De drum – Duzina de cuvinte


S-a uitat pe fereastra ce dă spre parc. Căldura verii pârjolise iarba și parcă prea devreme frunzele copacilor iar printre coroanele lor, se vedea, ici și colo, câte o pată galbenă ori roșiatică, prevestind schimbarea. E cald încă dar în aer se simte mirosul acela rece iti provoaca un fior abia perceptibil adus de un parfum liniștit, pătrunzător, de fructe coapte și flori roșii. Ar fi vrut să iasă puțin să se plimbe pe aleile parcului a cărui priveliște i se desfașura la picioare, de la înălțimea etajului cinci, a blocului în care locuia. Se pensionase de curând și nu-și găsea locul. ,,Poate mai tîrziu ies la un șah pe bancă,, Se întoarce în cameră și se așează in fotoliu uitându-se la Cătălina ce lucra în bucătărie, cu ceva de pus pe iarnă. ,,Frumoasă femeie, chiar dacă a îmbătrânit puțin. A trecut vremea peste toți. Acum 25 de ani nu ne-ar fi dat nimeni mult timp împreună. Eu bărbat în toata firea, ea doar o copilă. Chiar așa, de ce m-a acceptat anii aștia?,,
– Cătălino, te întreb ceva dragă.
– Da. Spune că te aud, îi zise ea în timp ce mâinile ii trebăluiau de zor.
– De ce am rămas noi doi împreună? Știi că nu ne dădea nimeni mai mult de câteva luni împreună, și uite că au trecut de atunci 25 de ani.
– Ce întrebare! Pentru că așa a fost să fie. N-am înțeles bine laolaltă și am știut să mergem pas cu pas, pe aceeași cale.
Ea îi aruncă peste umăr o privire mulțumită și zâmbi. Acum 25 de ani era doar o tânără speriată, cu doi copii mici agățați de fustă, tot ce avea mai scump, scăpată cu un divoț de nebunul de Costica. Cine ar fi luat-o sa crească pruncii altuia? Parcă aude și acum în urechi vorbele fostului ei barbat:,, Cine crezi tu că va lua vaca cu viței cu tot?,, Și avea dreptate. Așa gândesc barbații și altul nu s-ar fi legat la cap. Ea e mulțumită cu omul ei și îi sunt dragi copiii ei de parcă i-ar fi avut împreună. Îl vede cât de mândru e cu ei și ce drag îi e când îi zic ,,tata,,. Ea nu a avut pretenții mari și a fost mulțimită că el s-a strădut să nu simtă că ii lipsește ceva. El i-a oferit casă și masa, liniște si bucurie, tot ce si-a dorit. E un om bun. S-a mai îngrășat dar ei îi place așa, numai că inima îl cam supără de o vreme încoace. Dar te înveți cu bolile și trăiești cu ele ca și cu o nevastă. Deși știe că e bolnav, nu merge la doctor. Îi sunt urâți doctorii și mirosul de spital încât numai să intre într-un salon în vizită și I se face rău, de mirosul de spirt si medicamente. Mai bine sa moară decât să ajungă pe mâna doctorilor. Să mergi la spital e ca și cum ai merge să te așezi la o masă cu Dumnezeu și ai incepe să te târguiești pentru viața ta. Dacă vrea El să trăiești îți va da zile, dacă nu, nu.
– Dar tu de ce ai rămas cu mine, îl întrebă ea.
– Mi-ai plăcut că erai cumsecade. Și acum când te privesc, nu ai nici măcar o cută pe chipul tău care stie să mintă. Mi-ai dat ce mi-a lipsit: bucuria unei familii liniștite.
– Dar ce-ți veni acum?
– Așa, m-am uitat inapoi și m-au furat gândurile. De când suntem împreună nu am simțit că în sufletul meu lipsește ceva. Hai stai putin cu mine.
Femeia lăsă lucrul din bucătărie și veni docilă, așa cum făcea de fiecare dată. Își dădu seama ca nu îi place noua postură de pensionar.

– Cătălino, mă simt rău. Simt ca ma apasă la inimă.
– Femeia știa că el se plânge doar cand nu mai poate așa că se uită la el cu îngrijorare neștiind ce să facă.
– Stai sa chem Salvarea.
– Nu chema. Ajută-mă să mă spal. Hai sa nu mai cheltuim vremea.
– Nu ești întreg la minte. Ți-e rău, și vrei să te speli.
– Fa ce iti spun!
Tonul lui hotărât o făcu să înteleagă că nu e de glumit.
Il ajută să facă un duș și sa se șteargă apoi îl barbierește, cum face de fiecare dată , îl tunde puțin și îi taie părul din nas. Ceru costumul cel nou, de sarbatori pe care il îmbraca uitându-se cu grijă să ii stea bine și își da cu puțin parfum. Ingrijorarea femeii disparu când vazu cât de interesat e să fie îngrijit si curat.
– Acum taie-mi unghiile și lustruiește-le, așa cum știi tu. Să-mi pregatești pantofii și pălăria. Poți să incepi să deretici puțin prin casă, că vreau să mă întind în pat.
Cătălina era o soție supusă și nu ieșea din cuvântul bărbatului ei. Poate de aceea relația lor a mers atat de bine. Ii face manichiura cu grijă, îi taie pielițele și îi lustruiește bine unghiile, cu pilele ei fine din trusa de unghii.
– Stai lânga mine, pe scaun să te privesc si povestim. Dă-mi mâna. Mai ții minte cum ne-am cunoscut?
– Țin, cum să nu? La nunta Ioanei. Avea deja copil de cateva luni.
– Ce am mai râs cand fratele meu, cautând ceva de băut a gasit pe pervazul ferestrei, laptele lasat la răcoare. Nu a stat pe ganduri și l-a sorbit dintr-o înghititură. Parca si acum îl vad, cu dădea ochii peste cap când a aflat ca e laptele pe care Ioana și l-a muls de la sân, ca era mult prea productiva. Dădea lapte mai ceva ca o văcuță.
– Așa i-a trebuit. Dacă și-a băgat nasul unde nu era oala lui.
Râdeau amandoi de povestiri și întâmplări din viața lor. Ținându-se de mână. Apoi, el ii spuse.
– Draga mea, eu am sa mor puțin. Să știi că te-am iubit și o sa fiu mereu cu ochii pe tine. Ai grijă de copii și de casă.
Și a închis ochii cu zambetul pe buze, râzând amandoi de întâmplările vesele din viața lor. Facuse un infarct. Ambulanța sosi mai tarziu. Cătălina era liniștită.
– Nu m-a lăsat sa vă chem. Era doar între el și Dumnezeu povestea asta.
Echipajul constată decesul și plecă în cele din urmă lăsându-i pe cei doi în casă. Doctorul se urcă în mașina, suprins, făcându-și cruci și vorbind pentru sine. “O casa de nebuni! Unii oameni nu au nici o limita!”

Din aceeași categorie, Duzina de cuvinte, mai gasiți postări interesante în tabelul lui Psi.
Scorpio Dana Lalici</a Some Words Calin Sonia Vienela
Fata naiva Almanahe Anacondele Carmen Pricop Abisurile Motanul Pandalie Roxana Cita some words

Posted on 15 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 38 comentarii.

  1. Stii…pana la urma, cred ca cu totii ne-am dori o astfel de moarte…dar nu avem curajul sa recunosatem.

    • Sorpio, cred ca multi nici nu se gandesc din tinerete ca viata lor s-ar putea scurta brusc. de aceea nu se gandesc ca si-o doresc, decat atunci cand constientizeaza ca drumul lor se apropie inevitabil de sfarsit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: