Femeia cu naframa, din Bobalna- (desene pe asfalt)


S-a oprit timpul istoriei, in varful dealului cu Mausoleul de la Bobalna, monument ce aduce cinstire celor cazuti in Rascoala de la 1437, insa in satul de la poalele lui, viata curge ca un rau in clocot de parca mereu asteapta sa se intample ceva extraordinar. Satul are personalitatile sale puternice si evenimente de anvergura care i-au adus faima si i-au marcat existenta, fiind satul natal al lui Alexandru Vaida Voievod, politican ilustru si fost ministru de interne apoi de externe, in perioada interbelica. Tot aici locuieste un poet local, un tip visator si romantic, asa cum ii sede bine unui poet si care a chiar publicat volume de poezii. L-au lasat in umbra gazetele, pana cand, un incendiu ce i-a distrus casa, l-a scos din nou, din anonimat, pe acest modest si visator Don Quiote de Bobalna. Prin 1996, o televiziune a transmis in direct alegerile, de la sectiile de votare din comuna, eveniment foarte important, despre care s-a vorbit multa vreme in localitate, mai ales ca a venit special, sa ia pulsul istoriei si a vietii patriarhale, cunoscutul jurnalist si moderator Mihai Tatulici. Oamenii de aici au sangele fierbinte, al celor ce au luptat pe deal, impotriva stapanirii habsburgice.Seara de seara, barbatii se intalnesc la bufet, comenteaza filmele, despre politicieni si mondenitatile locale. Si au Doamne, ce povesti si dezbate, cu filozofia simpla a omului de la tara! Satul este imbracat in cascade de verdeata de cum da primavara, cu livezi si gradini, inconjurat de paduri. Miroase a verde si a ierburi, si pe inserat se aud talangile vacilor care se intorc din timp.
Soseaua strabate comuna prin mijloc, ca o axa serpuita, asfaltata, marcata proaspat cu vopsea alba, cum tebuie intr-o localitate unde primarul e bun gospodar, ca pe aici oamenii nu se pot face de rusine. Masinile sunt rare si oamenii circula nestingheriti pe sosea, scosi din amorteala din cand in cand de cate un tractor, ori cate un autobuz ce trece din ora in ora pe acolo. De=o parte a soselei e primaria si postul de politie, de cealalta dispensarul si magazinul cu bufetul, locul unde se aduna oamenii, la o vorba ori sa-isi cumpere cele de trebuinta. Ceva mai incolo, inainte de curba e scoala, o cladire cu etaj, incapatoare petru copii din comuna. Totul e ingrijit, vopsit, curat ca la o comuna cu renume trebuie sa fie toate puse la punct gospodareste.
Lelea Lucretie si Lelea Anica, sedeau de povesti de vreo jumatate de ora, in mijlocul drumului, nestingherite tocmai marcajul alb. Cele doua batranele de 70 de ani, erau bune prietene, de o viata dar nu isi terminau niciodata povestile. Universul se concentrase atent, acolo unde ele imparteau lumea in lung si in lat, cu povestile lor sfatoase. Si se aplecau una spre alta, sa isi vorbeasca in soapta, ca nu care cumva sa le auda cineva. Cine sa le auda, tocmai in mijlocul drumului?
– Noa spune tu, Lucretie, cu ce propunere o mai vinit si primarul asta! Io i-am zis barbatului, ca la sedinta de consiliu de maine, sa nu fie de acord.
– Ai facut tare bine, Anica… dar nu apuca sa isi termine fraza soptita, cand se auzit un scrasnet de roti. Masina neagra ce venea cu viteza, pravalindu-se pe sosea, scoase un scrasnet lung, lasand amprente negre, insa soferul le remarcase tarziu pe cele doua batranele si Lelea Lucretie fu “mangaiata” cu portiera pe sezut. Femeia cazu gramada. Tanarul opri, deschise usa si se repezi la ea sa o ajute. Era alb la fata ca hartia si mainile ii tremurau.
– Matusa, te-ai lovit rau? Te doare ceva?
Femeia, tacea, uitandu-se imprejur, naucita, cu naframa putin sucita, si cu fustele pline de praf. Lelea Lucretie, avea intiparita pe fata, expresia celui care cade din pom si parca fara voa ei, a fost asezata in mijlocul drumului, sa mediteze. De la dispensar asistenta alerga repede sa vada daca e nevoie de ingrijiri medicale ori de ambulanta. Ii lua pulsul, tensiunea. Nu parea sa aiba ceva.
– Matusa, vrei sa chemam salvarea?
– Da di ce? N-am nimnic, numa julitura. Da nu-mi dau seama ce am patit!
– Ati fost accidentata de masina, ii spuse si politistul de la post, aparut si el intre timp.
Cativa sateni curiosi, incepura sa se imprastie, semn ca nu a fost mare lucru: cateva zgarieturi si gata. Lelea Lucretie isi revenea incet, starea aceea de soc, se uita spre tanar, spre multime care o mai privea cu suspiciune, si suparata ca a fost deranjata si ca e in centrul atentiei se apuca sa il apostrofeze pe soferul inca speriat.
– Si tu?! Nu aveei loc pe drum, cat de larg era?! Trebuia sa te sui pe mine?!
– Pai nu m-am urcat. Ciculam pe sosea, regulamentar. Dumneavoastra erati in milocul drumului. Imi pare rau.
– No ni la el, iti pare rau. Sa ai grije alta data pe unde umbli! Si sa-ti steie mintea la drum, nu la fuste!
– Sigur nu vreti sa chem salvarea, mai intreba asistenta din comuna?
– Pentru ce? N-am nimnic, zise ea scuturandu-si fustele de praf.
Cum adica sa mearga la spital, ea care batuse tara in lung si in lat? Nici vorba.
– Noah, amu ma duc acasa ca omu cela a fi ingrijat.
Schiopatand usor de un picior, cat sa smulga urme de ingrijorare spectatorilor de pe terasa bufetului, se indrepta spre casa. Din poarta, badea Gheorghe o intampina ingrijorat.
– Noah, da ce-ai mai facut, tu fomeie?
– Io? Nimnic? M-o calcat unul cu masina, da’ n-am nimica.
Batranul o privi cu neincredere dar de la ea se putea astepta la orice. Lucretia era o femeie, frumoasa, cu ochi albastri, adanci. E faina si acum la batranete. Si la fel de aspra ca in tinerete. Cand venea vara, mergea in pelerinaj, batea tara, in lung si in lat. Pleca de acasa, fara bani, fara merinde, facand autostopul. Déjà soferii de tir o cunosteau. Era simpatica foc, povestitoare, vesela. Nu ii cereau bani pe transport. Iar la manastiri, primea mancare si cazare gratis. Se intorcea acasa linistita si impacata pentru un an, dupa o hoinareala de o luna. Era prima in sat, cand era vorba de organizare. Orice, punea la cale, avea strategii si rezolvari la o gramada de situatii. Chiar si cand trebuia sa mobilizeze oameni pentru lucrari in interesul obstei. Nu era chip sa i te opui. Purta bastonul de maresal in buzunarul sortului ei de taranca. Dupa Revolutie, curentul nationalist a patruns-o si s-a inscris in Partidul Romania Mare. Ca ea era romanca, pana in maduva oaselor. Daca Dumnezeu a vrut ca ea sa se nasca in Bobalna, intr-un sat istoric, inseamna ca a stiut de ce. A fost chiar si la Bucuresti, la un Congres interational al romanilor de pretutindeni. Intoarsa acasa, le povestea femeilor despre aventurile ei, iar ele, stateau cu gura cascata, auzind-o deruland peripetiile din calatorie. O invidiau si visau cum ar fi facut si ele, daca le-ar fi lasat barbatii sa plece de acasa.
– D-apoi drajile mele, cum sa va spui? Io eram singura fomeie cu naframa, in tata sala aceea mare. Restul erau numa doamne elegante. Dara, stiti ce frumos or vorbit toate, cu mine? Si mi-or lasat si numere de telefon si mi-o promis ca-mi scrie.
Si femeile visau. Ce fain trebuia sa fi fost! Bine ca macar Lucretia a fost acolo. Si asta e lucru mare! Se lasa seara in Bobalna, vacile se intorc din camp si oamenii se aduna prin case, iar in ultimele licariri ale soarelui, in asfintit, printre umbre, se mai vad desenele rotilor scrasnite pe asflat. Dar leliuca Lucretie a avut noroc, ca e „fomeie cu naframa”, din Bobalna.

Pe aceeasi tema au postat au mai postat in Clubul Psi.

Posted on 27 Mai 2013, in Povestiri din Cartier and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 37 comentarii.

  1. Numai ce postasem videoclipul ăsta:

    Se potriveşte mai bine decât mi-aş potrivi eu acum cuvintele.🙂

  2. Alma, azi imi merge post internetul si nu-l pot vedea.

    • Nu pleacă nicăieri… Ţi-o merge(şi la suflet, sper) mâine!

      • cu siguranta.🙂 Sa stii ca, am inceput sa ma prind, de ce esti asa de vesela mereu. Pentru ca te joci. Si acasa, si la serviciu.

      • Mă joc, aşa e! Mă joc şi pe mine!😆
        Nu sunt mereu veselă, dar îndată ce simt că mă învăluie tristeţea îmi găsesc motiv de veselie. După ce, bineînţeles, ca tot omu’, bocesc de-mi sar cap…acele.🙂

      • Noah… eu credam ca esti mereu vesela. Tot e bine ca iti gasesti surse de energie pozitiva.

  3. Fomeia din videoclip e cu batic, aşa să ştii…Poate facem un concurs de povestit videoclipu’, că dacă tu nu-l vezi, ceilalţi da.🙂

  4. Pacat ca nu am poza cu lelica Lucretie. E foarte simpatica si pedanta, asa cum ii sede bine unei femei umblate prin lume. O sa vorbesc cu cineva sa vad.

  5. Femeie deşteaptă, Lucreţia! Şi fiindcă şi-o luat om deştept.😀

    • Carmen, o remarca foarte inspirata. Asa si este. A fost un om tolerant si bine a facut ca femeia i-a adus doar cinste si a avut grija de el si de familie.

      • Mai rar aşa o combinaţie… futuristă între doi bătrâni🙂

      • E adevarat dar se vede ca se poate. Doar noi credem ca oamenii de la set nu sunt la curent cu modernimul Mai imprumuta si ei, mai testeaza, dar sunt invtati sa traiasca dupa cum au fost invtati din strabuni.

  6. Aproape că și eu o invidiez pe Lucreția, pentru curajul ei. Am și eu o mătușă care umbla, tot așa, pe unde îi trăznea prin cap. Acum nu mai poate, c-a îmbătrânit…

    • Eu a cunoscut oamumea satelor, de-a dreptul fascinanti. O sa mai sciu despre ei. Despre altii, mi-au povestit colegii mei, jurnalisti. La tara exista o existenta vie, ce pulseaza. Cineva imi spunea ca, pentru ca nefiind atatea distractii si distrageri la tara, cum e la oras, locuitorii din sate fac uneori niste lucruri uimitoare, iesite din comun.

  7. Gabriela dragă, mi-ar fi rușine să dau like și să nu fi citit articolul! Nu comentez mereu! Acum m-ai incitat cu un comentariu de mai sus. Nu totdeauna pot răspunde frumuseții scrierilor tale. E păcat să ai comentarii terne, când totul la tine are frumusețea răsăriturilor de soare! Fii convinsă că ei nu apăs butoanele din reader!
    Să mă mai bucuri cu vorbele tale!

  8. P.S. Și am uitat să-ți spun: frumoși sunt oamenii pe acolo! Frumoși la suflet. I-am văzut puțin, căci timpul mi-a fost scurt, dar i-am plăcut.

  9. Draga Mugur, nu a fost cu referire directa la tine. Dar remarc la unii,ia am postat, nu a trecut un minut, si deja dau like. E ok si asa. Nu ma deranjeaza. E o optiune si ce scriu eu nu e lectura obligatorie. Comenteaza cine simte ca vrea sa spuna ceva. Si mie mi se intampla sa intri pe bloguri, in special cele de poezie, sia sa nu stiu ce sa zic?
    Bineinteles ca asta fac, Ma straduiesc sa va bucur cu vorbele si-mi face placere.🙂 Da de ce sunt pusa eu aici? :))

  10. Mi-a plăcut „fomeia cu năframă”🙂
    Din câte mi-am dat seama, prin sate sunt mulţi bătrâni înţelepţi şi cu haz.

    • Ai crede ca la tara lucrurile au un ritm lent, ca oamenii sunt plafonati intre munca si susoteala zilnica, dar nu e chiar asa. Satele romanesti au culoare si sunt pline de evenimente si de personaje uimitoare.
      Lucretia e si acum, o femeie foarte sfatoasa, cu principii poliice. Inainte de Revolutie fusese chiar anchetata de securitate.

  11. Buna dimi, Gabriela draga! Haioasa tusa Lucretia, dar si dilogul cu omu’ ei:
    ” – Noah, da ce-ai mai facut, tu fomeie?
    – Io? Nimnic? M-o calcat unul cu masina, da’ n-am nimica.!”😛
    Uite, la cafeaua de dimineata iti pasez si eu doua tuse din Chinteni zurlii si ghiduse! Sa ai o zi faina!

    http://video2.fortuneintel.ro/kwidget/wid/_104/entry_id/0_odv7ln2y/uiconf_id/6709479

  12. :)) Brandusa m-ai facut sa rad de dimineata cu clipul acesta, matusile care joaca carti. Foarte haioase. Am fost la Chinteni. E o comuna la 5 kilometi de Cluj, intr-o vale frumoasa, inconurata de paduri. Comuna are de mai multi ani o primarita, o femeie de-a locului, foarte harnica si inspirata, care a dezvoltat uimitor comuna. A facut canalizare, a adus gaz, apa, si multe alte investitii, unele prin finantari europene. Imi amintesc ca, printre lucrurile care au „uimit” presa la un moment dat, e ca la renovarea si modernizarea cladirii primariei, s-au instalat toalete noi, cu telecomanda.🙂 Deci, sa nu te mire leliucile cele doua, ca sunt emancipate. Mi-e dor sa ma duc la tara, si sa povestesc cu oamenii dar am s-o fac atunci cand ma duc acasa.

  13. la ţară parcă e altă lume. şi alţi oameni, care nu au uitat omenia.🙂
    este o bogăţie pe care noi nu o cunoaştem de fapt.

  14. La inceputurile carierei sale literare, Marin Preda a fost indemnat de catre un scriitor. ” Cum nu stii ce sa scrii. mai du-te si tu pe la tara, mai vezi ce e pe acolo”. Si s-a dus. Este inca o lume nealterata, oamenii sunt altfel. Cu cat sunt mai departe de oras au sufletele mai curate si sunt mai deschisi, oricat de sraci ar fi. De asta imi place sa scriu uneori despre ei.

  15. Foarte frumoasa povestea ta.🙂 Rupta din mijlocul unei lumi pe care multi au dat-o uitarii!

    • Bine-ai venit, Cita! Pentru mine, lumea satelor e magica si plina de culoare, cu oameni simpli si frumosi la suflet. Ma bucur ca ti-a placut povestirea.

  16. Mor de râs , chiar dacă putea fi de plâns– „Si tu?! Nu aveei loc pe drum, cat de larg era?! Trebuia sa te sui pe mine?„!

    Ca în bancul cu cele două femei ieșite din închisoare după douăzeci ani..au mai stat o vreme și în poarta pușcăriei..

    • Si pe mine m-a amuzat la culme replica aceasta. Adica tot ea era intepata, ca a sters-o baiatul cu masina, ea care de fapt statea pe mijlocul carosabilului. :)) La tara, cat de sfatoase sunt femeile, cam asa se intampla. Nu isi termina povestile, sacul lor e fara fund.

  17. E greu sa scrii in grai ardelenesc! Dar a iesit bine.

  18. N-am reader. Dar nici macar nu stiam ca si de acolo se poate da „like”. La mine nu se poate, asa ca omul trebuie sa vina sa citeasca. Daca-i place lasa si un comm.
    Daca nu, aste este. Trebuie sa scriu mai bine data viitoare🙂
    Eu citesc. Ajung eu mai greut, ce-i drept, fac un tur de forta, dar merita. Azi m-am imbogatit cu cateva povesti frumoase, mustind de viata.
    Normal ca mi-a placut de lelea Lucretia!🙂 Mi se pare interesant ca am scris povesti de pe strada…amandoua. Ieri..azi🙂 Dar nu ma mira🙂
    O zi frumoasa in continuare, Gabriela!

  1. Pingback: Desenele străzii | Tiberiuorasanu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: