Scriu despre viata- Duzina de cuvinte


M-a prins povestea aceasta cu scrisul ca un virus, ca un tors de pisica birmaneza, ce se aseaza lenesa pe tastatura de la calculator. Ce altceva as fi putut face? Cum sa scot la suprafata atat viata cata am trait? Asa am inceput sa asez pe hartie randuri, randuri, Povestirile din cartier, un cartier ca oricare altul, dar atat de special pentru mine, pentru ca, acolo locuiesc toti cei pe care ii stiu. Apoi au venit Povestirile altfel si Cafeneaua Turceasca. Si povestile au inceput sa se insire una dupa alta, incepand cu vecina ce imi surade cu ochii ei verzi, sticlosi si cu sufletul de serpoaica otravita, ce abia isi scoate nasul din almanahe ori emisiunile de doi bani, de la televizor, pana la matusa Saveta cu papornita ei, in drum spre copiii ori nepotii asezati la oras. Nu l-am lasat deoparte nici pe barbatul tineriu ori pe ungurul, tiganul, turcul ori neamtul care mi-a iesit in calea mea, spunand fara sa vrea o istorie, de care am fost legata cu fire invizibile, oameni extraordinari, cu destine uimitoare, trecuti cu vederea de toti ceilalti. Nu am facut aici nici o lectie de justitie, pentru ca, cine mi-s eu sa ii judec pe altii, cand eu sunt atat de imperfecta? Am plutit intr-un abis de ganduri, m-am pierdut in fiecare dor si fiecare inserare, eu, fata cu ochii de stele si visuri pline de sperante in viitor. De cate ori cand ati citit povestile lor pline de esenta si de dramatism ati exclamat, „nu e posibil! E incredibil!” Sa stiti ca fiecare poveste pe care ati citit-o e adevarata. Oamenii acestia despre care v-am povestit pana acum, sunt cei care m-au invatat sa fiu cine sunt. Povestea mea inca nu a fost scrisa, pentru ca e cea mai uimitoare dintre toate. V-am adus doar franturi din ea. Cand povestesc cuiva prin ce am trecut crede ca fabulez. Dar chiar atunci cand viata mi-a fost potrivnica si apriga ca o scorpie, mi-au zambit si mi-au spus:” trebuie sa mergi mai departe. Nu esti singura. Dumnezeu e sus si vede”. „Dar nu mai pot!“ am replicat eu. Ei m-au asigurat cu certitudinea omului care a strabatut deja calea: “Poti. Nu ti se da niciodata mai mult decat poti duce, dar tu stiai asta.“ Am plans cu furie si m-am ridicat. Pot. Pot! Si am strans din dinti. Am mers inainte ridicandu-mi mersul, viata, experienta. Nu vad capatul drumului ca e pierdut in ceata, dar stiu sigura ca e drumul meu, catre undeva, candva…

Au mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana Soglu

Posted on 22 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Şi bine ai făcut că le-ai scos la suprafaţă. Scrisul pentru mine funcţionează ca o terapie. Ca să pot merge înainte cu mai puţine bagaje…
    Apoi, mai e interactivitatea, care dezvoltă uneori prietenii.
    Una peste alta, ce voiam să zic e că îmi plac poveştile, şi alor tale, într-adevăr, le-am simţit adevărul faptelor petrecute în realitate, am plâns la final, ori m-au trecut fiori. Să mai faci!🙂

  2. 🙂 Alma, am avut recent o perioada in care am simtit ca vreau putin sa stau, sa citesc, sa inteleg, sa reflectez. Povestile mele sunt aici si am deja cateva pegatite. Scrisul a inceput demult, apoi in anii lucrati ca jurnalist m-am ales cu virusul, viata m-a mutat de la un capat la altul al penitei, am fost cand autor cand personaj. Crede-ma ca am trait alaturi de fiecare din personajele mele si am plans si eu scriind. Cu unele mai am contact, despre unele mai aud, altele au inceput sa se stinga. E viata si eu o percep cu emotie si sfiala, asa cum intri in teplu sa iti inalti spiritul pentru rugaciune.

  3. Viata este cea mai frumoasa poveste, cu bune cu rele, caci toate ne fac mai sensibili si mai atenti la tot ce se intampla in jurul nostru. Viata inseamna emotii. Orice emotie te consuma putin cate putin. Si cum nu toti avem darul povestirii, cei care pot trebuie sa scrie, nu? Scrie mai departe, eu voi citi.

    • Nimic pe lume nu este mai fascinant decat viata, in toate formele ei. Si tu scrii despre viata, in stilul tau. Mi-a placut cum ai spus:”Viata inseamna emotie.” Asta suntem si asta ramane in ruma noastra.

  4. Judecand după temeinicia pașilor care au format mersul tau de pana acum, nu mă idoiesc ca ceata, care spui ca încă invaluie capătul drumului tau, va fi silită sa se risipeasca. Intr-un fel, fiecare din prozele tale reprezintă deja împlinirea unui drum.

  5. E mai interesant să nu știi viitorul… Dar sigur el merge mai departe, cu mai multe lecții învățate.🙂

  1. Pingback: Ghicitoare | Alma Nahe

  2. Pingback: Duzina de cuvinte (5) Clipeste-mi sagalnic | Jurnalul mamei lui David

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: