Daily Archives: 28 iulie 2013

Din Frankfurt


Trecuseră doar trei ani de la Revoluție și românii încă nu se dezmeticiră bine ce e cu capitalismul în care au fost proiectați brusc. O avalanșă de schimbări și modificări întreține cu grijă o confuzie generală, de către cei care erau in funcții de conducere în institutii și la frâiele puterii. Directorul Popescu e în funcție de vreo douăzeci de ani și cunoaște toate șmecheriile partenerilor externi iar ceea ce se întâmplă pe plan intern era pe înțelesul său, numai că tace chitic, beneficiind și el de banul statului cum poate, ca să mai pună deoparte niște bani albi pentru zile negre.
Plecase cu lista nevestei în gând și cu sfaturile consistente despre ce trebuie sa aduca din Germania, finețuri care nu sunt de găsit pe aici: parfumuri crème de față, lenjerie, haine. La aeroport își găsi colegii, directorul economic și cel tehnic, veseli și puși pe gume, așteptându-l cu nerbdarea celor care văd Frankfurtul pentru prima dată. În interesul fabricii, fac toti trei o delegație de trei zile, ca să li se înmâneze un premiu. Știa despre ce e vorba, că doar avea o colecție de astfel de trofee, într-o vitrină din biroul personal și se mândrea cu ele, de câte ori avea ocazia. Făceau parte din seria de distincții pe care fabrica le primea în mod constant. Acestea erau insa niste trofee speciale, din plastic cu incritpii aurii și un mesaj relevant sa umple de mândrie orice director al unei firme de stat: ”Pentru merite incomensurabile la afacerile lumii”. carlsbergpearl1Pentru bucata aceasta de plastic și călătoria în străinatate fabrica plătea 20.000 de mărci. ” Ai dracului capitaliști! Cum știu ei sa faca bani. Ne invită la festivități exact cand hotelurile sunt in criza de clienti și ne fac oferte scumpe, valabile în plin sezon, nu acum. Dar daca statul plateste… De ce să refuzăm? În fond nu e din buzunarul meu.” Auzise că și directorul unei fabrici chimice, aflate în faliment primise o astfel de invitație dar știa că la nivelul directorilor, solidaritatea functionează și călătoria va trece în ochii curioșilor ca una absolut normală. Trecură de cheking și în timp scurt sunt în avion. O experiență unică pentru cei doi novici, care zburau pentru prima oară și care le erau recunoscatori șefului lor până peste cap pentru cinstea pe care le-o face să îi ia cu el, fărăr a ști că invitația era valabilă pentru delegații de trei persoane.
La aeroport, îi aștepta mașina hotelului care îi plimbă prin oraș cât să admire minunații zgârie nori din centrul financiar, sediile unor companii de renume, aproape de Main-ul ce curge liniștit de veacuri, fără să îi pese ca trei români se plimbă pe aici iar in cele din urmă automobilul îi lăsă, ca pe niște oaspeți de vază ce erau, la intrare. Tânăra de la recepție îi primește cu multă cordialitate, nesperată chiar, față de răceala nemților, de care ei auzira de atâtea ori și le oferă în engleză toate detaliile necesare despre facilitățile de care beneficiază pe durata cazării.
Ceremonia de decernare urmează să aibă loc abia mâine, timp suficient pentru plimbări și cumpărături. Cu cheile în mână cei doi directori primesc ultimele indicații înainte de a urca în camere.
– Dacă vreți sa va plimbați, vă recomand să luați un taxi și să vă notați de pe acum numele și adresa hotelului, că nu știți limba și s-ar putea să nu mai ajungeți mâine la conferință.
– Eu mi-am și notat, domnu Popescu, spune directorul economic arătându-i agenda în care scrisese cu litere de-o șchioapă, numele citit pe reclama verde de la recepție: CARLSBERG.