Dincolo de fiinta


Sta pe marginea canapelei, uitandu-se in gol la televizorul care prezinta buletinul de stiri. Nu le aude decat tonalitatea vocii prezentatorilor iar lumina aceasta falsa, se proiecteaza in incapere. Cauta telecomanda, aruncata prin pat la intamplare si il inchide. Tacerea fosneste din toate colturile camerei, se prelinge pe langa obiecte si il imbratiseaza dintr-un salt. Ii e gandul in alta parte. Unde o fi ea acum? Ce face? Isi reprosa tacut, cu ciuda, ca a lasat-o sa plece. E prea tariu insa si acum trebuie sa o astepte si asta ar putea dura inca o saptamana. Regina plecase cu fetita in Moldova, dincolo de Prut, de unde sa tragea ea. E vacanta si vroia sa mai vada locurile parintesti si putinele rude apropiate, pe care le mai avea, doar o sora, un frate, cativa nepoti. Intalnirile acestea erau atat de rare si o mai loveau din cand in cand nostalgiile. “Las’ ca ma intorc, ii spuse ea razand la plecare. Nu iti face griji.” Cum sa nu isi faca griji? Cine stie ce e acolo si in plus, ea e femeie frumoasa la cei 35 de ani? Daca i-o fura altul? Nelu se pregateste sa plece la serviciu si mai verifica inca o data casa, cu camerele mute. In curte, catelul cu blana maronie si tepoasa vine spre el, dand din coada, ingrijorat si el de atata singuratate. Il mangaie pe cap, ii vorbeste putin si iese pe poarta cu nelinistile cuibarite in suflet, incarcandu-l de tristete si durere. Un gand ii mai flutura prin minte si parca o revede pe Regina, in prima zi, in iia aceea alba cusuta cu flori de cicoare. Parul rosu ca arama ii cobora in flacari pe umeri. Parca inflorise soarele acolo, in mijlocul ulitei. Il sageta cu privirea ei albastra si abia daca auzi cand il intreba unde locuieste familia Roman. Ii vedea doar buzele miscandu-se si un zambet hipnotic i se intipari pe figura. Cateva saptamani mai tarziu, se pregatea de nunta.
– Nelutule, dar nu ti-ai putut gasi si tu o nevasta in legea noastra? De ce ti-a trebuit tie tumna o rumanca? Si inca o moldoveanca, nu orice fel de rumanca. Nici nu stii tu cu ce te legi la cap, ii zise mama cu blandete.O sa va vorbeasca lumea sa o sa va zica tot felul de rautati.
– Mama, lumea vorbeste oricum iar gura ei, numai pamantul o astupa. Mi-e draga fata asta. Asta o vreau si alta nu!
– Bine maica, sa nu zici numai ca nu ti-am spus. Nu am nimic cu fata, ca ii faina, dar ti-a fi tare greu, dragul mamii. Eu o primesc cu drag, ca e nevasta ta insa mi-e mila de greutatile in care va bagati.
Si au facut nunta dar asa, intre rude apropiate apoi s-au asezat la casa lor. Apoi fetita, care semana picatura geamana cu el, i-a adus o si mai mare bucurie. Nici nu isi da seama cum au zburat 15 ani, nici cand s-au dus ai lui, unul dupa altul. Dar ei doi au ramas impreuna si o iubeste pe Gina, la fel de profund ca in prima zi desi, uneori, are darul de a face lucruri care il scot din minti. Bunaoara, saptamana trecuta, cand au fost la ziua Marcelei. A baut doua pahare de palinca, apoi, razand s-a prefacut ca se dezechilibreaza. Numai ca, in joaca, si-a pierdut de-a binele echilibru si a cazut cu mana in tortul gazdelor, spre marea lor suparare. Apoi razand si-a lins degetele in fata musafirilor, spunand ca e foarte bun, drept urmare invitatii pot gusta linistiti. Nelutu de acuse stacojiu la fata de rusine iar a doua zi, cand i-a povestit ea radea in hohote si nu-si amintea nimic.
– Pai nevasta, m-ai facut de rusine. Ce zice lumea?
– Da-le pace si nu baga in seama. Nu te-am facut ca nici nu stiu ce am facut. Poate ca inventezi tu, asa. Ha,ha,ha!!!
Barbatul nu stia daca ea glumeste ori vobeste serios, asa ca o lasa in plata Domnului dar degreaba, nu o va mai duce la vreo petrecere.
„Dar daca si acolo e invitata la masa si face si acolo traznai?” Cu gandul la ea strabatu orasul, de la Someseni, trecu prin Piata Mihai Viteazu si schimba autobuzul. Caldura incepea sa se faca simtita desi era inca dimineata. In fiecare duminica, Clujul traieste o viata altfel decat in restul saptamanii. Oamenii sunt mai calmi, nu mai aleaga dupa treburi si simti in aer bucuria unei mici vacante, diminetile fiind impartite intre cei care merg la Hala sa isi pentru a cumpara fructe si legume proaspete si cei care merg biserica. Nu avea insa ochi pentru ei.Cobori din autobuz pe Calea Baciului si urca Dealul Lombului pe un drum asfaltat, spart si crapat pe ici pe colo. Iarba crescuse inalta, pe campul ce se deschidea de o parte si de alta a strazii. Ici si colo scanteieri roz ori pete albe, de margarete dadeau culoare. Ce frumos e aici in camp! Viata pluteste in liniste pe deasupra ierbii, greierii taraie scartaind pe strune. Clopotele bisericii din apropiere umplu vazduhul facandu-l sa vibreze. In varful dealului doar cateva case izolate, mai sus, padurea fosnind verde si adanc iar deasupra tuturor, seninul adanc al unei zile de iunie, imbiind la liniste si vesnicie. De la o intersectie, drumul coboara pe un versant spre ferma de pui, fosta cand Avicola, o intreprindere de stat. La cate ganduri avea, drumul i se paru scurt cu gandurile rostoglindu-se inantea sa, ca rotocoalele de fum. “Asa-mi trebuie daca mi-am luat nevasta frumoasa! Daca ceva m-a macinat pe lumea asta, apoi dragostea, pentru femeia asta nebuna, a fost cu siguranta.” Se opri putin la marginea padurii sa adune niste ciuperci. Doamna Lucia il rugase sa ii aduca pentru dimineata apoi isi continua drumul spre ferma. Ii place munca de aici, nu e deloc grea. E un fel de administrator, portar, secretara, cand sefii nu erau prin preajma. Fire blanda si serioasa, cu statura lui impozanta, de aproape doi metri inaltime, Nelu e respectat de sefi. E un barbat in puterea varstei iar cei 37 de ani ii poarta la vedere, cu maturitatea omului cantarit. Parul sau negru, sclipind in razele soarelui si tenul usor creol, ochii negri, taciune, cu scanteieri de jar, spun povestea unui om ce apartine acelei lumi, neacceptate si marginalizate a tiganilor.
– Buna ziua, doamna Lucia.
– Ai ajuns Nelutule? Du-te vezi daca in camera de oaspeti e totul pregatit, ca sotul vine de la aeroport cu o delegatie de suedezi.
Se duse sa verifice. Domnul inginer Iepure si doamna, locuiau mai mult la ferma, unde aveau o casuta moderna cu cateva camere, mobilata si foarte bine amenajata. In apartamentul lor din oras doar musafirii lor mai locuiesc, cand sunt in trecere. Sotii Iepure sunt mandri de afacerea lor, pe care au pus-o ,cu mare greutate pe picioare, cand nimeni nu le dadea sanse de reusita. Preluasera halele de la Avicola aproape in ruina si au investit mult ca sa ajunga sa produca la nivelul de acum. Toate cele patru hale sunt pline cu gaini si fac apropizionare pentru multe magazine din oras si din afara, chinuindu-se sa razbata pe o piata unde altii, cu sprijinul unor politicieni, sunt mentinuti ca funizori permanenti. De la fosta firma, doar pe Nelu l-au preluat, in afara de cladiri si cateva utilaje. Le fusese recomandat si a ramas omul lor de incredere, ca si unul din familie. Nici nu s-ar fi gandit la altcineva din afara. El stia toate rosturile si bunul lui simt si organizarea il facura sa fie omul lor de baza. In zece ani nu a lipsit o zi,din ferma si stie face de toate. Raspunde la telefon, primeste clientii, pazeste ferma, face curat, gata oricand de o noua sarcina pe care o executa fara sa se gandeasca sa protesteze. Inginerul sosi cu musafirii si ii duse in sala de oaspeti. Dupa o vreme, aparu in pragul usii biroului.
– Nelule, vezi ca lipsesc o vreme. Ma duc cu Lucia la spital ca i sa facut rau. Nu stiu ce are. Probabil ca e tensiunea. Chiar acum si-a gasit cand avem oamenii acestia pe cap.

Vorbele lui, ramasera insa in aer, fara a primi vre-un raspuns. Nelu, sta inert, cu capul pe masa, parca adormit in timp ce manca din mamaliguta cu ciuperci. Se apropie si il clatina putin iar el se pravali pe podea. Speriat iese in curte, unde are semnal la telefonul mobil si suna la Salvare. Afara, o alta privelsite. Nero un ciobanesc mioritic cat un vitel e mort, langa cusca, avand limba atarnand, si langa el un castron cu aceeasi mancare de ciuperci. Inginerul i se intuneca chipul intr-o clipa si tremura din toata fiinta. Cand a sosit ambulanta nelu era inca in viata. Doamna Lucia plangea. Ea gatise ciupercile si nu i se paruse niciuna a nu fi din cele pe care le cunoaste. Ocupata cu musafirii nu a avut timp sa manance, doar a gustat mancarea.
La spital, Lucia fu preluata de doctorul Ionescu, un fost coleg de generala al inginerului, care se ocupa personal de ea si in cateva zile isi reveni complet. Nelu, fu lasat intr-un salon iar medicii il mai vizitau dand din cap in asteptarea plicului medicinei romanesti, instrument medical care face minuni. El insa nu avea bani iar cei doi veri care trecusera pe acolo erau atat de saraci, ca abia traiau de pe o zi pe alta. Nelu isi revenise sub perfuzii, abia dupa ce, a doua zi, i-au facut spalaturi sa ii elimine resturile nedigerate din stomac. Prea tarziu, organismul sau fusese deja otravit si rinichii distrusi. Vorbea foarte greu si se vedea cum se stinge incet. Ii ruga sa o cheme pe Gina. Inginerul, prin cu problemele lui a trecut sa il vada o singura data. Marti, inainte vizita medicului, Nelu cazu intra in coma.
– Mai traieste cel mult 6 de ore, dadu el verdictul, cu nepasarea obisnuita a celui care lucreaza cu suruburi. Se duce!
Verii bolnavului, oameni simpli si saraci, nu aveau curajul sa zica nimic. Au acceptat sentinta medicala cu ingrijorare si neputinta, ca o lovitura de secure. Cui ii pasa de el daca e tigan si mai e si sarac? De cate ori deschidea ochii, Nelu se uita in jur, in incaperea alba mirosind a medicamente, cautand-o flamand cu privirea pe ea, femeia cu parul de arama, imbracata in iia cu flori albastre. Gina a ajuns miercuri. Intra in salon si il lua mana intr-a ei. Ochii lui s-au dechis si s-au umplut de lacrimi, care-si faceau loc pe obrajii arsi de soare, in doua paraiase limpezi. Cinci minute, a privit-o cu drag si i-ar fi spus cat de mult o iubeste, dar cuvintele nu vroiau sa zboare de pe buze. Gina ii saruta mana, si isi apropie obrazul de al lui, asa cum facea de multe ori. Parfumul ei de femeie si caldura fina pe care o emana ea, il invalui si inchise ochii. S-a stins! Un om cat un munte, cu sufletul o flacara vie, purtand cu el, dincolo de lumi, imaginea celei mai frumoase femei din viata lui.
Au trecut de atunci 15 ani si Gina e o femeie singura iar pentru cunoscuti sau necunoscuti, ea asa va fi. Fiica ei, e plecata acum din tara iar singura ei bucurie, sunt copiii de la gradinita unde lucreaza. Ei ii aduc zambetul pe buze cu nadravaniile pe care le fac. Cand se intoarce acasa insa, in casa unde ea a statul cu barbatul ei, amintirile cuibarite acolo ies din colturi si o invaluie. Nu se simte singura deloc. Nelu e cu ea, mereu. Seara, cand se culca si stinge lumina, il vede stand pe marginea patului, o umbra alba, straverzie. Se uita la ea cu drag, asa cum facea el de obicei, in noptile cand erau impreuna. Daca ea intinde mana sau vrea sa ii vorbeasca, el dispare. Acum s–a invatat cu el. Uneori il vede intins langa ea. Alteori sta pe fotoliu fara a zice nimic, fara sa schiteze un gest. E linistit si o priveste. Dragostea aceea a lui, pluteste, inundand casa. Gina e fericita si a inteles, a accepatat ca ea nu va mai fi niciodata femeia altui barbat. Iar omul acesta, o vegheaza si are grija de ea incat nu s-a simtit niciodata singura, neputincioasa sau abandonata.
Lucrurile acestea, Gina le tine doar pentru ea. Nu ar putea povesti nimanui. Oamenii ar considera-o nebuna. Uneori, cand trebaluieste prin casa, vorbeste cu glas tare, ca si cum acolo ar fi cineva. Si este: dragostea unui om care o iubeste pana dincolo de fiinta.

Posted on 13 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 46 comentarii.

  1. Dureros de real ai putut scrie! Cred că ai o cutie cu adevărate comori de dureroasă-nțelepciune, de întâmplări neverosimil de reale! Cu fiecare poveste mă uimești mai tare!

    • P.S. N-aș vrea să comentez conținutul, căci este dureros ce se întâmplă în jur și mai dureros că nu prea avem ce face, căci prejudecățile ne copleșesc de cele mai multe ori!

      • Eu nu ma las coplesita de prejudecati si cred ca ele sunt o scuza. Atata timp cat le invocam, inseamna ca suntem constienti de ele si judecam gresit cu bunastiinta. Poate ca, in timp, vom invata sa fim altfel. Ma bucur daca ti-a placut povestirea desi a fost una trista.

      • Eu nu mă las dus de prejudecăți! Gândesc lucid! Nu dau dreptate nici inginerului nici doctorilor din povestirea ta. în traiul meu zilnic mi-e egal și țiganul și jidanul, și armeanul sau germanul! Da, am avut o fază a vieții în care prejudecățile aveau un cuvânt de spus, dar am depășit-o de multă vreme! Acum judec mai mult cu sufletul, apreciez omul din interiorul său, abia apoi privesc trupul, care-mi va spune ceva despre etnie sau neam! Dar în jurul meu, cei mai mulți nu sunt așa, ei gândesc prin prisma tiparelor împlântate în creer, de care nu vor sau nu pot să se dezbare. Aici este marea problemă a societății în care trăim!

      • In adancul fiintei mele ma consider jurnalist, desi nu practic meseria asta de multi ani. Rolul meu ca scriitor si a jurnalist este sa spun oamenilor ceea ce nu vor sa auda si sa le arat ceea ce nu vor ei sa vada. Poate ca multora nu le convine. E o chestiune care ii priveste. O personalitate umana inchistata in prejudecati este ca o oglinda ciobita si zgariata pe ici pe colo. Raporturile mele cu cei din jur sunt de la om la om, nu de la roman la tigan, de la roman la turc, de la roman la german.

      • Sper că nu mi-ai luat comentariul ca un afront? A fost doar o explicare detaliată a ceea ce cred și simt! Îmi place să fiu direct în conversații. Și eu discut de la om la om. Dacă nu mi-ar conveni discuția, am posibilitatea de a nu o începe! Sau de a nu o continua! Dar nu este cazul cu tine, pe care te apreciez foarte mult!

      • Nu ti-am inteles gresit comentariul si nu il consider deloc un afront. Eu sunt directa si nu caut subtilitatile sensurilor. Dar daca nu inteleg ceva sau nu imi convine cer explicatii. Ma bucura si ma onoreaza aprecierile tale. Multumesc.

      • Si eu mulțumesc pentru răbdarea de care dai dovadă cu mine! Eu scriu încet și gândesc și mai încet! Sau deloc? De fapt, fiecare articol al tău mă supune unor exerciții de gândire activă, către situații pe care nu le-am întâlnit, le intuiesc a fi reale și-mi solicită o justă apreciere în timp scurt (aș spune zero). Este un bun exercițiu pentru mine, dar poate fi obositor pentru tine, care dorești să răspunzi comentariilor mele!

    • Mugur, nu sunt obosita sa raspund cititorilor. Mie imi pace comunicarea cu ei. Poate uneori nu raspund imediat cand sunt prinsa cu altceva ori nu sunt la computer. Nu mi-am dat seama ca povestirile mele ar fi greu de patruns. Ele prezinta niste situatii de viata, absolut reale. Si prezentarea lor este simplista, fara dantelarii literare si fara multa filozofie. Sunt lectii de viata prezentate prin percpetia mea, evident.

      • Tocmai pentru că sunt lecții de viață, sunt greu de pătruns! Nu ca narațiune, dar este necesară o analiză a situațiilor, ca să poți comenta obiectiv (dacă putem comenta obiectiv, căci cel mai des suntem subiectivi).

      • Da. E adevarat ce spui. Suntem subiectivi mereu, chiar si atunci cand incecam obiectiviatea.🙂 Nu mi-a placut ce a spus mai devreme ca nu gandesti. Dimpotriva. Ai o foarte buna analiza, chiar daca nu avem aceeasi viteza de reactie. Niciodata sa nu te subestimezi. Fii tu insuti.

      • Aveam un semn de întrebare. Nu l-ai văzut?

  2. Mugur, e o poveste de viata intre atatea altele. Cui ii mai pasa acum ca Nelu, s-a stins? Mare lucru. Era doar un tigan. Mie mi-s dragi oamenii si despre e si viata lor scriu. Avem atatea de invatat.

  3. Mie-mi pasă!!! Mă doare stingerea lui Nelu! Dar nu sunt inginerul Iepure! Nu pot reacționa! Nu sunt nici în locul, nici în timpul potrivit! Și atunci, ce-mi rămâne de făcut?

  4. Ce ne ramane de facut? Sa invatam. Sa simtim ca avem suflet, ca adancurile fiintei noastre sunt pline de iubire, nu de ura si indiferenta fata de cei cei din jur.
    Pentru Nelu nu mai e nimic de facut. Moartea e ireparabila. El traieste acum in alta parte a existentei.

    • Gabriela, vorbim la plural, dar referința este pentru singularul EU. EU,TU, știm. Iubim și învătăm în continuare că iubirea pleacă de la unul și ajunge la mai mulți, dar nu totdeauna are dublu sens de circulație! Așa ca noi sunt sute, sunt mii, poate milioane. Dar suntem la depărtare unii de alții. Ar trebui să fim marea majoritate! Abia atunci se va simți influența noastră asupra societății, abia atunci se va schimba ceva! Și aici nu prea avem ce face, căci nu putem influența marea masă de oameni!

      • Asa este. Dar noi avem ceva ce ne ajuta. Puterea si darul de a scrie iar cuvantul e o forta. „La inceput a fost cuvantul”.

      • Aș spune și: „Ne-a fost dat graiul, că să ne ascundem mai bine gândurile!”
        Tu ai dreptate, dar și eu. Ne învârtim într-un cerc vicios. Cei ce au nevoie de scrierile acestea, nu citesc. Cei care citesc, nu au neapărată nevoie de ideile acestea, pentru că le aplică deja!
        Cum ieșim de aici?

      • P.S. Este un mod simplist de apreciere al dilemei.

      • Daca solutia ar fi atat de simpla lucrurile ar fi fost rezolvate. Din pacate nu e si eu nu detin adevarul.

  5. Dincolo de fiinţă e ceva…umbrele acelea străvezii, aşezându-ţi-se pe marginea patulului, ori, privindu-te din cealaltă cameră, Numai că ele nu se văd cu ochii, ci cu ochiul acela semeţ privind peste extremităţile acelea uitate de cei vii…şi peste toate gândul. Nimănui nu îi place să vorbească despre ele din acelaşi motiv ca şi cel al Ginei. Eu însă am ales să nu le tin numai pentru mine, şi-am vorbit… am vorbit cândva despre „văz duh”…

    Iar aici, te trimit într-o întâmplare adevărată, aceeaşi otravă, dar cu un final fericit însă, poate echilibrăm pagina asta a accidentelor, a întâmplatelor.

  6. Alma mi-au placut amandoua recomandarile. Despre prima, pot sa spun ca, tot ce ne inconjoara e plin de mesaje incifrate. Ele au un destinatar precis si doar el le pricepe sensul. Pana si scrisul tau e asa, fara sa iti dai seama. Eu ma uit de multe ori la ce scrii, chiar daca nu fac comentarii de fiecare data, si stiu ca dincolo de aparenta impresie e altceva si nu stiu cui se adreseza. Uite, chiar si comentariul pe care mi l-ai lasat. E cu dedicatie directa catre mine si aratand in acelasi timp catre altcineva. Eu sunt convinsa ca accidentul a fost un avertisment pentru tine, pentru ca tu ai perceput mesajele. Nu stiu ce anume a vrut sa insemne. Tu singura stii sau o sa afli. Cred ca ai deja raspunsul ori daca nu, cauta-l aproape.
    In ce privestea a doua poveste, a fost cu final fericit si poate ca asta ar trebui sa o stie foarte multa lume. Ce sa faci in cazuri de intoxicatie de ciuperci.

    • Sigur că trimit cuvintele, nu numai într-un anumit sens. De aici, uneori, greutatea comunicării, căci, până la scris, degetele, în dansul lor, cautând formulările cele mai deschise ochiului, gândirii…A doua povestire am adus-o într-adevăr, căci e de ştiut cum să procedezi în cazul unui asemenea cumplit accident. Pe prima am adus-o, doar fiindcă, aşa cum îţi spuneam şi la mine, tu concentrezi emoţia într-un punct explozibil. Şi mi-ai amintit o poartă de-a mea, către care nu-mi mai codusesem paşii din ochi.
      Dacă am înţeles ce s-a întâmplat atunci?🙂
      Nu ştiu…am înţeles că nu-mi era timpul, dar că-mi era spaţiul. Sineşti…sine eşti!🙂 Şi are bunică-mea o vorbă, că „dacă ţi se zbate ochiul să-l închini şi atât”, cică „să nu-l spui, că nici el nu te spune pe tine!”. Are dreptate cumva…

      • Hmmm… a fost mai mult decat sa te avertizeze ca nu e momentul, dar tu stii asta. Hai sa ii povestesc o intamplare bizara si oarecum haioasa. In viata mea sunt doua persoane apropiate care m-au facut sa sufar Nu le-am dorit raul niciunuia. La un moment dat, unul are un usor accident de masina si se loveste la cap, suficient cat sa ma sperie pe mine. Vorbesc cu ce de-al doilea si il rog sa mearga sa il vada pe primul sa ma asigure ca e in ordine si nu trebuie sa ma duc acasa. La cateva minute distanta de solicitarea mea, cade pe scari de la serviciu si se loveste…la cap, evident.🙂 Tot cat sa ma sperie. De acum, cand vorbesc cu ei le spun, „ai grija la masini”, „ai grija la scari!” …🙂

      • 🙂 Întodeauna caut dincolo de, să-i zicem, „împiedicatul babei”, absolut întâmplător. E comicul de situaţie, cel care ne sare în ochi, dar numai susţinut de dramatismul căderii.
        Au plătit! Acum trebuie să fie atenţi nu la maşini, nu la scări…ci la drumul cuvintelor ori faptelor lor. Da’ parcă poţi să ştii?!

      • Amandoi au ajuns la spital si au fost capsati cu cateva copcii.🙂 pobbil ca li s-a recomandat sa le vina mintea la cap. Cine stie?🙂

      • Pielea se prinde(prima) întodeauna…vezi porii, pielea de găină…
        cu creierul e ceva mai complicat.

  7. Povestea asta a ta are de toate si o inteleg si in latura discriminarii si in cea a iubirii pana „dincolo de fiinta” pe care mi-a fost dat sa o traiesc si eu… Exista pe lume si astfel de iubiri, care ajung sa te sminteasca pierzandu-le!
    Dar dincolo de toata tristetea si dragostea ce strabate textul, cuvintele astea m-au lovit in adanc! :
    „Ce frumos e aici in camp! Viata pluteste in liniste pe deasupra ierbii, greierii taraie scartaind pe strune. Clopotele bisericii din apropiere umplu vazduhul facandu-l sa vibreze. In varful dealului doar cateva case izolate, mai sus, padurea fosnind verde si adanc iar deasupra tuturor, seninul adanc al unei zile de iunie imbiind la liniste si vesnicie”
    M-am intors cu ele acasa! Multumesc!
    Sa-ti fie bine!

  8. Multumesc Cita si ma bucur ca dincolo de tristetea povestirii ai descoperit frumusetea unei povesti de dragoste, pe care nici o bariera nu o poate opri. Iti doresc si tie o seara frumoasa si sa iti fie bine!

  9. „Parca inflorise soarele acolo, in mijlocul ulitei.” Imaginea asta mi s- infipt cel mai tare in minte, in toata povestea.
    Gabriela, asta cred ca e cea mai frumoasa poveste din toate pe care ti le-am citit pana acum. Dincolo de fapte, are un mod de a curge povestirea cum parca nu am mai intalnit: domol, nici un cuvant nu se poticneste de altul, se leaga. Imaginile se nasc sub ochii cititorului. Pana acum cautam actiunea, de data asta am citit si am recitit savurand cuvintele…

    • Intradevar, povestea e calda si blanda, ca si sufletul acelui barbat si e o dovada ca uneori, dragostea trece dincolo de tot ce este pamantesc iar sentimentul acesta magic, maret, ii este dat unul om de rand. Cat de mult a putut-o iubi daca, a rezistat nu 6 ore ci 48, atat cat a trebuit sa o mai vada inca o data in aceasta lume si sa ii duca parfumul si imaginea dincolo de vamile cerului. Sa ai o seara frumoasa!

  10. ai o maniera foarte frumoasa de a expune lucrurile.. chiar nu exista nicio latura de fabulos in scrierile tale? ar fi minunat sa fie asa🙂

  11. Sourina, se pare ca nu. Eu iau viata asa cum e si o aduc aici, prin perspectiva unor intamplari trecute cu vederea de unii, uitate de altii.

  12. Rare iubirile de genul acesteia, din păcate. Chiar şi când nu trebuie să înfrunte diferenţele sociale.
    Poate-i mai bine însă aşa, pentru că cine ştie cum ar fi evoluat relaţia lor mai departe, când s-ar mai fi stins vâlvătaia… Deja omul era deranjat de un anumit comportament al ei. Cu timpul, episoade ca acela cu băutura şi cu tortul s-ar fi repetat şi nu ştim dacă el ar fi avut înţelepciunea de a o accepta aşa cum era, adică o femeie frumoasă, dar cu defecte.

    • Cine poate sti? Nu stiu daca ea era doar alcoolica ori avea doar alergie la alcool. Era deranjat dar o iubea. Si cand iubesti toate defectele partenerului ti se par normale ori le treci cu vederea.

  13. M-a întristat povestea asta. De ce sunt atat de putine povesti de dragoste cu final fericit ?…

    • Pentru ca dragostea e o esenta rara. Putini o traiesc si putini ii supravietuiesc. E o poveste trista, dar asa e viata.

      • Atunci… Nu e mai bine sa nu iubesti ? Eu asa zic…

      • Zina, nici macar nu n apartie alegerea asta. Cand e sa iubesti, esti ales pentru asta. Te bucuri ca ai trait niste simtamante atat de inaltatoare incat orice sacrificiu ti se pare mic, in raport cu trairile acestea. Daca nu te indragostesti, esti multumit ca nu ai avut o viata grea si stesanta si mergi pe ideea unui partenriat, a unui drum liniar. Stii si tu ca retete de viata nu exista.

  14. De fapt, Gabriela, ce alegem și ce din cât alegem putem păstra?

  15. Gina, alegeri avem multe dar tot ce ramane sunt emotille, cu care ne incarcam o viata intreaga. Pe ele nu ni le poate citi nimeni si nu ni le poate lua. In adancul sufletului nu se poate citi din afara, ies doar sclipiri pe care foarte putini ni le vad. Cred ca fiecare toti visam o mare dragoste dar foarte putini o traiesc. Ea este un dar nepretuit pe care il primim poate o data in viata, unii dintre noi.

  16. Ai un talent rar, de a impresiona cititorul in adancul fiintei sale, de a atinge usor sufletul si gandul, de a-i canaliza iubirea catre OM, indiferent cine sau ce este.Cred ca e bine sa cauti mereu darul acesta !

    • Naica, multumesc pentru trecere si pentru ganduri. Mi-s dragi oamenii si imi place sa ii aduc aici, pentru neuitare, pe cei pe care i-am cunoscut si sufletul si cu mintea.

  17. Citisem si eu de curand despre o familie cu cinci membri care a vazut moartea cu ochii dupa ce a mancat din roadele padurii. A fost cu final fericit, la fel cum este si a doua poveste recomandata de alma nahe (poveste pe care am citit-o cu placere, dar si cu teama. nu stiu daca as avea taria sa tin un membru al familiei acasa, riscandu-i viata).
    Gabriela, stii cat de mult imi plac povestile tale? Au atata viata si dragoste in ele, chiar si cand moartea ajunge sa fie stapana absoluta…

    • Sa stii ca si eu ma gandeam la acelasi lucru cu privire la povestirea recomandata de Almanahe. Dar, in situatii limita oamenii actioneaza neasteptat. Am vazut asta de atatea ori. Uneori spre binele lor alteori nu.
      Ma bucur ca iti plac povestile. Asa si sunt, povesti de viata, unele exemplare prin mesajul pe care ni-l transmit.

  1. Pingback: Jurnal londonez (1) | pluta cu paparude

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: