Ingradiri sociale- (partea a doua)


Zilele care urmara, fura pentru Dan chinuitoare. S-a gandit aproape tot timpul la propunerea Alinei. El, barbatul care divortase pentru o tradare, sa accepte asta ca si cum asta, era in firea lucrurilor! Nu se vedea in stare de acest compromis cu propriile principii. Dar daca i-ar cere ei exclusivitate, ce ar putea oferi in schimb pentru masura renuntarilor ei? El nu se gandea, nici pe departe, la o noua casatorie, ori o relatie de lunga durata ar fi fost o mostra de egoism din partea lui, pentru ca asta insemna ca, ea sa isi iroseasca o parte din viata, din tinerete, alaturi de el. Pe de alta parte, nu putea nici sa renunte la ea. O simtea ca o prezenta puternica in viata lui, de parca aceasta legatura era de cand lumea, instituita. Sa accepte propunerea ei ori sa asculte de orgoliul sau de barbat? Dilema il framanta si nu ii putea da de capat. Stia ca daca nu va accepta propunerea ei, relatia lor se va termina si el nu era pregatit sa o piarda dupa ce abia o castigase. Sau cine pe cine castigase? Ea avea dreptate. Nu era dragoste, era altceva. Avea un sentiment indefinit de neputinta si durere, infasurat intr-o dorinta puternica da a o pastra. Sentimentul barbatului care trebuie sa controleze, sa domine femeia din viata lui devenise acut. Vineri pe la pranz, Alina il suna sa il invite la vernisajul unei expozitii.
– E o prietena care picteaza foarte bine, e talentata. Apoi, daca vrei, putem lua masa de seara impreuna la restaurant.
Dan accepta, desi nu luase nici o hotarare, framantat de aceeasi dilema. Se intalnira in fata Librariei Universitati, ca sa aiba timp sa faca pe jos cativa pasi pana la Muzeul de arta. Alina avea un buchet de irisi si lalele alb-galbene. O privi cu admiratie, puratand o bluza vaporoasa, ce lasa sa i se vada, abia perceptibil, conturul siluetei. Avea un parfum fin, subtire, ca o briza. Se simtea foarte mandru in compania ei iar privirile admirative ale barbatilor pe langa care treceau, il faceau sa se umfle in pene. Ajunsera la timp la muzeu, si prinsera vernisajul. Admirara tablourile pe care el le gasi interesante si realizate intr-o tehnica speciala, noua pentru el, ca necunoscator de arta.
– Casandra, ai fost magnifica azi, ii spuse Alina, imbratisand-o si oferindu-i florile. Uite, vino sa-ti prezint un prieten. El e Dan.
Plasticiana ii intinse mana diafana, de zeita. Apoi, dupa doua cuvinte, fu rapita de niste critici, ca sa discute despre picturile ei.
– Haide sa plecam. Am vazut ce era de vazut. Unde vrei sa mergem la masa?
– Ai vreo propunere?
– Hmmm…Hubertus? Hai sa incercam ceva cu specific vanatoresc.
– Sunt generos si te las sa alegi, glumi el. Oricum esti din Cluj, deci esti de-a casei. Stii mai bine decat mine locurile asa ca am incredere in sugestiile tale.
Intrara in restaurant si in asteptarea comenzii, ciocnira un pahar de vin. Dan abia il atinse, dar ii placea aroma.
– Cum ti-a parut, Casandra? Intreba ea.
– O artista talentata. Ii prevad o cariera stralucita.
– Lasa asta. Cum ti-a parut din punct de vedere fizic?
– Draguta, rafinata, senzuala, cam asa cum ma asteptam eu sa fie o blonda.
– Ai fi fost atras de ea intr-o alta conjunctura? Intreba ea zambind si scrutandu-l sa isi dea seama, daca e sincer ori nu.
– Nu stiu. Probabil ca da.
– Si eu.
– Si tu ce?
– Si eu am fost atrasa de ea. O gaseam foarte senzuala, tentatia aceea pe care o ai cand vezi zmeura ori ciresele. Imi venea sa musc din ea.
– Cum? Ai facut dragoste cu ea, intreba el suprins.
– Da. S-a intamplat acum doi sau trei ani. Am avut o relatie scurta dar am ramas bune prietene.
– De ce te atrag femeile?
– Nu ma atrag. Dimpotriva. Dar pe ea am simtit-o altfel decat pe celelalte. Mi se parea ca un pui de caprioara si am dorit-o din prima clipa in care am vazut-o. Ne-am cunoscut la o petrecere privata, era ziua unui coleg de facultate. Am urmarit-o toata seara cu privirea iar la un moment dat, cand s-a dus la baie am urmat-o si am inchis usa dupa noi. Am mangaiat-o pe obraz , i-am simtit tremurul iar inainte ca sa poata protesta, am sarutat-o. A scancit ca un pui fara sa se impotriveasca. “Te astept la plecare si te conduc pana acasa” i-am soptit. Si ea a venit ascultatoare, doua ore mai tarziu. M-a invitat la o cafea, pe care insa nu am mai reusit sa o preparam. Simteam ca o doresc intens si abia asteptam sa o descoper si sa o explorez.
Dan se uita la ea fascinat. Daca nu ar cunoaste-o ar crede ca minte.
– Mi se pare ireal ce spui tu.
– E real. Ne-am vazut in perioda urmatoare, apoi ea si-a gasit pe cineva si eu la fel, asa ca ne-am despartit. Am ramas insa bune prietene. Dar daca doresti, as putea vorbi cu ea.
– Nu. Nu doresc, prostesta el vehement la gandul ca Alina ar putea negocia cu o alta femeie pentru el.
– E in regula, daca nu doresti.
Sosi si comanda. Mancara in liniste incat li se puteau auzi gandurile lunecand usor in pasi de dans. Dan era inca fascinat de discutia cu ea. Avea senzatia ca e la vanatoare si ca toate simturile i se ascutisera. Erau deja la desert. Si nu-si putea imagina ce va fi in clipa urmatoare.
– Uita-te in jurul tau, ii spuse ea.
– De ce?
– Cauta din privire, o persoana care ti se pare interesanta, indiferent ca e cu cineva ori nu.
– Pai, de exemplu femeia aceea in taior crem ce pare o femeie de afaceri.
– Imagineazati-o in pat, langa tine, goala. Ai vrea sa faci dragoste cu ea?
– Nu stiu. Cred ca da.
– Ce te atrage la ea in fara de aspectul fizic?
– Forta delicata si siguranta, pe care degaja.
– Adica vrei sa o posedezi, sa o domini. E sentimentul posesiei. Vezi, e un joc. Asa ma joc si eu. Nu esti indragostit de ea dar o doresti, instinctual. Ai vrea, daca ar fi, sa o intalnesti frecvent?
– Nu, nu cred.
– Bine. Acum, cred ca ai inteles ideea. Haide sa plecam.
Plecara si pana acasa abia daca schimbasera cateva vorbe. Dan traia intens niste sentimente necunoscute avand senzatia ca se afla sub influenta unor narcotice, desi isi simtea sangele pulsand in vene. Toate simturile lui, si cele pe care nu stia sa le aiba, se trezisera la viata si tindeau spre ea, atrase magnetic. Nu-si mai putea controla propria vointa si singurul lucru pe care il stia precis era ca o dorea. O studie cu coada ochiului sa vada daca ea inelege ce se intampla cu el. Ea degaja aceeasi senzualitate hipnotica, pe care o mai vazuse. Urcara in dormitor si se daruira unul celuilat, fara cuvinte, ca doua flacari ce invie dupa o ardere mocnita in propria cenusa, cu pasiune tulburatoare, descoperind in a face dragoste o arta dusa pe culmile sublimului.
Dan se trezi dimineata, cu lumina verde scaldand incaperea. “Verde de Egipt” gandi el. Cobori in bucatarie si pregati o cafea pe care o duse sus. I-o aseza pe noptiera, o saruta pe frunte, apoi pe buze, si ea se trezi vesela, de parca noaptea trecuta nu ar fi fost existat.
Cafeaua fu un bun moment de dicutii filozofice.
– Ce faci? intreba el.
– Te testez, zambi ea. Imi placi. Stii multe si inveti uimitor de repede.
– E cam tarziu sa invat. Am niste ani.
– Nu, mintea cere doar putin efort si fiecare este rasplatit din plin. Te-ai gandit la discutia noastra, din zilele trecute?
– Da. Dar nu stiu ce sa spun. Pentru mine e ceva neobisnuit.
– Cred ca stii ca nu poti amana. Ascultati instinctele, nu mintea si ia o hotarare acum.
– Hmmm… Accept. Dar am si eu niste conditii.
– Care?
– Sa nu ma minti si cand te intreb sa imi spui adevarul.
– De acord. Si mai care?
– Sa nu te intalnesti cu acelasi tip mai mult de doua ori, iar daca exista sentimente fata de anumite persoane sa imi spui si sa incetam relatia noastra.
– Sunt de acord cu ambele conditii, raspunse ea cu liniste si siguranta, fara a mai sta pe ganduri.
– Ok. Acum avem un parteneriat si niste clauze. Haide jos sa gatim ca imi este foame.Se simtea confortabil, ca si cum un univers interior s-a deschis si plutea, un soim cu aripile larg desfacute.
In saptamana ce urma, se vazura aproape zilnic iar Dan ii dadu Alinei o cheie. Renastea, recladit din propria lui cenusa, caramida cu caramida. Ea, il ajuta sa isi schimbe garderoba si lenjeria intima, hainele pe care le avea fiind prea vechi si neasortate, il invata sa isi aleaga parfumuri, el care nu folosise pana atunci, citea, asculta muzica, discutau politica sau despre arte si isi facu timp chiar sa alerge. Era uimit cum putea intineri de la o zi la alta. Pana si Calin, remarca, zambind complice, schimbarea lui vizibila.
Sambata, Alina propuse o iesire intr-un club de fite asa ca au ajuns si au intrat imediat in atmosfera. Unul dintre cei care o priveau insistent o invita la dans si ea accepta razand. Dan vazu scena dar nu zise nimic, insa un cutit fierbinte simti ca i se rasuceste in inima. Ea reveni dupa cateva minute si ii spuse la ureche:
– Plec cu el. Nu ma astepta in seara aceasta. Ne vedem maine si iti povestesc cum a fost. Te sarut.
Si pleca, iar Dan ar fi vrut sa planga de furie. Se chinui cu greu sa nu I se citeasca pe chip durerea, afisand o mina indiferenta si un zambet pal. Pleca in cele din urma acasa si se chinui in asternuturile sale, singur. Adormi tarziu, spre dimineata si isi promise sa isi goleasca minte de intamplarea aceasta si sa nu se mai gandeasca.
In seara urmatoare, ea aparu vesela, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si el nu o intreba nimic. Refuza sa stie. Alina disparea unori, cate o zi, doua apoi revenea. Uneori ii povestea ce se intamplase. Dan se obisnuise cu asta. Trecuse mai bine de un an de la prima lor intalnire.
Intr-una din zile ea ii telefona ca nu lipseste in weekend. Cunoscuse un tip la firma si vroia sa stea cu el o noapte doua. In cele din urma, Dan se obisnui sa nu o stie acolo tot timpul si nu cerea explicatii, dar cand cerea, ea ii dadea cu lux de amanunte. Se simtea linistit, nu isi dorea altceva si nu era dspus sa renunte la ea. La urma urmei, si el putea iesi, daca vroia desi nu isi propuse asta niciodata. Intr-una din seri, Alina il suna ca lipseste.
– Unde pleci, cu cine?
– Un tip, un italian.
– E interesant?
– Asa si asa. Am eu o curiozitate si vreau sa o verific.
Alina nu veni nici in seara urmatoare. El nu obisnuia sa o verifice. Nici ea nu il suna disperata, cand nu raspundea la telefon ori era ocupat.
Trei seri la rand ea nu aparu. Apoi suna ca e racita si nu poate isi din casa.
– Pot sa vin sa te vad?
– Nu. Ma fac bine repede, stai linistit. Nu vreau sa iti dau niste virusi.
Intr-o seara, intorcandu-se de la serviciu, ocoli, cu un client in cartierul Alinei.Se desparti de acesta si statu in masina, aproape de casa ei. Inima ii tresari in piept gata sa se sparga. O vazu coborand din masina italianului, o Alfa Romeo, rosie. Ea radia lumina aceea magica pe care i-o vazuse el candva. Era frumoasa si parul ei lung ii curgea stralucitor pe spate. Tipul, un barbat cam la 60 de ani, dizgratios, cu inceput de chelie, o lua dupa cap si intrara in apartamentul ei.Pareau un cuplu ciudat. Dan nu rezista si cu maini tremurande forma numarul ei de telefon.
– Buna, Alina! Ce faci? Cum te simti?
– Nu foarte bine. De trei zile nu m-am dat jos din pat.
– Pot sa trec pe la tine?
– Nu. Nu. O sa trec eu, maine sau poimaine.
Dan inchise telefonul si lacrimile ii curgeau pe obraz. Ar fi vrut sa se poata opri din plans dar nu putea asa cum nu putea sa isi dea seama daca plange de disperare ori de eliberare. Urca in dormitor si toata noaptea, statu cu perna in brate, plangand, sufletul lui umilit, zdrobit, zdrentuit.
In dimineata urmatoare, Alina, suna vesela.
– Buna dimineata! Ce faci? Esti trist?
– Da. Te-am vazut ieri. Eram la 10 metri de tine. Mai ziceai ca nu-ti pasa si ca a fost doar curiozitate. A trecut mai bine de o sapamana si asta mie imi spune ca ai facut niste alegeri. Eu nu mai am loc langa altcineva… Mai esti pe fir? E in regula…Nu e nimic…Doar ca incepand de azi, totul s-a terminat. Nu-mi plac tradarile. Nu plange. E tarziu. Si a inchis. Ii sunau in urechi hohotele ei de plans. Nu a crezut vreodata ca ii va fi atat de greu se se desparta de ea. Se rezema de perne si privi spre fereastra. Verde de Egipt, ca otrava. Nu, e verdele luminii si al vietii. Vantul aduse prin fereastra deschisa doua funze. A venit toamna!

Posted on 3 Iunie 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 63 comentarii.

  1. Tibi, ma bucur ca ti-a placut. Mi-a placut si felul in care ai vazut tu lucrurile si care este si al meu, dealtfel desi nu am facut public lucrurl acesta. Intradevar, acest gen de femei, se linistesc de la o vreme si reusesc sa devina niste sotii perfecte si foarte experimentate. Nu o condamna ca si-a ales un astfel de stil de viata. Fiecare are dreptul la propriile experiente in viata. Daca treci insa de „ingradirile societatii” pentru ca asta fusese tema lui Psi, ajungi pe un tern minat. Stim toti, despre cei necasatoriti, ca accepta relatii fara angajamente. Chiar si de genul acesta, si de altele. Daca suntem atenti, pana si Dan vroia tot o reltie fara angajamente. Doar ca el vroia exclusivitate si ea nu. Cu postarea aceasta am vrut sa fac asa cum spunea Osho;”libertatea presei este sa spui ceva, ce ceilalti nu vor sa auda.”

    • Gabi, sigur că mi-a plăcut🙂
      Ştii ceva? Habar nu am care este raportul numeric dintre femeile unui singur bărbat şi femeile care ştiu mai mult decît sunt dispuse să recunoască🙂 Cît despre Dan, numai de bine; depinde numai cît credea el că va dura exclusivitatea, mai ales avertizat fiind😀.

      • Dincolo de partea aparent trista, a finalului, din relatia asta amandoi au castigat, invatand lucruri noi si cate o lectie de viata.

  2. Frumoasa istorie. Cred ca ai surprins bine si ai redat cu sinceritate un adevar de viata adanc. Sunt doua din trasaturile indispensabile care asigura valoarea unei scrieri in proza. Felicitări!

  3. Multumesc. Subiectul nu a fost unul lejer, pentru cititori. Unii au cometat, altii nu. unii pro altii contra. Controversele de idei sunt bune. Asta arata ca a fost o tema de gandire.

  4. Foarte frumoasă povestirea ta. Am citit amândouă părțile, ca să înțeleg cât mai bine intriga. Ce să spun? Am rămas cu un nod în gât după ce am terminat de citit. O poveste tristă. Pentru cineva care suferise mult din pricina unei trădări, a fost o experiență și mai grea. Nu știu dacă a câștigat prea mult din această nouă durere. Cred că neîncrederea și teama începerii unei noi relații, s-a acutizat și mai mult, după acestă experiență. Sigur că tentația a fost foarte mare, iar o persoană atât de atrăgătoare și senzuală, i-a reaprins multe speranțe adânc îngropate. Dacă ar fi dorit doar o aventură, n-ar fi fost nicio problemă. Oricum, a primit din plin tot ceea ce își poate dori cineva doar de la o aventură. Dar el își dorise cu mult mai mult, iar inima i se deschisese spre…iubire, chiar dacă nu-i era destul de clar asta. De aceea a și suferit când a auzit de ”condițiile” ei și, mai ales, atunci când ea a trecut la ”explorări” sub ochii lui. Ea era clar o ”jucătoare”, el… nu! Bine a zis Psi: ”în iubire nu pot exista târguri şi convenţii”. Era imposibil să poată trece peste așa un hop greu. Oricât și-a ținut în frâu orgoliul greu rănit. Și să recunoaștem, bărbații nu pot trece NICIODATĂ peste asta! Oricât de bine s-ar preface că nu le pasă și că sunt deschiși, moderni, emancipați… E ceva ancestral în adâncul ființei lor.
    Frumoasă poveste, dar tristă. Și foarte frumoase și interesante comentariile și discuțiile de aici. Tema este tare de tot. O să mai revin, căci sunt multe de spus. Aștept o nouă ”provocare” cu o nouă poveste. Traista ta cu povești este grozavă!
    O seară bună, dragă Gabriela!🙂

    • Povestea este trista, pentru ca personajele, cele care v-au atras si pe voi la lectura s-au despartit. Culmea e , ca dupa despartire el isi cauta tot o relatie fara angajamente. Deci, i-a placut povestea pe care insa, nu cred ca o va mai retrai vreodata la acele cote. A fost ceva straniu acolo, ca un fel de magie iar minciuna ei a risipit vraja si a dovedit, pentru cei care au reust sa remarca, ca orgoliul masclulin esre meru viu.Asa cum ai spus, barbatii au asta in adancul fiintei lor.Ma bucur ca ti-a placut povestirea si te mai astept cand iti gasesti ragaz de de citit. O seara frumoasa, Alex!🙂

      • Poate tocmai de aceea a ajuns să caute o relație fără angajament, căci o nouă dezamăgire l-a ”convins” că în iubire este și trădare și…nu poți să știi niciodată. Cine s-a ”ars” de mai multe ori, refuză să mai creadă că mai este posibil și altfel, în modul acela frumos, sincer, durabil… Și este păcat că se ajunge aici. ”Magia” clipelor de tari senzații, furate în aventuri, este prea puțin, pentru cine vrea… totul! Sunt destui cei care se mulțumesc cu acel puțin cu gust intens și nici nu vor altceva. Dar, oricât de intense ar fi experiențele, senzația finală este tot cea de… singurătate și eșec. O nouă linie trasă pe răboj și… atât. Chiar și cei mai mari aventurieri, tot vor la un moment dat ceva stabil. Îmi povestea ceva în genul acesta un fost ”Don Juan”, ajuns la apusul vieții, într/o cruntă singurătate și decepție. Unde mai erau atunci faimoasele și minunatele sale ”cuceriri”? Doar vise… iluzii…

        Pe măsură ce citeam povestea, speram că ea doar îl pune pe el la încercare și că nu va face nimic din ceea ce spusese. Doar pentru ca să vadă ce va face el. Numai că tipa chiar era ”zburătoare” convinsă. Din păcate, pentru omul deja pățit și cu inima nevindecată…

        O poveste de viață plină de învățăminte. Mi-a plăcut mult.

        Numai bine, dragă Gabriela!🙂

    • Alex, povestea a fost cam incomoda. Lumea nu e obisnuita sa discute despre astfel de lucru care exista, de aceea ma bucur ca ti-a placut. Viata ne ofera uneori posibilitatea unor alegeri. Nu degeaba se spune ca suntem ceea ce facem, suma actiunilor si a deciziilor noastre. Pe el nu il pot condamna deloc ca a ales o astfel de viata. Am inteles care au fost argumentele lui. Pe ea, pot sa o inteleg pana la un punct. Ea avea ca obiectiv „cunoasterea” si un fel de exercitiu de betie al simturilor. Isi folosea la maxim capacitatea ei de seductie, perfect constienta de ea. Eu nu sunt atat de sigura ca ei doi vor ajunge sa sfarseasca singuri. Cred ca la un punct, lucrurile se vor aseza. Fiinta omeneasca e ciudata. Unul care a iubit intens, cu pasiunea aceea devoratoare si care apoi a sufrit in egala masura pierzand acea dragoste, iti va spune cu degajare ca nu a pierdut atat de mult pe cat a castigat traindu-si la maxim emotiile. Cel care nu a trait o astfel de pasiune si are o vaiata liniara, fara urcusuri si coborasuri, iti va spune ca e multumit si castigat ca nu a suferit si nu are bataie de cap. Fiecare e multumit cu ceea ce a ales la un moment dat.🙂
      Iti doresc o seara frumoasa, Alex!

  5. Știam eu că nu va fi un happy-end, vezi ?!

  6. Dar de ce esti asa de rea cu personajele tale de sex masculin, de nu le oferi si lor un Happy ending niciodata ?! Glumesc, desigur, doar ca am fost frapat ca am cit deja vreo 2 povesti cu barbati sensibili care sunt atrasi in mreje de niste seducatoare de tip sirena (greceasca, nu scandinava), care le sfarama inima de niste stanci, in loc sa ii salveze (asa ca Micuta Sirena a lui HC Andersen…ma rog, nu chiar cu sacrificiul Micutei Sirene, ca ala mi se pare cam exagerat, dar macar cu partea 1 din Micuta Sirena, cand ea il salveaza pe Print de la inec) ! Adica stiu ca e adevarat ca si barbatii au un suflet destul de gingas, ca nu sunt chiar porci, sau daca sunt porci au si ei uneori tendinta de a dori sa planga, sau sunt asa ca porcul Wilbur din povestea Panza Charlottei, (de EB White), si isi doresc sa aiba prieteni si sa fie si ei intelesi si apreciati de cineva acolo in staul, si uite cum, (in acea poveste de copii devenita clasica), se impretenesc tocmai cu un paianjen de sex feminin (Charlotte), care este insa un paianjen de tip bun, (cf si superstitiei ca paianjenii aduc chiar noroc), nu unul care doreste sa prinda porcul in mreje, ca sa-l raneasca, sau, mai rau, ca sa-l manance !

    A propos de superstitiile legate de painjeni, chiar am fost curios si am gasit pe net ca:
    1. japonezii cred ca Femeia Paianjen poate sa prinda in mrejele ei calatorii si sa-i faca prizonieri
    2. poporul amerindian Pueblo crede ca Femeia Paianjen a creat Universul
    3. grecii antici si norse (nordicii antici) credeau ca panza tesut ade paianjen poate reprezenta chiar ca un destin care uneste trecutul cu viitorul
    4. crestinii in general tind sa vada panzele de paianjen ca niste capcane, care pot chiar prinde oamenii in niste vicii, sau chiar tendinte catre actiuni rele si nesabuite asa fara scapare prea usoara, insa exista o legenda germana crestina veche care apreciaza paianjenul ca posibil salvator al bebelusului Iisus, cand era mic cu mama si tat lui adoptiv, Iosif, si se ascundea intr-o pestera de soldatii lui Irod (care aveau ordin sa ucida toti bebelusii baieti sub 2 ani din Betlehem, din cauza zvonului ca printre ei se va naste un mare conducator leader care va putea rasturna in viitor dictatura lui Irod), si un paianjen a tesut o panza care astupa gura pesterii ca si cum nu locuia nimeni acolo si era o pestera abandonata de mult, asa ca soldatii nu au intrat sa verifice si nu l-au gasit pe Iisus, si germanii pun uneori pe pomul de Craciun decoratii in forma de paianjeni pt a reaminti de aceasta legenda…desi m-am gandit ca e poate asa inca un fel de incercare de a amalgama niste credinte mai vechi pre-crestine legate de painjenul care era considerat norocos, de implementarea crestinismului in UE, care adesea a folosit o astfel de metoodologie, uneori chiar organizata asa educativ de la centru, pt a fi mai usor acceptat de oamenii locului

    • Rudolph, asa a fost povestea. Ce sa fac daca nu a fost cu finalul dorit sau asteptat?🙂 Nu am ura personala pe personajele povestirilor mele dar nici nu trec in cealalta parte incat sa le cocolosesc.
      Despre paianjeni nu am fost preocupata dar e interesant sa aflu a sunt atatea legende si superstitii. Foarte interesant.

  7. Aa, doar voiam sa precizez ca se vede cat se poate de clar ca tu iti simpatizezi si empatizezi cu toate personajele tale, chiar asa ca semeni oameni, pe care ii descrii. Altfel nici nu cred ca as fi fost asa de atras sa citesc aceste povesti, tocmai le citesc pt ca izvoraste din ele o intelegere empatica a unor diverse destine mai mult sau mai putin burgheze (dupa parerea mea, in sensul ff larg al unei clase de mijloc cu pozitie sociala de mijloc, cu educatie de mijloc, cu venituri de mijloc, efectiv adica nu destine chiar autentic exceptionale, insa NU scriam cuvantul „burghez” in sens politic sau ironic, sau asa dispretuitor, absolut de loc, si cand ziceam ca nu e vorba de destine autentic exceptionale, nici asta nu e de loc o critica, de altfel e ca o fresca sociala tot asa ca si cea prezentata de dl Honore de Balzac, desigur respectand proportiile !)

    • Sa stii ca ai dreptate. Fiecare avem modalitati de a percepe lumea. Eu percep oamenii prin emotii si le traiesc odata cu ei si ii analizez dupa fapte. Tu ai un fin spirit de observatie. Povestile vin exact din acea patura sociala de mijloc, despre care spui, pentru ca e mediul in care am trait eu. Sunt oamenii pe care ii cunosc si vietile lor sunt o fresca sociala. Nu stiu daca stilul meu are ceva din Balzac, ca l-am citit foarte demult. Important este ca va place si ca e ceva de invatat din toate acestea, asa cum am invatat si eu la randul meu.

  1. Pingback: JURNAL DE FEMEIE - Pagina unu - Zinnaida

  2. Pingback: JURNAL (1) Casă pe pământ, calomnii, cârtița… | Zinnaida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: