Minuni- Psiluneli


De trei zile, pe ulita Bradenilor e forfota mare. La casa lui nea Ilie, casa mare, de oameni harnici si gospodari, e un du-te vino, de femei cu multa treaba. Din zori si pana in asfintit socacitele coc painea, cozonacii, prajiturile, fac paturile de taietei si acum, pregatesc sarmalele, supa si friptura. Toata lumea are treaba si fiecare stie ce are de facut. Vecinele si femeile din sat au adus inca de saptamana trecuta, fiecare ce a putut de prin gospodarie, cate 1 kg de faina, zahar, ulei, orez, gaini,unt. E greu cand sunt toate la ratie sa faci nunta dar lumea satului e invatata sa se ajute si sa se aseze caramida cu caramida. Asa ca, uspatul nu mai cade atat de greu pe umerii socrilor. Femeile muncesc si rad, bucurandu-se de prilejul de a mai schimba niste barfe ori glume, noi retete de prajituri ori sfaturi casnice. Barbatii au inaltat cortul in care se va tine nunta in seara aceasta, au pus bancile, mesele, au adus tacamurile si vesela. Fetele tinere impodobesc cortul cu paturi tesute la razboiul din casa, cu stergare si cu ramuri de stejar iar pentru culoare au impletit ghirlande de hartie creponata.
De cand s-a intors de la armata, Simion si-a oranduit cu grija lucrurile. Desi e singur la parinti si venit, ca prin minune, cand nimeni nu se mai astepta, nu a fost crutat de munca iar acum, la 22 de ani e un barbat in toata firea, hanic si muncitor peste masura. Stie sa faca orice munca si nu se fereste de ea, de la schimbat prizele, la toate muncile campului pana la a-si ridica o casa, din temelie, cu mainile lui. Asa a invatat el de la tata si de la bunicul, ca daca vrei sa ai, trebuie sa muncesti din greu. Iar cand munca sa a dat roade si a vazut schimbata, innoita casa parintilor, a zis ca e momentul sa aiba langa el un suflet aproape, o fata harnica, asa ca el si o curte plina de copii, ca Doamne urat ii e cateodata, ca nu are si el un frate cu care sa se inteleaga. Si-a gasit o fata frumusica si harnicuta intr-un sat vecin s-au placut si dupa o vreme, s-au gatit de nunta, sa se aseze la casa lor, ca lucrurile acestea trebuie facute la vremea lor, altfel ajunge de poveste in sat. Pregatirile sunt aproape gata. Au sosit si ceterasii, adusi de la Cluj si cand acestia incep sa cante, cetera umple strada de ritmurile vesele ale jocurilor ardelenesti. Simion iese din casa, in costumul lui de mire iar bunicul sta pe trepte, privindu-l cu drag si cu lacrimi in ochi. Simion il zareste si il ia de dupa umeri, protector, ca un barbat puternic, stalpul familiei de acum.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine lucrurile? Intreaba el sigur pe sine si incantat.
Bunicul zambeste si ii tremura barbia usor de emotie.
– Da dragu’ mosului. Numa’ ca viata le mai oranduieste si ea.
– Hai bunicule, ca o sa fie bine. Si daca nu, pana la urma face sa fie.
Batranul incuviinteaza soptind in sinea lui:”parca poti se te pui cu lucrarea Domnului?” Alaiul porni spre locuinta miresei si mirele trebui sa o caute prin casa, unde au ascuns-o femeile, semn ca nu se da dusa de acasa, cu usurinta. Gatita in rochia alba, diafana, cumparata cu cheltuiala de la Casa de Moda, parea un fulg de nea, diafan in mijlocul verii. Mireasa isi ia ramas bun de la parinti, de la fetele si baietii din sat iar starostele nu trebuie sa rosteasca multe versuri, ca sa smulga lacrimi din ochii parintilor fetei.
“miresuca strut de flori,/ ia-ti gandul de la feciori/ si ti-l pune la barbat/ ca cu el te-ai maritat/” La biserica, lumea adunata, ca „la mireasa”, asteapta sa vada tanara pereche, doi tineri frumosi ce stralucesc in hainele lor de sarbatoare. Parintele le tine a slujba frumoasa de cununie si este invitat sa participe si el la nunta. Ajunsi la casa mirelui, nunta incepe si intre feluri de mancare, ceterasii canta de mama focului iar dansatorii starneesc colbul batand cu piciorul in pamant, in ritmul de ceardas ori de invartita. Nici bunicile, cu naframi in cap si zadie la brau, nu se lasau mai prejos, vrand parca sa dovedeasca ca si ele stiu juca. “ Mo-nvatat mama-a juca/ Invartind mamaliga,/ canta muzicantii. Fustele se involbureaza, pasii se insira unul dupa altul, ca asa e dansatorul adevarat, stie sa joace si pe un banut asezat pe podea. „Tropa-tropa pe podele,/Ca cizmele nu-s a mele? Ca le-am capatat din sat?Multumesc cui mi le-o dat”. Inainte de a se aduna darul miresei, o socacita, vine cu gaina asezata pe o tava si impanata cu flori si cengute si canta si piuieste, adresandu-i-se nasului, facandu-l ba darnic si generos, ba zgarcit, ba facandu-i cu ochiul si “starnind” invidia nasei, incercand sa il convinga sa ii plateasca gaina cat mai bine, ca e gaina e frumoasa si grasa, speciala, adusa din America. Cantecul acesta , mai mult recitat, are darul de a-l avertiza indirect, pe tanarul sot ca daca se abate de la regulile nescrise ale casniciei, poate primi si ei gaina, de la nevasta. Dupa ce s-a adunat darul, lumea s-a incins pe joc si mai abitir. Palinca i-a incalzit pe nuntasi si nimeni nu mai sta la mese. De vreo 15 minute, Simion a vazut ca i-a disparut nevasta si acum astepta sa vina “hotul” cu ea, ca sa o rascumpere. Cum acesta intarzaie intra in casa sa o caute. In camera dinante,pe pat, vede rochia ei alba si voalul. Langa ele un biletel. “Am plecat. Nu ma mai cauta. Imi pare rau.”
Simion simti ca se prabuseste cerul peste el si tremurand se aseza pe scaun. Chiar el sa pateasca una ca asta? Sa fie facut de rusine in fata satului? El care si-a dat silinta sa fie toate lucrurile in ordine? Si fata asta, pe care o iubea si care a acceptat sa fie nevasta lui? Ce secrete ascundea, de ce nu i-a spus de la inceput? Statea cu capul in maini, privind in pamant. Ar fi vrut sa planga dar nu putea. Un nod mare i se aseza in gat. Asa il gasi nasa, care vazandu-i ca lipsesc veni sa vada. Nasa Sabina e o femeie in toata firea, aspra ca o zvarluga si cu mintea iute.
– Auzi, nu mai fi suparat. Am eu o idee. Ce spui, esti de acord?
– Pai. Sunt, de parca as putea face altceva.
Urcara in Dacia nasei si din Somesei pana in Turda facura o jumatate de ora. E trecut de miezul noptii si lumea doarme. Luminile sunt stinse doar felinarele rare, lumineaza slab ici si colo. Bat la o poarta mare, maro si asteapta sa li se deschida. Un caine latra speriat si el de strainii din miez de noapte, asuns in cusca din fundul curtii. Stau de vorba cu cei doi soti, sculati in puterea noptii. Sunt poftiti in casa.
– Ioana, hai putin aici draga. Ioana era fiica lor de 20 de ani. O fata frumoasa, bruneta, ce veni desculta in pijama, ciufulita putin si adormita pe jumatate. Se uita la buchetul de trandafiri albi de pe masa si apoi la parintii ei contrariata.
– Ioana, vrei sa te mariti?
– Acum?
– Da.
Nici prin vis nu i-ar fi trecut ce minune ii poate aduce viata la usa, in toiul noptii. Simion se uita la ea cu drag si cu suprindere. Nici el nu ar fi ales-o mai bine. Era mai emotionat decat a fost la ceremonia de cununie. S-au intors la nunta, imbracata in rochia primei fete care ii venea ca turnata si era chiar pe gustul ei. Mereu a visat ca nunta ei sa fie altfel decat a celelalorlalte fete, in noaptea nuntii. Mireasa din vis, se gandi ea. Nunta continua, netulburata, si putini au observat sa mireasa nu mai era aceeasi de la inceputul ospatului. Nici macar rudele primei fete, care erau in toiul jocului. Poate ca si masa plina de bucate si de bautura a avut darul sa ii distraga pe nuntasi.
Simion si Ioana s-au cununat dupa doua saptamani la sfat si popa, doar in prezenta parintilor. Si ca sa nu fie singuri, in anii urmatori, si-au facut niste copii fidele, patru copilasi unul mai frumos decat celalat, ca vremea trece in zbor.
– Asa-i bunicule ca mi-am organizat bine jucariile si lucrurile? zice strengarul de 7 anisori anisori. Simion zambi, cu privirea calda luminata de argintul din tampla si din par. Da dragul bunicului, numai ca viata le mai oranduieste si ea, uneori. Nepotelul ridica o spranceana, semn ca nu a inteles perfect totul. Dar bunicul stia deja, cum e cu planurile si cu organizarea. Nimic in viata nu e intamplator. Nici macar momentul acesta, cand sta cu nepotelul lui, urmarindu-i grija pentru lucrurile marunte pe care le facea.

Ale postari pe aceeasi tem gasiti in tabelul lui Psi:
Alma nahe Cita Scorpio Carmen Pricop Lili3d dor Vero Roxana cita2 Dana Lalici

Posted on 17 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 43 comentarii.

  1. Tare faină şi povestea aceasta! Cum le mai găseşti tu şi le aduni pe toate, dragă Gabriela! Grea întâmplare, dar au păţit-o atâţia. Să fii părăsit chiar în noapte nunţii….este de neimaginat, dar bunicul avea mare dreptate, că viaţa le aşează aşa cum vrea ea. Bine este când toate se aşează bine, până la urmă. O poveste cu happy end!
    Îţi doresc o zi frumoasă, dragă Gabriela!🙂

  1. Pingback: BARCELONA, parcul Guell | Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: