Bunica- o scrisoare de demult


Azi imi faceam ordine in posta electronica si am descoperit o scrisoare din partea lui Dan, trimisa in 2011. Imi amintesc doar ca solicitasem pe vremea aceea, mai multor prieteni sa imi trimita cate o povestire pentru un proiect. Dan mi-a trimis scrisoarea aceasta care nu a fost publicata pentru ca nu se referea la proiect, dar recitind-o azi, m-au umplut nostalgiile. Va invit si pe voi, cu placere sa o cititi.

Remember

De anumiţi oameni ne vom aminti mereu cu plăcere şi nostalgie, chiar dacă atunci când i-am cunoscut, erau deja bătrâni bine, cu tabieturile şi obiceiurile specifice acestei vârste.

Străbunica mea, D-zeu s-o odihnească, a murit ferm convinsă că Rusia este un continent. Vastitatea acestei ţări, povestită de oameni care au luptat acolo în al doilea război mondial, inclusiv barbatul ei, străbunic pe care nu l-am apucat în viaţă, i-au creat pentru totdeauna această convingere, a existenţei ineditului continent, continentul Rusiei, cum îl numea ea. În plus, portocalele, ştia sigur că provin din Portocalia, termen propriu pentru Portugalia, asemănarea de nume dintre exoticele fructe şi această ţară, era dovada clară şi de netăgăduit a acestei apartenenţe.

Toate aceste teorii geografico – economico – administrative, nu le susţinea aşa pur din auzite. Dăduse Dumnezeu şi găsise la bunicii mei, unde locuia, un glob pământesc, din ăla pentru elevi, care se roteşte, fixat pe un ax, rămas pe acolo de pe vremea când taică-miu era la şcoală. Înarmată cu planeta în miniatură, buchisea într-una la cele scrise pe acolo, ape, oraşe, ţări etc, făcând chiar şi notări într-un caiet propriu, denumiri şi felurite aprecieri, un amestec de date geografice şi fragmente de rugăciuni şi versete biblice.

Prin clasa a cincea sau a şasea fiind, râdeam cu gura până la urechi de talentele de explorator alei mamaei Elvira, aşa îi spuneam. Mă chema în odaia ei şi-mi punea diverse întrebări, în special legate de continentul frigului, i se părea incredibil că acolo-i zăpadă mereu, iar ,,ixchimoşii’’ nu cultivă porumb şi nu fac dulceaţă, dulceaţa, în accepţiunea ei, era delicatesea supremă, avea sortimente dintre cele mai variate. Ţin minte că-i spuneam cele mai gogonate bazaconii şi minciuni, asculta mirată şi imediat se pregătea să-mi răsplătească cu dulceaţă vastele ,,cunoştinţe’’ pe care i le împărtăşeam fără să audă nimeni, erau nişte elucubraţii incredibile, cum că la Polul Nord, fiindcă nu sunt cai, ăia umblă călare pe urşi şi fac focul cu zăpadă, una care arde.

Îşi făcea cruce şi revenea la tărâmuri mai apropiate, continentul Rusiei, Portocalia şi oraşul Paşcani, unde fusese, avea şi o fată care locuia acolo. Pe aceste subiecte eram total neputincios, nici o minciună şi nici un adevăr nu-i puteau clinti convingerile, orice accepta, dar până la Rusia sau Paşcani.

Dincolo de aceste lucruri, nu era o femeie proastă deloc, scria şi citea cursiv, iar această curiozitate fantastică pentru a afla lucruri interesante, nu prea am mai întâlnit-o, la ţară cel puţin, la oameni în vârstă.

Am devenit credibil cu ale mele prostii pe care i le spuneam despre ,,minunile lumii’’, în momentul în care, într-o zi, trebuia să sosească preotul cu nu ştiu ce ocazie, cum vine pe la Crăciun şi ea nu mai putea deschide uşa odăii să-l primească. De fapt trăsese nu ştiu ce zăvor şi uitase. Imediat am dat toată măsura ,,geniului’’ meu, trăgând zăvorul buclucaş şi minţind-o că a fost o hibă teribilă la broască, doar Dumnezeu şi Maica Domnului m-au luminat şi am putut-o dibui, altfel stătea popa pe afară, lucru sinonim cu blasfemia pentru ea, era foarte bisericoasă.

Din acel moment, toate ghiduşiile pe care i le spuneam erau literă de lege, nu avea nici o îndoială, nepotul ,,diştept foc’’, fără de care Duhul Sfânt ar fi bătut în zadar în uşă, a devenit o sursă inepuizabilă de ştiinţă şi cunoaştere. Cu toate acestea, de data asta serios, nu am reuşit niciodată să o conving, chiar arătându-i pe acel glob, cum stă treaba cu Rusia, oricât m-am chinuit.

Alături de această ,,pasiune’’ pentru geografie, îndelung sabotată de împieliţatul de mine cu informaţii închipuite, mai avea o sumedenie de lucruri, mărunţişuri, aproape antichităţi, printre care muream de plăcere să umblu. Plus o grămadă de fotografii îngălbenite de vreme, oameni de care doar ea îşi mai amintea şi despre care povestea pitoresc şi cu nostalgie, dacă o întrebai cine sunt. Mai avea o ,,piesă’’ care tare mă mai tenta, dar care îmi era total interzisă, toată lumea îmi spusese să nu umblu la ea. Era un aparat de radio vechi, pe care aproape numai străbunică-mea ştia să-l pornească, nu pentru că ar fi fost sofisticat, ci pentru că era hârbuit rău şi funcţiona doar într-o anumită poziţie, doar de ea ştiută. Aparat care nu am auzit să ,,emită’’ altceva decât slujbe bisericeşti, de altfel dimineaţa sau când se auzea anticul radiou ,,cântând’’ liturghii, nu o deranja nimeni, până se nu termina sfânta emisie, era inabordabilă.

Cam asta îmi amintesc eu despre străbunica mea, una din ele, despre cealaltă pe care am cunoscut-o, poate altădată. Povestea vieţii ei o ştiu, însă relatată de bunici sau părinţi, e interesantă, dar pe mine m-a amuzat acum modul în care această femeie, de vreo 85 de ani pe atunci, mie îmi părea totuşi tânără şi îmi capta atenţia foarte mult, probabil datorită curiozităţii ei, aproape copilăreşti. E ceva totuşi, dacă mi-a rămas vie în memorie şi îmi amintesc de ea cu plăcere.

Posted on 25 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 17 comentarii.

  1. Imi place aceasta curiozitate. Și eu o am din copilarie si sper sa o pastrez pana cand voi fi bunica si dupa aceea. Mi se pare semnul tineretii sufletului.

    • Unii oameni stiu sa fie tineri si atunci cand imbatranesc. Eu mi-am cunoscut bunicile si strabunicile. Bunica din tata, era foarte simpatica si haioasa. Ne facea sa radem cu lacrimi de multe ori. Era inteligenta si plina de energie, sa cum rar am intalnit pe cineva desi era o femeie maruntica, asa ca mine. In familie, lumea ii spunea „generalul” apelativ pe care l-am primit si eu mai tarziu fara ca „nasii” mei sa stie ca e o gena si un titlu mostenit. Avea darul de a mobiliza pe toata lumea, cand era vorba de facut ceva in gradina sau la terenul pe care il avea la capatul satului. Bunica dinspre mama, se pricepea la afaceri si era organizata. Mereu pe drumuri, mereu in contact cu tot ce e nou, calma si muncitoare. Se culca tarziu, in noapte si se trezea cand inca nu era ziua. Strabunica, mama ei, era blanda si induratoare. Daca i-am fi daramat casa nu ar fi fost o mare problema. Mama Lina, ne iubea si ne astepta cu capsune in oala de lut, pusa in camera dinainte.
      Amintiri cu bunici frumoase.

  2. Minunata poveste… Am atatea regrete cand citesc despre bunicile si strabunicile altora… Eu nu mi-am cunoscut decat o bunica si rar am stat cu ea la povesti. Ma cicalea mereu si asta ma scotea din minti, asa ca o evitam pe cat puteam.

    • Vienela, eu am fost norocoasa, mi-am cunoscut bunicile iar cea dinsre tata mi-a fost draga si apropiata, pentru ca a trai mult, pana la 84 de ani, si am mai prins-o inca in perioada de dupa adolescenta mea. Stateam cu ea la povesti ore in sir si imi dadea voie sa ma imbrac cu rochiile si bluzele ei.🙂

  3. Cat de frumos! Si eu imi aduc aminte de 2 dintre strabunicile mele, ambele din partea mamei …femei de la tara, pline de duh si parca incredibile pentru pustoaica care eram atunci ….Bunicile si bunicii – alta poveste ….firi diferite …dar complet fascinanti, de ambele parti (a tatalui si a mamei) …. Cate povesti, poezioare deochiate, intamplari adevarate ….minunata copilarie!

    • Bine-ai venit, Alexandra.🙂 Bunicile de la tara sunt foarte frumoase ca si caracter. Inzestrate cu duhul blandetii si cu intelegere fara margini pentru nepotii de toate varstele. Cred ca pe lumea cealalta bunicile au un loc aparte, al lor.

  4. Ce bunică FRUMOASĂ are prietenul tău, Gabriela!
    Lectura mi-a alungat oboseala și mi-a încântat sufletul!

    • Da. Pacat ca am descoperit-o doar acum. Dar mi-a placut si mie. Stiu doar ca il cheama Dan, pe prietenul meu. Nu stiu sigur cine e. Dar uitandu-ma peste scrisoarea aceasta am zis sa o aduc aici.🙂 Am facut bine ca tuturor ne e dor de bunici.

  5. Eu am sa fiu critic pt ca am mai remarcat chestia asta pe alte bloguri siin alte texte in lb romana de a avea perceptia cam gresita ca oamenii in varsta de la tara ar avea cumva IQ mai scazut decat media, si ca se mira ca vai dar bunica mea parca nu era de loc proasta, implicit adica asa ca altii Mie mi se pare o tampenie de a pune semn egal intre scolarizare scazuta sau chiar analfabeyism sau chiar o tentinta catre superstitii poate sau gandire asa mai conservativa sau traditionala nu asa de moderna in trend cum o fi azi cu IQ redus sau cu mentalitate perimata pt totdeauna, etc Aceasta garba de a eticheta un batran mie mi se pare total ignoranta si arata insasi proasta educatie (reala aia de la scoala nu aia morala asa de la cei 7 ani de acasa, desi si aia intr-un anumit nivel) tocmai a aluia care opineaza asa despre oamenii in varsta plus mai ales unii din medii rurale cum ca ar fi toti asa oarecum redusi mintali sau senili in sens de ca asta ar fi cumva norma, media lor generala. Ma rog, nu neg ca in zilele noastre, populatia rurala, mai ales din Romnanai este imbatranita si e mai mult alcatuita din cea care efectiv nu a mai avut putere sa plece sa munceasca in alta parte (nu peste tot dar in destule locuri) si e totodata o populatie vulnerabilizata de lipsa de servicii, pt ca nu mai exista de ex sevicii sanitare, accesibile lor, nici macar asa cu cate o asistent amedicala care sa treaca pe acolo asa saptamanal in niste vizite, (desi poate in unele locuri o fi), dar asta NU e egal cum ca ei sunt prosti sau ca au fost prosti, sau ca oamenii care traiau in 1898 erau mai prosti decat oamenii de azi, (desi ma rog e adevarat ca exista un efect usor de crestere a IQ mediu asa de-a lungul istoriei, insa asta e asa la niveluri mici, si creste mai mult corelat cu inaltimea, ca si aia a crescut la om de-a lungul istoriei decat cu mentalitatea sau moda sau chiar alfabetizarea, e ceva mai degraba biologic decat asa legat de scolarizare. Pt ca adevarul e ca in zilelel noastre cu mai toti care merg la scoala, exist adate certe ca vreo 30 % din oamenii de azi sunt considerati oricum analfabeti functionali chiar daca au si Bac in anumite cazuri, adica stiu sa citeasca insa habar nu au ce citesc nu intelleg nimica si nici nu ar fi in stare sa extraga ideile principale sau daca e ceva asa mai util pt ei in acel text..

    Pur si simplu mi s-a parut omagiala scrisoarea desigur, dar asa m-a deranjat acel cliseu, „bunica mea nu era de loc proasta desi era de la tara si nu avea multa carte”, sau ceva de genul asta, pt ca asta e un cliseu, si arata cat de prosti sunt educati oamenii asa in general despre ei insisi si semenii lor oameni daca au acest fel de pareri asa reflexe care sar din ei la nivel de cliseu, chiar fara sa-si dea seama, (si desigur fara rea intentie, ca nu acuzam autorul de asa ceva, doar ca e ignorant, de asta il acuzam, insa poate ca are scuza ca nu a absolvit inca liceul, pt ca nu stiu cati ani are).

  6. Rudolph, e o foarte buna observatie dar eu cred ca autorul vroia sa spun, ca desi locuia la tara si avea susrse de infomare foarte putine, era totusi o femeie cu mare dechidre la nou. Apoi, gandeste-te ca perceptia lui era din copilarie. Copiii vad altfel lucrurile. Crescut la oras, poate i se parea cam privata de multe lucruri viata de la tara, prin lipsa tehnologiei dar nu numai. Insa ai dreptate cu ceea ce spui. Si exista un oarecare dispret fata de oamenii de la tara, un dispret general. De cat ori nu am auzit expresia „e un taran”? Oamenii de la tara sunt frumosi si simpli si au o filozofie a satului minunata.

  7. Foarte frumoasă poveste! Mi-am amintit cu drag şi cu nostalgie, de bunicii mei, alături de care am crescut, pentru că locuiam în aceeaşi curte. Deşi erau oameni simpli, le plăcea mult să citească. Bunica mea îmi citise toate cărţile de poveşti şi-mi răsfoia cu interes manualele de şcoală. Chiar îmi plăcea să-i spun lecţiile şi în felul acesta învăţam foarte uşor. Bunica era un izvor nesecat de poveşti şi glume de tot felul. Nu ne mai săturam să o ascultăm.
    Oameni buni şi frumoşi la suflet, de la care am învăţat atâtea şi alături de care m-am format ca om… Îi voi purta veşnic în inima mea.

    Numai bine, dragă Gabriela!🙂

  8. Parfum de tei si de busuioc imi pare ca are povestea ta. Nu =doar ca scrii, deci stii sa si aduni…Frumos, tare frumos.

  9. Bunică-mea ştie toate capitalele lumii. Unele s-au mai schimbat, şi-aici am intervenit eu, ţinând-o la curent. Are 88 de ani, dar n-ai zice, atât de iute la minte e. Şi la replici sarcastice, n-o întrece nimeni.😆
    Spre exemplu, o sună într-o zi cumnata mamei mele şi îi zice(în glumă, cred) că vrea ca şi ea să fie înmormântată unde e bunicul, că ea a plătit crucea şi ce s-a mai făcut pe-acolo. La care bunică-mea îi zice: Păi, dacă te grăbeşti, poftim, ocupă locul!🙂
    Sau alta, mai recentă…Bunică-mea nu şi-a făcut patul „cum trebuie”, şi maică-mea, care locuieşte cu ea, i-a atras atenţia că e mai lăsat cearceaful într-o parte. La care bunică-mea, s-a sculat tacticoasă din pat, a moşmodit la el juma’ de oră, după care o cheamă pe maică-mea şi-i zice: Acuma adu metrul, vezi dacă am făcut patul cum trebuie.😆

    • Haioasa de tot. Genul acesta de bunici sunt adevarate comori. Eu am lipici la doamnele in varsta pentru ca sunt calma si intelegatoare, asa ca ma accepta in grupul lor. Studiindu-le eu asa, am ajuns la concluzia ca, multe dintre ele sunt inca niste fetite, copilaroase si cu chef de joaca, numai trupul si ridurile lor spun o alta poveste. Bunica mea dinspre tata, avea aproape 80 de ani si se juca cu noi, adolescente fiind, invatandu-ne sa facem balet.😀 Bunica n-a avut treaba cu baletul ori cu artele, ca era taranca, dar o taranca frumoasa si rafinata, fiind foarte mandra dupa zeci de ani, ca in tinerete castigase un concurs de mis, doar strabunicul o oprise din ascensiune, ca urma sa plece la Bucuresti, la curtea regala.

      • Bunică-mea, în schimb, a fost pentru scurt timp balerină.🙂 Am aflat asta încoace, acum vreo 2-3 ani în urmă, când a lăsat-o pe maică-mea cu gura deschisă. Habar n-avea!😆
        De câte ori merg la ea, mai scoate câte o poveste din tolbă.😉 O ador!

      • Cred ca mi-am trimis comentariu la spam. :)) Vroiam sa spun ca semanam cu bunicile noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: