidul transparent, a carui tărie ajungea la 50 de grade, făcu mărgele, semn că e curat. Îl dădu peste cap și îl bău dintr-o înghițitură scăpând un oftat de resemnare.
– Uăh!! Cum îl pot be unii oamini?!
Tincuța zâmbi și bărbații se uitară pentru o clipă, cu admirație, la ea după care reveniră la dezbateri. Tincuța prepara o cafea la plic, ”tri în unu”, pentru Dorin, un bărbat tânăr, ce abia sosise. Amesteca de zor, cu lingurița în cafea. Și-o băga în gură, cu un gest reflex, căpătat acasă și iar în cafea.tuica
Bărbatul se uită la ea cu o ușoară încruntare.
– D-apoi Tincuță, cafeaua acee să o bei tu ori să i-o dai lu Sandu, bărbatu-to.
– Da di ce, mă Dorine?
– Pai cum îmi dai mie cafea, după ce ai lins lingurița cu care ai amestecat-o? Fă-mi alta până nu ți-oi zîce oarice!
Tincuța se oțărî un pic dar îi trecu repede și făcu o altă cafea. Leliuca se uita, fără să scoată o vorbă dar îl privea pe bărbat aprobator, cu o ușoară înclinare din cap. Apoi ceru încă un pahar de pălincă.
– Mai toarnă-mi un deț, Tincuță dragă! Așe m-am înviorat! Numa bine că de la o vrâstă parcă îți scârțâie încheieturile.

Femeia mai puse un deț și leliuca îl dădu peste cap, nu înainte de a ciocni ușor fundul paharului de tejghea.
– Cum o pot be unii oamini?!
Leliuca Susana, roșie în obraji ca o ruje de Rusalii, mai ceru un deț. Apoi, coborî de pe scaun, îndreptându-se spre ieșire.
– Amu m-oi duce și io, că cine știe ce mi-o face bărbatu acela acasă, până ajung. Întorcându-se spre bărbații de la mese îi salută, în timp ce aceștia s-au întrerupt pentru o secundă din discuții.
– Noah sara bună și mai mereți pe la casele voastre, că muierile cele sunt îngrijorate să nu pățâți ceva! Mă tăt mir, cum puteți be atâta horincă și mi-i să nu vi se facă rău!
Leliuca Susana se îndrepta spre casă. S-a întunecat iar becurile de pe stâlpii de la ”electrica” dau o lumina albastruie adunând fluturi bezmetici. Ulița e și ea albastră în noapte iar colbul în care își afundă pașii, ascunde șoapte. Valea din apropiere susură neostenită, așa cum face de când leliuca era fata. O adiere răcoroasă desprinde câte o frunză galbenă, o frunză portocalie, o frunză roșie purtând în urma ei un murmur stins. ”Cum o pot be unii oamini?!”

Posted on 28 August 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 30 comentarii.

  1. romanianstampnews

    După vreo trei ţoaie date pe gât, într-o vară, la o cârciumă dintr-un sat pe lângă Beclean, acum câţiva ani, mă tooot întrebam şi eu acelaşi lucru: cum o pot be unii oameni?! 🙂

  2. O ”piesă” savuroasă! și prin priceperea autoarei de a povesti și prin vorbirea dialectală a leliucii. Nu sunt de trecut cu vederea nici scurtele descrieri de natură (ce scânteiază doar o clipă, precum acele frunze galbene, roșii, portocalii…) Cât despre morala implicită a întregii povești… apoi aceea e balansată suveran de cea explicită, servită de însăși eroină!
    Cu mulțumiri pentru un moment de reverie (ori să-i spun nostalgie?).

    • Povestirea este de fapt un portret și o schiță de viață. Leliuca Susana e imaginea unei țărănci din Ardeal. Ea simte că munca a făcut-o să stea în același rând cu bărbatul ei și acasă și la bufetul din sat.
      Ma bucur dacă povestea și-a stârnit nostalgia unor momente frumoase.

  3. 🙂 Pe langa placerea de a citi textele scrise de tine, astazi am avut si surpriza de a o recunoaste pe Leliuca Susana in persoana unei cunostinte vechi, care la fel se mira intr-o zi, in timp ce mai turna cate un pahar pe gat. Poate voi povesti intr-o zi despre ea… Singura diferenta dintre ele este ca a mea Leliuta era din Moldova.🙂

    • Abia aștept să văd și povestea ta, Vienela. Deși nu recunoști, scrii foarte bine, într-un stil personal unic și savuros. In ce-o privește pe leliuca Susană, poate ca ar fi amuzată să știe că în alt colț de țară mai e cineva ca ea.

  4. Cred că prin orice colț de țară găsești nu numai o leliuca Susana ! Ce să zic… apoi dacă e emancipare și egalitate, să fie și la țuică, nu ?!

  5. Deşi locuiesc în Braşov, recunosc că mor de drag după limbajul leliucii tale. Realizez că tot moldovenii mi-au acaparat şi regionalismele. Astea de oraş nu se pun. Am citit jumătate din poveste chiar când ai pus-o aici, pe blog. Dar nu mă puteam concentra. Acum că e cam friguţ cred că un răchiu…de vodcă, că altceva n-am, pe seară, voi bea şi eu. Dacă voi vorbi ca leliuca ta…te anunţ. M-ai uns pe suflet cu povestea ta!

    • Nu uita, deseară, când stai să îți odihnești sufletul și să bei un pahar de ceva, să spui și tu:” cum o pot be unii oamini?”🙂

      • …promit. Aş începe de-acum, dar e prea devreme…totuşi…

      • Nu ține nimeni socoteala aceasta. Și apoi ai cel mai important motiv din lume, să îți cauți o clipă într-un colțișor de răgaz? Nu s-a întors încă fugarul?

      • Nu. Fugara mea…mă seacă de puteri. Greu fac faţă! Acum imi spunea sotul că iesim…la vanătoare şi adulmecat. Poate, poate!

      • vă doresc să aveți succes și să va întoarceți cu el acasă, unde îi este locul. Eu stiu cât am suferit cand a disparut pisica mea birmaneză. Am găsit-o în cele din urmă, prilej cu care m-am imprietenit cu doamna care a recuperat-o. Si ea și-a pierdut o pisică la pădure si a gasit-o după o săptmână, speriată și leșinată de foame. Eu ma tot uit la tine pe FB să văd ca ai gasit-o.

  6. Am si eu Susana mea, azi e ziua ei, n-am vizitat-o tocmai pentru ca mi-era teama ca o sa-mi umple paharele si ca de obicei se va supara ca le las pline.

  7. Tare frumoasa poveste! Imi place tare mult cum povestesti in graiul ardelenesc si cuvintele pline de „aroma” aceea unica, a satului traditional. Ar fi pacat sa nu se pastreze. Cat despre intrebarea retorica a lelii… greu de raspuns! Numai dupa ce incerci, parca se intrezareste un pic raspunsul!😀 De-asta sunt unii asa de nedumeriti si tot cauta…raspunsul prin fundul paharului.

    O seara frumoasa, draga Gabriela!🙂

  8. Citindu-ti savuroasa poveste,imi aminteam de serile petrecute,veri de-a randul,intr-un sat de la poalele muntilor Fagaras,in drumul spre Urlea,in heiul leliutii Oara….Tare frumos povestesti !

    • Povestile acestea sunt culese din viata. Eroii au facut totul. Mie imi revine doar sa le pun pe hartie, pentru a fi citite. Ma bucur ca povestirea ti-a starnit nostalgii si amintiri, Naica. Multumesc pentru comentariu si iti doresc o seara placuta!

  9. Mi-a placut sa vin pe la tine, in vizita! Doamne, ca frumos se mai arata satul tau!
    E un ce incarcat de iubire! Foarte frumoasa povestirea ta!

  10. Buna ziua!

    Am lansat de curant cu proiect in care promovam si vindem foisoare de gradina, casute in copac, balansoare si multe chestii dragute. Vroiam sa stiu daca v-ar interesa un schimb de link-uri sau o metoda de ajutor reciproc. Sunt convins ca veti gasi interesant site-ul nostru http://www.foisoare-gradina.ro . Astept un semn pe info@foisoare-gradina.ro .

    Va multumesc si va doresc un weekend minunat, alaturi de cei dragi!

    Valentin Danaila
    http://www.foisoare-gradina.ro

  11. Mie mi-a placut povestea. Insa eu acum imi doresc una sau mai multe povesti legate de diverse nunti…zau, nu am mai fost la o nunta de nu stiu cand, in Scandinavia oricum nu se casatoreste mai nimeni, iar dintre cei care se casatoresc, precis nu sunt multi care sa fie interesati de o ceremonie propriu-zisa de nunta, in nici un caz una pe plan local…chiar nici macar nu stiu daca exista obiceiuri mai traditional folclorice legate de casatoriile scandinave macar din perioada sec 18 dupa ce biserica reformata a reusit pt o scurta perioada, dupa sute de ani de diverse amenintari combinate cu instrumente de sprijin economice si politice, sa convinga un procent mai mare si mai stabil din populatie sa se casatoreasca…desi deja pe la 1/2 sec 19 au inceput cu dizidenta din nou…zau, acum biserica a ajuns aicea sa se roage pana si de gay sa faca nunta, daca tot e legal, si ei nimica…

  1. Pingback: Răzlețe « Daurel's Blog

  2. Pingback: Bancuri cu blonde. Fără supărare ! - Povestiri de lecturi școlare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: