Intamplare programata


Abia a trecut un an de la Revolutie si lumea e agitata, cautand cu ferbilitate in stanga si in dreapta, minunandu-se de cate lucruri noi apar, la care nici nu visara. Ba o consignatie noua, ba un magazin alimentar, o rulota cu un mic bazar, vanzatorii de suc fresco, cei de vata de zahar. In fiecare zi aparea ceva nou si cate o noua mica afacere inflorea cine stie de unde si cum. Aveai senzatia ca fiecare zi e o noua revolutie, o noua revelatie si descoperire. Ba un anumit fel de haine, si o moda, ba electronice, produse alimentare. Nu erau bani destui sa poti cumpara tot ce vedeai si aveai nevoie. Dorina si Niculae venisera de la tara. Lucrau amandoi la oras si de la fabrica au primit un apartament. Oameni simpli, muncitori,in jur de 30 de ani, fara multa scoala, traiesc cinstit din munca lor. Dorina ar vrea si ea multe dar nu-si permit. Abia se descurca de la o luna la alta. Asa ca se gandi sa isi intrebe sotul si sa puna la cale un plan sa iasa din starea asta fara sa stie ca si el se gandea de multa vreme la acelasi lucru.
-Nicule, il intreba intr-o dimineata ea, tu ce ai vrea sa faci, ceva nou? Poate iesim si noi cu un pas inainte. Vad ca toata lumea mai face un ban in plus ba din Turcia, ba din Ungaria.
Fara sa stea pe ganduri, intrerupt de la o emisiune ce o urmarea cu atentie ii spuse.
– Vreau sa ma fac patron.
– Patron? Dar stii tu ce face un patron? Si apoi, de unde bani?
– Uite, eu chiar ma gandeam de ceva vreme. Imi fac o firma. Si apoi vad.
Dorina il privi cu mandrie. Nu s-a maritat cu un prost. Stia ea ca pana la urma va face ceva. Prea ii rad in nas toate proastele ca ei nu misca nimic si abia traiesc din doua salarii. Sa vezi numai ce o sa le rupa gura cand le va spune. Peste o saptamana, Nicu isi ceru liber de la serviciu cateva zile si incepu sa isi adune actele sa isi faca firma. Patruns de importanta misiunii sale, se duse la avocat, la cartea funciara de unde cu greu obtinut un extras CF, cu pile, ca acolo se astepta cu saptamanile, trecu pe la primarie, pe la finante. Cate nu face un patron si cate drumuri nu are! Si abia a inceput. Mai dura ceva vreme pana cand judectatoria ii inmana sentinta si gata! Era fericitul posesor al firmei “Nicu Prodcomserv”. Era musai sa ii puna asa ca legea spunea ca din denumirea firmei sa se vada ce obiect de activitate are. Acum, daca tot e patron, de ce sa mai mearga la servici? Ii er rusine de colegi. Un patron se imbraca elegant, la costum, are masina, sofer. Cum era sa mearga la serviciu, la atelier in costum. Asa ca se duse la director in audienta si isi lasa demisia.
– Dar unde mergi Nicule? il intrba directorul, gandindu-se ca poate si-a gasit o slujba mai buna ori mai bine platita.
– Nicaieri. M-am facut patron.
Directorul, un barbat la vreo 60 de ani isi dadu jos ochelarii de pe nas si se uita la el sa vada daca glumeste. Era serios.
– Nicule, esti patron? Felicitari. Se ridica si ii stranse mana, ca intre sefi, cu un zambet prietenesc pe fata. Si ce o sa faca firma ta?
– M-am gandit sa ma ocup de constructii.
– Foarte bine. Dar tu te pricepi la constructii?
– Da. Am cat de cat o idee.
– Atunci, succes!
Si Nicu pleca din fabrica, incarcat de mandrie, cu actele firmei puse frumos in mapa. Daca tot e liber, hai sa se apuce de organizare. Intai isi citi documentele, cateva zile. Apoi, gandi ca are nevoie de ceva scule si materiale, de o masina si de bani. Bani. Dar de unde? Ei nu aveau nici o economie iar imprumut nu avea de la cine lua. Auzise el ca la banca se dau credite. Poti gira cu casa, cu mobila ori cu niste cunoscuti. Asa ca incepu iar drumuri sa isi ia credit si parca banca abia astepta sa ii dea bani. Isi lua acolo un credit de 200.000 de lei, bani de 5 Dacii. Isi cumpara una si isi angaja sofer, ca el nu avea permis. “Si apoi, eu sunt patron, cum sa conduc masina?” Acum le avea toate pregatite incepu sa isi caute de lucru. Dar el om cu bani. Nu vrea orice maruntis. O scoala de zugravit, o fabrica din astea. Lucruri mari. Mai stie el firme de constructii in oras si numai lucrari mai au. Asa ca nici el nu se incurca prin maruntisuri desi cativa cunoscuti il solicitara pentru cat o casa, pentru zugravit, pentru cate un gard. Nu, el nu poate accepta. Asta ii scade lui reputatia. Cum il va pune cineva sa faca o scoala daca ar sti ca el a turnat un gard? Se mai inteersa el incoace-incolo, dar asa repede nu se putea. Avea doar promisiuni pentru anul urmator desi nimeni nu stie de unde veneau acele promisiuni. Ca sa ii treaca vremea pana in primavara, se gandi ca ar fi bine sa faca niste bani, cu diverse produse aduse din pietele din Ungaria. Asa ca incepu sa treaca granita la unguri si sa vina cu tot felul de produse. Casa lor era un du-te vino. Mereu venau vecine, cunostinte, cunostinte de ale vecinelor si cunostinte de ale cunostinelor sa cumpere de la ei, marfa ungureasca la cel mai bun pret din oras. Si cum sa nu fie cand Nicu vindea la acelasi pret la care cumparase din Ungaria. Nu poate face profit cerand un pret mai mare. Doar el nu era bisnitar sa se imbogateasca pe spatele cuiva. El nu e bisnitar. Apoi vazu ca schimbul valutar e in floare se apuca si de asta. Cumpara valuta de la valutistii de pe strada si o vindea in vama la un pret mai mic. Sa se poata bucura cei care faceau schimb.
– Domnul Nicu, de ce vindeti valuta mai ieftin? intreba intr-o zi, soferul suprins si el de usurinta cu care seful sau isi risipea banii.
– Lasa mai, ce stii tu? Eu nu sunt bisnitar si nici valutist. Sunt om cinstit si nu fac specula. Cunoscutii au inteles repede ca Nicu nu face afaceri bune pentru el si incepura sa zambeasca ironic, sa isi dea coate. Apoi veni anul urmator si inflatia exploda. Banii s-au demonetizat si preturile au crescut peste noapte cu pana 200 la suta. Cei care aveau rate la banci au fost si ei distrusi de cresterea uluitoare a ratelor si a dobanzilor. De unde sa plateasca bietii oameni? Multi si-au pierdut apartamentele, masinile tot ce putea fi vandut ca sa acopere datoriile. Nicu si-a epuizat banii de la banca, in cele din urma, ca sa isi achite creditul si-a vandut apartamentul si s-a mutat intr-unul mai mic. Si-a lichidat si afacerea si s-a intors la fabrica, acolo unde el stiuse sa lucreze, ca era muncitor priceput.
– Ce faci Nicule, unde te grabesti? Il intreba un vecin vazandu-l cum pleaca in graba, iesind din scara blocului.
– Ma duc la un cunoscut sa ii fac un cotet la porci.
– Pai, nu mai esti patron?
– Am fost patron dar am inchis firma. Nu mergea! Mi-am dorit atat de mult sa fiu patron dar acum sa nu mai aud.
– Stii cum se spune…ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se intample!

Alte povestiri pe aceeas tema gasiti in tabelul de la Psi
Motanul pandalie scorpio Roxana

Posted on 9 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 33 comentarii.

  1. Ai surprins bine acea perioadă, când toți se voiau patroni! Am n-am treabă, mă fac patron!

    • Parce era un tiltu de onoare. Toata lumea vroia sa fie patron. Dar majoritatea nu facea nimic cu dosarul de firma. Ba s-au mai trezit ca au si de platit.

      • Ai dreptate. Și eu am fost patron!? Dar am reușit să am un mic profit. Foarte mic. Apoi am lăsat-o baltă, căci nu aveam pentru ce lupta. Nu eram făcuți pentru asta( eu și un coleg) nu mergeam cu „șpaga” așa că nu aveam de lucru. Dar am avut inspirația de a nu renunța la servici!

      • Nu se putea nici pe vremea aceea sa fii patron, cu usurinta. Aveai doar niste acte dar lumea nu avea habar de afaceri si nu avea bani. pana in 92-93 s-au dat bani de la banci cu foarte mare usurinta. Apoi, inflatia a dat totul peste cap. faza e ca tipul acesta, traia cu ideea ca el nu e speculant, bisnitar si nici valutist, drept pentru care facea afaceri in favoarea clientului.

  2. a fi patron sună bine şi astăzi, însă numai cine a avut sau are bătăile de cap ale unei firme ştie de fapt ce înseamnă. mă întreb însă cum au plătit creditul cei doi… că de cheltuit, au cheltuit lesne…

    • O parte il achitasera cealalta parte, dupa ce si-au vandut apartamentul cu 4 camere si s-au mutat la doua. Dar a meritat tot sacrificiu. Era un „talent” innascut pentru afaceri.🙂 Imi amintesc ca pe vremea aceea apareau tot felul de sloganuri. Cei care faceau afaceri era numiti speculanti. Daca ai adus un produs de undeva si iti puneai un adaos, erai specualnt. Ceva in afara legii. Si omul acesta nu era. El vroia sa fie om cinstit.

  3. A fi cinstit în afaceri pare nonsens. Ce nu am putut înțelege, a fost adaosl comercial de 200-300% care se aplica atunci. Nici pe cel de 100% de azi nu-l pot înțelege.

    • atunci piata era goala si oamenii cumparau tot ce gaseau. Era tentatia de a incerca si a gusta tot ce le fusese oprit iar ce care faceau afaceri, puneau oricat ca marfa trecea. Pana la urma, cererea regleaza pretul de pe piata.

  4. Mi-ai adus aminte de multe povesti cu baieti mai destepti ca Nicu al tau! Frumos scris!
    Tot patitu-i intelept 🙂
    Dupa moda patronilor a venit moda parlamentarilor. Stiu vreo 10 care au ajuns in parlament din somaj! si as pune un zambet dar nu e de ras deloc!

    • 🙂 Am auzit de multe ori expresia:”Ce-ti pasa, esti patron”. In sensul ca daca esti patron, nu mai ai nici o grija. Se vede ca, dupa ce devii patron, lucrurile se cam schimba. Iar cu parlamentarii iar a fost o moda si mai e. Daca stau sa ma gandesc, mare lucru nu s-a schimbat de atunci.

  5. Banuiesc ca ai redat etapele unui fenomen tipic dintr-o anumită perioada a istoriei „noastre” recente. Eu n-am cunoscut-o, si de aceea proza mi s-a părut… educativa🙂

    • Exact. Ai ratat niste momente unice. Pe vremea aceea, circulau tot felul de sloganuri si de idei. Una era ca, daca esti patron esti privilegiat, ai un alt statut social. Esti cineva. Din omul simplu, muncitorul care ai fost pana atunci, traind in umbra tuturor sefilor ai ajuns dintr-o data sef. Nu conteaza ca afacerea ta functioneaza ori nu. Si era implicit ideea ca ai multi bani,🙂 Cealalta idee era cu „speculanti”‘, noii capitalisti ce se imbogateau punand adaosuri la produsele cumparate. Pai cum sa faci afaceri daca nu punand adaosuri? In perioada respctiva comertul a fost infloritor. El intra pe o piata goala si se vindea orice. Cererea era mare pentru ca oamenii, privati pana atunci de bunurile de larg consum, erau ispititi sa incerce orice. Multi s-au imbogatit si si-au construit situatii bune, facand comert. Era avantajos si la indemana. Nu presupunea o investitie mare si banii se rulau rapid. La o rata a profitului de 150 la suta, investitita era repede amortizata. InRomania, si acum exista ideea ca o afacere viabila trebuie sa devina profitabila daca se poate din prima luna.

  6. Mi-ai adus amnte de filmul marfa si banii.

  7. Sweet you,

    I’ve an award for you, for the person who you are and the things you share with the world
    http://summer4soul.wordpress.com/2013/06/10/peace-is-a-free-choice-so-is-this-award/

    Thank you for that..

    Namasté, Summer

  8. Măi, a fost omu’ patron? A fost!
    Îşi poate trece liniştit în CV chestia asta? Îşi poate.
    Şi-atunci… De unde invidia asta pe voi!?😀

  9. Bun exemplu de îndeplinire a dorințelor!…🙂 Bine că nu s-a terminat mai rău…

  10. Dupa ce si-au gasit rostul in strainatate, fiicele mele m-au imputernicit sa le inchid firmele din Bucuresti. Desi facusera doar cheltuieli si nici o incasare, am fost nevoit sa platesc penalizari si alte mizerii de cca 1500 lei pentru fiecare…
    Cine are urechi de auzit…

  11. :))) Si eu mi-am dorit sa fiu…patron. Dar n-am avut! De nici unele :))))

  12. Doamne, Gabriela draga, cat adevar in povestea ta!! Stii ce as adauga eu? Ca Nicu a fost destept, a stiut unde sa se opreasca, a inteles ca lucrurile nu merg si s-a intors la meseria lui. Sunt oameni care merg inainte pana cand datoriile nu le mai lasa nici un loc de intoarcere si tot timpul se lauda ca ei sunt patroni. M-a lovit asa de tare povestea asta pentru ca al meu aproape sot are poprire pe salariu de cateva luni din cauza unui frate de genul asta, samanta de patron, care nu s-a oprit la timp si a tras toata familia in jos dupa el. Asa ca, toata admiratia pentru eroul tau.

    • Draga Dana, uneori nu mai poti iesi din asta. Oamenii sunt atat de presati de ce li se intampla incat nu mai stiu sa iasa. Am cunoscut persoane care s-au sinucis din cauza presiunilor. Sunt multe de povestit pe tema aceasta. In povestirea asta am lasat o nota haioasa. Tipul era putin tembel. Adica daca nu faci afaceri, stai in banca ta, nu iei credit sa dai pomana unuia si altuia, cu pretextul ca tu nu faci specula.🙂

  13. Câţi ani au trecut de atunci… Frumoasă povestirea ta, dragă Gabriela! Ne-ai readus în memorie acei ani plini de schimbări şi încercări. Unii au răzbit cu iniţiative îndrăzneţe, alţii… s-au fript rău. Îmi amintesc de câţiva vecini care se umflau în pene, mândri că sunt „patroni”. O umbrelă şi o mică tarabă la colţul străzii, un TEC (faimos în acei ani!) şi câteva gume şi ciocolăţele…şi asta era toată afacerea! Aşa credeau ei, dar au văzut repede cum stau lucrurile. Bine că pentru „eroii” tăi s-au terminat bine lucrurile.

    Numai bine îţi doresc!🙂

    • Pe atunci era o adevarata febra. Toata lumea isi facea firma. Sa fie, chiar daca nu lucra si nu avea vreo idee de afaceri. Iar din cei care incepeau sa lucreze ceva pe firma, foarte putini aveau habar ce sa faca. Dar era un titlu de glorie „sa fii patron” pentru ca in sinea lui, oricat de marunt ar fi fost pana atunci la locul sau de munca, visa sa fie sef iar firma, il facea sef intr-un fel, chiar si numai de ochii lumii.🙂

  14. Aveam un vecin care muncise mereu intr-o fabrica, fara sa isi poata depasi conditia. Dupa revolutie a plecat in Italia, a muncit ca un nebun, a strans bani si si-a cumparat diverse scule. Nu s-a facut patron, a lucrat pentru altii la negru multi ani, a lucrat pe bani putini, dar cu atentie, pana cand si-a facut un renume, pana cand oamenii au inceput sa il recomande, comenzile curgeau garla si abia atunci si-a deschis o firma ce merge bine chiar si astazi, in conditiile in care este tot mai greu sa ai o firma micuta.

  15. Dar avea un spirit de afaceri si a pornit sa urce cu pasi putini. Pesronajul meu nu era croit pentru asa ceva. Pana si ideea :”eu nu sunt speculant”. Pe atunci, daca tii minte, erau infierate prin diverse slogane adaosurile comerciale la produse Cica faci specula.🙂 Faci afaceri iar pretul pietei e dictat de cerere si oferta. El isi risipea banii in stanga si in dreapta si a ajuns sa piarda, banii familiei din aceste ” afaceri” prostesti.

  1. Pingback: Ploaia « Daurel's Blog

  2. Pingback: Întâmplare… programată – Paravion | Alma Nahe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: