Fotografia


Râde vara pe ulița, în verdele tare din copacii pregatiți sa rodească. Gospodarii stau pitiți de căldură prin case, ori sunt plecați cu treburi la oras. Casa lui badea Niculae, e scaldată în soare si pândită de dupa colț de un cireș inalt, încărcat de bijuterii. De acoperișul casei, din țiglă roșie acoperită cu mușchi pe ici pe colo, se agata cerul, nesfarsit de albastru. Pe trepte, în ghivece, stau mușcate in culori aprinse, împrăștiind veselie peste ogradă. Doua pisici s-au intinse pe trotuar, urmarind-și cu dezinteres stăpâna și tragând cu ochiul spre stolul de vrăbii certarețe. Verginica are aproape saptzeci de ani, o femeie, simplă, subţirică şi cu părul argintiu prins sub năframa. In tinerețele ei a fost aprigă, o zvarlugă, energie care nu a parasit-o nici acum. Era pe câmp ori în grădină, de dimineața până seara, muncind cât un bărbat. Singura ei mare supărare e că Niculae, bărbatul ei, nu a vrut să îi spuie niciodată că îi faină şi că îi harnică. Parcă i s-ar rupe limba dacă ar recunoaşte şi el, de faţa cu altă lume. Uite, chiar şi azi, după ce a trebăluit atât şi a făcut casa lună, după ce a fost la alimentara, a gatit şi a lucrat în grădina, el sta aşa şi se uită lung la ea, fără să îi zică nimic. E foc şi pară. Dincolo de gardul curţii badea Ilie o salută vesel, făcându-și de lucru pe langa cușca lui Nero, un ciobanesc german adus de copii acum 3 ani. Bătranul ciocănește încercând să repare o încuietoare. Camașa ieșita de soare și încheiată la doi nasturi are pete de sudoare pe sub brațe si pe spate, semn că posesorul ei a trudit din greu. Din când în când zvârle cate o privire spre curtea vecină, urmarind amuzat, cu un zambet în colțul gurii, femeia ce bombăne singură.
– Buna zua, lele Verginică. Noa, da’ ce faci? Intrebă el plin de curiozitate, văzând încruntarea ei, în timp ce plivea buruienile de pe un strat de flori.
– Ia p-aci, prin ocol. Mai aşez neşte flori să fie mândru în casa asta. Că doară, dacă nu oi face eu, cine a face?
Ilie e pensionar și el, de mulți ani iar acum, ca îi sunt plecați copiii care incotro, se mai duce la vecini și stă de vorba la un păhărel. Niculae, barbatul Verginicăi ii e prieten bun și de multe ori si așaza la o vorba, despre politica ori despre mersul lumii.
– Da’, după cum te vad, esti cam năcăjită. Ce năcaz ai?
– Pai ce sa am? Omu ăsta a mieu. Parcă i s-ar usca limba dacă mi-ar zice o vorbă bună. Stai numa’ să vezi.
Femeia intră în casă şi se intoarce cu un tablou vechi, de la nunta ei, fotografie pictată şi retuşată vizbil și ușor îngălbenită de vreme din care zâmbesc doi tineri în haine de sărbăoare. I-o întinde vecinului cu grijă, peste gard, să îşi dea şi el cu părerea.
– Noa zî dumneata! Nu am fost io fomeie faină la viaţa me?
Ilie se uită la fotografie, apoi la Verginica, se mai uită o dată la fotografie şi o studiază bine pe femeie, desi se cunosc de 40 de ani, de când sunt vecini. Aceasta aştepta verdictul, ca şi o confirmare a nemulţumirii şi nedreptăţii la care e supusă. Cu pălăria dată usor spre ceafă şi înveselit de cele câteva păhărele de ţuică băute prin vecini, Ilie îi zise cu seriozitatea și siguranţa unui specialist.
– Lele Verginică… erai faină, da’ avei ţâţele cam mici.
Verginica îi smulse fotografia din mână şi intră în casă pufnind mânioasă în timp ce în urma ei se mai auzea ecoul, bombănind.
– Noah, la ce să mă aştept de la un bărbat? M-am aflat în treabă! Nu am avut şi io pă cine întreb!!!….

Posted on 26 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 31 comentarii.

  1. Hai. ca m-ai făcut sa rad la prima ora a diminetii!🙂 Era sa uit si de frumusetea limbajului cu care ai întocmit broderia.

  2. Pai, nu e frumos sa asculti povestile oamenilor simpli de la tara si trairile lor intense in firul vietii? Limbajul e pur ardelenesc de pe Valea Somesului.

  3. De, ce să aștepți de la un bărbat?
    Dar altfel, frumoasă scriere!

    • Face parte din filozofia feminina de la tara, a femeii care crede ca nu e indeajuns de lata in serios si de admirata. Astepta si ea saraca, de zeci de ani o vorba buna si de admiratie.🙂

      • Ai dreptate. Este dureros ce se întâmplă cu aceste femei. Cel mai de , noi bărbații purtăm vina, că uităm pentru ce ne-am căsătorit. Nu este cazul meu, dar sunt bărbat și-mi asum faptele celor de-un soi cu mine.

  4. Ha ! Ha ! Zau, chiar mi-a venit sa rad, si abia la sfarsit am remarcat ca sarisem oarecum in graba peste chiar prima propozitie a textului care parca ne anunta de dinainte ce va urma, insa intr-un mod deosebit de subtil, ba poate si cu nuante de o prima idila tinereasca chiar ceva mai serioasa, „Rade vara pe ulita”.

  5. Si eu am ras desi sunt trista azi, intotdeauna sau mai intotdeauna cand vin aici,

    • Intodeauna esti trista cand vii la mine in vizita?🙂 Azi a fost o postare gata sa te inveseleasca si ma bucur ca ti-a furat de pe buze un zambet. Nu ai voie sa fii trista. Esti tanara, frumoasa si ai viata inainte.

  6. Am ras in hohote! Atmosfera faina creezi tu…si la final vii cu bomba! Schimbarea de registru m-a socat. Am stat o secunda inainte de a izbucni in ras. dar pe urma, adevarul este ca…gura pacatosului, adevar graieste!🙂

  7. 🙂 Dana, asteptam sa vii sa citesti si incercam sa imi imaginez reactia ta. Poti sa nu te distrezi cand esti martorul unei astfel de scene, fie chiar si unul literar? Pai…omul s-a simtit dator cu o apreciere sincera. Si apoi nu uita, solidaritatea measculina e prezenta oriunde, chiar si la sat.

  8. No, lele Gabriela, ca mor de ras :))
    Fain ai scris, zau !

    • Ma bucur ca te-a binedispus. Oamenii de la tara sunt plini de povesti si de umor. Daca iti faci timp sa ii asculti poti culege buchete de povesti frumoase.

  9. Dincolo de umor,se impune talcul povestirii.Iata o realitate!NU?

    • Darius, scuza-ma te rog, dar eu sunt stilul meu de a scrie si am propria viziune care izvoraseta din experienta si trairile mele, din intalnirile si cunoasterea unor oameni minunati. Redau scenele asa cum le vad eu si cum consider ca reflecta ele o realitate. Daca nu iti place ce scriu, e o chestiune pur personala si te poti orienta in alta parte. Fara suparare. Construieste-ti un blog, scrie si fa in asa fel incat, prin ceea ce scrii sa dai exemplu altora.

      • Stai linistita…eu nu bat pe nimeni,spun ce simt,gandesc si atat.Doar am sesizat un aspect,… .Poate nu am avut eu destul tact,imi cer scuze in acest sens.
        Exemple Gabriela sunt in arta pretutindeni.Repere si modele.Important si esential este sa te raportezi la ele,nu neaparat la ce zic eu.Nu sunt scriitor,am mai spus-o.Dar asta nu inseamna ca nu pot fi ca idee un bun cititor…deci, s-ar putea sa mai stiu si eu cate ceva,si sa fiu mai stii…chiar de ajutor.Oricum ,intre ei scriitorii ,mananca jar din orgolii felurite.In arta in general,stii prea bine….

        Sincer,acest articol mi-a facut placere sa-l lecturez.Si altele.Iar altele am obiecat…am si explicat cate ceva,…mea culpa ca am indraznit sa ma exprim.Se mai intampla sa dai si de si de voci critice…au si ele cred menirea lor.Vadit laudative oricum sunt cu duiumul.Cat de constructive sunt…ma abtin.

        nb.Oricum, multa inspiratie iti doresc …in toate!
        Si inca odata scuze,nu te mai deranjez!

    • Darius draga, nu am nici o suparare pe tine,doar ca nu am inteles. Citesti un articol si singurul lucru care iti vine in gand e o critica. Nu e nici asta o problema, dar articolul imi apartine si l-am construit dupa cum am considerat eu. Nu am orgolii doar ca nu cred in cultura prin imitatie. Marii scriitori nu au compus operele lor imitand. Pot sa accept o parere diferita cu a mea, la nivel de sugestie si daca eu consider ca mi se potriveste chiar sa folosesc sugestia. Ma deranjeaza imperativele. Nu vreau sa scot mereu la iveala o morala, las citiorul sa o deduca. Il fac activ, trebuie sa gandeasca si sa isi imagineze si el cand citeste. Folosesc stiluri diferite. Nu am pretentia unui mare scriitor, abia daca sunt la inceput. Dar imi amintesc ce scria Marin Preda in Impsobila intoarcere. Ca fiecare scriitor trebuie sa scrie ce traieste si ce simte, puternic ancorat in social si nu imprumutand de la altii, ori imitand. Si eu asta fac pentru ca asta simt ca mi se potriveste. E alegerea ta daca doresti sa mai comentezi ori nu. Eu nu sunt suparata doar ca nu e confortabil sa pimesti un „must do” la tine acasa.

      • Altceva am voit a spune cu referire la model,reper…si stii prea bine.
        Cat despre blog ce spuneai mai sus,pai parca ti-am spus ca exista si asa ceva.Dar nu are oricum relevanta acest fapt.Ca sa exprimi o parere nu e necesar sa ai brevet de blogger,scriitor,etc
        Cunosc persoane care scriu,si au si studiu si talent,si-mi cer spre exemplu sa le citesc ce-au scris ca sa-mi spun parerea,Cuiva spre exemplu i-am spus ca imi place nuvela respectiva(a insista sa o citesc),doar inceputul i-am spus ca mi s-a parut prea explicativ .A stat, a recitit, si mi-a dat dreptate. In liceu era olimpic la literatura,astazi scrie la ziare si desigur viseaza la o carte remarcabila.
        In fond vezi tu,acceptam sau nu o vorba critica.Indiferent ca este acasa sau altundeva.
        Da ,mereu exista un „must do”…drumul spre floarea trandafirului nu e confortabil…e presarat cu spini.Arta obliga a lua aminte in felurite moduri.Exista fireste si contraverse….

      • Uite, ajunge la o chestie. Arta e o forma de expresie a personalitatii artistului. Sunt artisti care creeaza dupa clisee ori inspirational iar altii care creeaza vocational. Gaudi, de exemplu a sfidat toate regulile arhitecturale. Si ceea ce a creeat el sunt niste capodopere. Eminescu nu a fost adeptul regulilor de nici un fel si altii la fel. Eu, de exemplu urasc ingradirile si regulile. Ma raportez bunului simt dar nu-mi place sa mi se impuna ceva. Ma implic cu daruire intr-un proiect da nu ma obliga. Asa sunt eu.
        Nu ma deranjeaza sugestii, am mai spus, dar sugestii argumentate. Poate ca ai dreptate ca scrisul nu are forta si o sa ma gandesc la asta. Da am mai zis, scrisul meu depinde de starea de spirit si de felul in care vizualizez eu scenele. E posibil ca, atunci cand citesti, tu sa le vezi total diferit. Pana la urma, e un exercitiu de imaginatie. Vom vedea mai departe ce va fi.🙂 Si inca o data, sper ca nu esti suparat.

  10. Măi urma să-i sugereze să-şi pună nişte silicoane, că se-alegea cu rama de tablou pe post de colier Iliuţă ăsta al nost’. =)) =)) =))

    • Cam asa ceva, Mel. Se pare insa, ca stia pana unde sa intinda coarda, sa nu aiba nevoie de colier.🙂

    • Gabriela,Gaudi avea in sange arhitectura,pentru a veni cu inovatii si da frau liber imaginatiei.Eminescu citise si literatura si filozofie la greu.Si bineinteles, avea geniu.Ca si Gaudi.
      Tu consideri spre exemplu ca ai stil? Asta este chiar obiectivul suprem in arta.Deci conceptul este de discutat nu gluma.Putini au stil original,autentic.Dar e loc pentru multi,nu sunt un reductionist,maximalist ,INSA,pe cararile ce duc catre trebuie sa fii cu mare luare aminte,caci lesne poti cadea in forme de suprafata,dulcege,,,si nu mai articulez aici alte cuvinte,sa nu cumva ofensez.
      Situatii in care unii pretind ca fac arta,si iti trantesc in fata :asta-i stilul meu,asa simt eu,de ce nu scrii si tu sunt cu duiumul..astfel prolifereaza kitsch-ul.Stilul,gustul uneori se formeaza ,se educa .Exista norme de compozitie,exista mijloace artistice specifice indiferent de curentul artistic al carui adept spui ca esti ,ele se pot analiza si desprinde concluzii de rigoare…la nivel de forma si continut!

      PS:Nu e cazul de argumente pe text aici,(nu toti le pot primi,accepta)doar ai luat sau nu in consideratie o sugestie(oricum indica ea in sine ce,ba chiar am si precizat odata ceva),o vorba mai critica si atat.Oarecum am gresit… ptr ca nu mi s-a cerut parerea , si m-am pomeni eu criticand,,,
      Da,arta obliga!Efortul inaintasilor obliga.Desigur,depinde ce vrei tu,ce alegi,cui te adresezi.
      „O arta bazata pe hedonism,adica pe pura placere ,ar fi esentialmente anosta,arta inseamna cunoastere!”-G Calinescu

  11. Aparent simplă, povestirea este oglinda unui colț de lume, cu toate ale ei..rosturi, griji, spuse și nespuse.
    Lipsește ceva.
    Lipsește tandrețea pe care fiecare femeie și-o dorește în felul ei.
    Vezi tu, Gabriela, nu contează deloc cine ești/de unde vii/ încotro mergi.. stropul de iubire mișcă roata lumii.
    Frumos text!

    • Lipseste tandretea pentru ca la tara, barbatul e aducat sa fie barbat si sa isi reprime sentimentele. Exista clar delimitate treaba de femeie si treaba de barbat. Am citit de multe ori povestiri in car tarani, barbati au puterea marturisirii femeii iubite abia pe patul de moarte, ceea ce e foarte impresionant. Nu au facut asta o viata intreaga insa o spun in ultimul ceas. tota lumea isi doreste tandrete, si babatul si femeia. „storpul de iubire misca roata lumii”. Foarte frumos ai spus!

  12. M-a impresionat povestioara, fiindca e vie si plina de tâlc, de învăţăminte. Şi foarte educativă, la orice vârstă.

  13. Ha, ha! Faină povestire! Ai sbliniat tare bine mentalitatea sobră a oamenilor de la ţară, care nu mai lasă loc şi de tandreţuri, odată intraţi în rândul lumii.
    M-a amuzat „criteriul de frumuseţe” invocat de vecin! Deh, aveau şi oamenii de atunci pretenţiile lor, chiar dacă nu mereu erau spuse de-a dreptul.
    Numai bine, Gabriela!🙂

  14. :)) Mi-a placut tare mult povestirea dar m-a si amuzat vecinul cu gusturile sale in materie de aspect fizic feminin🙂 Ce a intrebat biata femeie si ce a raspuns el😦 Ceva gen unde dai si unde crapa…

  15. Da. Dar ai remarcat cat de puernica e solidaritatea masculina, dincolo de spiritul ascutit de observatie. :)) Biata femeie cauta putina tandrete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: