Daily Archives: 22 iunie 2013

Scriu despre viata- Duzina de cuvinte


M-a prins povestea aceasta cu scrisul ca un virus, ca un tors de pisica birmaneza, ce se aseaza lenesa pe tastatura de la calculator. Ce altceva as fi putut face? Cum sa scot la suprafata atat viata cata am trait? Asa am inceput sa asez pe hartie randuri, randuri, Povestirile din cartier, un cartier ca oricare altul, dar atat de special pentru mine, pentru ca, acolo locuiesc toti cei pe care ii stiu. Apoi au venit Povestirile altfel si Cafeneaua Turceasca. Si povestile au inceput sa se insire una dupa alta, incepand cu vecina ce imi surade cu ochii ei verzi, sticlosi si cu sufletul de serpoaica otravita, ce abia isi scoate nasul din almanahe ori emisiunile de doi bani, de la televizor, pana la matusa Saveta cu papornita ei, in drum spre copiii ori nepotii asezati la oras. Nu l-am lasat deoparte nici pe barbatul tineriu ori pe ungurul, tiganul, turcul ori neamtul care mi-a iesit in calea mea, spunand fara sa vrea o istorie, de care am fost legata cu fire invizibile, oameni extraordinari, cu destine uimitoare, trecuti cu vederea de toti ceilalti. Nu am facut aici nici o lectie de justitie, pentru ca, cine mi-s eu sa ii judec pe altii, cand eu sunt atat de imperfecta? Am plutit intr-un abis de ganduri, m-am pierdut in fiecare dor si fiecare inserare, eu, fata cu ochii de stele si visuri pline de sperante in viitor. De cate ori cand ati citit povestile lor pline de esenta si de dramatism ati exclamat, „nu e posibil! E incredibil!” Sa stiti ca fiecare poveste pe care ati citit-o e adevarata. Oamenii acestia despre care v-am povestit pana acum, sunt cei care m-au invatat sa fiu cine sunt. Povestea mea inca nu a fost scrisa, pentru ca e cea mai uimitoare dintre toate. V-am adus doar franturi din ea. Cand povestesc cuiva prin ce am trecut crede ca fabulez. Dar chiar atunci cand viata mi-a fost potrivnica si apriga ca o scorpie, mi-au zambit si mi-au spus:” trebuie sa mergi mai departe. Nu esti singura. Dumnezeu e sus si vede”. „Dar nu mai pot!“ am replicat eu. Ei m-au asigurat cu certitudinea omului care a strabatut deja calea: “Poti. Nu ti se da niciodata mai mult decat poti duce, dar tu stiai asta.“ Am plans cu furie si m-am ridicat. Pot. Pot! Si am strans din dinti. Am mers inainte ridicandu-mi mersul, viata, experienta. Nu vad capatul drumului ca e pierdut in ceata, dar stiu sigura ca e drumul meu, catre undeva, candva…

Au mai scris in Duzina de cuvinte: Psi, Dana Lalici Scorpio Alma nahe Vavaly eclipsa de marte Roxana Calin Vienela Scorpio2 Fata naiva Dor Lili3d Ioana Soglu

Reclame

Ascult piatra cum creste


ngamamaku_japanese_garden_600x

Gradina in care eu imi odihnesc sufletul, este una japoneza. Am in ea copaci taiati cu atentie, arbusti, plante frumoase, cu frunze colorate si flori delicate, gandurile mele din fiecare zi. Intre ele, sunt alei acoperite cu nisip auriu, greblat cu grija, drumurile mintii pe care le strabat zilnic. Intr-o parte, un mic ochi de apa domoleste gandurile involburate. In mijlocul gradinii, sta o piatra mare, alba adusa din munti. In ea se reflecta razele lunii, viitorul si trecutul. Iar eu stau si ascult piatra lunii cum creste, asteptand zorii.