Ascult piatra cum creste


ngamamaku_japanese_garden_600x

Gradina in care eu imi odihnesc sufletul, este una japoneza. Am in ea copaci taiati cu atentie, arbusti, plante frumoase, cu frunze colorate si flori delicate, gandurile mele din fiecare zi. Intre ele, sunt alei acoperite cu nisip auriu, greblat cu grija, drumurile mintii pe care le strabat zilnic. Intr-o parte, un mic ochi de apa domoleste gandurile involburate. In mijlocul gradinii, sta o piatra mare, alba adusa din munti. In ea se reflecta razele lunii, viitorul si trecutul. Iar eu stau si ascult piatra lunii cum creste, asteptand zorii.

Posted on 22 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 16 comentarii.

  1. superba gradina ta, draga Gabriela. este precum gandurile si povestile tale. mi ai facut dor de reverie, de un pic de liniste si singuratate.

  2. „Ascult piatra cum creste”…imi place!!!
    Avem nevoie de asemeni gradini…in suflet baremi.

  3. piatra lunii? hmmm….nu te întreb, sigur ştii că ea este reflexia posesorului, sigur îi ştii semnificaţiile şi presimt că o să îmi spui că o porţi talisman.🙂

    • Imi place dar nu o am ca talisman inca. Am doar un inel de argint cu trei pietre ale lunii, la care in foarte mult. Nu. Stiam ca poata in ea reflexia posesorului ar stiu ca are multe propietati benefice aspura fizicului si sublimului omenesc. Fiind o piatra cu energie pozitiva, feminina activeaza mai multi centri energetici. Este cunoscuta in special drept piatra mentalului si energia ei maxina este in serile cu luna plina. E o piatra a norocului in viata si a spiritualitatii.

  4. wow, ce frumoasa este…! exact la „ascult piatra cum creste m-am oprit si eu”, ca si Darius de mai sus….

  5. piatra e în noi.
    sculptează în tăcere
    mersul pe lună

  6. Asta este Alma. Piatra lunii creste in noi, odata cu dorintele si sperantele noastre. E o o gema a sperantelor si norocului, a infaptuirii si a emotiilor feminine.

  7. Si eu admir gradinile japoneze ff mult, insa nu cred ca sunt gradinile mele preferate. Cele preferate cred ca raman cele de stil spaniol-maur asa cu o curte interioara de obicei umbroasa racoroasa, cu alei care pornesc radiar din jurul unui havuz, care poate fi ori central, ori excentric, dar cu acele alei destul de drepte, nu sinuoase, si doar posibil curbate in jurul havuzului, plus cu vegetatia desi nu taiata cu mare precizie, sa fie totusi aranjata asa ordonat de-a lungul aleilor, de-a lungul peretilor exteriori, nu asa salbateca chiar peste tot, in orice caz aleile trebuie sa fie libere, ca sa poti calca pe piatra, nu pe vegetatie, dar asa la nivel de tufise e total OK sa fie asimetrice, adica nu trebuie asa o precizie tehnica daca e vorba de vegetatie, ci simetria sa fie numai legata de pietrele puse de om in pavajul aleilor, sau asa din peretii fantanii, doar atata.

    • Rudolph, gradina japoneza nu e doar o oaza de vegetatie aranjata cu gust. E o arta si o lectie de filozofie. Orice gradina japoneza se construieste in jurul unei pietre pe care proprietarul o alege singur. Piatra aceea primeste un nume, care ii aminteste de ceva. In gradina japoneza totul este foarte ingrijit, ramurile, frunzele, pietrele,izvorul, nisipul. Ea e locul unde te asezi nu numai sa te racoresti. E ca un templu unde te opresti sa meditezi si sa te contopesti cu natura. Japonezii au un cult pentru natura. Sii ca pe vremuri, nobilii se intalneau ca sa admire florile de cires si veneau de la departare pentru asta, ca la un festival?

      • Da, am auzit si citit si despre aceste lucruri, desi desigur eu mai sus ma refeream asa in mod ff egoist la ce-mi place mie asa mai mult, ce simt eu ca-mi place asa mai din prima atunci daca intru intr-o gradina cu scopul principal de a ma simti eu bine, nu de a face efort de meditatie sau a-mi face temele, etc, pt ca pt mine, sincer sa zic a reflecta asa in mod meditativ organizat sau chiar de relaxare asa cf o tehnica speciala, pt mine asta reprezinat un efort care ma obseste in primul rand si nu mai apuc sa m arelaxez pana la urma !…chiar daca stiu ca scopul final e un fel de relaxare asa mai superioara, asa dinpunct de vedere teoretic, numai ca nu ma pricep eu…plus ca pt mine prima asociatie de imagine de gradina pe care o am eu a fost asa curtea de la bunica si acolo la bunica eu mereu aveam indatorirea sa ma joc si sa ma simt eu cat mai bine, nu aveam lectii de facut ! Dar desigur ca admir gradinile japoneze, si eu am vizitat cateva, insa sentimentul meu in timp ce le vizitam a fost unul ca si cum eram oarecum la un muzeu, adica eram asa oarecum la scoala, si aveam asa niste obligatii, chiar daca era ff frumos si ff estetic si ff placut si pt toate simturile, pe cand daca intru in vreo curte spaniola maura, zau, eu ma simt asa relaxat din prima, si pot sa ma simt bine fie reflectand la orice, fie facand niste teme, fie doar plimbandu-ma pe acolo, fie chiar si motaind, efectiv ma simtt asa ca acasa la mine sau acasa la bunica, total liber sa fiu copil cat mai mic…cred ca e o chestie de afinitate culturala poate..pt ca stu ca asa si cultura societatii japoneza e mult mai disciplinata, si e chiar bazata pe un simt destul de inalt al unor obligatii destul de rigid constiincioase pe care il au unii fata de altii, plus exista un formalism ff inalt, cu reguli chiar ff precise, care desigur ca reflecta un grad inalt de civilizatie, nu numai asa birocratie mai multa, adica e si bine nu e neaparat rau, asta inteleg, si chiar admir, dar e totusi ceva asa mai strain de firea mea, care e mai indolenta si mai superficiala asa din fire, desi repet ca nu ma laud cu asta, si nici nu zic ca asa o fi cultura spaniola sau cultura romana, zic doar de mine personal !

        Insa mai e ceva, pt mine pietrele nu sunt asa ceva deosebit de special, desi desigur pot fi valoroase. Dar eu insumi chiar m+am asemuit de multe ori asa cu un soi de bolovan, care sta asa la margine de drum, si care poate ca viseaza uneori ca va fi cules de cineva ca sa fie dat cadou ca amintire unui prieten, sau sa fie pus in vreo expozitie sau chiar si intr+o gradina japoneza, desi pe de alta parte mi+e frica sa nu cumva sa ma culeaga un om rau si sa ma foloseasca pt activitati nerecomandabile, de ex in scop violent impotriva unui alt seamna om…desi desigur ca e la nivel de fantezie, plus desigur ca stiu ca sunt om si am si vointa mea de zis, nu sunt chiar asa total lipsit de putere de vointa si de alegere, dar totusi stiu ca sunt constrans si de conditia mea personala de bolovanas de la margine drumului in acelasi timp, care totusi nu e asa de afectat de mediul inconjurator, adica e destul de rezistent la destyle intemperii, plus ma e si invitat asa la joaca, mai trec unii si ma pot folosi in scopuri placute si bune, se mai joaca cu mine, ma pot folosi ca moneda de schimb, ca piesa de colectie, etc….adica eu nu sunt totl impotriva a fi util si folosibil asa in societate, chiar ca om, eu sunt asa disponibil pt a fi de serviciu, intr-un fel, desi desigur in spre lucruri bune, nu ceva rau, de ex sa devin o arma de lovit alt om, asta NU vreau, adica am si eu etica mea, chiar daca sunt doar bolovan !!

        Zau, am citit acest articol al tau in mod ff egoist, pt ca eu personal ma identificam cu un pietroi asa din prima, si de aia mi-am spus si punctul meu de vedere ce.mi place mie…si zau, din punct de vedere de pietroi, cred sincer ca ai dreptate, cred ca e chiar ff relaxant sa fiu ales sa stau intr-o gradina japoneza, plus sa mi se acorde atata atentie, o asemenea pozitie ar fi asa la nivel de reala sinecura pt mine, plus pot sa imi fac chiar si fantezii cum as putea obtine o sansa de a obtine o astfel de pozitie, dar zau, stiu ca sansele mele reale, asa cum sunt eu, de a ajunge eu bolovanas sau petroi util si folosibil intr-o gradina japoneza sunt aproape nule, pt ca eu sincer nu ma consider deoosebit de special in acest sens, chiar daca stiu ca am valoarea mea, dar eu mai mult asa la nivel de a fi folosit de oameni, nu asa la nivel de a deveni de nivel de exponat de muzeu sau o piesa centrala intr-o gradina japoneza !! Asta chiar ca nu e genul meu, adica nu sunt bun eu de asa ceva, nu ma simt utilizabil asa de usor la acest nivel, asta stiu si asta simt, si simt ca nici alti oameni nu ma vor alege pe mine pt a fi acest fel de piatra, ci ma vor alege in primul rand asa ca sa interactioneze cu mine in scop amical sau de joaca asa in principal…dar asta nu stiu cat e pt ca asa vreau eu, si cat e si pt ca asa vor altii, habar nu am, asa simt eu despre mine, si NU e ceva rau sau bun, adica efectiv NU am sentimente de mandrie sau de tristete in legatura cu asa ceva, e doar o imagine oarecare despre mine insumi si eu sunt chiar destul de echilibrat stabil neschimbabil cand vine vorba de mine, adica eu zau nu ma aflu pe vreun drum de imbunatatire personala, ci cel mult asa sa nu ajung mai rau prea repede, sunt acum intr-o faza de mentinere monotona a varstei adulte, in care nu se va intampla mare lucru pt mine, chiar daca stiu ca exista niste indatoriri de ex a cladi o casa sau un camin, a crea copii sau o opera universala sau inventie de geniu utila pt omenire, a sadi un pom sau a scrie pe un blog, etc….zau, eu nu ma astept la ceva cu totusl si cu totul extraordinar din partea mea personala, desi recunosc ca e si pt ca sunt indolent din fire si asta e viciul meu principal, din nastere, si zau, nicci ca am de gand sa lupt prea tare impotriva lui, pt ca eu nu sunt asa de super sigur ca se poate schimba un temperament de om sau o inclinatie personala atat de evidenta de a sarit in ochi tuturor inca de cand m-am nascut si nici ca s-a schimbat de atuncea !!

        Am scris asta asa intr-un mod asemanator cum exista cartile si povestile alea despre lumea vazuta din punctul de vedere al unui obiect, de ex un ban care calatoreste din loc in loc, ca parca am citit asa o poveste mai de mult si stiu ca mi-a placut, dar desigur ca eu nu ma consider obiect ci om ! A fost asa o fantezie…si pt ca articolul tau mi-a prilejuit aceste fantezii ff placute, zau, si ff egoiste, de aia am comentat, dar asa din punct de vedere ff ingust egoist despre ce-mi place mie in primul rand ! Dar mie de aia imi place sa citesc povesti, zau, asa ca sa-mi fac eu fantezii total egoiste si copilaroase despre ele, de ex ce as face eu daca as fi in locul lui Aramis si ar trebui sa-l sfatuiesc pe d’Artagnan, chestii de genul asta, dincolo de care eu personal nu am evoluta prea mult de cand aveam 12 ani in legatura cu aprecierea mea de consumator de diverse arte, literatura, sculpturi, etc !! O perspectiva copilaroasa si egoista pe care sincer mi+o ingaduiesc numai cand ma simt chiar relaxat si liber si bine, deci imi permit sa fiu chiar ff direct si sincer, chiar nerafinat in mod special, asa cum m-am simtit cand am citit aceasta poveste, chiar asa !!

  8. Rudolph, vezi, tocmai ai stat intr-o gradina japoneza citind articolul meu si uite cat de frumos te-a facut sa reflectezi asupra ta. Piatra lunii, iti intoarce propria reflexie. Exact asta si trebuia sa faca. Sa te ajute sa gandesti si sa te regasesti. Gradina despre care vorbesc eu in postare e una mentala. Nu e gresit sa spui ce iti place tine. Dimpotriva. Ai descris starile tale asa cum trebuia, prin propria perceptie. Pietrele au si ele viata, si au energia lor.

  9. Ai o gradina a sufletului foarte frumoasa. Ordonata…
    Nu stiu care a fost mai intai: imaginea sau cuvintele-ganduri…dar ce frumos imbraca cuvintele apa, aleile, pietrele…si se reflecta in ganduri…

  10. Multumesc, Elly. Fiecare avem o gradina a sufletului iar gandurile o reflecta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: